ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7646/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 1968 din 22 iunie 2004

a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, s-a respins ca nefondat apelul

declarat de contestatoarea SC C. SA Bușteni împotriva sentinței nr. 103 din 9

februarie 2004 a Tribunalului Prahova, sentință conform căreia s-a respins

excepția prematurității capătului de cerere privind lipsa de folosință,

invocată de Primăria orașului Bușteni; s-a admis excepția lipsei calității

procesuale active a intimatei B.C., secretar al primăriei, ca fiind formulată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și s-a respins ca

neîntemeiată contestația formulată de SC C. SA împotriva dispoziției nr. 19 din

28 ianuarie 2002 emisă de Primăria orașului Bușteni.

S-a reținut de instanța de apel că

terenul în suprafață de 451 mp a fost restituit în natură foștilor proprietari,

prin decizie 19 din 28 ianuarie 2002 a Primăriei Bușteni, în baza Legii

10/2001, însă aceeași suprafață a format obiectul titlului apelantei, respectiv

al certificatului de atestare.

S-a apreciat că disputa între

titular și persoana deținătoare a imobilului în suprafață de 451 mp pentru care

apelanta susține că se identifică ea însăși, și nu intimata, nu constituie

motiv de nulitate absolută a dispoziției contestate și, întrucât dispoziția nu

e lovită de astfel de sancțiune, aceasta nu are a fi desființată.

În contextul prezentat s-a avut în

vedere că, potrivit normelor speciale ale Legii 10/2001, decizia putea fi

contestată în 30 zile în justiție numai de persoanele îndreptățite la

restituire, iar motivele prevăzute de Codul civil nu există.

Împotriva susnumitei decizii s-a

formulat, în temeiul 8, 9 și 10 ale art. 304 C. proc. civ., recurs de către SC C.

SA care arată că s-a nesocotit titlul său, în timp ce dispoziția primăriei este

lovită de nulitate, căci nu există obiectul, din moment ce primăria

administrează bunul, față de faptul că, în ce o privește, are proprietatea, iar

cauza este falsă, de vreme ce s-a oferit practic proprietatea altuia,astfel că

sunt incidente prevederile art. 966 C. civ.

Totodată, recurenta menționează că

intimata nu avea calitatea legală să emită dispoziția contestată, deoarece nu

era, conform art. 21 alin. (2) din Legea 10/2001, deținătoarea terenului .

În context apreciază că societatea

comercială are proprietatea terenului, iar primăria are în administrare

terenul, astfel că dreptul de a încasa impozitul pe proprietate nu este egal cu

dreptul de a deține care indică dreptul de dispoziție, conferit de lege, în

funcție de natura proprietății publice sau private a statului.

Recurenta consideră că instanța de

apel nu se pronunță sub nici un fel pe acest motiv de nulitate, ceea ce

constituie un mijloc de apărare, ce nu poate fi înlăturat.

Deliberând, recursul se privește

nefondat pe următoarele rațiuni:

În raport de obiectul pricinii dedus

judecății prin cererea de constatare a nulității absolute a dispoziției

primăriei locale, cerere, transformată ulterior în contestație la dispoziție,

dar, analizată, în final, prin cercetarea motivelor de nulitate conform normelor

de drept comun, urmează a reține că instanțele au abordat, conform sesizării,

normele de drept comun, în funcție de care au conchis că nu subzistă motivul de

nulitate care să atragă nulitatea absolută a actului.

De aceea, n-are pertinență certificatul

de atestare și persoana deținătoare, ca elemente ce ar desființa actul de

dispoziție al primăriei, din moment ce nu s-a ales procedura administrativă,

prevăzută de normele speciale ale Legii 10/2001, ci calea dreptului comun, unde

s-a invocat motiv de nulitate absolută.

Cum, în speță, n-au fost demonstrate

astfel de cauze, urmează că s-a făcut o corectă interpretare a actului juridic,

dedus judecății , s-a aplicat corect legea și s-a pronunțat asupra unor probe

pertinente, în funcție de apărarea făcută, în raport de care s-a concluzionat

asupra inexistenței motivelor de nulitate a dispoziției primăriei.

Întrucât nu subzistă condițiile

invocate din art. 304 C. proc. civ. ale pct. 8, 9 și 10 (ultimul în vigoare la

data formulării recursului), urmează a respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 1968 din 22 iunie

2004 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6

octombrie 2005.