ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5828/2010

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de față reține următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 9152/2002 pe rolul Tribunalului Prahova contestatoarea M.M. a solicitat instanței anularea Deciziei nr. 155 din 24 iunie 2002 emisă de Primăria orașului Bușteni și restituirea în natură a terenului în suprafață de 933 mp, situat în orașul Bușteni. Tribunalul, învestit cu soluționarea cererii în primă instanță, prin sentința civilă nr. 123 din 21 februarie 2003, a respins contestația, reținând, în esență, că prin actul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 22 iulie 1947 autorii contestatoarei, V.D. și V.M., au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 933 mp, dar că imobilul teren nu îi poate fi restituit contestatoarei conform art. 8 din Legea nr. 10/2001, deoarece acesta a făcut obiectul Legii nr. 18/1991.

După două cicluri procesuale, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 27 din 15 februarie 2010, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Primăria orașului Bușteni, excepție invocată de aceasta; a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei SC C. SRL, excepție invocată de aceasta. A admis apelul declarat de contestatoare; a schimbat în tot sentința civilă nr. 123 din 21 februarie 2003 a Tribunalului Prahova, în sensul că a admis în parte contestația formulată; a anulat în parte dispoziția din 24 iunie 2002 emisă de Primăria orașului Bușteni, în sensul obligării intimatei Primăria orașului Bușteni la restituirea în natură către contestatoare a suprafeței de teren de 330,15 mp, identificată în raportul de expertiză topografică întocmit de inginer D.I.

și în schița anexă la raport în pct. 2, 3, 4, 5 (filele 139-142 Dosar apel nr. 42168/42/2006); a constatat dreptul contestatoarei la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de teren de 102,85 mp și a obligat intimatele să plătească contestatoarei suma de 2.100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, pentru considerentele ce urmează. Calitatea procesuală pasivă a Primăriei orașului Bușteni se justifică prin faptul că a emis în baza Legii nr. 10/2001 dispoziția a cărei anulare se solicită, iar a SC C. SRL (succesoarea lui SC C. SA) prin aceea că, la momentul introducerii contestației, parte din terenul în litigiu era deținut de aceasta. Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 22 iulie 1947 (fila 6 dosar fond) autorul contestatoarei D.V.

a devenit proprietarul terenului în suprafață de 933 mp, situat în orașul Bușteni. În baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 6 noiembrie 1947 (fila 37 dosar fond) M.D. și I B au dobândit dreptul de proprietate doar asupra unei treimi din loturile situate în orașul Bușteni. În acest context, în proprietatea statului nu putea să treacă de la B.M. decât o treime din terenul situat în orașul Bușteni. În condițiile Legii nr. 18/1991, pentru terenul din Bușteni, în baza Deciziei civile nr. 312 din 21 februarie 1994 a Tribunalului Prahova și Ordinului din 21 noiembrie 1997 al Prefectului Județului Prahova, conform titlului de proprietate din 11 decembrie 1997, numita B.M. a primit în proprietate 500 mp, pe un alt amplasament.

În baza Legii 18/1991, s-au acordat măsuri reparatorii numai pentru 500 mp din cei 933 mp ce formează obiectul litigiului. Ca atare, pentru diferența de 433 mp, contestatoarea (ce a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său D.V. asupra terenului în litigiu și a preluării abuzive a acestuia de către stat) are dreptul la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001, ale cărei prevederi au caracter de complinire în raport cu alte acte normative reparatorii speciale anterioare (conform Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001- art. 1 lit. f) din cap. 1). În acest fel, se respectă reglementările referitoare la proprietate, cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și în protocoalele adiționale la această convenție (în special art. 1 din Primul protocol adițional), precum și soluțiile jurisprudențiale ale C.E.D.O.

Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 instituie, în situația imobilelor preluate în mod abuziv, obligativitatea restituirii în natură a terenului liber, măsurile reparatorii prin echivalent stabilindu-se numai pentru terenurile ocupate. În cazul în speță, din raportul de expertiză topografică ing. Dumitru Ion (filele 139-142 Dosar apel nr. 42168/42/2006) se reține că suprafața de 330,15 mp din terenul în litigiu (identificată pe schița de plan în pct. 2, 3, 4, 5) este liberă în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, motiv pentru care poate fi restituită în natură. Împotriva deciziei au declarat recurs contestatoarea M.M. și intimații Primăria orașului Eforie și SC C. SRL. Contestatoarea critică decizia în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. întrucât obiecțiunile formulate la raportul de expertiză nu au fost admise ceea ce a determinat nelămurirea situației juridice a terenului notificat și care putea fi restituit în natură, respectiv suprafața totală de teren de 406,50 mp. Primăria orașului Bușteni prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. critică decizia sub aspectul greșitei respingeri a excepției lipsei calității procesuale pasive întrucât suprafața de teren de 330,15 mp este loc viran, ce nu este în administrarea recurentei. O altă critică se referă la împrejurarea că terenul notificat a fost restituit M.B. în temeiul Legii nr. 18/1991, fiind ocupate de cabana anexă a Căminului A., reconstituirea a fost făcută pe un alt amplasament.

