ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2081/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1608 din 28 iunie 2006,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, a respins ca neîntemeiată, excepția lipsei procedurii administrative

prealabile invocată de pârâți. A respins acțiunea formulată de reclamanta SC

D.A. SRL București, ca tardiv formulată. A obligat recurenta la plata sumei de

32.130 lei reprezentând cheltuieli de judecată către pârâta SC M.I.E. SRL.

Pentru a hotărî astfel a

reținut că în speță, se solicită anularea parțială a certificatului de atestare

a dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis de M.I. la data de 29

decembrie 1994, în privința suprafeței de 12.329 mp teren situat în București.

Reclamanta a introdus

acțiunea în anulare după trecerea unui interval de peste 10 ani de la emiterea

actului administrativ individual contestat, și anume 07 noiembrie 2005.

Întrucât problema de drept

ce se impune a fi clasificată se referă la situația dacă terții pot ataca actul

administrativ individual indiferent de timpul scurs de la data emiterii

actului, dar într-un termen de 6 luni de la data luării la cunoștință, pe orice

cale de existență a actului, se reține că din interpretarea sistematică a celor

două texte de lege anterior menționate, art. 7 și art. 11 din Legea nr.

554/2004, persoana vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act

administrativ individual poate să adreseze emitentului actului reclamația

administrativă în termen de 6 luni de la emiterea actului și poate introduce

acțiune în anulare, pentru motive temeinice cu depășirea termenului de 6 luni,

în maxim un an de la data emiterii actului administrativ.

Pentru aceste considerente,

Curtea de Apel București a constatat că reclamant a depus cererea de chemare în

judecată după expirarea dreptului de proprietate contestat, astfel că excepția

invocată de pârâții M.E.C. și SC M.I.E. SRL București este întemeiată, urmând a

fi admisă, cu consecința acțiunii ca tardiv formulată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs SC D.A. SRL București, criticând-o ca nelegală și netemeinică,

întrucât Instanța de Fond a pronunțat-o cu încălcarea dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

S-a arătat faptul că în mod

eronat prima Instanță a interpretat textele de lege invocate, iar soluția

pronunțată este vădit netemeinică și esențial nelegală.

Recursul este nefondat și va

fi respins.

Examinând actele și

lucrărilor dosarului, față de dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, reține următoarele:

Curtea de Apel București a

respins ca neîntemeiată excepția referitoare la procedura prealabilă, cu

motivarea că reclamanta are acces la justiție chiar dacă a depășit termenul în

care s-a adresat autorității administrative, întrucât față de actul în litigiu

competența privind anularea acestuia revine Instanței de judecată competentă.

Certificatele de atestare a dreptului de proprietate eliberate și transcrise

conform legii nu mai intră în categoria actelor administrative care mai pot fi

revocate de autoritatea emitentă, întrucât au intrat în circuitul civil și deci

au produs efecte juridice.

Referitor la excepția

tardivității acțiunii, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că Instanța

Curții de Apel a procedat corect când a admis-o, întrucât conform art. 11 din

Legea nr. 554/2004, sunt prevăzute expres termenele în care se pot intenta

acțiunile în justiție, alin. (2) dispunând că aceste termene de 6 luni, nu pot

fi mai îndelungate de 1 an de la data emiterii actului.

Din probele aflate la dosar,

rezultă fără putință de tăgadă că actul în litigiu, respectiv certificatul de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor a fost emis de M.I. în

29 decembrie 1994, iar recurenta a formulat acțiune în justiție la peste 10 ani

de la emiterea acestuia, respectiv la 7 noiembrie 2005.

De necontestat este și

faptul că recurenta nu a făcut nici un fel de probe pe acest aspect pentru a

face dovada că în acest interval de timp nu a cunoscut de existența actului,

doar în recurs a precizat, fără vreun fundament de fapt ori de drept, că a

aflat abia în 2005. Această susținere nu poate fi avută în vedere de Instanța

Supremă, întrucât nu are suport real și legal.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală

și temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de SC D.A. SRL

București, ca nefundat.

Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC D.A. SRL București, împotriva sentinței nr. 1608 din 28 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata

sumei de 16.065 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă

SC M.I.E. SRL București.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 19 aprilie 2007.