ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2010/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: F.G., în contradictoriu cu Ministerul Turismului, a solicitat constatarea nulității certificatului de proprietate seria M.08 nr. 1051 din 18 decembrie 2001, emis în favoarea SC O. SA, pentru suprafețele de teren de 12,99 mp și a certificatului de proprietate seria M.08 nr. 1044 din18 decembrie 1999, pentru suprafața de 350,89 mp, din totalul de 3.788,93 mp. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este unica moștenitoare a lui I.I., decedat la 5 iunie 1995, care a deținut ca proprietar, terenul din pct. Acasă-Glod-Tangiu, teren din care fac parte și cele două suprafețe, situate în grădina casei, fiind stăpânite pe tot timpul C.A.P.

- ului. Terenul a făcut și obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, potrivit Legii nr. 18/1991, nu a făcut niciodată parte din patrimoniul societății pârâte, căci între terenul ei și al reclamantei se interpune cel al lui A.I. Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 147/F/C din 18 iunie 2003, a respins ca tardivă, acțiunea. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta a depășit termenul legal prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, întrucât a primit răspuns la plângerea administrativă la 20 februarie 2003, iar la instanță, acțiunea a fost înregistrată la 10 aprilie 2003. Apărarea reclamantei că nu a depășit termenul legal, întrucât a mai depus o acțiune la instanță care însă a fost pierdută, nu a fost primită, pentru că nu s-a depus certificarea semnăturii de la persoana ce a primit și semnat pe acțiune.

Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, reclamanta a declarat recurs și a solicitat admiterea lui și casarea sentinței, cu trimitere spre rejudecare, depunând la dosar ca act nou, răspunsul conducerii instanței la sesizarea făcută. Cu ocazia soluționării recursului, SC O. SA, beneficiara certificatelor a căror anulare în parte se solicită prin acțiune, a formulat cerere de intervenție accesorie care a fost admisă în principiu de instanță. Recursul este fondat. Potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Urmarea căii legale presupune respectarea tuturor cerințelor impuse în art. 5 din lege, care stabilesc drept o condiție de admisibilitate a acțiunii, efectuarea unei proceduri prealabile la autoritatea emitentă a actului sau la autoritatea ierarhic superioară celei emitente și termenele în care se poate face sesizarea instanței. Cu actul nou, depus în recurs, se face dovada că reclamanta a formulat o primă acțiune de anulare a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate, la 7 martie 2003, care a fost pierdută, astfel că la 10 aprilie 2003 s-a depus o altă acțiune, cu același conținut. În condițiile date, nu se mai poate reține tardivitatea introducerii acțiunii, astfel că, în baza art. 313 C. proc.

civ., se va admite recursul și se va casa sentința, cu trimitere spre rejudecare, la aceeași instanță, în cauză urmând a figura ca pârât, și SC O. SA, beneficiara certificatelor de atestare a dreptului de proprietate contestate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de F.G. împotriva sentinței nr. 147/F-C din 18 iunie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată, cu trimitere la aceeași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2004.