ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1369/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București reclamantul M.E.C. a chemat în judecată pe pârâta SC V. SA, prin

lichidator judiciar SC M.C. SRL, solicitând constatarea nulității parțiale a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor

eliberat în anul 1996 pentru SC V. SA Giurgiu.

Reclamanta a susținut că

actul administrativ contestat nu mai poate fi revocat de autoritatea emitentă, întrucât

a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice.

Prin sentința civilă nr. 2061

din 2 octombrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal a respins excepția autorității lucrului judecat

invocată de pârâtă, ca nefondată și a admis excepția tardivității formulării

acțiunii, excepție invocată de pârâtă.

A respins acțiunea formulată

de reclamantul M.E.C., ca tardiv formulată, reținând că actul administrativ în

litigiu a fost emis chiar de reclamant în anul 1996, iar acțiunea a fost

formulată în anul 2006, cu depășirea evidentă a termenului de un an de la

emiterea actului.

Împotriva sentinței

sus-menționate a declarat recurs M.E.C., care a criticat-o pentru a fi fost

dată cu încălcarea și greșita aplicare a legii ca și pentru depășirea

atribuțiilor puterii judecătorești.

În drept au fost invocate

prevederile art. 304 pct. 4 și pct. 9 C. proc. civ. ca și cele ale art. 304

1

C. proc. civ.

În esență, prin motivele de

recurs dezvoltate recurentul a susținut că instanța de fond în mod eronat a

admis excepția tardivității introducerii cererii de constatare a nulității

parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor, eliberat în anul 1996, ignorând voința expresă a legiuitorului,

exprimată în cuprinsul art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004. Astfel, recurentul

arată că deși voința legiuitorului a fost evidentă, prin excepția introdusă în

conținutul alin. (6) art. 1 unde se vorbește de constatarea nulității actului

și nu de anularea acestuia, întărită prin faptul că prin art. 11 nu s-a

condiționat introducerea cererii de constatare a nulității de curgerea vreunui

termen, instanța, prin considerații subiective a completat de la sine-putere

textul actului normativ, stabilind că și în acest caz curge un anumit termen

pentru formularea acțiunii.

Recursul nu este fondat.

Acțiunea reclamantului

recurent M.E.C. privind constatarea nulității parțiale a unui certificat de

atestare a dreptului de proprietate pe care l-a eliberat în anul 1996 intimatei

SC V. SA Giurgiu, s-a formulat în temeiul prevederilor art. 1 alin. (6) din

Legea nr. 554/2004, susținându-se că întrucât actul atacat a intrat în

circuitul civil și a produs efecte juridice nu mai poate fi revocat, o astfel

de acțiune judecătorească fiind apreciată ca imprescriptibilă, întrucât, în art.

11 din aceeași Lege nr. 554/2004 nu se face referire decât la cererile prin

care se solicită anularea unui act administrativ, atunci când sunt stabilite

termenele de introducere a acțiunii.

În acord cu cele reținute și

de instanța de fond, Înalta Curte apreciază că noua reglementare a instituției

contenciosului administrativ cuprinsă în Legea nr. 554/2004 nu poate deschide

autorității emitente, astfel cum susține recurentul, calea procesuală a unei

acțiuni atipice, nesupusă vreunui termen, deoarece în acest fel s-ar aduce o gravă

atingere principiului general al stabilității și siguranței în raporturile

civile.

În plus, în mod evident prin

neaplicarea termenelor expres prevăzute în art. 11 din Legea nr. 554/2004 și

pentru aceste acțiuni în constatarea nulității unor acte administrative

nelegale intrate în circuitul civil și care nu mai poate fi revocate, s-ar crea

o situație de favoare autorității emitente, discriminatorie față de alți

subiecți de drept, punând totodată autoritatea în situația de a-și putea invoca

și recunoaște propria culpă de-a fi emis un act nelegal, față limitare.

Ca atare, reținând că

instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești ci a făcut

numai o corectă interpretare și corelare a textelor incidente în cauză, în

sensul posibilității aplicării lor, Înalta Curte va respinge ca nefondate

criticile recurentului, statuând în acord de altfel și cu practica sa

anterioară în această materie, că regula în materia contenciosului

administrativ o reprezintă prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004 ce

reglementează termenele de introducere a acțiunilor în contencios administrativ,

situațiile de excepție în care acțiunile pot fi introduse oricând sunt

prevăzute expres de art. 11 alin. (4) din același act normativ, însă printre

acestea nu figurează și acțiunile întemeiate pe prevederile art. 1 alin. (6)

din Legea nr. 554/2004, astfel că ele sunt supuse regulii generale

sus-menționate.

Ca atare, conform art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul de față, cu consecința menținerii

hotărârii legale pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.E.C. împotriva sentinței civile nr. 2061 din 2 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 martie 2007.