ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1482/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel București, secția de contencios administrativ, la data de 20 martie

2001, reclamanta SC D. SA a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul

Industriilor și Resurselor, solicitând anularea Ordinului nr. 14 din 28

ianuarie 2000, emis de Ministerul Industriei și Comerțului, prin care se

diminuează suprafața de teren din patrimoniul societății reclamante, cu

suprafața de 5401,9 mp, revenirea la situația anterioară emiterii acestui act

administrativ, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că deține în proprietate prin certificatul de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 1386/1994, transcris la

Judecătoria sectorului 4 și apoi intabulat la Judecătoria Buftea, suprafața de

teren de 1.516.635 mp.

Societatea reclamantă a arătat că în

decembrie 2000, directorul SC B. SA a prezentat o copie a Ordinului nr. 14 din

28 ianuarie 2000, emis de Ministerul Industriei și Comerțului, prin care se

diminuează suprafața de teren aflată în proprietatea reclamantei, cu suprafața

de 5.401,9 mp teren, pe care se află o cale ferată, pe care SC B. SA a

cumpărat-o ca mijloc fix, de la R. SA. Această cale ferată a fost construită de

R. SA, înainte de 1990, când proprietar al terenului era statul, iar titular al

dreptului de administrare al terenului era fosta Intreprindere de Anvelope

Danubiana, actualmente SC D. SA.

Calea ferată respectivă face

legătura între SC B. SA și calea ferată care aparține (cu terenul aferent) SC

D. SA, acesta fiind motivul pentru care SC B. SA a solicitat Ministerului

Industriei și Comerțului, micșorarea terenului aflat în proprietatea SC D. SA,

cu suprafața de 5401 9 mp, solicitare făcută în frauda legii, deoarece pe de o

parte nu putea fi vorba de o „eroare”, iar pe de altă parte, legea (codul

civil) statuează imperativ că numai proprietarul terenului poate să devină

proprietarul construcției prin accesiune, și nu invers.

Reclamanta a mai arătat că a luat

cunoștință de Ordinul nr. 14/2000, în luna decembrie 2000 și că actul

administrativ emis este abuziv și vătămător pentru aceasta.

Pârâta a depus întâmpinare și a

solicitat introducerea în cauză, a SC B. SA, în conformitate cu art. 57 C.

proc. civ., pentru că ar putea pretinde aceleași drepturi, ca și reclamanta,

iar prin încheierea din 2 mai 2001 a fost introdusă în cauză SC B. SA, pentru

ca hotărârea să-i fie opozabilă.

Prin sentința civilă nr. 170 din 20

februarie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

admis acțiunea reclamantei SC D. SA, în contradictoriu cu pârâții SC B. SA

București și Ministerul Industriilor și Resurselor și a anulat Ordinul nr. 14

din 28 ianuarie 2000, emis de Ministerul Industriei și Comerțului, ca fiind

nelegal.

A repus părțile în situația

anterioară emiterii acestui act administrativ, respectiv a anulat certificatul

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 6875,

emis la data de 17 septembrie 2001, de Ministerul Industriei și Resurselor și a

obligat pârâtele la cheltuieli de judecată către reclamantă, în sumă de

10.033.000 lei.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că prin Ordinul nr. 14/2000, Ministerul Industriei

și Resurselor a produs o vătămare intereselor reclamantei. Prin acesta și prin

eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr.

6875/2001, către R. SA, s-a secționat terenul reclamantei, în două, făcând

improprie folosirea terenului situat la nord de această cale ferată.

S-a mai reținut că reclamanta a

transcris dreptul său de proprietate, care face opozabil dreptul de proprietate

erga omnes

și de asemenea, a întabulat dreptul de proprietate, care face

opozabil dreptul pentru terți de la data înscrierii cererii, rezultând, deci,

că terenul a intrat în circuitul civil, a produs consecințe juridice și pentru

stabilitatea raporturilor juridice civile nu mai este posibilă schimbarea

situației atestate.

