ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1213/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel București, reclamanta SC R. SA a chemat în judecată Ministerul

Industriilor, solicitând anularea Ordinului nr. 1564/1995, prin care s-a dispus

rectificarea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M. 03

nr. 1436/1994, eliberat reclamantei, în sensul că i s-a luat din proprietate

suprafața de 2972 mp, care a fost atribuită în cotă indiviză, SC E. SA.

Prin sentința civilă nr. 291/1996 ,

Curtea de Apel București a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că

terenul în discuție, în mod practic, deservește în aceiași măsură cele două

societăți comerciale, prin existența pe teren a liniei de cale ferată uzuale.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs, reclamanta.

Curtea Supremă de Justiție, secția

de contencios administrativ, prin decizia nr. 3362 din 29 octombrie 2001, a

admis recursul, a casat sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare,

aceliași instanței, pentru suplimentarea probelor și pentru soluționarea

cererii de intervenție formulată de SC E. SA

După rejudecare, prin sentința nr.

224 din 4 martie 2002, a fost admisă acțiunea principală formulată de SC I. SA

(fostă SC R. SA), a fost anulat Ordinul nr. 1564/1995, emis de Ministerul

Industriilor și Resurselor și a fost respinsă cererea de intervenție a SC E.

SA, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs SC E. SA, susținând, în esență, că instanța a interpretat

greșit actele fiecărei societăți, în raport cu terenul și calea ferată în

discuție, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestora, în sensul că investiția a aparținut SC E. SA și a fost amplasată pe

un teren expropriat, în favoarea acestei societăți, căreia i-a fost dat în

administrare operativă directă.

Recursul este fondat.

Sentința instanței de fond a fost

dată cu motivarea că ordinul anulat este nelegal, deoarece obiectul său îl

constituie revocarea parțială a unui act administrativ a dreptului de

proprietate al reclamantei și că revocarea acestuia este posibilă, numai prin

sesizarea instanței de judecată. Se mai rețin că SC E. SA nu a făcut dovada

vreunui drept real privind suprafața în litigiul.

Cu actele depuse la dosar, SC E. SA

a dovedit că întreaga suprafață de teren aferentă căii ferate uzuale (și care a

fost greșit inclusă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate

seria M. 03 nr. 1436/1994, emis pentru SC R. SA) îi aparțin, ca fiind

construită în anii 1968 - 1970 ,pe terenul ce a fost dat în administrarea sa,

după expropriere.

Astfel, la data de 29 iunie 1968, Ministerul Căilor

Ferate – Direcția Generală a Întreținerii Căii , cu adresa nr. 142/335 col.

1968, a autorizat în baza Decretului nr. 431/1952, ca Fabrica de Radio

Receptoare și Televizoare Pipera (componenta a Uzinei E.) să construiască o

linie industrială, ce urma să joncționeze linia C.I.L. Pipera, care se racorda

la Stația Pantelimon. Linia Ferată a Secției Montaj Radio și Televizoare a fost

construită în baza proiectului din 1968, întocmit de I.P.E.T. București și a

fost pusă în funcțiune în 1970, cu avizul Direcției Generale de Întreținere

C.F.R.

La data de 17 iulie 1971, Direcția

Generală a Întreținerii Căii Ferate, regionala C.F., a încheiat cu Uzina

Electronica, contractul de exploatare și întreținere nr. 125/1166

,

la

art. 2 prevăzându-se că executarea liniei s-a făcut pe cheltuiala

beneficiarului, respectiv a Uzinei E., pe o lungime de 1234,95 mp.

Cu adresa nr. 11489 din 4 aprilie 1968, Uzina E. a

deschis rolul fiscal pentru suprafața de teren de 87800 mp, din care 1630 mp

teren aferent liniei ferate, pentru care a și achitat impozite.

Situația terenului fiind astfel

dovedit, în mod greșit instanța de fond a apreciat că terenul se află în

administrația SC R. SA, în dosar neexistând nici o probă în acest sens.

În anul 1994, la întocmirea

documentației de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, SC R. SA

a omis să arate că terenul pe care este amplasată linia ferată, nu face parte

din patrimoniul său, fiind afectat prin destinație căii ferate, servind, deci,

folosinței comune a celor două societăți.

Calea ferată se află în întregime pe

suprafața de teren de 2972 mp, astfel că indivizibilitatea proprietății a fost

instituită prin efectul construcției căii ferate, destinația atribuită

terenului neputând deroga de la utilitatea comună, starea de indiviziune fiind

în mod legal îndreptată prin Ordinul nr. 1564/1995, al Ministerului

Industriilor.

Dreptul de proprietate exclusivă al

SC E. SA, asupra căii ferate, a fost recunoscut și de Ministerul Industriilor,

care a rectificat eroarea făcută în 1994, la emiterea certificatului de

atestare a dreptului de proprietate.

În contradicție cu prevederile

legii, instanța de fond a desființat Ordinul nr. 1564/1995, omițând a sesiza că

soluția adoptată de Minister este în concordanță cu prevederile art. 1 din H.G.

nr. 834/1991, potrivit căruia terenurile aflate în patrimoniul societăților

comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare

desfășurării activității, conform obiectului de activitate, se determină de

autoritățile nominalizate în text, în speță C.F.R.

Întrucât SC E. SA a făcut dovada că

terenul pe care s-a edificat calea ferată, a fost în administrare sa operativă

directă încă din anul 1968, aceasta fiind proprietara căii ferate uzinale,

soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică.

Motivarea instanței privind intrarea

în circuitul civil al actului atacat nu poate fi reținută, știut fiind că actul

administrativ este revocabil prin decizia unilaterală a organului administrativ

care este obligat să intervină în orice moment, pentru asigurarea respectării

legii.

Așa fiind, se va admite recursul SC

E. SA, se va modifica sentința atacată, în sensul că se va admite cererea de

intervenție formulată în interes propriu de aceasta și se va respinge ca

neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC I. SA (fosta SC R. SA).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC E. SA București, împotriva sentinței civile nr. 224 din 4 martie

2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca

nefondat.

Modifică sentința

atacată, în sensul că admite cererea de intervenție formulată în interes

propriu de SC E. SA și respinge acțiunea formulată de reclamanta SC I. SA

(fosta SC R. SA), ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 martie 2003.