ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3475/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 219 din 4 februarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, în fond după casare, a fost respinsă acțiunea reclamantei SC R. SA București, formulată în contradictoriu cu SC F. SA, Ministerul Industriei și Resurselor și intervenienta SC D.D. SA, pentru anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 3376/1997, ca neîntemeiată. Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu formulată de SC T. SA și admisă cererea de intervenție în interes propriu a SC D.D. SA. Pentru a hotărî în acest mod, instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada dobândirii legale a terenului pretins în suprafață de 312 mp, iar intervenienta SC T. SA a cerut scoaterea ei din cauză, pentru că cererea pe care a formulat-o, a rămas fără obiect.

Soluția de admitere a cererii de intervenție în interes propriu formulată de SC D.D. SA București a fost argumentată cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public, din care rezultă că intervenienta a cumpărat de la SC F. SA, suprafața de 17.560 mp, teren care include și terenul pretins de către reclamantă. Împotriva sentinței, intervenienta SC T. SA a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ. În acest sens, prin motivele depuse la dosar se susține că urmare a divizării SC R. SA, o parte din terenul deținut de aceasta a fost trecut în patrimoniul intervenientei-recurente, iar ministerul de resort a emis certificatul corespunzător de atestare a dreptului de proprietate în care a inclus și suprafața de 11.651,89 mp deținută în cotă-indiviză cu SC R. SA, cotă pe care, la data de 31 ianuarie 2003, intervenienta a cedat-o acesteia, printr-un proces-verbal.

Considerând că instanța de fond a ignorat actele și împrejurările mai sus evocate, recurenta solicită ca, prin admiterea recursului, să se dispună casarea sentinței și admiterea cererii de intervenție în sensul constatării nulității parțiale a contractului de vânzare-cumpărare dintre SC D.D. SA și SC F. SA privind suprafața de 17.560 mp situată în București, b-dul B., în care este cuprins și terenul de 312 mp pretins de reclamantă. Deși susținerile formulate prin cererea de recurs nu răspund pe deplin cerințelor prevăzute de pct. 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., invocate, excepția nulității recursului pentru nemotivare ridicată de intimata-intervenientă SC D.D. SA, nu poate fi admisă, fiindcă cererea de recurs conține criticile pe care recurenta a înțeles să le aducă hotărârii atacate, iar sancțiunea nulității intervine numai în situația în care motivarea lipsește.

În plus, soluția respingerii excepției se impune și în raport cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., invocate, de asemenea, prin cererea de recurs, potrivit cărora recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, cum este cazul în speță, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304. Examinând sentința, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este temeinică și legală, iar recursul, nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Din probele administrate în cauză rezultă că terenul de incintă în suprafață de 312 mp, despre care reclamanta-intimată și intervenienta-recurentă afirmă că a fost inclus nelegal în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 3376/1997, emis de Ministerul Industriei în favoarea SC F. SA București, privește o porțiune din terenul aflat în perimetrul fostei Întreprinderi 23 August (ulterior F. SA), pentru care s-a prevăzut construirea unui racord de cale ferată uzinală care să deservească Uzinele R., lucrare ce nu a fost, însă, finalizată. Acest teren, cuprins în suprafața de 17.560 mp a fost vândut de SC F. SA, intimatei-interveniente SC D.D. SA București, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 54 autentificat sub nr. 4450 din 3 octombrie 2000, de notarul public.

Este adevărat că în protocolul încheiat la 27 aprilie 1976, între fostele Întreprinderi de stat 23 August și Țevi R., se menționează adresa nr. II/2723 din 6 decembrie 1979 privind acordul acestei din urmă unități asupra unui schimb de spații (881 mp), dar această mențiune nu constituie dovada că schimbul s-a și înfăptuit și că SC R. SA a devenit proprietara terenului în litigiu. Așa fiind, în mod corect instanța de fond a constatat că reclamanta-intimată nu a făcut dovada dobândirii legale a terenului cuprins în certificatul de atestare atacat și, deci, a unei vătămări suferite prin emiterea actului administrativ contestat și, ca atare, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată. La fel, cererea de intervenție în interes propriu formulată de SC T. SA a fost în mod corect respinsă, această societate nejustificând un drept sau interes propriu pentru demersul făcut, în care sens a și solicitat instanței, scoaterea ei din cauză.

Iar, în raport cu cele anterior prezentate, susținerile formulate prin motivele de recurs sunt neîntemeiate. În consecință, recursul se privește ca nefondat și urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC T. SA București împotriva sentinței nr. 129 din 4 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2005.