ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2219/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2219/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC A. SA București, în
contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Finanțelor Publice și
Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor a solicitat următoarele: - anularea Anexei
nr. 13 din H.G. nr. 2060/2004, cu privire la suprafața de 23.578 m.p., situat în București, proprietate exclusivă și pentru suprafața de 9834 m.p., de la aceeași adresă, deținută în indiviziune cu I.C.I.M. București;
- recunoașterea dreptului
pretins, în sensul constatării existenței dreptului de proprietate exclusivă al
reclamantei asupra terenului în suprafață de 23.578 m.p. de la adresa precizată;
- recunoașterea dreptului
pretins și constatarea existenței dreptului de proprietate al reclamantei
asupra terenului în suprafață de 9834 m.p.;
- suspendarea executării
H.G. nr. 2060/2004;
În motivarea acțiunii
reclamanta a arătat că în temeiul Decretului nr. 156/1975 a fost înființat I.C.P.G.A.,
care, în temeiul Legii nr. 15/1990 s-a transformat în SC A. SA, în al cărui
patrimoniu a fost inclusă suprafața de teren de 23.578 m.p., proprietate exclusivă și suprafața de 9834 m.p., în indiviziune cu I.C.I.M., de la acea
dată reclamanta plătind și impozit pentru terenul menționat.
A mai arătat reclamanta că,
s-a adresat Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor solicitând emiterea
titlurilor de proprietate pentru suprafețele de teren în cauză, în temeiul H.G.
nr. 834/1991, dar aceasta a refuzat să dea curs solicitării, motiv pentru care
SC A. SA, s-a adresat instanței de judecată în vederea obținerii titlului de
proprietate.
Pârâtul Guvernul României, a
formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei procedurii prealabile
prevăzută la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pârâtul Ministerul
Finanțelor Publice, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității
procesuale pasive și excepția inadmisibilității pentru capetele 2 și 3 din
cererea de chemare în judecată.
Pârâtul Ministerul Mediului
și Gospodăririi Apelor prin, întâmpinare a invocat, de asemenea, excepția
inadmisibilității cererii de chemare în judecată și excepția litispendenței
pentru capetele 2 și 3 din acțiune.
La termenul de judecată din
25 ianuarie 2006, numiții P.P.C. și N.P.F.R. au depus cererea de intervenție în
interesul pârâților, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar în
subsidiar, ca prescrisă, cererea fiind încuviințată în principiu, prin
încheierea de la 8 martie 2006.
Prin sentința civilă nr. 1525
din 21 iunie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive
invocată de Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea reclamantei SC
A. SA în contradictoriu cu acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane
fără calitate procesuală pasivă.
A admis excepția invocată de
pârâții Guvernul României, Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor și
intervenienții P.P.C. și N.P.F.R. și în consecință a respins ca inadmisibilă
acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA București.
Totodată a admis cererea de
intervenție în interesul pârâților formulată P.P.C. și N.P.F.R. și a respins
cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
Pentru a hotărî astfel,
instanța de fond a reținut că referitor la excepția lipsei calității procesuale
pasive a Ministerului Finanțelor Publice aceasta este întemeiată, întrucât în
raportul juridic dedus judecății nu există identitate între cel obligat și
acest pârât, reclamanta neprecizând în ce constă obligația ministerului.
Referitor la excepția
inadmisibilității acțiunii, instanța de fond a reținut că după cum rezultă din
redactarea acțiunii introductive de instanță, reclamanta a invocat ca temei de
drept, în susținerea cererii și prevederile Legii nr. 554/2004, iar potrivit art.
7 alin. (1) din lege, înainte de a se adresa instanței de contencios
administrativ, reclamanta avea obligația legală să solicite autorității publice
emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ
vătămător, revocarea în tot sau în parte a acestuia și cum că reclamanta nu a
făcut dovada că a îndeplinit procedura administrativă prealabilă în condițiile
și termenele prevăzute la art. 7 din Legea nr. 554/2004, astfel încât acțiunea
este inadmisibilă.
A concluzionat instanța de
fond că, în raport de această soluție, este inutil a mai fi analizate și
celelalte excepții invocate de pârâți, cererea de suspendare a executării
actului administrativ rămânând fără obiect reclamanta neprecizând data până la
care solicită suspendarea.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs reclamanta SC A. SA București care, fără a-și încadra criticile
în prevederile art. 304 și 304
1
C. proc. civ., a susținut, în
esență, că hotărârea este nelegală, instanța de fond ignorând faptul că actul
administrativ atacat: H.G. nr. 2060/2004 are caracter normativ care, potrivit
prevederilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 544/2004, poate fi atacat oricând,
nefiind necesară efectuarea procedurii prealabile.
Recursul este neîntemeiat.
Este necontestat că actul administrativ,
a cărui anulare s-a cerut prin acțiunea introductivă, îl constituie H.G. nr. 2060/2004
pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului (anexa
nr. 13 a acestei hotărâri), publicată în M. Of. nr. 1129 din 30 noiembrie 2004.
De asemenea, este
necontestat că societatea comercială recurentă, mai înainte de a se adresa
instanței de contencios, nu a solicitat autorității emitente revocarea în tot
sau în parte a actului administrativ atacat.
Or, potrivit prevederilor art.
7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de
contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată
într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ
unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30
de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a
acestuia.
Susținerea recurentei că
actul administrativ atacat este o hotărâre cu caracter normativ, caz în care procedura
prealabilă nu ar fi obligatorie, este lipsită de temei legal, excepțiile, de la
regula obligativității procedurii prealabile, fiind enumerate în mod limitativ
la art. 7 alin. (5) din lege.
De altfel, art. 7 alin. (1)
din lege, reglementând procedura plângerii prealabile la autoritatea publică
emitentă a actului administrativ unilateral, nu face nici o distincție între
actele administrative cu caracter individual și cele cu caracter normativ,
rezultând astfel că legiuitorul a înțeles ca, în privința obligativității
procedurii prealabile, să instituie un regim juridic unic pentru ambele
categorii de acte administrative.
Astfel fiind, rezultă că
hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie
respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de SC A. SA București, împotriva sentinței civile nr. 1525 din 21 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 26 aprilie 2007.