ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 384/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta S.C. R. S.A. a chemat în judecată

Ministerul Industriilor, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâtul

și pe calea contenciosului administrativ să dispună anularea parțială a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.03 nr. 3376 din 2

iunie 1997 emis de pârât pentru suprafața de 312 mp eliberat de S.C. F. S.A. București.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că

deține certificat de atestare a dreptului de proprietate seria M.03 nr. 1438

eliberat de Ministerul Industriilor la data de 19 octombrie 1994 și că această

suprafață este străbătută de calea ferată uzinală ce o deservește.

A mai arătat că terenul s-a aflat în

administrarea directă a societății R. din 27 aprilie 1976 prin transfer de la

fosta întreprindere “23 August”, actuala F. S.A., iar ca efect al Legilor nr. 15/1990

și nr. 31/1990, face parte din patrimoniul S.C. R.

Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, prin sentința civilă nr. 417 din 17 aprilie 2002 a respins

acțiunea reclamantei ca tardiv introdusă.

Totodată a respins ca tardiv introdusă și

cererea de intervenție în interes propriu, formulată de S.C. T. S.A.

Pentru a pronunța această soluție instanța a

reținut că reclamanta este terț față de actul a cărei anulare o solicită și că

deși nu i-a fost comunicat actul, trebuia să introducă acțiunea în termen de 1

an de la comunicarea lui către parte, altfel s-ar ajunge ca după mulți ani, să

se solicite anularea unui act administrativ care nu-l privește pe terț și de

care a luat cunoștință ulterior emiterii lui.

Împotriva acestei sentințe considerată nelegală

și netemeinică a declarat recurs S.C. R. S.A.

Recurenta a susținut în esență că instanța de

fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Astfel,

reclamantei S.C. R. nu i-a fost comunicat actul administrativ a cărei anulare o

solicită decât la data de 11 februarie 2002 în cadrul soluționării unei acțiuni

în revendicare.

A mai susținut și că data de la care începe să

curgă termenul de sesizare a instanței este 28 decembrie 2001 când Ministerul

Industriei și Resurselor a comunicat soluția la procedura administrativă

prealabilă efectuată potrivit art. 5 alin. (1) din lege. Față de 3 ianuarie

2002 data sesizării instanței este vădit faptul că instanța de fond a fost sesizată

în termenul prevăzut de art. 5 alin. (2) din lege.

Cât privește intrarea în circuitul civil al

terenului pentru care s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de

proprietate, s-a susținut că S.C. R. S.A. București are eliberat certificatul

cu seria M.03 nr. 1438 din 19 octombrie 1994, transcris și intrat în circuitul

civil cu mult înaintea actului eliberat pentru intimata II și pentru aceeași

suprafață de teren pentru care nu s-a formulat acțiune în anulare în termen de

1 an.

Recursul urmează a fi admis pentru

considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

Procedura prealabilă sesizării instanței de

contencios administrativ se caracterizează prin aceea că art. 5 din lege cere

ca, înainte de a sesiza instanța de contencios competentă, reclamantul va

trebui să se adreseze în termen de 30 de zile de la data la care i s-a

comunicat actul administrativ, prin care se consideră vătămat, autorității

administrative emitente care este obligată să rezolve reclamația în termen de

30 de zile de la aceasta.

În alineatul ultim al acestui text se prevede că

sesizarea tribunalului nu se va putea face mai târziu de 1 an de la data

comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere.

Or, în speță, nu s-a făcut nici o dovadă în

sensul comunicării certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria

M.03 nr. 3376 din 2 iunie 1997. Mai mult reclamanta - recurentă a susținut că a

luat cunoștință de act la data de 16 mai 2001 în cadrul unei corespondențe cu

S.C. D.D. S.A. căreia S.C. F. S.A. i-a înstrăinat terenul, iar actul în sine

i-a fost comunicat în cadrul probatoriilor încuviințate părților în dosarul nr.

7226/2001 în cadrul unei acțiuni în revendicare, la data de 11 februarie 2002.

În această situație se constată că în ambele

ipoteze respectiv atât aceea a luării la cunoștință de existența actului, cât

și aceea a comunicării efective a acestuia, recurenta se află în termenul

prevăzut de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990 a contenciosului

administrativ.

Astfel fiind, soluția Curții de Apel București

este nelegală și netemeinică, aprecierea tardivității, nefiind raportată la o

anume dată, așa cum cer dispozițiile art. 5 din sus-menționata lege.

În consecință, recursul fiind întemeiat pentru

cele ce au precedat urmează a fi admis, a se casa sentința atacată și a se

trimite cauza la aceeași instanță pentru soluționarea fondului pricinii, în

contradictoriu cu toate părțile implicate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de S.C. R.

S.A. București împotriva sentinței civile nr. 417 din 17 aprilie 2002 a Curții

de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința cu trimitere spre rejudecare la

aceeași instanță.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 31 ianuarie 2003.