ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1369/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București reclamantul M.E.C. a chemat în judecată pe pârâta SC V. SA, prin lichidator judiciar SC M.C. SRL, solicitând constatarea nulității parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor eliberat în anul 1996 pentru SC V. SA Giurgiu. Reclamanta a susținut că actul administrativ contestat nu mai poate fi revocat de autoritatea emitentă, întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice. Prin sentința civilă nr. 2061 din 2 octombrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins excepția autorității lucrului judecat invocată de pârâtă, ca nefondată și a admis excepția tardivității formulării acțiunii, excepție invocată de pârâtă.

A respins acțiunea formulată de reclamantul M.E.C., ca tardiv formulată, reținând că actul administrativ în litigiu a fost emis chiar de reclamant în anul 1996, iar acțiunea a fost formulată în anul 2006, cu depășirea evidentă a termenului de un an de la emiterea actului. Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs M.E.C., care a criticat-o pentru a fi fost dată cu încălcarea și greșita aplicare a legii ca și pentru depășirea atribuțiilor puterii judecătorești. În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 4 și pct. 9 C. proc. civ. ca și cele ale art. 304 1 C. proc. civ.

În esență, prin motivele de recurs dezvoltate recurentul a susținut că instanța de fond în mod eronat a admis excepția tardivității introducerii cererii de constatare a nulității parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, eliberat în anul 1996, ignorând voința expresă a legiuitorului, exprimată în cuprinsul art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004. Astfel, recurentul arată că deși voința legiuitorului a fost evidentă, prin excepția introdusă în conținutul alin. (6) art. 1 unde se vorbește de constatarea nulității actului și nu de anularea acestuia, întărită prin faptul că prin art. 11 nu s-a condiționat introducerea cererii de constatare a nulității de curgerea vreunui termen, instanța, prin considerații subiective a completat de la sine-putere textul actului normativ, stabilind că și în acest caz curge un anumit termen pentru formularea acțiunii.

Recursul nu este fondat. Acțiunea reclamantului recurent M.E.C. privind constatarea nulității parțiale a unui certificat de atestare a dreptului de proprietate pe care l-a eliberat în anul 1996 intimatei SC V. SA Giurgiu, s-a formulat în temeiul prevederilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, susținându-se că întrucât actul atacat a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice nu mai poate fi revocat, o astfel de acțiune judecătorească fiind apreciată ca imprescriptibilă, întrucât, în art. 11 din aceeași Lege nr. 554/2004 nu se face referire decât la cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ, atunci când sunt stabilite termenele de introducere a acțiunii.

În acord cu cele reținute și de instanța de fond, Înalta Curte apreciază că noua reglementare a instituției contenciosului administrativ cuprinsă în Legea nr. 554/2004 nu poate deschide autorității emitente, astfel cum susține recurentul, calea procesuală a unei acțiuni atipice, nesupusă vreunui termen, deoarece în acest fel s-ar aduce o gravă atingere principiului general al stabilității și siguranței în raporturile civile. În plus, în mod evident prin neaplicarea termenelor expres prevăzute în art. 11 din Legea nr. 554/2004 și pentru aceste acțiuni în constatarea nulității unor acte administrative nelegale intrate în circuitul civil și care nu mai poate fi revocate, s-ar crea o situație de favoare autorității emitente, discriminatorie față de alți subiecți de drept, punând totodată autoritatea în situația de a-și putea invoca și recunoaște propria culpă de-a fi emis un act nelegal, față limitare.

Ca atare, reținând că instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești ci a făcut numai o corectă interpretare și corelare a textelor incidente în cauză, în sensul posibilității aplicării lor, Înalta Curte va respinge ca nefondate criticile recurentului, statuând în acord de altfel și cu practica sa anterioară în această materie, că regula în materia contenciosului administrativ o reprezintă prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004 ce reglementează termenele de introducere a acțiunilor în contencios administrativ, situațiile de excepție în care acțiunile pot fi introduse oricând sunt prevăzute expres de art. 11 alin. (4) din același act normativ, însă printre acestea nu figurează și acțiunile întemeiate pe prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, astfel că ele sunt supuse regulii generale sus-menționate.

Ca atare, conform art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul de față, cu consecința menținerii hotărârii legale pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.E.C. împotriva sentinței civile nr. 2061 din 2 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2007.