ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 483/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată la 7 mai 2001 și precizată ulterior, la 4 iulie 2001,

reclamanta S.C. „C.P.” SA a chemat în  judecată Ministerul Industriilor și

Resurselor (M.I.R.) solicitând anularea Ordinului emis de acesta cu nr.50 din

26 februarie 2001 precum și a  certificatului de atestare a dreptului de

proprietate seria M.O. nr.5946 din 12 octombrie 2000 emis în favoarea S.C.

„UMUC” SA.

În

motivarea cererii sale, reclamanta a susținut că în conformitate cu

dispozițiile H.G. nr. 834/1991 i s-a eliberat certificatul de atestare a

dreptului de proprietate nr.  0834 din 11 februarie 1994 pentru suprafața de

6716 mp teren, pe care o folosește din 1977. Prin  Ordinul nr. 50/2001,

nejustificat s-a dispus  reducerea acestei suprafețe cu 4862 mp teren pentru

care s-a emis certificat de atestare  MO 5946/2000 în  favoarea S.C. „UMUC” SA.

Prin

sentința civilă nr. 1332 din 15 octombrie 2001, Curtea de Apel București a

respins acțiunea reținând că cererea referitoare la anularea certificatului MO

5946/2000 este tardiv formulată, iar în ceea ce privește reducerea suprafeței

atribuite inițial reclamantei  s-a realizat în concordanță cu dispozițiile

deciziei Curții Supreme de Justiție nr. 702/1995.

Prin

decizia civilă nr. 2534 din 3 iulie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția de

contencios administrativ, a admis recursul declarat de S.C. „C.P.” SA împotriva

acestei sentințe pe care a casat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecarea

aceleiași instanțe, reținând că instanța fondului s-a pronunțat în legătură cu

tardivitatea cererii de anulare a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate emis în favoarea S.C. UMUC” SA, fără a pune în discuția părților

acest aspect.

În

fond, după  casare, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, prin sentința civilă nr. 113 din 19 noiembrie 2002, a respins

excepția de tardivitate; a admis acțiunea formulată de S.C. „C.P.” SA; a anulat

Ordinul M.I.R. nr.50 din 26 februarie 2001 și certificatul de atestare a

dreptului de proprietate seria MO 3 5946 din 12 octombrie 2000.

Pentru

a hotărî astfel, instanța a reținut că sub aspectul tardivității reclamanta a

respectat întocmai termenele prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990. Pe

fondul cauzei s-a reținut că atât Ordinul nr. 50/2001 cât și certificatul

nr.5946/2000 au fost emise cu încălcarea dispozițiilor legale, prin decizia

Curții Supreme de Justiție nr. 702/1995, dispunându-se numai reanalizarea

drepturilor societăților  implicate   după refacerea documentației.

Apreciind

această ultimă hotărâre ca fiind nelegală și netemeinică, S.C. „UMUC” SA a

declarat recurs, întemeindu-și motivele de casare pe dispozițiile art.304 pct.9

și 10 C. proc. civ.

Astfel

recurenta a considerat că  numai printr-o greșită apreciere a probelor

administrate, instanța fondului a putut reține ca fiind respectate termenele

prevăzute de Legea nr. 29/1990 - art. 5 sub aspectul sesizării corecte a

instanței de contencios cât și al îndeplinirii procedurii administrative

prealabile.

Pe

fondul cauzei, recurenta a susținut că  a obținut certificatul de atestare a

dreptului de proprietate cu respectarea tuturor condițiilor de legalitate

impuse de H.G. nr. 834/1991, terenul în discuție fiind folosit de ea din 1977,

iar construcțiile edificate pe el, fiind proprietatea sa.

Analizând

legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate în raport de criticile

formulate, urmează a se reține ca  că acestea nu se justifică.

