ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 163/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 20 mai 2002, reclamantul I.M. a chemat în judecată Ministerul Industriei și Resurselor, SC H. SA București și A.C.H. Târgu Jiu, solicitând constatarea nulității absolute și parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, seria M.03 nr. 965 din 15 aprilie 1994, eliberat pârâtei A.C.H. Târgu Jiu, cu privire la un teren în suprafață de 5857,4 mp, situat în intravilanul municipiului Târgu Jiu, tarlaua nr. 61, parcela nr. 12, având ca vecini: E și N – SC C.O.F., V - drumul 43, S - Drumul 17. În motivarea acțiunii sale. reclamantul a arătat că. deși a cumpărat cu actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5097/1999.

terenul respectiv. de la proprietarele K.A. și V.E., care la rândul lor, obținuseră în prealabil, în baza Legii nr. 18/1991, titlul de proprietate pe acest teren cu nr. 1351900, totuși, pârâta SC H. SA ocupă fără drept acest teren, motiv pentru care a și acționat-o în justiție, cu o acțiune în revendicare (dosarul nr. 5184/2002, al Judecătoriei Târgu Jiu). Cu acest prilej, arată reclamantul, pârâta i-a opus certificatul de atestare pe care l-a atacat conform art. 5, adresându-se autorității emitente a acestuia care, prin adresa nr. 191228 din 30 aprilie 2002, i-a răspuns, în sensul că nu mai poate revoca certificatul, întrucât acesta a intrat în circuitul civil.

Prin sentința nr. 326 din 4 noiembrie 2002, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantului și a anulat parțial certificatul atacat, cu privire la un teren în suprafață de 5.018 mp, astfel cum a fost determinat în raportul de expertiză și schița anexă acestuia, reținând că terenul este proprietatea acestuia. Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 2918 din 30 septembrie 2003, a admis recursurile declarate de SC H. SA, sucursala Târgu Jiu și SC H. SA București, împotriva sentinței nr. 326 din 4 noiembrie 2002, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, pe care a casat-o și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pentru a se pronunța în sensul arătat, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a reținut, în esență, pe de o parte, că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției tardivității acțiunii invocată în cauză, iar, pe de altă parte, că nu s-a lămurit situația terenului de sub blocul de locuințe pe latura vestică a acestuia, aspect ce este menționat în expertiză și apare în planul anexă al certificatului. Rejudecând pricina în fond după casare, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 375 din 1 iunie 2004, a admis acțiunea reclamantului I.M., a anulat parțial certificatul de atestare a dreptului de proprietate, seria M.03 nr. 0965 din 15 aprilie 1994, cu privire la suprafața de 5.018 mp teren, ce aparține reclamantului și a respins excepția de tardivitate a promovării acțiunii invocată de pârâți, obligându-i pe aceștia și la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța în sensul arătat instanța de fond a reținut, pe de o parte, că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, cu adresa nr. 191228 din 30 aprilie 2002 și că în ceea ce privește excepția de tardivitate a introducerii acțiunii, trebuie respinsă, întrucât nulitățile absolute (astfel „cum sunt definite ele în Dreptul Civil Român”), pot fi invocate de oricine și oricând, neputându-se reține prescripția. S-a mai reținut că în speță operează nulitatea absolută parțială, întrucât pârâta SC H. SA a introdus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate, un teren ce aparține reclamantului, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 28 octombrie 1999 și autentificat sub nr. 5097. Cu privire la terenul de sub blocul de locuințe, instanța de fond a reținut contradicția între răspunsul expertului și concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.

Împotriva acestei din urmă sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Economiei și Comerțului, SC H. SA București și SC H. SA, sucursala Târgu Jiu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 5, 8, 9 și 10 C. proc. civ. În principal, în dezvoltarea motivelor lor de recurs, pârâții susțin, pe de o parte, că instanța de fond a soluționat greșit excepția tardivității acțiunii reclamantului, situându-se greșit în sfera dreptului civil, iar nu cum ar fi fost corect, în cea a dreptului administrativ, dând o interpretare greșită dispozițiilor art. 1, 5 și 11 din Legea nr. 29/1990, precum și celor ale Legii nr. 7/1996, a cadastrului și publicității imobiliare.

Pe de altă parte, arată recurenții, instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ., pentru a lămuri situația juridică a terenului, în sensul că nu a verificat dacă SC H. SA, în conformitate cu hotărârea Consiliului de administrație nr. 590 din 30 septembrie 1999, a vândut blocul de locuințe amplasat pe o porțiune a terenului în litigiu, către chiriași, nerespectând indicațiile din decizia Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ. În plus, recurenta SC H. SA, sucursala Târgu Jiu, susține că instanța de fond a trecut cu ușurință peste aspectul arătat de experți, că o parte din terenul aflat în litigiu, este în proprietatea indiviză a cumpărătorilor care trebuiau introduși în cauză, această pârâtă nemaiavând calitate procesuală pasivă.

Examinându-se sentința atacată, în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., se constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Este cunoscut că în conformitate cu dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, după casare, instanța de fond va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate, înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

De asemenea, conform prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză. În cauză, potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză de experții tehnici L.G. și M.M. și a schiței anexă, pe terenul în litigiu se află amplasate barăci provizorii, provenind din vechea organizare de șantier, precum și un bloc de locuințe (P+1), necunoscând situația juridică a acestora. Ulterior, în dosarul nr. 3154/2002, al Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, cu adresa nr. 11/212 din 6 august 2003, pârâta SC H. SA București a depus „un set de acte reprezentând xerocopii de pe contractele de vânzare-cumpărare a locuințelor ce se află pe terenul în litigiu, motiv pentru care în decizia de trimitere s-a și arătat că se impune lămurirea situației.

În plus, în faza rejudecării în fond după casare, expertul tehnic G.L. a arătat că atât terenul de sub blocul de locuințe, cât și întreaga suprafață în litigiu este proprietatea particulară a proprietarilor locuințelor din blocurile construite de SC H. SA, terenurile fiind vândute în cote indivize, nefiind individualizate pe proprietari. În condițiile mai sus arătate, se constată că instanța de fond, în mod greșit, nu a dispus introducerea în cauză a celor care au contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anii 2000 - 2001, anterior, deci, introducerii acțiunii reclamantului.

Desigur, celelalte motive de recurs, inclusiv cel vizând soluția dată excepției tardivității acțiunii, urmează a fi analizate, și în contradictoriu cu persoanele fizice care au încheiat contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenul în litigiu, analiza excepției invocate urmând a fi făcută din perspectiva dispozițiilor legale aplicabile, având în vedere că actul atacat este un act administrativ, iar nu de drept civil. În consecință, se vor admite recursurile declarate în cauză, se va casa sentința atacată și se va trimite cauza, spre rejudecare, pentru a se proceda în sensul celor mai arătate, precum și a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Ministerul Economiei și Comerțului, de SC H. SA, sucursala Târgu Jiu și de SC H. SA București, împotriva sentinței civile nr. 375 din 1 iunie 2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2005.