ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5816/2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5816/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 149 din 25 martie 2002 pronunțată de Tribunalul Brașov, a

fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei C.M.E. invocată

de pârâta SC C. SA SINAIA.

A

fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta C.M.E. prin

mandatar S.V.E., în contradictoriu cu pârâții Orașul Bușteni prin Primar, SC C.

SA SINAIA și SC D. SRL București.

A

fost admisă cererea de chemare în judecată a altei persoane formulată de

reclamanta C.M.E. în contradictoriu cu intervenienta forțată L.A.M., și în

consecință:

S-a

constatat că reclamanta și intervenienta sunt proprietare, prin moștenire, ale

imobilului situat în Bușteni, la pct. „Piatra Arsă”, Drumul Național nr.1,

km.127, compus din două vile și teren de 12.360,87 mp.

S-a constatat nulitatea absolută

parțială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 18 februarie

1993 între pârâtele SC C. SA SINAIA în calitate de vânzător și SC D. SRL

București în calitate de cumpărător, în ce privește obiectul material, respectiv

construcțiile „Vila Mare” și „Vilă mică” cuprinse de Complexul Turistic „Vadul Cerbului”

situat în Bușteni, DN 1km.127.

Au fost obligați pârâții să lase în

deplină proprietate și posesie imobilul compus din „Vila Mare” și „Vila mică”

și suprafața de 12.360 mp teren identificat conform exp. T.M.

S-a dispus evacuarea pârâtelor SC C.

SA si SC D. SRL din imobilele identificate astfel.

A fost respins capătul de cerere

având ca obiect înscrierea dreptului de proprietate. A fost respinsă acțiunea în

contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, ca

urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive.

S-a reținut în esență că imobilul a

constituit proprietatea autoarei reclamantei și intervenientei, fiind preluat

abuziv, fără titlu valabil, de către statul român, prin Decret nr. 92/1950,

situație în care statul Român nu a fost niciodată titularul dreptului de

proprietate și nu putea transmite un astfel de drept.

În ce privește transmiterea de

proprietate de la pârâta SC C. SA către pârâta SC D. SRL, prin

vânzare-cumpărare, aceasta nu a fost valabilă, nepunându-se invoca de

subdobânditor buna credință, întrucât acesta a cunoscut că imobilul cumpărat

era revendicat de reclamantă iar pe de altă parte, actul a fost încheiat și în

fraudarea legii.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia

civilă nr. 64 din 19 septembrie 2002:

A respins ca tardiv apelul declarat

împotriva sentinței de către orașul Bușteni prin Primar.

A anulat ca netimbrată cererea de

intervenție formulată în interesul apelantei pârâte SC C. SA Sinaia de către

intervenientul I.M.

A respins apelurile declarate de

pârâtele SC C. SA Sinaia și SC D. SRL București împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a hotărî astfel instanța de

apel a reținut următoarele:

Excepția lipsei calității procesuale

a Direcției Generale a Finanțelor Publice Prahova a fost legal soluționată de

instanța de fond și, în raport de cadrul procesual fixat de pârâte nu se

justifică intervenția instanței pentru introducerea în cauză a altor persoane (APAPS,

Ministerul Turismului).

Legală și temeinică este soluția

tribunalului și în ce privește inaplicabilitatea Decretului nr. 92/1950 autoarea

reclamantelor, ca și soțul ei, fiind exceptați de la naționalizare.

Nevalabilitatea titlului statului

atrage consecința recunoașterii dreptului de proprietate al numitei I.E. și

infirmarea dreptului apelantelor care nu puteau dobândi de la transmitățorul

lor, Statul, mai mult decât acesta însăși avea, la aceasta adăugându-se lipsa

bunei credințe a subdobânditoarei.

Ca urmare, legal s-au comparat cele

două titluri, dându-se eficiență juridică celui prezentat de reclamante.

