ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2223/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 368/2002,

la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamanta C.N.

C.F.R. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Lucrărilor

Publice, Transporturilor și Locuinței, SC C.C. SA, Primăria municipiului

București, Oficiul de Cadastru și Organizare a Teritoriului București, să se

constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor seria M.10 nr. 0299/1994, eliberat de Ministerul

Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, pârâtei SC C.C. SA, pentru

terenul în suprafață de 26.211 mp, situat în București, str. C.

În interesul reclamantei a formulat

cerere de intervenție accesorie, SC G. SA București, care a solicitat admiterea

acțiunii reclamantei, astfel cum a fost precizată, invocând ca motiv de

nelegalitate al actului administrativ atacat, faptul că la emiterea acestuia nu

s-au întocmit procese-verbale de vecinătate, intervenienta susținând că are pe

terenul în cauză, contract de închiriere de peste 30 de ani.

În cauză s-a mai formulat cerere de

intervenție în interes propriu, de către SC N.S. SRL, care a cumpărat de la

pârâta SC C.C. SA, suprafața de 10.240,12 mp, din totalul de 26.211 mp.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor, a fost eliberat cu încălcarea legislației în vigoare, H.G. nr. 834/1991

și a Criteriilor nr. 2665/1C/311/1992, fără să existe procese-verbale de

vecinătate și pentru o suprafață mai mare de teren, decât cea atribuită în

perioada 1960 - 1989.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 185 din 13 februarie 2003, a

admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta SC N.S.

SRL; a respins acțiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată, precum și

cererea de intervenție formulată în interesul reclamantei, de către

intervenienta SC G. SA.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că din actele depuse la dosar, nu rezultă că reclamanta are un

drept recunoscut de lege, vătămat prin emiterea certificatului de atestare

contestat și că acesta a fost legal emis, cu respectarea H.G. nr. 834/1991.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, C.N. C.F.R. SA - Regionala București, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct.

10 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, soluția

instanței de fond este criticată, ca fiind pronunțată cu ignorarea, atât a

concluziilor expertizei efectuată în cauză, cât și a legalității documentației

care a stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de

proprietate în litigiu, fiind încălcate dispozițiile H.G. nr. 834/1991.

Recursul urmează a fi admis, pentru

considerentele ce se vor arăta.

Reclamanta C.N. C.F.R. SA, prin

acțiunea astfel cum a fost precizată în ședința publică de la 11 aprilie 2002,

a solicitat în baza art. 1 din Legea nr. 29/1990, anularea parțială a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria M.10 nr. 0299, emis

la data de 2 septembrie 1994, de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor

și Locuinței, în favoarea pârâtei SC C.C. SA, în baza H.G. nr. 834/1991.

Instanța de fond a dispus efectuarea

unei expertize tehnice topografice, având ca obiectiv, stabilirea formei,

dimensiunilor, suprafața terenului care face obiectul certificatului de

atestare a dreptului de proprietate în litigiu.

Raportul de expertiză a stabilit că

din documentele prezentate, respectiv planurile topografice întocmite pentru terenul

deținut de SC C.C. SA (plan pentru documentația întocmită conform H.G. nr. 834/1991

și plan întocmit pentru documentația cadastrală), rezultă neconcordanțe în ceea

ce privește suprafața terenului care face obiectul acestor planuri, precum și a

vecinătăților acestuia, în sensul că vecinătățile care apar pe planul întocmit

conform H.G. nr. 834/1991, nu sunt cele reale, lucru confirmat și de

procesele-verbale de vecinătate, care nu sunt îndeplinite conform dispozițiilor

legale.

De asemenea, s-a constatat existența

unei linii căi ferate industriale, aparținând SC G. SA, pe suprafața terenului

ocupat de SC N.S. SRL și despre care nu există mențiuni în documentația depusă

pentru obținerea titlului.

Cu ocazia efectuării expertizei

tehnice topografice a fost trasat aliniamentul care delimitează forma de

siguranță a căii ferate principale, aflată la sudul terenului (respectiv 20 m

din axul căii ferate), nereprezentată în documentația întocmită conform H.G. nr.

