ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 483/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 7 mai 2001 și precizată ulterior, la 4 iulie 2001, reclamanta S.C. „C.P.” SA a chemat în judecată Ministerul Industriilor și Resurselor (M.I.R.) solicitând anularea Ordinului emis de acesta cu nr.50 din 26 februarie 2001 precum și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.O. nr.5946 din 12 octombrie 2000 emis în favoarea S.C.

„UMUC” SA.

În motivarea cererii sale, reclamanta a susținut că în conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 834/1991 i s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr. 0834 din 11 februarie 1994 pentru suprafața de 6716 mp teren, pe care o folosește din 1977. Prin Ordinul nr. 50/2001, nejustificat s-a dispus reducerea acestei suprafețe cu 4862 mp teren pentru care s-a emis certificat de atestare MO 5946/2000 în favoarea S.C. „UMUC” SA. Prin sentința civilă nr. 1332 din 15 octombrie 2001, Curtea de Apel București a respins acțiunea reținând că cererea referitoare la anularea certificatului MO 5946/2000 este tardiv formulată, iar în ceea ce privește reducerea suprafeței atribuite inițial reclamantei s-a realizat în concordanță cu dispozițiile deciziei Curții Supreme de Justiție nr. 702/1995.

Prin decizia civilă nr. 2534 din 3 iulie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis recursul declarat de S.C. „C.P.” SA împotriva acestei sentințe pe care a casat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecarea aceleiași instanțe, reținând că instanța fondului s-a pronunțat în legătură cu tardivitatea cererii de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea S.C. UMUC” SA, fără a pune în discuția părților acest aspect. În fond, după casare, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 113 din 19 noiembrie 2002, a respins excepția de tardivitate; a admis acțiunea formulată de S.C. „C.P.” SA; a anulat Ordinul M.I.R.

nr.50 din 26 februarie 2001 și certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria MO 3 5946 din 12 octombrie 2000. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că sub aspectul tardivității reclamanta a respectat întocmai termenele prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990. Pe fondul cauzei s-a reținut că atât Ordinul nr. 50/2001 cât și certificatul nr.5946/2000 au fost emise cu încălcarea dispozițiilor legale, prin decizia Curții Supreme de Justiție nr. 702/1995, dispunându-se numai reanalizarea drepturilor societăților implicate după refacerea documentației. Apreciind această ultimă hotărâre ca fiind nelegală și netemeinică, S.C. „UMUC” SA a declarat recurs, întemeindu-și motivele de casare pe dispozițiile art.304 pct.9 și 10 C. proc.

civ. Astfel recurenta a considerat că numai printr-o greșită apreciere a probelor administrate, instanța fondului a putut reține ca fiind respectate termenele prevăzute de Legea nr. 29/1990 - art. 5 sub aspectul sesizării corecte a instanței de contencios cât și al îndeplinirii procedurii administrative prealabile. Pe fondul cauzei, recurenta a susținut că a obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate cu respectarea tuturor condițiilor de legalitate impuse de H.G. nr. 834/1991, terenul în discuție fiind folosit de ea din 1977, iar construcțiile edificate pe el, fiind proprietatea sa. Analizând legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate în raport de criticile formulate, urmează a se reține ca că acestea nu se justifică.

Prin acțiunea introductivă astfel cum a fost completată ulterior, reclamanta intimată S.C. „C.P.” SA a solicitat anularea Ordinului M.I.R. nr.50 din 26 februarie 2001 și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate MO 3 – 5946 din 12 octombrie 2000 emis în favoarea S.C. „UMUC” SA. În ce privește Ordinul nr. 50/2001, de reținut că în cauză nu s-a făcut dovada comunicării către reclamantă. Cu toate acestea la 29 martie 2001 prin registratura S.C. „C.P.” SA a fost transmisă M.I.R. plângerea formulată împotriva ordinului, înregistrată la 2 aprilie 2001 sub nr.266064. Răspunsul a fost comunicat reclamantei cu adresa nr. 286596 din 30 aprilie 2001, dată în raport de care sesizarea instanței la 7 mai 2001 rezultă că s-a făcut cu respectarea termenului prevăzut de art. 5 alin. (2) din Legea nr.29/1990.

Referitor la cererea de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate MO 3 – 5946 din 12 decembrie 2000, cum acesta a fost adus la cunoștința reclamantei la 12 iunie 2001 sesizarea instanței s-a făcut în termen legal. Susținerea recurentei potrivit cu care acest capăt de cerere este inadmisibil, nefiind îndeplinită procedura prealabilă administrativă, urmează a fi apreciată ca nefondată, având în vedere că suprafața de teren ce face obiectul certificatului contestat este aceeași cu cea prevăzută de Ordinul nr.50/2001 și pentru care societatea reclamantă s-a adresat cu plângere prealabilă autorității administrative emitente. Pe fondul pricinii conform Notei M.I.R. nr.302663 rezultă că pe spațiul amplasat în Șos.

Viilor nr.33-47 cu o suprafață de 9.190 mp. își desfășoară activitatea de producție S.C. „C.P.” și S.C. „UMUC” SA. În 1977 prin decizia de transfer nr.181 din august emisă de M.I.C.U. – o parte din patrimoniul aflat la această adresă a fost transferat în administrarea directă a Centrului de Cercetare și Protecție Tehnologică pentru Fabricație împreună cu terenul aferent de 6716 mp. Prin H.G. nr. 1224/1990 acest centru a devenit SC „C.P.” care în condițiile Legii nr. 15/1990, a inclus în patrimoniul său atât mijloacele fixe cât și terenul aferent. În aceste condiții, în conformitate cu H.G. nr. 834/1991 pe baza documentației depuse la 11 februarie 1994 s-a emis în favoarea sa certificatul de atestare a dreptului de proprietate, reținându-se că terenul aferent construcțiilor proprietate este necesar desfășurării activității.

Nu numai că recurenta pârâtă nu a făcut dovada dreptului sau de proprietate asupra acestui teren (6716 mp.) dar chiar autoritatea emitentă, respectiv ministerul de resort a recunoscut și motivat eroarea în care s-a aflat la emiterea actelor administrative contestate, ca urmare a necunoașterii evoluției folosinței și administrării terenului în litigiu. Nici susținerea potrivit căreia Ordinul nr. 50/2001 ar fi avut drept temei decizia Curții Supreme de Justiție nr. 702/1995 nu este fondată. Prin hotărârea menționată s-a reținut în fapt nelegalitatea certificatului de atestare emis în favoarea S.C. „UMUC” SA indicându-se refacerea documentației de către aceasta având în vedere dreptul deja constituit în favoarea S.C.

„C.P.” SA. Astfel fiind, în raport de aceste considerente urmează a se aprecia ca legală și temeinică hotărârea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, motiv pentru care recursul declarat de S.C. „UMUC” SA București va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta S.C. „UMUC” SA București împotriva sentinței civile nr.1113 din 19 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2004.