ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 163/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 20 mai 2002, reclamantul I.M. a chemat în judecată Ministerul Industriei și

Resurselor, SC H. SA București și A.C.H. Târgu Jiu, solicitând constatarea

nulității absolute și parțiale a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate, seria M.03 nr. 965 din 15 aprilie 1994, eliberat pârâtei A.C.H.

Târgu Jiu, cu privire la un teren în suprafață de 5857,4 mp, situat în

intravilanul municipiului Târgu Jiu, tarlaua nr. 61, parcela nr. 12, având ca

vecini: E și N – SC C.O.F., V - drumul 43, S - Drumul 17.

În motivarea acțiunii sale.

reclamantul a arătat că. deși a cumpărat cu actul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 5097/1999. terenul respectiv. de la proprietarele K.A. și

V.E., care la rândul lor, obținuseră în prealabil, în baza Legii nr. 18/1991,

titlul de proprietate pe acest teren cu nr. 1351900, totuși, pârâta SC H. SA

ocupă fără drept acest teren, motiv pentru care a și acționat-o în justiție, cu

o acțiune în revendicare (dosarul nr. 5184/2002, al Judecătoriei Târgu Jiu). Cu

acest prilej, arată reclamantul, pârâta i-a opus certificatul de atestare pe

care l-a atacat conform art. 5, adresându-se autorității emitente a acestuia

care, prin adresa nr. 191228 din 30 aprilie 2002, i-a răspuns, în sensul că nu

mai poate revoca certificatul, întrucât acesta a intrat în circuitul civil.

Prin sentința nr. 326 din 4

noiembrie 2002, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a

admis acțiunea reclamantului și a anulat parțial certificatul atacat, cu

privire la un teren în suprafață de 5.018 mp, astfel cum a fost determinat în

raportul de expertiză și schița anexă acestuia, reținând că terenul este

proprietatea acestuia.

Curtea Supremă de Justiție, secția

de contencios administrativ, prin decizia nr. 2918 din 30 septembrie 2003, a

admis recursurile declarate de SC H. SA, sucursala Târgu Jiu și SC H. SA

București, împotriva sentinței nr. 326 din 4 noiembrie 2002, a Curții de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ, pe care a casat-o și a trimis

cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pentru a se pronunța în sensul

arătat, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a

reținut, în esență, pe de o parte, că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra

excepției tardivității acțiunii invocată în cauză, iar, pe de altă parte, că nu

s-a lămurit situația terenului de sub blocul de locuințe pe latura vestică a

acestuia, aspect ce este menționat în expertiză și apare în planul anexă al

certificatului.

Rejudecând pricina în fond după

casare, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin

sentința nr. 375 din 1 iunie 2004, a admis acțiunea reclamantului I.M., a

anulat parțial certificatul de atestare a dreptului de proprietate, seria M.03 nr.

0965 din 15 aprilie 1994, cu privire la suprafața de 5.018 mp teren, ce

aparține reclamantului și a respins excepția de tardivitate a promovării

acțiunii invocată de pârâți, obligându-i pe aceștia și la plata cheltuielilor

de judecată.

Pentru a se pronunța în sensul

arătat instanța de fond a reținut, pe de o parte, că reclamantul a făcut dovada

îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990,

cu adresa nr. 191228 din 30 aprilie 2002 și că în ceea ce privește excepția de

tardivitate a introducerii acțiunii, trebuie respinsă, întrucât nulitățile

absolute (astfel „cum sunt definite ele în Dreptul Civil Român”), pot fi

invocate de oricine și oricând, neputându-se reține prescripția.

S-a mai reținut că în speță operează

nulitatea absolută parțială, întrucât pârâta SC H. SA a introdus în

certificatul de atestare a dreptului de proprietate, un teren ce aparține

reclamantului, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 28

octombrie 1999 și autentificat sub nr. 5097.

Cu privire la terenul de sub blocul

de locuințe, instanța de fond a reținut contradicția între răspunsul expertului

și concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.

