ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3174/2007

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Reclamanta L.A.M. a chemat în judecată SC

C. SA Sinaia, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună obligarea

acesteia să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de

teren de 98,138 mp și să se constate nulitatea absolută a certificatului de

atestare a dreptului de proprietate seria M 08 nr. 0289 din 6 aprilie 1995 emis

de Ministerul Turismului, cu cheltuieli de judecată.

În cauză, a formulat cerere de

intervenție în interes propriu C.M.E. care a susținut cele două capete de

cerere din acțiunea introductivă, dar și să se constate că, întreaga suprafață

de teren menționată în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria

M 08 nr.0289 din 6 aprilie 1995 a fost în întregime retrocedată, atât

intervenientei cât și reclamantei.

Prin sentința nr. 600 din 8 iunie 2006

Judecătoria Sinaia a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel Ploiești, reținând că se impune acest lucru, deoarece se solicită

a se constata nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate

emis de Ministerul Turismului și că potrivit legii actele autorităților și

instituțiilor publice centrale intră în competența de soluționare a curților de

apel.

Astfel investită, Curtea de Apel Ploiești,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 225

din 8 noiembrie 2006 a declinat competența de soluționare a acțiunii în

revendicare, în favoarea Judecătoriei Sinaia.

Totodată, a admis excepția de tardivitate

și pe cale de consecință a respins ca tardivă acțiunea formulată de reclamantă,

precum și cererea de intervenție.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța a reținut că, atât reclamanta din prezenta cauză cât și intervenienta

știau de existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate eliberat

de Ministerul Turismului încă din luna martie 2002, astfel că, acțiunea pentru

constatarea nulității absolute a acestui certificat fiind introdusă la data de

17 februarie 2006 este tardivă.

Împotriva acestei sentințe considerată

nelegală și netemeinică a declarat recurs C.M.E.

Recurenta a susținut că:

1)În mod greșit instanța de fond a

disjuns cererea accesorie de cererea principală, întrucât judecarea consecinței

juridice a unei cereri principale nu poate fi judecată înaintea judecării

cererii principale.

2)în mod greșit instanța a respins

excepția lipsei competenței materiale de soluționare a cererii accesorie

cererii principale, întrucât și într-un caz și în celălalt, competența aparținea

Judecătoriei Sinaia.

3)în mod greșit instanța a aplicat

prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 11 al

aceleiași legi, la un act emis cu 9 ani înaintea formulării acestei legi,

încălcându-se principiul neretroactivității legii.

4)în mod greșit instanța a apreciat că

intră în competența instanței de contencios administrativ soluționarea cauzei

privind constatarea nulității, precum și aprecierea certificatului de atestare

a dreptului de proprietate asupra terenului ca fiind un act administrativ

individual, în realitate acesta fiind un act civil, căruia îi sunt aplicabile

prevederile Codului civil și a celui de procedură civilă.

Recursul este nefondat.

Obiectul acțiunii în contencios administrativ

poate fi anularea actului administrativ recunoașterea dreptului pretins sau interesului

legitim și repararea pagubei.

În alin. (2) al art. 1, Legea nr. 554/2004

prevede expres posibilitatea terțului față de actul administrativ individual de

a contesta actul administrativ, chiar dacă nu i se adresează direct însă, se

face precizarea că în ceea ce privește curgerea termenelor de contestare pentru

terți aceasta, se calculează de la luarea la cunoștință a actului administrativ

dar, nu mai mult de 6 luni de la emiterea actului [art. 7 alin. (3)].

În cauză, reclamanta a solicitat prin

acțiunea formulată atât obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și

liniștită posesie suprafața de 98,138 mp teren, cât și constatarea nulității

absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenului seria M 08 nr. 0289 din 6 aprilie 1995 emis de o autoritate publică,

administrativă, în regim de putere.

Suntem așadar, în această a doua ipostază,

în prezența unui act administrativ individual și a unei autorități

administrative emitente, care își exercita atribuțiile în regim de putere,

astfel că, un atare litigiu, intră în competența de soluționare a instanței de

contencios administrativ, argument corect reținut și de către instanța de fond.

De altfel, la termenul din 8 noiembrie

2006 instanța a pus în discuția părților disjungerea celor două capete de

cerere, reprezentanții reclamantei și a interventei fiind de acord cu disjungerea.

Potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea

nr. 554/2004, în vigoare la data introducerii acțiunii, anularea unui act administrativ

individual unilateral se poate solicita în termen de 6 luni dar, nu mai târziu

de un an de la data emiterii actului.

Având în vedere însă că, atât reclamanta cât

și intervenienta știau de existența certificatului de atestare a dreptului de

proprietate din luna martie 2002, așa cum rezultă din considerentele sentinței

nr. 149/S/2002 pronunțată în dosarul nr. 4898/1999, a Tribunalului Brașov și

cum corect a reținut și instanța de fond, introducerea acțiunii la data de 17

februarie 2006, în condițiile în care Legea nr. 554/2004 a intrat în vigoare la

7 ianuarie 2005, este tardivă.

De precizat este și faptul că, securitatea

și stabilitatea raporturilor juridice, a efectelor actelor administrative impun

totuși ca, asemenea acțiuni să poată fi introduse într-un anumit interval de timp.

Față de cele ce preced recursul se

privește ca nefondat, urmând să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.M.E. împotriva

sentinței civile nr. 225 din 8 noiembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21

iunie 2007.