ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4250/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria sectorului 3 București și trimisă prin declinare de competență, la Curtea de Apel Craiova, reclamanta SC B.S. SA Drobeta Turnu Severin a chemat în judecată pârâții Ministerul Agriculturii și Alimentației și SC A. SA Drobeta Turnu Severin, solicitând ca instanța să dispună anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.07 nr. 0563, eliberat la 23 iunie 1993, de primul pârât, pentru pârâta nr. II. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că nelegal s-a cuprins în certificat, și suprafața de 2.450 mp teren, care este proprietatea sa, teren pe care se află calea ferată industrială folosită de reclamantă în mod continuu și sub nume de proprietar, de peste 100 de ani.

Mai arată că terenul în discuție străbate incinta SC A. SA și că din eroare și prin fraudă a fost inclus în certificat, cu toate că reclamanta este proprietarul acestuia, ca și a căii ferate pe care a construit-o. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 323 din 1 noiembrie 2002, a respins acțiunea, ca prescrisă, reținând că reclamanta a luat cunoștință despre existența certificatului contestat, în cursul anului 1995. Recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 536 din 10 februarie 2004, prin care s-a casat sentința și s-a trimis cauza, spre rejudecare, la Curtea de Apel Pitești, reținându-se că nu este prescris dreptul la acțiune.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a pronunțat sentința nr. 149/F-C din 17 decembrie 2004, prin care a respins acțiunea, ca nefondată. Instanța reține, în motivarea sentinței, că reclamanta nu face dovada că i-a fost încălcat un drept prevăzut de lege, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, nefăcând dovada că este proprietarul terenului, calitate pe care a pretins-o, dar nu face dovada nici a unui interes legitim în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990. Reține că reclamanta nu poate pretinde că a dobândit terenul prin uzucapiune, pentru că i s-a respins acțiunea în constatarea uzucapiunii, nu a primit terenul în administrare directă, terenul nu se afla în patrimoniul său la data reorganizării ca societate comercială și nici nu deține certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru acesta, spre a putea fi considerată proprietar al terenului.

Mai reține că avizul dat de O.C.O.T. Argeș este un act premergător emiterii certificatului, care nu mai putea fi retras după emiterea acestuia, iar revocarea lui ulterioară nu mai are relevanță juridică, însă nici nu s-a dovedit că ar fi un act ilegal. Reclamanta a declarat recurs și împotriva acestei sentinței, criticând-o pentru nelegalitate. Susține că a făcut dovada dreptului de proprietate și evoluția regimului juridic al terenului în discuție prin precizările formulate, prin înscrisurile depuse la dosar și prin punctul de vedere al expertului consilier, care a stabilit că suprafața de 2115 mp se suprapune, atât pe certificatul său de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, cât și pe cel al SC A. SA.

Mai susține că a făcut dovada cel puțin a unui interes legitim, prin aceea că a construit calea ferată și a utilizat-o în derularea procesului de producție. Menționează că sentința este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 463, art. 468, art. 469 alin. (1) și art. 470 C. civ., conform cărora, atât calea ferată, cât și terenul trebuie să aparțină aceluiași patrimoniu. Consideră că instanța nu a ținut cont că este vorba de o cale ferată conectată la rețeaua de cale ferată națională și din acest motiv are un regim juridic special, prevăzut de art. 8 din O.U.G. nr. 12/1998. Arată și că prima instanță nu a observat că întreaga procedură de emitere a certificatului a fost viciată, deoarece avizul O.C.O.T.

a fost viciat. Recursul este nefondat. Conform prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ (aplicabilă în cauză), „Orice persoană fizică sau juridică care se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități publice de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”. Corect a reținut instanța de fond, că recurenta nu a făcut dovada vătămării unui drept recunoscut de lege, în favoarea sa, în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, dar și că nu a dovedit nici că ar fi fost vătămată într-un interes legitim.

Pretinsa uzucapiune a terenului de către reclamantă, nu poate fi reținută, pentru că printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, (sentința civilă nr. 3110/1999, a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin), dată în contradictoriu cu SC A. SA, s-a constatat că SC A. SA este proprietara căii ferate situată pe terenul proprietatea sa, menționat în certificatul seria M.07 nr. 0564 din 4 mai 1993 (cel în discuție în cauza de față). Din procesul-verbal încheiat la 1 decembrie 1966, între C.A.P. Cerneți și Baza de Aprovizionare a C.A.P. - urilor (din care provine intimata SC A. SA), rezultă că C.A.P. Cerneți a predat în proprietate Bazei de Aprovizionare a C.A.P. - urilor, suprafața de 39.700 mp. Aceeași împrejurare rezultă și din procesul-verbal încheiat la 10 februarie 1967, în Adunarea Generală a Delegaților C.A.P.

Cerneți. Din raportul de expertiză întocmit de expertul B.P. reiese că pretinsa cale ferată, pentru care recurenta a obținut autorizație de construcție în anul 1945, nu este una și aceeași cu calea ferată invocată de aceasta. Mai rezultă că se află calea ferată pe terenul în suprafață de 39.7000 mp, primit de la C.A.P. Cerneți, conform schiței depusă la dosar și că acest teren îi este necesar intimatei SC A. SA. pentru realizarea obiectului de activitate, iar prin anularea certificatului contestat s-ar perturba semnificativ activitatea acesteia. Justificat. instanța de fond nu a reținut punctul de vedere al expertului consilier al recurentei-reclamante, acesta fiind în contradicție cu materialul probator aflat la dosar, din care rezultă indiscutabil că terenul în discuție este proprietatea SC A. SA, nu a recurentei.

Nu poate fi reținută susținerea recurentei, că sentința s-ar fi pronunțat cu încălcarea prevederilor art. 468, 469 și 470 C. civ., pentru că aceasta nu dovedește că este constructorul și proprietarul căii ferate situată pe terenul în discuție și chiar, ipotetic, dacă ar fi așa, terenul este fondul dominant, iar bunul ridicat pe acest teren este de presupus că aparține proprietarului terenului, până la proba contrarie. Însă, recurenta nu a făcut dovada că este proprietarul construcției (calea ferată) și cu atât mai mult, nu a dovedit nici că este proprietar al terenului pe care se află calea ferată respectivă. Calea ferată pretinsă de recurentă este o cale ferată uzinală, cu un regim juridic diferit de cel invocat de recurentă, fiind inaplicabile prevederile art. 8 din O.U.G.

nr. 12/1998, invocată de aceasta. Chiar dacă avizul O.C.O.T. Mehedinți, dat anterior emiterii certificatului, a fost apoi infirmat, emitentul certificatului a avut în vedere întreaga documentație ce i s-a prezentat, dar, așa cum reține și instanța de fond, nu s-a dovedit că acest aviz ar fi fost ilegal, din adresa O.C.O.T. Mehedinți către recurentă rezultând că nu s-au avut inițial în vedere documentele depuse ulterior de aceasta. Pentru toate considerentele menționate mai sus, în temeiul art. 299 și 312 C. proc. civ., se va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC B.S. SA Drobeta Turnu Severin împotriva sentinței civile nr. 149/F-C din 17 decembrie 2004, a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iulie 2005.