ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4563/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 904 din 28 martie 2007 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă acțiunea

introdusă de reclamanta SC C. SA București, în contradictoriu cu pârâții SC Z.

SA București și Ministerul Economiei și Comerțului pentru constatarea nulității

absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor seria M 03 nr. 2920 din 13 iunie 1996, eliberat de Ministerul

Industriilor în favoarea primei pârâte.

Instanța a

reținut că această soluție se impune deoarece actul administrativ individual a

fost transmis în Registrul de transcripțiuni-inscripțiuni al Judecătoriei

sectorului 3 sub nr. 18006 din 29 septembrie 1997, iar ulterior s-a efectuat întabularea

dreptului de proprietate al pârâtei SC Z. SA București, așa încât, din data de

20 septembrie 1997 certificatul de atestare a acelui drept a devenit opozabil

erga

omnes

și, legalitatea lui putea fi contestată în justiție în condițiile și

termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990.

S-a mai arătat

în considerentele hotărârii că reclamanta nu a făcut dovada exercitării

recursului administrativ înainte de sesizarea instanței, ca o obligație a cărei

îndeplinire condiționează însăși admisibilitatea acțiunii și că oricum,

distincția care se face între nulitățile relative și cele absolute în dreptul

civil, nu este relevantă în ceea ce privește soluțiile pe cale le pot pronunța

instanțele judecătorești de contencios administrativ în astfel de pricini.

Împotriva

sentinței a declarat recurs reclamanta SC C. SA București.

Recurenta a susținut

că prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii atunci când a stabilit că

certificatul de atestare a dreptului de proprietate supus controlului

jurisdicțional are natura unui act administrativ individual. In opinia sa, în

ceea ce o privește, este vorba de un act juridic civil care face dovada

dreptului de proprietate al părții adverse și poate fi contestat oricând de

către terți în condițiile legii civile, prin invocarea unor motive de nulitate

absolută.

De asemenea,

în mod eronat instanța de fond a reținut că prin efectuarea formalităților de

transcriere a actului contestat, efectul juridic este acela de opozabilitate a

actului administrativ pentru că în realitate, efectul înscrierii în Registrul

de transcripțiuni și inscripțiuni, precum și în cartea funciară constă în

opozabilitatea dreptului (cu semnificație în privința protejării dreptului

subiectiv civil).

Pe de altă

parte, recurenta a susținut că dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr.

554/2004 nu sunt incidente în cauză și în ceea ce-i privește, terții au doar

facultatea de a efectua plângerea administrativă prealabilă prevăzută de acest

text legal.

Motivarea sentinței

este contradictorie deoarece, dacă instanța a considerat ca fiind admisibilă

cererea de constatare a nulității absolute a certificatului, atunci ar fi

trebuit să constate necompetența sa din punct de vedere material și să se

dezinvestească în favoarea instanței de judecată competentă.

În sfârșit, ținând

seama de faptul că actul juridic a fost invocat de pârâta SC Z. SA în cadrul

unei acțiuni în revendicare, reprezentând însăși titlul său de proprietate,

față de recurentă, el are valoarea unui act juridic civil a cărui legalitate

poate fi cenzurată potrivit normelor de drept comun și nu a celor cuprinse în

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

La termenul din 2

octombrie 2007, au formulat cerere de intervenție în interesul pârâților, SC

C.D.C. SRL, SC R.T.S. SRL și SC C.P.C. SRL.

Societățile

comerciale interveniente au arătat că la data de 1 septembrie 2006 au

achiziționat de la SC Z. SRL București terenuri aflate în patrimoniul acesteia

din urmă, în temeiul certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria

M 03 nr. 2920 din 16 iunie 1996, situație în care ele fac dovada interesului

propriu și actual de a solicita respingerea acțiunii principale.

Cererea de

intervenție accesorie a fost admisă în principiu la termenul de astăzi, de

către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Cât privește recursul

declarat în cauză de către reclamanta SC C. SA București, se constată că el

este nefondat sub aspectul tuturor criticilor formulate.

