ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2454/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Contestatoarea M.M. a solicitat anularea deciziei nr. 155 din 24 iunie 2002 emisă de Primăria orașului Bușteni și restituirea în natură a terenului în suprafață de 933 mp, situat în orașul Bușteni. Prin sentința nr. 123 din 21 februarie 2003, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă, a fost respinsă contestația, reținându-se că prin actul de vânzare cumpărare încheiat la data de 22 iulie 1947, autorii reclamantei, V.D. și V.M., au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 933 mp, dar că imobilul nu-i poate fi restituit reclamantei, conform art. 8 din Legea nr. 10/2001, deoarece a făcut obiectul Legii nr. 18/1991.

Apelul declarat de contestatoare împotriva sentinței a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 114 din 16 mai 2003, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă. Instanța de apel a reținut că terenul revendicat de contestatoare a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, dreptul de proprietate asupra acestuia fiind reconstituit în favoarea numitei B.M., dar întrucât loturile nr. 116 și 119 erau ocupate cu o construcție, reconstituirea dreptului de proprietate a fost făcută pe alt amplasament. Împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs contestatoarea, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

și susținând, în esență, că terenul în litigiu nu intră sub incidența prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, deoarece este teren “loc de casă“ , iar nu teren agricol sau forestier, deci nu putea face obiectul Legilor nr. 18/1991, și nr. 1/2000 și că nu există identitate între terenul pe care-l revendică și cel pentru care a fost reconstituit dreptul de proprietate numitei B.M. Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor urma. În conformitate cu prevederile art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în cazul în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

Or, în prezenta cauză, împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite, pentru a putea fi verificate susținerile recurentei referitoare la tipul de teren pe care l-a revendicat și dacă acesta este identic cu cel pentru care a fost reconstituit, dreptul de proprietate numitei B.M. Pentru lămurirea acestor aspecte se impunea ca în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., să fie dispusă, chiar și din oficiu, administrarea probei cu expertiză tehnică având ca obiective individualizarea terenului ce face obiectul cauzei și stabilirea categoriei de terenuri din care face parte, pentru a se putea verifica dacă în speță sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

În consecință, recursul urmează a fi admis, conform art. 313 C. proc. civ., a fi casată decizia curții de apel și a fi trimisă cauza, aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelului, după administrarea probei cu expertiză tehnică și a oricăror alte probe a căror necesitate ar rezultat din dezbateri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta M.M. împotriva deciziei nr. 114 din 16 mai 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2005.