Totodată se arată că terenul notificat intră sub incidența dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, în sensul că regimul juridic al acestuia este reglementat de Legea nr. 18/1991. Recurenta SC C. SRL critică decizia în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., întrucât excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurentă a fost greșit soluționată față de conținutul raportului de expertiză. Totodată, suprafața de teren de 102,85 mp nu este identificată prin acte, nestabilindu-se cine o deține și cine va acorda despăgubiri. Se apreciază astfel că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății. O ultimă critică se referă la împrejurarea că, deși față de recurentă nu s-a stabilit nicio obligație, instanța o obligă la plata cheltuielilor de judecată către recurenta-contestatoare.

Contestatoarea, prin întâmpinarea depusă conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicită respingerea recursurilor declarate de intimată. Înalta Curte, analizând recursurile prin prisma criticilor formulat, a probatoriilor formulate în toate etapele procesuale și a temeiurilor de drept incidente în cauză reține cele ce succed. Calitatea procesuală pasivă a celor două intimate, Primăria orașului Bușteni și SC C. SRL, a fost stabilită de instanța de apel prin raportare la împrejurarea că prima intimată este emitenta deciziei contestate în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cea de-a doua fiind indicată la momentul formulării cererii de chemare în judecată, drept deținătoare a unei porțiuni din terenul notificat.

Drept urmare, față de cele mai sus-expuse, instanța de control judiciar a apreciat corect că există identitate între persoanele intimatelor și cei despre care se pretinde că se poate realiza interesul contestatoarei. Susține recurenta Primăria orașului Bușteni că terenul în litigiu, teren viran după cum afirmă însăși recurenta, nu se află în administrarea sa fără însă a face dovezi în sensul celor afirmate, așa încât și calitatea sa de unitate deținătoare a imobilului în sensul art. 21 din legea de reparație a fost pe deplin stabilită în calea devolutivă de atac. Ambele recurente-intimate contestă calitatea de persoană îndreptățită a contestatoarei față de faptul înstrăinării terenului de autoarea sa S.Ș.G.V.

către M.I.D. și I.B. Susținerea este în contradicție cu însuși actul de înstrăinare (fila 29 recurs) în care se precizează că „ dreptul (…) de moștenire ce mi se cuvine în averea mobilă și imobilă rămasă de la soțul meu Ș.G.V., pe care-l vând domnișoarei M.I.D. și domnului I.B. este o treime”. Așadar, reținerea instanței de apel în sensul că în proprietatea statului putea să treacă de la B.M. doar 1/3, respectiv „dreptul de moștenire cumpărat de la d-na S.Ș.G.V.”, este concordantă probatoriilor administrate în cauză. B.M. a primit măsuri reparatorii pentru 500 mp din suprafața totală de teren a loturilor 116 și 119 situate în Bușteni. Ca atare, pentru diferența de 433 mp M.M.

are dreptul la acordarea măsurilor reparatorii stabilite în legea specială, respectiv 330,15 mp în natură, teren liber, neafectat de utilități ori amenajări de interes public conform raportului de expertiză judiciară, pentru diferența de 102,85 mp urmând a fi acordate, cum dealtfel deja a stabilit instanța de apel, măsuri reparatorii prin echivalent în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005. În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și față de conținutul dispozițiilor art. 1 lit. f) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 publicate în M. Of.

nr. 227 din 3 aprilie 2007. Recurenta-contestatoare, cu ignorarea caracterului căii extraordinare de atac a recursului în sensul că prin intermediul acesteia pot fi cenzurate doar aspecte de nelegalitate, invocă aspecte de netemeinicie - neîncuviințarea obiecțiunilor la raportul de expertiză, efectuarea unui nou raport de expertiză - aspecte ce nu pot fi examinate în recurs, față de dispozițiile art. 304 alin. (1) C. proc. civ. Astfel cum rezultă din expunerea rezumată a cursului procesului, instanța de apel a obligat doar pe intimata Primăria orașului Bușteni la restituirea în natură către M.M. a suprafeței de teren de 330,15 mp, intimatei SC C. SRL neimputându-i-se nicio obligație către contestatoare.

Drept urmare, cum recurenta SC C. SRL nu a căzut în pretenții, obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în solidar cu recurenta Primăria orașului Bușteni s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Față de soluția ce se va adopta, Curtea reține că nu se impune și analizarea celorlalte motive de recurs. Înalta Curte, pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursurile declarate de M.M. și primăria orașului Bușteni, iar în temeiul dispozițiile art. 312 alin. (1), (2) și (3), cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va admite recursul declarat de SC C. SRL în sensul modificării în parte a deciziei, respectiv cererea de obligare a acestei intimate la plata cheltuielilor de judecată efectuate de contestatoare va fi respinsă.

Drept consecință, celelalte dispoziții ale deciziei vor fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de contestatoarea M.M. și de pârâta Primăria Orașului Bușteni împotriva Deciziei 27 din 15 februarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie. Admite recursul declarat de pârâta SC C. SRL împotriva aceleiași decizii. Modifică în parte decizia atacată, în sensul că respinge cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată formulată față de pârâta SC C. SRL. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2010.