ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3475/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 219

din 4 februarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, în fond după

casare, a fost respinsă acțiunea reclamantei SC R. SA București, formulată în

contradictoriu cu SC F. SA, Ministerul Industriei și Resurselor și

intervenienta SC D.D. SA, pentru anularea parțială a certificatului de atestare

a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 3376/1997, ca

neîntemeiată.

Prin aceeași sentință a fost

respinsă cererea de intervenție în interes propriu formulată de SC T. SA și

admisă cererea de intervenție în interes propriu a SC D.D. SA.

Pentru a hotărî în acest

mod, instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada dobândirii legale a

terenului pretins în suprafață de 312 mp, iar intervenienta SC T. SA a cerut

scoaterea ei din cauză, pentru că cererea pe care a formulat-o, a rămas fără

obiect.

Soluția de admitere a

cererii de intervenție în interes propriu formulată de SC D.D. SA București a

fost argumentată cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul

public, din care rezultă că intervenienta a cumpărat de la SC F. SA, suprafața de 17.560 mp, teren care include și terenul pretins de către reclamantă.

Împotriva sentinței,

intervenienta SC T. SA a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7

și 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ.

În acest sens, prin motivele

depuse la dosar se susține că urmare a divizării SC R. SA, o parte din terenul

deținut de aceasta a fost trecut în patrimoniul intervenientei-recurente, iar

ministerul de resort a emis certificatul corespunzător de atestare a dreptului

de proprietate în care a inclus și suprafața de 11.651,89 mp deținută în

cotă-indiviză cu SC R. SA, cotă pe care, la data de 31 ianuarie 2003,

intervenienta a cedat-o acesteia, printr-un proces-verbal.

Considerând că instanța de

fond a ignorat actele și împrejurările mai sus evocate, recurenta solicită ca,

prin admiterea recursului, să se dispună casarea sentinței și admiterea cererii

de intervenție în sensul constatării nulității parțiale a contractului de

vânzare-cumpărare dintre SC D.D. SA și SC F. SA privind suprafața de 17.560 mp

situată în București, b-dul B., în care este cuprins și terenul de 312 mp

pretins de reclamantă.

Deși susținerile formulate

prin cererea de recurs nu răspund pe deplin cerințelor prevăzute de pct. 7 și 9

ale art. 304 C. proc. civ., invocate, excepția nulității recursului pentru

nemotivare ridicată de intimata-intervenientă SC D.D. SA, nu poate fi admisă,

fiindcă cererea de recurs conține criticile pe care recurenta a înțeles să le

aducă hotărârii atacate, iar sancțiunea nulității intervine numai în situația

în care motivarea lipsește.

În plus, soluția respingerii

excepției se impune și în raport cu prevederile art. 304

1

C. proc.

civ., invocate, de asemenea, prin cererea de recurs, potrivit cărora recursul

declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu

apel, cum este cazul în speță, nu este limitat la motivele de casare prevăzute

în art. 304.

Examinând sentința, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este temeinică și legală, iar

recursul, nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Din probele administrate în

cauză rezultă că terenul de incintă în suprafață de 312 mp, despre care

reclamanta-intimată și intervenienta-recurentă afirmă că a fost inclus nelegal

în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 3376/1997,

emis de Ministerul Industriei în favoarea SC F. SA București, privește o

porțiune din terenul aflat în perimetrul fostei Întreprinderi 23 August

(ulterior F. SA), pentru care s-a prevăzut construirea unui racord de cale

ferată uzinală care să deservească Uzinele R., lucrare ce nu a fost, însă,

finalizată.

Acest teren, cuprins în

suprafața de 17.560 mp a fost vândut de SC F. SA, intimatei-interveniente SC

D.D. SA București, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 54

autentificat sub nr. 4450 din 3 octombrie 2000, de notarul public.

Este adevărat că în

protocolul încheiat la 27 aprilie 1976, între fostele Întreprinderi de stat 23

August și Țevi R., se menționează adresa nr. II/2723 din 6 decembrie 1979

privind acordul acestei din urmă unități asupra unui schimb de spații (881 mp),

dar această mențiune nu constituie dovada că schimbul s-a și înfăptuit și că SC

R. SA a devenit proprietara terenului în litigiu.

Așa fiind, în mod corect

instanța de fond a constatat că reclamanta-intimată nu a făcut dovada

dobândirii legale a terenului cuprins în certificatul de atestare atacat și,

deci, a unei vătămări suferite prin emiterea actului administrativ contestat

și, ca atare, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

La fel, cererea de

intervenție în interes propriu formulată de SC T. SA a fost în mod corect

respinsă, această societate nejustificând un drept sau interes propriu pentru

demersul făcut, în care sens a și solicitat instanței, scoaterea ei din cauză.

Iar, în raport cu cele

anterior prezentate, susținerile formulate prin motivele de recurs sunt

neîntemeiate.

În consecință, recursul se

privește ca nefondat și urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC T. SA București împotriva sentinței nr. 129 din 4 februarie 2004 a Curții

de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 iunie 2005.