Împrejurarea că imobilul inițial a

suferit modificări prin investițiile realizate ulterior, nu este de natură să

paralizeze acțiunea în revendicare, iar cu privire la soluționarea apărărilor

legate de Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 99/1999 și acestea au fost corect

înlăturate, cel de al doilea act normativ nefiind invocat de pârâte și

neconstituind astfel obiect de examinare.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs orașul Bușteni prin primar, SC C. SA Sinaia, SC D. SRL

București și intervenientul I.M.

Recurentul orașul Bușteni prin

Primar, susține că în mod greșit a fost respins ca tardiv formulat apelul său

invocând apoi și motive de fond în legătură cu soluția dată, precum și eronata

obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Intervenientul I.M. critică

hotărârea atacată, pentru faptul că i-a fost încălcat dreptul de apărare și,

eronat, cererea sa de intervenție a fost anulată ca netimbrată.

În recursul declarat de pârâta SC C.

SA se invocă: greșita scoatere din cauză a statului, care trebuia să stea în

proces prin Ministerul Finanțelor, eronata înlăturare a cererii privind

introducerea în cauză a Ministerului Turismului care a emis certificat de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenului; referitor la titlul

statului, nu s-au avut în vedere prevederile art. I din Decretul nr. 92/1950,

apreciindu-se fără probe că autoarea reclamantei era exceptată de la aplicarea

acestui decret; faptul că au fost respinse cererile privind completarea

probatoriului în apel în legătură cu valabilitatea titlului statului;

nepronunțarea instanței de apel asupra incidenței Legii nr. 99/1999, a

prescripției achizitive, a Legii nr. 10/2001; deși se reține că nu s-a formulat

cerere reconvențională partea este obligată la plata taxei de timbru; greșit

s-a reținut că actele de înstrăinare au fost făcute de SC C. SA cu încălcarea

legii și cu rea credință, fiind lovite de nulitate absolută.

Pentru termenul de judecată în

recurs din 27 februarie 2004 recurenta a formulat „precizări” la motivele de

recurs, referitor la întinderea imobilului pentru care s-a dispus restituirea,

susținând că s-a restituit mai mult decât s-a dovedit, din actele dosarului

rezultând că la data preluării I.E. deținea numai 10.000 mp teren și nu 15.000

mp cum greșit s-a reținut.

Recurenta SC D. SRL București, își

întemeiază recursul pe motivele de casare prevăzute de:

1.art. 304 pct. 3 C. proc. civ. susținând

că, în speță competența materială a soluționării cauzei aparținea judecătoriei,

întrucât instanța a fost investită în principal cu o acțiune în constatare,

întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ.

2.art. 304 pct. 5 C. proc. civ. invocat

în subsidiar, pretinzând că prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de

procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. întrucât;

Soluționarea apelului s-a făcut cu încălcarea

principiului publicității, amânarea pronunțării pentru termenul din 19

septembrie 2002 nefiind anunțată și părțile nefiind citate pentru acest termen.

hotărârea cuprinde motive contradictorii, cu referire la modul în care s-a

argumentat admiterea excepției calității procesuale pasive a Direcției Generale

a Finanțelor Publice Prahova, la temeiurile avute în vedere pentru a se

demonstra concluzia că imobilul a fost preluat fără titlu, la aprecierea

privind excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât autoarea reclamantelor nu a

exercitat procedura specială instituită prin Decret nr. 524/1955, iar din

certificatul de moștenitor nu rezultă că, de pe urma defunctei I.E. ar fi rămas

imobilul revendicat, situație în care în mod greșit s-a reținut în justificarea

calității procesuale active a reclamantei, aplicabilitatea art. 888 C. civ.

Mai arată recurenta,

că SC C. SA a dobândit

ope legis

, conform art. 20 alin. (2) din Legea

nr. 15/1990, imobilul teren aceeași situație având-o și construcțiile care au

fost vândute recurentei SC D. SRL.

Recursurile nu sunt

întemeiate.

Referitor la recursul

orașul Bușteni-

Se justifică

întârzierea depunerii apelului peste termenul de 15 zile, care expira așa cum

în mod corect a reținut instanța, la 20 mai, apelul fiind promovat la 20 mai,

prin aceea că nu s-a lucrat la Primăria Bușteni din 30 aprilie până în 7 mai,

ceea ce evident excede celor prevăzute în acest sens în art. 284 alin. (1),

art. 101 alin. (5) și art. 102 C. proc. civ.