Prin

acțiunea introductivă astfel cum a fost completată ulterior, reclamanta

intimată S.C. „C.P.” SA a solicitat anularea Ordinului M.I.R. nr.50 din 26

februarie 2001 și a certificatului  de  atestare a dreptului de proprietate MO

3 – 5946 din 12 octombrie 2000 emis în favoarea S.C. „UMUC” SA.

În ce

privește Ordinul nr. 50/2001, de reținut că în cauză nu  s-a făcut dovada

comunicării către reclamantă. Cu toate acestea la 29 martie 2001 prin

registratura S.C. „C.P.” SA a fost transmisă M.I.R. plângerea formulată

împotriva ordinului, înregistrată la 2 aprilie 2001 sub nr.266064.

Răspunsul

a fost comunicat reclamantei cu adresa nr. 286596 din 30 aprilie 2001, dată în

raport de care sesizarea instanței la 7 mai 2001 rezultă că s-a făcut cu

respectarea termenului prevăzut de art. 5 alin. (2) din Legea nr.29/1990.

Referitor

la cererea de anulare a certificatului de  atestare a dreptului de proprietate

MO 3 – 5946 din 12 decembrie 2000, cum   acesta a fost adus la cunoștința

reclamantei la 12 iunie 2001 sesizarea instanței s-a făcut în termen legal.

Susținerea

recurentei potrivit cu care acest  capăt de cerere este inadmisibil, nefiind

îndeplinită procedura  prealabilă  administrativă, urmează a fi apreciată ca

nefondată, având în vedere că suprafața de teren ce face obiectul

certificatului contestat este aceeași cu cea prevăzută de Ordinul nr.50/2001 și

pentru care  societatea reclamantă s-a adresat cu plângere prealabilă

autorității  administrative emitente.

Pe

fondul pricinii conform Notei M.I.R. nr.302663 rezultă că pe spațiul amplasat

în Șos. Viilor nr.33-47 cu o suprafață de  9.190 mp. își desfășoară activitatea

de producție S.C. „C.P.” și S.C. „UMUC” SA. În 1977 prin decizia  de transfer

nr.181 din august emisă de M.I.C.U. – o parte din patrimoniul aflat la această

adresă a fost transferat în administrarea directă a Centrului de Cercetare și

Protecție Tehnologică pentru Fabricație împreună cu terenul aferent de 6716 mp.

Prin H.G.

nr. 1224/1990 acest centru a devenit SC „C.P.” care în condițiile Legii nr. 15/1990,

a inclus în patrimoniul său atât mijloacele fixe cât și terenul aferent.

În

aceste condiții, în conformitate cu H.G. nr. 834/1991 pe baza documentației

depuse la 11 februarie 1994 s-a emis în favoarea sa certificatul de atestare a

dreptului de proprietate, reținându-se că terenul aferent construcțiilor

proprietate este necesar desfășurării activității.

Nu

numai că recurenta pârâtă nu a făcut dovada dreptului sau de proprietate asupra

acestui teren (6716 mp.) dar chiar autoritatea emitentă, respectiv ministerul

de resort a  recunoscut și motivat eroarea în care s-a aflat la emiterea

actelor administrative contestate, ca urmare a  necunoașterii evoluției

folosinței și administrării terenului în litigiu.

Nici

susținerea potrivit căreia Ordinul nr. 50/2001 ar fi avut drept temei decizia

Curții Supreme de Justiție nr. 702/1995 nu este fondată.

Prin

hotărârea menționată s-a reținut în fapt nelegalitatea certificatului de

atestare emis în favoarea S.C. „UMUC” SA indicându-se refacerea documentației

de către aceasta având în vedere dreptul deja constituit în favoarea S.C. „C.P.”

SA.

Astfel

fiind, în raport de aceste considerente urmează  a se aprecia ca legală și

temeinică hotărârea Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, motiv pentru care recursul declarat de S.C. „UMUC” SA București

va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de pârâta S.C. „UMUC” SA București împotriva sentinței civile

nr.1113 din 19 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 6 februarie 2004.