Împotriva sentinței civile

sus-menționate a declarat recurs SC B. SA București, criticând-o ca nelegală și

netemeinică.

În motivarea recursului s-a

susținut, în esență, că dispozitivul sentinței atacate anulează certificatul de

atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 6875 din 17 septembrie 2001,

beneficiara acestui certificat fiind SC R. SA București, care, însă, nu a fost parte

în proces și ca atare, nu se putea lua o măsură împotriva unei persoane

juridice, care nu a fost parte în proces.

S-a mai susținut că instanța de fond

a acordat mai mult decât s-a cerut, dispunând și anularea certificatului de

atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 6875 din 17 septembrie 2001,

fără ca acest lucru să fi fost cerut de reclamantă și că Ordinul nr. 14/2000 nu

mai putea fi anulat de instanța de contencios administrativ, întrucât terenul

intrase în circuitul civil ,prin vânzarea către societate, fiind întabulat în

cartea funciară.

Recursul este nefondat.

Prin cererea de chemare în judecată,

SC D. SA a solicitat anularea Ordinului nr. 14 din 28 ianuarie 2000, emis de

Ministerul Industriei și Comerțului și revenirea la situația anterioară

emiterii acestui act administrativ.

Prin notele de concluzii scrise,

reclamanta SC D. SA și-a precizat acțiunea, solicitând atât anularea Ordinului

nr. 14 din 28 ianuarie 2000, emis de Ministerul Industriei și Comerțului, prin

care se diminuează suprafața de teren din patrimoniul societății cu suprafața

de 5401,9 mp, precum și pe cale de consecință, anularea certificatului de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 6875, emis

la data de 17 septembrie 2001, de către Ministerul Industriei și Resurselor, în

favoarea SC R. SA, pe baza acestui ordin și anularea celorlalte acte

subsecvente primelor.

În aceste condiții, se reține că

susținerea recurentei în sensul că instanța de fond a acordat mai mult decât

s-a cerut, este neîntemeiată.

În considerentele sentinței atacate

s-a reținut în mod corect că prin Ordinul nr. 14/2000, Ministerul Industriei și

Resurselor a produs o vătămare intereselor reclamantei, iar prin acesta și prin

eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr.

6875/2001, către SC R. SA, terenul în discuție secționează proprietatea SC D.

SA, în două părți distincte și face improprie folosirea terenului situat la

nord de calea ferată, prin îngreunarea evidentă și nejustificată a accesului la

acesta.

Nici motivul de recurs privind

neparticiparea în proces a SC R. SA București nu este de natură să ducă la

casarea sentinței atacate, deoarece, astfel cum rezultă din contractul de

vânzare-cumpărare, SC B. SA era proprietara terenului în suprafață de 2.476,32

mp, societatea respectivă a întocmit toată documentația care a dus la emiterea

Ordinului nr. 14/2000 și ea ar fi trebuit să ceară introducerea în cauză a SC

R. SA București.

Cât privește Ordinul nr. 1603 din 12

octombrie 1995, prin care se rectifică suprafața de teren a SC D. SA și la care

face referire recurenta-pârâtă, acesta a fost emis la cererea SC D. SA, fapt

menționat în chiar preambulul acestuia, privea o cu totul altă suprafață de

teren, iar SC D. SA nu avea de ce să îl conteste.

De asemenea, la data la care s-a

încheiat contractul de vânzare-cumpărare invocat de SC B. SA, aceasta știa că

Ordinul nr. 14/2000 este contestat de SC D. SA, cunoștea situația de fapt și

cunoștea faptul că printr-un ordin al ministrului nu se poate schimba situația

juridică a unui teren care se află în circuitul civil, instanța de contencios

administrativ având competența să se pronunțe asupra legalității ordinului

respectiv, ordin care a avut la bază o situație eronat prezentată de recurentă.

În consecință, având în vedere

considerentele prezentate, recursul de față este nefondat și urmează să fie

respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC B.

SA București, împotriva sentinței civile nr. 170 din 20 februarie 2002 a Curții

de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 aprilie 2003.