Împotriva acestei din urmă sentințe

au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Economiei și Comerțului,

SC H. SA București și SC H. SA, sucursala Târgu Jiu, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 5, 8, 9 și

10 C. proc. civ.

În principal, în dezvoltarea

motivelor lor de recurs, pârâții susțin, pe de o parte, că instanța de fond a

soluționat greșit excepția tardivității acțiunii reclamantului, situându-se

greșit în sfera dreptului civil, iar nu cum ar fi fost corect, în cea a dreptului

administrativ, dând o interpretare greșită dispozițiilor art. 1, 5 și 11 din

Legea nr. 29/1990, precum și celor ale Legii nr. 7/1996, a cadastrului și

publicității imobiliare.

Pe de altă parte, arată recurenții,

instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ prevăzut de art. 129 C. proc.

civ., pentru a lămuri situația juridică a terenului, în sensul că nu a

verificat dacă SC H. SA, în conformitate cu hotărârea Consiliului de

administrație nr. 590 din 30 septembrie 1999, a vândut blocul de locuințe amplasat

pe o porțiune a terenului în litigiu, către chiriași, nerespectând indicațiile

din decizia Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.

În plus, recurenta SC H. SA, sucursala

Târgu Jiu, susține că instanța de fond a trecut cu ușurință peste aspectul

arătat de experți, că o parte din terenul aflat în litigiu, este în

proprietatea indiviză a cumpărătorilor care trebuiau introduși în cauză,

această pârâtă nemaiavând calitate procesuală pasivă.

Examinându-se sentința atacată, în

raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum

și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., se constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele

ce vor fi expuse în continuare.

Este cunoscut că în conformitate cu

dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile

instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra

necesității administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii

fondului, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, după casare, instanța de

fond va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate, înaintea

instanței a cărei hotărâre a fost casată.

De asemenea, conform prevederilor art.

129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate

mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului

în cauză.

În cauză, potrivit concluziilor

raportului de expertiză întocmit în cauză de experții tehnici L.G. și M.M. și a

schiței anexă, pe terenul în litigiu se află amplasate barăci provizorii,

provenind din vechea organizare de șantier, precum și un bloc de locuințe (P+1),

necunoscând situația juridică a acestora.

Ulterior, în dosarul nr. 3154/2002,

al Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, cu adresa nr.

11/212 din 6 august 2003, pârâta SC H. SA București a depus „un set de acte

reprezentând xerocopii de pe contractele de vânzare-cumpărare a locuințelor ce

se află pe terenul în litigiu, motiv pentru care în decizia de trimitere s-a și

arătat că se impune lămurirea situației.

În plus, în faza rejudecării în fond

după casare, expertul tehnic G.L. a arătat că atât terenul de sub blocul de

locuințe, cât și întreaga suprafață în litigiu este proprietatea particulară a

proprietarilor locuințelor din blocurile construite de SC H. SA, terenurile

fiind vândute în cote indivize, nefiind individualizate pe proprietari.

În condițiile mai sus arătate, se

constată că instanța de fond, în mod greșit, nu a dispus introducerea în cauză

a celor care au contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anii 2000 - 2001,

anterior, deci, introducerii acțiunii reclamantului.

Desigur, celelalte motive de recurs,

inclusiv cel vizând soluția dată excepției tardivității acțiunii, urmează a fi

analizate, și în contradictoriu cu persoanele fizice care au încheiat contracte

de vânzare-cumpărare cu privire la terenul în litigiu, analiza excepției

invocate urmând a fi făcută din perspectiva dispozițiilor legale aplicabile,

având în vedere că actul atacat este un act administrativ, iar nu de drept

civil.

În consecință, se vor admite

recursurile declarate în cauză, se va casa sentința atacată și se va trimite

cauza, spre rejudecare, pentru a se proceda în sensul celor mai arătate, precum

și a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Ministerul Economiei și Comerțului, de SC H. SA, sucursala Târgu Jiu și de SC H.

SA București, împotriva sentinței civile nr. 375 din 1 iunie 2004, a Curții de

Apel Craiova, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 ianuarie 2005.