Cu privire la recursul pârâtei SC D.

SRL

1 competența materială de

soluționare a cauzei în primă instanță a fost stabilită irevocabil, prin exercitarea

controlului judiciar, conform deciziei civile nr. 1351/1999 a Tribunalului

Brașov.

De altfel, eronat se susține că față

de caracterul cererii, caracterizată fiind ca acțiune în constatare, competența

ar fi aparținut judecătoriei.

Din acest punct de vedere, fără

îndoială, acțiunea a avut și caracter de revendicare, capătul de cerere

formulat în acest sens fiind astfel admis.

hotărârea atacată a fost pronunțată în ședință publică, cu respectarea deci, a

prevederilor art. 261 C. proc. civ., conform mențiunii pe care o conține.

Nici o normă procedurală, inclusiv

dispozițiile art. 260 alin. (1) C. proc. civ., nu prevede sancțiunea nulității

hotărârii pentru situația în care instanța nu a putut hotărî de îndată și a

amânat pronunțarea, fiind aplicabile, mai degrabă pentru această ipoteză,

prevederile art. 258 C. proc. civ. potrivit cărora, pronunțarea poate avea loc

și în lipsa părților, dispozitivul hotărârii consemnându-se într-un registru

special ca registru public, respectându-se evident, în acest mod, principiul

publicității, de care se fac vorbire.

3.Pentru a subzista un asemenea

motiv de casare este necesar a se demonstra că, în adevăr, eventuala

contradictorialitate dintre considerente determină concluzia nemotivării hotărârii

potrivit art. 261 C. proc. civ .și în ce interesează, că din unele considerente

ar rezulta temeinicia pretențiilor deduse judecății,iar din altele netemeinicia

acestora.

Or, elementele prezentate în

dezvoltarea acestui motiv de recurs, nu sunt nici pe departe, de natură a

determina o astfel de consecință, instanța de apel aducând, în justificarea

soluției date, argumente corecte cu privire la calitatea procesuală a părților,

caracterul și temeiul acțiunii de față.

4.Eronată este și susținerea în

legătură cu nerespectarea, de către autoarea reclamantelor a procedurii

prevăzute de Decretul nr. 524/1955, întrucât, evident, chiar reală fiind, o

asemenea împrejurare nu poate răpi reclamantelor accesul la justiție și dreptul

acestora de a se stabili pe această cale dacă preluarea imobilului de către

stat s-a făcut cu sau fără titlu, în aplicarea abuzivă sau nu a Decretului nr. 92/1950.

Tot

astfel, nu poate fi primit nici considerentul vizând, se pare, calitatea

procesuală activă, câtă vreme, în virtutea testamentului de care se face

vorbire, autorii reclamantelor au calitate de succesori universali, cu vocație

la întregul patrimoniu succesoral, ce cuprinde, evident și dreptul de a formula

prezenta acțiune.

În ce privește

referirea din recurs, cu privire la existența dreptului de proprietate al

pârâtei recurente, nu se poate susține că prin soluția dată astfel se

procedează la o „deznaționalizare”, chestiunea invocată făcând tocmai obiectul

judecății de față, prin cercetarea titlului, în temeiul căruia statul a preluat

imobilul și consecințele juridice respective asupra titlului subdobânditorilor.

În legătură cu

recursul SC C. SA chestiunea privind „greșita scoatere din cauză” a statului, a

fost invocată, în alți termeni, și de recurenta SC D. SRL, acest motiv de recurs

fiind găsit nefondat, conform celor deja arătate.

Oricum,

este de reținut că în acest cadru procesual, statul nu putea sta în proces prin

Ministerul Finanțelor, (Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova) ci, așa

cum în mod corect s-a apreciat, prin unitatea administrativ teritorială ,,respectiv

orașul Bușteni prin Primar (în legătură cu stabilirea nelegalității titlului

statului), în ce privește revendicarea imobilului parte în proces fiind corect,

cei ce se pretind proprietari.

