ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2223/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 368/2002, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamanta C.N. C.F.R. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, SC C.C. SA, Primăria municipiului București, Oficiul de Cadastru și Organizare a Teritoriului București, să se constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.10 nr. 0299/1994, eliberat de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, pârâtei SC C.C.

SA, pentru terenul în suprafață de 26.211 mp, situat în București, str. C. În interesul reclamantei a formulat cerere de intervenție accesorie, SC G. SA București, care a solicitat admiterea acțiunii reclamantei, astfel cum a fost precizată, invocând ca motiv de nelegalitate al actului administrativ atacat, faptul că la emiterea acestuia nu s-au întocmit procese-verbale de vecinătate, intervenienta susținând că are pe terenul în cauză, contract de închiriere de peste 30 de ani. În cauză s-a mai formulat cerere de intervenție în interes propriu, de către SC N.S. SRL, care a cumpărat de la pârâta SC C.C. SA, suprafața de 10.240,12 mp, din totalul de 26.211 mp. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, a fost eliberat cu încălcarea legislației în vigoare, H.G.

nr. 834/1991 și a Criteriilor nr. 2665/1C/311/1992, fără să existe procese-verbale de vecinătate și pentru o suprafață mai mare de teren, decât cea atribuită în perioada 1960 - 1989. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 185 din 13 februarie 2003, a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta SC N.S. SRL; a respins acțiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată, precum și cererea de intervenție formulată în interesul reclamantei, de către intervenienta SC G. SA. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din actele depuse la dosar, nu rezultă că reclamanta are un drept recunoscut de lege, vătămat prin emiterea certificatului de atestare contestat și că acesta a fost legal emis, cu respectarea H.G.

nr. 834/1991. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, C.N. C.F.R. SA - Regionala București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. Prin motivele de recurs, soluția instanței de fond este criticată, ca fiind pronunțată cu ignorarea, atât a concluziilor expertizei efectuată în cauză, cât și a legalității documentației care a stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate în litigiu, fiind încălcate dispozițiile H.G. nr. 834/1991. Recursul urmează a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta. Reclamanta C.N. C.F.R.

SA, prin acțiunea astfel cum a fost precizată în ședința publică de la 11 aprilie 2002, a solicitat în baza art. 1 din Legea nr. 29/1990, anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria M.10 nr. 0299, emis la data de 2 septembrie 1994, de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, în favoarea pârâtei SC C.C. SA, în baza H.G. nr. 834/1991. Instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize tehnice topografice, având ca obiectiv, stabilirea formei, dimensiunilor, suprafața terenului care face obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate în litigiu. Raportul de expertiză a stabilit că din documentele prezentate, respectiv planurile topografice întocmite pentru terenul deținut de SC C.C.

SA (plan pentru documentația întocmită conform H.G. nr. 834/1991 și plan întocmit pentru documentația cadastrală), rezultă neconcordanțe în ceea ce privește suprafața terenului care face obiectul acestor planuri, precum și a vecinătăților acestuia, în sensul că vecinătățile care apar pe planul întocmit conform H.G. nr. 834/1991, nu sunt cele reale, lucru confirmat și de procesele-verbale de vecinătate, care nu sunt îndeplinite conform dispozițiilor legale. De asemenea, s-a constatat existența unei linii căi ferate industriale, aparținând SC G. SA, pe suprafața terenului ocupat de SC N.S. SRL și despre care nu există mențiuni în documentația depusă pentru obținerea titlului. Cu ocazia efectuării expertizei tehnice topografice a fost trasat aliniamentul care delimitează forma de siguranță a căii ferate principale, aflată la sudul terenului (respectiv 20 m din axul căii ferate), nereprezentată în documentația întocmită conform H.G.

nr. 834/1991. Concluziile raportului de expertiză au fost în sensul că documentația întocmită conform H.G. nr. 834/1991, pentru obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, nu a fost întocmită în conformitate cu dispozițiile legale, neindicând vecinătățile reale ale terenului, prezentându-se procese-verbale cu alți vecini, decât cei reali, nefiind semnate, lucru ce rezultă din planul întocmit pentru obținerea numărului cadastral provizoriu, necesar intabulării imobilului. De asemenea, nu au fost prezentate nici un fel de documente care să ateste conturul terenului cumpărat de către SC N.S. SRL, în baza contractului de vânzare-cumpărare, pentru o suprafață de 10.204,12 mp, neputând fi marcată această suprafață pe planul de situație al terenului.

Din actele și lucrările dosarului mai rezultă că terenul în litigiu s-a aflat în proprietatea C.F.R. - ului, din anul 1941, printr-un decret - lege de expropriere; după anul 1990 societatea reclamantă devenind proprietara terenului. Întrucât pe acest teren se află o linie de cale ferată industrială, conform legislației în vigoare, de-a lungul acesteia se află o zonă de siguranță a infrastructurii feroviare, care are un regim juridic special, în sensul că C.F.R. poate subconcesiona sau închiria în condițiile legii, porțiuni ale infrastructurii feroviare, păstrându-și însă dreptul de proprietate asupra zonei de siguranță a infrastructurii.

La solicitarea intervenientei SC G. SA, Corpul de Control al ministrului din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului a efectuat un control asupra modului în care a fost emis în anul 1994, certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat și a stabilit că acesta a fost eliberat fără o verificare atentă a dosarului, fișa tehnică a dosarului nu are număr de înregistrare, nu este datată și nu este semnată de nici un membru al comisiei, concluzionând că întreg dosarul este un amestec de documente contradictorii și care nu răspunde cerințelor H.G. nr. 834/1991 și Criteriilor nr. 2665/1C/ 3141/1994. Se mai arată că în conținutul dosarului nu există nici un document care să ateste titlul asupra terenului în suprafață de 22.211 mp, din situația patrimoniului rezultând că SC C.C.

SA București deține 1,5 ha, iar din Declarația pentru stabilirea impozitului pe clădiri și terenuri depusă la Administrația Financiară a sectorului 1, societatea declară că deține 6.900 mp. De altfel, în legătură cu aceste neregularități, constatate atât de expert, cât și de către Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, prin corpul său de control, succesor al emitentului actului contestat, intimata-intervenientă SC G. SA a formulat sesizare la Parchetul Național Anticorupție, aflată în curs de soluționare. Instanța de fond, în baza rolului său activ, avea obligația de a administra probe, pentru a lămuri aceste susțineri referitoare la legalitatea emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, emise atât de raportul de expertiză, cât și de însuși ministerul care a emis actul contestat.

Pe de altă parte, intimata-intervenientă SC N.S. SRL București, în faza procesuală a recursului, a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, susținând că în cauză nu a fost parcursă faza procedurii prealabile prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, excepția tardivității cererii de chemare în judecată, nefiind respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, precum și lipsa calității procesuale active a recurentei-reclamante. În atare situație, se impune admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru completarea materialului probator, privind legalitatea emiterii actului administrativ contestat, ocazie cu care vor fi puse în discuția părților, și excepțiile invocate în recurs, de către intervenienta în interes propriu, SC N.S.

SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de SC G. SA București și C.N. C.F.R. SA - Regionala București, împotriva sentinței civile nr. 185 din 13 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2004.