ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2010/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

F.G., în contradictoriu cu

Ministerul Turismului, a solicitat constatarea nulității certificatului de

proprietate seria M.08 nr. 1051 din 18 decembrie 2001, emis în favoarea SC O. SA,

pentru suprafețele de teren de 12,99 mp și a certificatului de proprietate

seria M.08 nr. 1044 din18 decembrie 1999, pentru suprafața de 350,89 mp, din

totalul de 3.788,93 mp.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că este unica moștenitoare a lui I.I., decedat la 5 iunie 1995, care a

deținut ca proprietar, terenul din pct. Acasă-Glod-Tangiu, teren din care fac

parte și cele două suprafețe, situate în grădina casei, fiind stăpânite pe tot

timpul C.A.P. - ului. Terenul a făcut și obiectul reconstituirii dreptului de

proprietate, potrivit Legii nr. 18/1991, nu a făcut niciodată parte din

patrimoniul societății pârâte, căci între terenul ei și al reclamantei se

interpune cel al lui A.I.

Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 147/F/C din 18

iunie 2003, a respins ca tardivă, acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că reclamanta a depășit termenul legal prevăzut de art. 5 din Legea nr.

29/1990, a contenciosului administrativ, întrucât a primit răspuns la plângerea

administrativă la 20 februarie 2003, iar la instanță, acțiunea a fost

înregistrată la 10 aprilie 2003.

Apărarea reclamantei că nu a depășit

termenul legal, întrucât a mai depus o acțiune la instanță care însă a fost

pierdută, nu a fost primită, pentru că nu s-a depus certificarea semnăturii de

la persoana ce a primit și semnat pe acțiune.

Considerând hotărârea netemeinică și

nelegală, reclamanta a declarat recurs și a solicitat admiterea lui și casarea

sentinței, cu trimitere spre rejudecare, depunând la dosar ca act nou,

răspunsul conducerii instanței la sesizarea făcută.

Cu ocazia soluționării recursului,

SC O. SA, beneficiara certificatelor a căror anulare în parte se solicită prin

acțiune, a formulat cerere de intervenție accesorie care a fost admisă în

principiu de instanță.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990,

a contenciosului administrativ, orice persoană fizică sau juridică, dacă se

consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act

administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative

de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate

adresa instanței judecătorești competente, pentru anularea actului,

recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Urmarea căii legale presupune respectarea

tuturor cerințelor impuse în art. 5 din lege, care stabilesc drept o condiție

de admisibilitate a acțiunii, efectuarea unei proceduri prealabile la

autoritatea emitentă a actului sau la autoritatea ierarhic superioară celei

emitente și termenele în care se poate face sesizarea instanței.

Cu actul nou, depus în recurs, se

face dovada că reclamanta a formulat o primă acțiune de anulare a certificatelor

de atestare a dreptului de proprietate, la 7 martie 2003, care a fost pierdută,

astfel că la 10 aprilie 2003 s-a depus o altă acțiune, cu același conținut.

În condițiile date, nu se mai poate

reține tardivitatea introducerii acțiunii, astfel că, în baza art. 313 C. proc. civ., se va admite recursul și se va casa sentința, cu trimitere spre rejudecare, la aceeași

instanță, în cauză urmând a figura ca pârât, și SC O. SA, beneficiara

certificatelor de atestare a dreptului de proprietate contestate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de F.G. împotriva

sentinței nr. 147/F-C din 18 iunie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată, cu

trimitere la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 mai 2004.