Pentru

aceleași considerente, evident nici Ministerul Turismului, care a emis

certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu putea fi introdus în

proces.

În

ce privește titlul statului, în raport de probele administrate, instanța a

apreciat legal asupra incidenței art. II din Decret nr. 92/1950, câtă vreme

autorii reclamantelor făceau parte din categoriile socio-profesionale exceptate

de la naționalizare, I.E. era salariată iar soțul acesteia, inginer. În acest

sens instanța de fond a demonstrat convingător, prin referire la probe, această

împrejurare, iar în apel, așa cum se arată în hotărârea atacată, nimic nu o

împiedica pe pârâtă să producă alte dovezi care, eventual, să infirme această

concluzie.

Nici

critica privind nepronunțarea instanței de apel asupra unor chestiuni invocate

de apelanta recurentă nu poate fi primită.

Respingând

apelul și confirmând astfel hotărârea de fond, instanța de apel a avut în

vedere, desigur apărările invocate ca și motive de apel, înlăturându-le corect

și făcând referire în mod expres la acestea, inclusiv la problema prescripției

achizitive, apreciată corect ca fiind o cerere nouă, inadmisibilă în apel.

Mai

departe, referitor la obligația stabilită în apel, privind plata taxei de

timbru datorată, cum exercitarea căii de atac viza, esențial, respingerea

acțiunii, corect instanța de apel a stabilit cuantumul taxei de timbru, la

valoarea imobilului revendicat, acțiunea fiind astfel, evaluabilă în bani.

În

sfârșit, hotărârea atacată este legală și temeinică și în ce privește

constatarea nulității actului de înstrăinare, considerentele aduse de instanța

de fond, confirmate în apel, demonstrând pe larg existența temeiurilor de

nulitate, decurgând din nevalabilitatea titlului statului, care nu putea

transmite un drept de proprietate pe care nu-l avea și lipsa bunei credințe a

subdobânditoarei SC D. SRL care a cunoscut că imobilul era revendicat de

reclamantă.

Cu

referire la motivul suplimentar de recurs, invocat prin precizarea făcută

direct în această instanță, ce vizează expres, întinderea (ca suprafață) a

terenului restituit este de reținut că, pe de o parte această chestiune nu a

făcut obiect de judecată în apel, motiv pentru care nu poate fi exercitat

omisso

medio

direct în recurs, iar ca motiv nou, el apare ca nefiind invocat în

termen, situație în care instanța nu are a se pronunța asupra lui.

Chiar

trecând peste aceasta, o reapreciere asupra probelor în acest sens nu este

posibilă, aceasta fiind o problemă de temeinicie a hotărârii atacate, ce, în

prezent, nu mai poate fi discutată.

De

altfel, în apel, în ce privește terenul restituit, partea s-a apărat numai

invocând existența titlului său de proprietate asupra aceleiași suprafețe

restituite, 12.360 mp, necontestând, ca atare, întinderea terenului de

restituit.

În

ce privește construcțiile, identificate și prin expertiza tehnică efectuată în

cauză, și sub acest aspect hotărârea atacată este legală, în considerarea

faptului că, s-a dovedit existența dreptului de proprietate a antecesorilor

reclamantei asupra ambelor edificate, astfel cum este demonstrat cu prisosință

în hotărârea instanței de fond.

Referitor la recursul intervenientului

I.M. acesta a fost citat, în această fază de judecată, cu mențiunea timbrării

căii de atac cu suma de 30.000 lei taxă judiciară de timbru și 1.500 lei timbru

judiciar, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o.

Așa

fiind, în conformitate cu prevederile art. 35 din Normele Metodologice de

aplicare a Legii nr. 146/1997, recursul urmează a fi anulat ca netimbrat,

motivele de casare invocate rămânând fără relevanță.

Celelalte

recursuri, față de cele arătate, în temeiul prevederile art. 312 C. proc. civ. urmează

a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de pârâții orașul

Bușteni prin Primar, SC C. SA și SC D. SRL București împotriva deciziei civile

nr. 64 din 19 septembrie 2002 a Curții de Apel Brașov.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de

intervenientul I.M. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2004.