ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1510/2006

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

15 octombrie 2003 sub nr. 1203, pe rolul Judecătoriei Sinaia reclamanta R.N.P.

R., I.C.A.S. București a solicitat în contradictoriu cu Primăria Orașului

Bușteni să se constate nulitatea absolută a dispoziției nr. 81 din 21 martie 2003.

În motivarea cererii reclamanta a

arătat că prin dispoziția nr. 81/2003 dată de primarul orașului Bușteni s-a

dispus restituirea în natură a imobilului situat în Bușteni, cu nerespectarea

dispozițiilor din Codul silvic și Legea 10/2001.

A mai arătat reclamanta că este

proprietara acestui imobil, iar pârâta nu avea calitatea de deținător al

acesteia.

Prin sentința civilă nr. 848 din 5

noiembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Sinaia, a fost admisă excepția

necompetenței materiale, invocată din oficiu, dispunându-se declinarea

competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, reținând

că potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea 10/2001, soluționarea oricăror

cereri și contestații privind legalitatea dispozițiilor emise de unitățile

deținătoare cade în competența tribunalului.

Cauza s-a înregistrat pe rolul

Tribunalului Prahova sub nr. 11991 din 10 decembrie 2002 .

La data de 5 noiembrie 2003 M.I. a

formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care a solicitat

respingerea cererii formulată de reclamantă ca neîntemeiată și constatarea

dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Bușteni, Prahova.

În motivarea cererii de intervenție

s-a susținut că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu în

contradicție cu Constituția din 1948 prin Decretul nr. 398, iar reclamanta nu a

făcut dovada dreptului său de proprietate asupra acestui imobil.

La termenul din 8 ianuarie 2004 SC

Z. & C. SRL Bușteni a formulat cererea de intervenție în interesul pârâtei

Primăria Bușteni prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de

reclamantă ca neîntemeiată deoarece aceasta nu a făcut dovada dreptului de

proprietate asupra imobilului în litigiu, imobil la care și această intervenientă

a efectuat importante lucrări de investiții.

Pârâta Primăria Bușteni a formulat

întâmpinare prin care a solicitat admiterea a celor două cereri de intervenție

și respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din 5

februarie 2004, Tribunalul Prahova a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive invocată de intervenienta SC Z. & C. SRL Bușteni având în

vedere că dispoziția a cărei anulare se cere a fost emisă de pârâtă.

Totodată s-a respins excepția lipsei

interesului invocată de aceeași intervenientă având în vedere faptul că

reclamanta a invocat calitatea sa de proprietar al imobilului în litigiu.

Prin sentința civilă nr. 120 din 12

februarie 2004 pronunțată de Tribunalul Prahova a fost respinsă ca neîntemeiată

cererea formulată de reclamantă și au fost admise cele două cereri de

intervenție.

S-a constatat dreptul de proprietate

al intervenientului M.I. asupra imobilului în litigiu.

Pentru a se pronunța astfel prima

instanță a reținut că dispoziția nr. 81 din 21 martie 2003 a fost emisă cu

respectarea prevederilor Legii 10/2001, reclamanta nu a făcut dovada dreptului

de proprietate asupra imobilului în litigiu, iar din probele administrate în

cauză rezultă că intervenientul M.I. a făcut această dovadă.

Împotriva acestei sentințe

reclamanta a declarat în termen legal apel aducând critici ce vizează

următoarele aspecte :

- prima instanță s-a pronunțat cu

încălcarea competenței materiale, soluționarea cererii fiind de competența

instanței de contencios administrativ.

- sentința atacată este netemeinică

având în vedere că imobilul în litigiu este proprietatea sa și nu a fost

proprietatea Primăriei Bușteni astfel încât decizia de restituire este lovită

de nulitate absolută.

- prima instanță a dispus și

restituirea unui teren care aparține Fondului Forestier, proprietate publică a

statului.

Pârâta Primăria Bușteni și

intervenientul M.I. au formulat întâmpinări prin care a solicitat respingerea

apelului ca nefondat.

Curtea de Apel Ploiești prin decizia

nr. 1911 din 16 iunie 2004 a respins apelul reclamantei R.N.P. R., I.C.A.S.