Așa cum

rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor din dosar, obiectul acțiunii

introdusă de reclamantă îl constituie cererea acesteia de constatare a

nulității absolute a certificatului

de atestare a dreptului

de proprietate asupra terenurilor seria M 03 nr. 2920 din 13 iunie 2006,

eliberat de fostul Minister al Industriilor în favoarea pârâtei SC Z. SA

București (fostă S. SA).

Certificatul

respectiv are, incontestabil, natura unui act administrativ unilateral emis de

o autoritate a administrației publice centrale de specialitate în vederea

executării legii, prin care se atestă dreptul de proprietate al acelei

societăți comerciale asupra unor terenuri situate în municipiul București.

Efectele juridice

subsecvente, de drept civil pe care actul le produce nu sunt de natură să

modifice natura sa juridică de act administrativ unilateral, supus regimului

juridic administrativ.

Prin urmare,

controlul de legalitate al unui asemenea act trebuia exercitat în condițiile și

termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, care

întocmai actualei legi organice nr. 554/2004, a constituit dreptul comun în

această materie.

In cauză, așa

cum corect s-a reținut prin sentință, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii

procedurii administrative prealabile în termenele prevăzute de art. 5 din Legea

nr. 29/1990, care au început să curgă de la data transcrierii certificatului în

Registrul de transcripțiuni-inscripțiuni al Judecătoriei sectorului 3

București, respectiv 29 septembrie 1997. Prin îndeplinirea acestei formalități

de publicitate imobiliară, atât dreptul de proprietate cât și actul juridic

care îl atestă au devenit opozabile terților.

Mai mult, prin

încheierea nr. 2184 din 19 februarie 2002, a aceleiași instanțe, Biroul de

Carte funciară, dreptul de proprietate al primei pârâte asupra terenurilor

cuprinse în certificat a fost intabulat.

Rezultă deci, fără

echivoc, că încă de la data înscrierii în Registrul de transcripțiuni-inscripțiuni,

actul administrativ individual a devenit opozabil

erga omnes

, situație

în care reclamanta în calitate de terță persoană pretins vătămată, avea

posibilitatea să ceară instanței competente anularea actului în

condițiile legii privind contenciosul administrativ atunci în vigoare.

Concluzia se

impune și în raport de împrejurarea dovedită în dosar, că în anul 1998, între

reclamantă și pârâta SC Z. SA București s-a încheiat contractul de partaj

voluntar autentic în cuprinsul căruia au fost menționate în mod expres

certificatele de atestare a dreptului de proprietate eliberate celor două

societăți.

Deși a fost

intitulată acțiune în constatarea nulității absolute a certificatului, această

acțiune trebuia precedată de recursul administrativ instituit de legea organică

ca o condiție de admisibilitate a acțiunii.

Or, procedura respectivă

nu a fost îndeplinită de reclamantă care a considerat în mod greșit că fiind

vorba de o cerere în constatarea nulității actului, acțiunea poate fi introdusă

oricând, potrivit normelor aplicabile raporturilor juridice de drept civil.

Admițând

așadar, excepțiile invocate de pârâți și respingând acțiunea în contencios

administrativ ca inadmisibilă, curtea de apel a pronunțat o hotărâre legală și

temeinică, ce urmează a fi menținută prin respingerea recursului.

Totodată, va fi

admisă cererea de intervenție formulată de SC C.D.C. SRL, SC R.T.S. SRL și SC

C.P.C. SRL în interesul pârâților.

În sfârșit, în

baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată să

plătească intimatei SC Z. SA București suma de 22.053 lei cheltuieli de

judecată, reprezentând onorarii avocațiale.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGE

D

E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta SC C. SA București împotriva sentinței civile nr.

904 din 28 martie 2007

a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite

cererea de intervenție formulată de SC C.D.C. SRL, SC R.T.S. SRL și SC C.P.C.

SRL în favoarea pârâtei SC Z. SA București.

Obligă

recurenta-reclamantă SC C. SA București la plata sumei de 22.053 lei cheltuieli

de judecată în favoarea intimatei-pârâte SC Z. SA București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie

2007.