ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2454/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Contestatoarea M.M. a solicitat anularea

deciziei nr. 155 din 24 iunie 2002 emisă de Primăria orașului Bușteni și

restituirea în natură a terenului în suprafață de 933 mp, situat în orașul

Bușteni.

Prin sentința nr. 123 din 21 februarie

2003, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă, a fost respinsă

contestația, reținându-se că prin actul de vânzare cumpărare încheiat la data

de 22 iulie 1947, autorii reclamantei, V.D. și V.M., au dobândit dreptul de

proprietate asupra terenului în suprafață de 933 mp, dar că imobilul nu-i poate

fi restituit reclamantei, conform art. 8 din Legea nr. 10/2001, deoarece a

făcut obiectul Legii nr. 18/1991.

Apelul declarat de contestatoare

împotriva sentinței a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 114 din 16 mai

2003, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă.

Instanța de apel a reținut că terenul

revendicat de contestatoare a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, dreptul de

proprietate asupra acestuia fiind reconstituit în favoarea numitei B.M., dar întrucât

loturile nr. 116 și 119 erau ocupate cu o construcție, reconstituirea dreptului

de proprietate a fost făcută pe alt amplasament.

Împotriva susmenționatei decizii a

declarat recurs contestatoarea, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 8 și

9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că terenul în litigiu nu intră sub

incidența prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, deoarece este teren “loc

de casă“ , iar nu teren agricol sau forestier, deci nu putea face obiectul

Legilor nr. 18/1991, și nr. 1/2000 și că nu există identitate între terenul pe

care-l revendică și cel pentru care a fost reconstituit dreptul de proprietate

numitei B.M.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce vor urma.

În conformitate cu prevederile art. 314 C.

proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului

pricinii în cazul în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării

corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

Or, în prezenta cauză, împrejurările de

fapt nu au fost deplin stabilite, pentru a putea fi verificate susținerile

recurentei referitoare la tipul de teren pe care l-a revendicat și dacă acesta

este identic cu cel pentru care a fost reconstituit, dreptul de proprietate

numitei B.M.

Pentru lămurirea acestor aspecte se

impunea ca în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., să

fie dispusă, chiar și din oficiu, administrarea probei cu expertiză tehnică

având ca obiective individualizarea terenului ce face obiectul cauzei și

stabilirea categoriei de terenuri din care face parte, pentru a se putea

verifica dacă în speță sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001.

În consecință, recursul urmează a fi

admis, conform art. 313 C. proc. civ., a fi casată decizia curții de apel și a

fi trimisă cauza, aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelului, după

administrarea probei cu expertiză tehnică și a oricăror alte probe a căror

necesitate ar rezultat din dezbateri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta M.M. împotriva deciziei nr. 114 din 16 mai 2003 a Curții de Apel

Ploiești, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe

pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2005.