București, ca nefondat și a obligat apelanta la plata sumei de 5.000.000 lei

cheltuieli de judecată către intimata intervenientă SC Z. & C. SRL Bușteni.

Instanța de apel a reținut că

reclamanta nu a putut face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în

litigiu, fapt ce rezultă și din considerentele deciziei 1011 din 6 iunie 2003

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești; că imobilul în litigiu este situat în

intravilanul orașului Bușteni fiind ocupat de o construcție și face obiectul

măsurilor reparatorii prevăzute de Legea 10/2001.

În contra acestei din urmă sentințe

recurenta reclamantă a declarat în termen legal recurs întemeiat în drept pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Astfel, a arătat în motivare că

dispoziția nr. 81 din 21 martie 2003 este emisă de Primăria Bușteni cu

încălcarea dispozițiilor imperative ale Legii 10/2001, acest imobil fiind

deținut în prezent de I.C.A.S. București.

S-a mai susținut că hotărârea

atacată este dată cu încălcarea dispozițiilor legilor de reconstituire a

dreptului de proprietate asupra terenurilor din fondul forestier proprietate

publică a statului, ca lege specială, ce nu intră sub incidența Legii 10/2001.

Instanța interpretând greșit actul

juridic dedus judecății, a schimbat obiectul acțiunii din constatarea nulității

absolute a dispoziției nr. 81/2003 prin care a fost lezat I.C.A.S. București

într-o acțiune de restituire în natură în baza Legii 10/2001, acordând

intervenientului M.I. o suprafață de teren din fondul forestier proprietate

publică a statului, cu nerespectarea procedurii prevăzute de Legea 18/1991 și

Legea 1/2000.

Pentru motivele de mai sus recurenta

reclamantă a solicitat admiterea recursului cu modificarea în tot a deciziei

atacate, iar pe fond constatarea nulității absolute a deciziei nr. 81 din 21

martie 2003 privind restituirea în natură a imobilului în cauză.

Recursul nu este fondat urmând a fi

respins conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. pentru considerentele ce

urmează :

Recursul este conceput de legiuitor

ca o cale extraordinară de atac prin care o hotărâre definitivă poate fi

atacată numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C.

proc. civ.

Recurentul reclamant a invocat pct.

8 și 9 din art. 304 C. proc. civ. în susținerea căii de atac.

Potrivit acestor texte modificarea

sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru

motive de nelegalitate : când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus

judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia (pct. 8); când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (pct. 9).

În cauză nici una dintre ipotezele

vizate nu se regăsește pentru a atrage casarea hotărârii recurate.

Deși invocă pct. 8, recurenta nu

arată care este actul juridic a cărui natură ori înțeles au fost schimbate.

De fapt, recurenta se plânge de

schimbarea obiectului acțiunii, motiv de nelegalitate care nu poate fi reținut,

deoarece instanța s-a pronunțat în limitele investirii, reținând, pe baza

probelor administrate că dispoziția atacată a fost emisă cu respectarea legii.

Cât privește motivul de recurs în

sensul că hotărârea atacată este dată cu încălcarea dispozițiilor legilor de

reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor din fondul

forestier proprietate publică a statului, acesta nu poate fi primit dat fiind

faptul că din probele administrate în cauză s-a reținut că terenul este

intravilan, cu construcție, și astfel în mod corect s-au aplicat dispozițiile

Legii 10/2001, ca măsură reparatorie.

Răspunzând astfel motivelor de

recurs dezvoltate de recurenta reclamantă R.N.P. R. – I.C.A.S. București,

Înalta Curte constată că instanțele de fond și de apel au aplicat corect legea

situației de fapt pe deplin stabilite, iar recursul este nefondat, astfel că va

fi respins în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Față de prevederile art. 274 C. proc.

civ., instanța urmează să oblige pe recurentă la plata cheltuielilor de

judecată astfel cum au fost dovedite de către intimata SC Z. & C. SRL

Bușteni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta R.N.P. R., I.C.A.S. București.

Obligă recurenta la 1000 RON către

intimata

SC Z. & C.

SRL Bușteni cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică, astăzi 10 februarie 2006