834/1991.

Concluziile raportului de expertiză

au fost în sensul că documentația întocmită conform H.G. nr. 834/1991, pentru

obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, nu a fost

întocmită în conformitate cu dispozițiile legale, neindicând vecinătățile reale

ale terenului, prezentându-se procese-verbale cu alți vecini, decât cei reali,

nefiind semnate, lucru ce rezultă din planul întocmit pentru obținerea

numărului cadastral provizoriu, necesar intabulării imobilului.

De asemenea, nu au fost prezentate

nici un fel de documente care să ateste conturul terenului cumpărat de către SC

N.S. SRL, în baza contractului de vânzare-cumpărare, pentru o suprafață de

10.204,12 mp, neputând fi marcată această suprafață pe planul de situație al terenului.

Din actele și lucrările dosarului

mai rezultă că terenul în litigiu s-a aflat în proprietatea C.F.R. - ului, din

anul 1941, printr-un decret - lege de expropriere; după anul 1990 societatea

reclamantă devenind proprietara terenului.

Întrucât pe acest teren se află o

linie de cale ferată industrială, conform legislației în vigoare, de-a lungul

acesteia se află o zonă de siguranță a infrastructurii feroviare, care are un

regim juridic special, în sensul că C.F.R. poate subconcesiona sau închiria în

condițiile legii, porțiuni ale infrastructurii feroviare, păstrându-și însă

dreptul de proprietate asupra zonei de siguranță a infrastructurii.

La solicitarea intervenientei SC G.

SA, Corpul de Control al ministrului din cadrul Ministerului Transporturilor,

Construcțiilor și Turismului a efectuat un control asupra modului în care a

fost emis în anul 1994, certificatul de atestare a dreptului de proprietate

contestat și a stabilit că acesta a fost eliberat fără o verificare atentă a

dosarului, fișa tehnică a dosarului nu are număr de înregistrare, nu este datată

și nu este semnată de nici un membru al comisiei, concluzionând că întreg

dosarul este un amestec de documente contradictorii și care nu răspunde

cerințelor H.G. nr. 834/1991 și Criteriilor nr. 2665/1C/ 3141/1994. Se mai

arată că în conținutul dosarului nu există nici un document care să ateste

titlul asupra terenului în suprafață de 22.211 mp, din situația patrimoniului

rezultând că SC C.C. SA București deține 1,5 ha, iar din Declarația pentru

stabilirea impozitului pe clădiri și terenuri depusă la Administrația Financiară a sectorului 1, societatea declară că deține 6.900 mp.

De altfel, în legătură cu aceste

neregularități, constatate atât de expert, cât și de către Ministerul

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, prin corpul său de control,

succesor al emitentului actului contestat, intimata-intervenientă SC G. SA a

formulat sesizare la Parchetul Național Anticorupție, aflată în curs de

soluționare.

Instanța de fond, în baza rolului

său activ, avea obligația de a administra probe, pentru a lămuri aceste

susțineri referitoare la legalitatea emiterii certificatului de atestare a

dreptului de proprietate, emise atât de raportul de expertiză, cât și de însuși

ministerul care a emis actul contestat.

Pe de altă parte,

intimata-intervenientă SC N.S. SRL București, în faza procesuală a recursului,

a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, susținând

că în cauză nu a fost parcursă faza procedurii prealabile prevăzută de art. 5 alin.

(1) din Legea nr. 29/1990, excepția tardivității cererii de chemare în

judecată, nefiind respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 alin. (2)

din Legea nr. 29/1990, precum și lipsa calității procesuale active a

recurentei-reclamante.

În atare situație, se impune

admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei, spre

rejudecare, aceleiași instanțe, pentru completarea materialului probator,

privind legalitatea emiterii actului administrativ contestat, ocazie cu care

vor fi puse în discuția părților, și excepțiile invocate în recurs, de către

intervenienta în interes propriu, SC N.S. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de SC G.

SA București și C.N. C.F.R. SA - Regionala București, împotriva sentinței

civile nr. 185 din 13 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția de

contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 iunie 2004.