ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1027/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

15 septembrie 2004, reclamanta SC A. SA București a solicitat: constatarea

dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului în suprafață de 23.578

mp, situat în București, sector 6, asupra terenului în suprafață de 4917 mp de

la aceeași adresă, în indiviziune cu pârâtul Institutul de Cercetări și

Inginerie a Mediului București, obligarea Ministerului Mediului și Gospodăririi

Apelor, la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor sus indicate, plus cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, prin adresa nr. 4394 din 10 august

2004, i-a comunicat reclamantei, că nu poate soluționa favorabil cererea sa

(nr. 637 din 13 mai 2004), pentru eliberarea certificatului de atestare a

dreptului de proprietate, întrucât a expirat termenul prevăzut de Legea nr.

137/2002. Reclamanta a susținut că acesta este un refuz nejustificat de

soluționare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege, întrucât

termenul de 60 de zile menționat în art. 12 din Legea nr. 137/2002, nu este un

termen de decădere.

Reclamanta a indicat ca temei de

drept al acțiunii dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 29/1990 și art.

111 C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 22

martie 2005, instanța de fond a constatat că Institutul de Cercetări și

Inginerie a Mediului București nu are calitate procesuală pasivă, reținând că

acest pârât nu este proprietar al terenului de 4917 mp din București, sector 6,

teren pe care îl deține în calitate de administrator conform H.G. nr. 337/1999.

La data de 7 decembrie 2004, P.P.C.

și N.P.F. au formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul

pârâtului Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, solicitând respingerea

acțiunii, ca inadmisibilă și în subsidiar, ca neîntemeiată, plus cheltuieli de

judecată.

În motivarea cererii, intervenienții

au arătat că, în calitate de moștenitori ai defunctei E.R., în temeiul Legii

nr. 10/2001, au formulat cerere de restituire în natură a terenului în

discuție. Cererea a fost calificată de instanță în mod corect, ca fiind o

cerere de intervenție în interesul pârâtului și a admis-o în principiu la data

de 22 martie 2005.

Prin sentința civilă nr. 730 din 19

aprilie 2005, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și

fiscal, a fost respinsă, ca inadmisibilă, acțiunea în urma admiterii excepției

invocate de pârât și intervenienți și a fost admisă cererea de intervenție în

interesul pârâtului.

Instanța a reținut că nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 111 C. proc. civ., întrucât se aplică legea

specială - Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ; că reclamanta nu

este îndreptățită să recurgă la o cerere în constatarea dreptului de

proprietate, atâta timp, cât are la îndemână o acțiune în realizare conform

Legii nr. 137/2002 care, în art. 12 alin. (5), prevede că în situația în care

certificatul de atestare a dreptului de proprietate se eliberează după

privatizare, capitalul social se majorează de drept cu valoarea terenurilor,

care va fi considerată aport în natură. Instanța de fond a conchis că

reclamanta ar fi trebuit să solicite eliberarea certificatului de atestare a

dreptului de proprietate, moment în care ar fi operat o majorare de capital,

iar prin promovarea acțiunii de față s-a încercat eludarea acestor dispoziții

legale.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termen, reclamanta, arătând, în esență, că instanța nu s-a

pronunțat asupra capătului de acțiune prin care a solicitat obligarea

ministerului de a emite certificat de atestare a dreptului de proprietate și în

mod nelegal acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă.

Verificând cauza, în funcție de

motivarea recursului în lumina dispozițiilor art. 304

1

C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este fondat.

Principala cerere a reclamantei se

referă la refuzul, apreciat de parte ca fiind nejustificat, al Ministerului

Mediului și Gospodăririi Apelor de a emite certificat de atestare a dreptului

de proprietate pentru suprafețele de teren precizate în acțiune.

Chiar dacă această solicitare a fost

formulată la pct. 3 din acțiune, ea reprezintă cererea principală întemeiată în

drept pe dispozițiile art. 1 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 29/1990.

Refuzul autorității de a emite acest

act administrativ, trebuia verificat de instanță, în temeiul Legii nr. 15/1990

și al H.G. nr. 834/1991, prin cercetarea situației juridice a terenului, a

identificării titularului dreptului de proprietate, situații în urma cărora acțiunea

putea să-și găsească o soluționare temeinică.

Instanța nu era ținută de temeiul de

drept invocat de reclamantă, art. 111 C. proc. civ., întrucât din conținutul

acțiunii reiese cu evidență faptul că principala cerere este aceea de

sancționare a refuzului ministerului de a emite certificat de atestare a

dreptului de proprietate.

Desigur că în materia contenciosului

administrativ nu își găsesc aplicabilitate dispozițiile art. 111 C. proc. civ.,

însă acțiunea de față, astfel cum s-a arătat mai sus, își găsește temeiul

juridic în art. 1 din Legea nr. 29/1990, temei juridic pe care curtea de apel

trebuia să-l evidențieze și să soluționeze cauza în funcție de acesta.

Pentru considerentele expuse,

recursul va fi admis, sentința se va casa și cauza va fi trimisă, spre

rejudecare, aceleiași instanțe.

În fond după casare, instanța va

verifica situația juridică a terenurilor.

Numai în măsura în care se va dovedi

că reclamanta întrunește condițiile prevăzute de Legea nr. 15/1990, de H.G. nr.

834/1991, de Legea nr. 137/2002 și că intervenienții nu au dreptul la

retrocedarea terenurilor conform Legii nr. 10/2001, ministerul va fi obligat la

emiterea actului solicitat.

Până la soluționarea irevocabilă a

cererilor de retrocedare formulate de intervenienți, instanța de fond va fi

îndreptățită să dispună suspendarea judecății conform art. 244 alin. (1) pct. 1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC A. SA

București împotriva sentinței civile nr. 730 din 19 aprilie 2005 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința civilă atacată și

trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 martie 2006.