ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1510/2006

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 15 octombrie 2003 sub nr. 1203, pe rolul Judecătoriei Sinaia reclamanta R.N.P. R., I.C.A.S. București a solicitat în contradictoriu cu Primăria Orașului Bușteni să se constate nulitatea absolută a dispoziției nr. 81 din 21 martie 2003. În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin dispoziția nr. 81/2003 dată de primarul orașului Bușteni s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Bușteni, cu nerespectarea dispozițiilor din Codul silvic și Legea 10/2001. A mai arătat reclamanta că este proprietara acestui imobil, iar pârâta nu avea calitatea de deținător al acesteia.

Prin sentința civilă nr. 848 din 5 noiembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Sinaia, a fost admisă excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, dispunându-se declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, reținând că potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea 10/2001, soluționarea oricăror cereri și contestații privind legalitatea dispozițiilor emise de unitățile deținătoare cade în competența tribunalului. Cauza s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 11991 din 10 decembrie 2002 . La data de 5 noiembrie 2003 M.I. a formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care a solicitat respingerea cererii formulată de reclamantă ca neîntemeiată și constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Bușteni, Prahova.

În motivarea cererii de intervenție s-a susținut că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu în contradicție cu Constituția din 1948 prin Decretul nr. 398, iar reclamanta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra acestui imobil. La termenul din 8 ianuarie 2004 SC Z. & C. SRL Bușteni a formulat cererea de intervenție în interesul pârâtei Primăria Bușteni prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca neîntemeiată deoarece aceasta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, imobil la care și această intervenientă a efectuat importante lucrări de investiții. Pârâta Primăria Bușteni a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea a celor două cereri de intervenție și respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din 5 februarie 2004, Tribunalul Prahova a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intervenienta SC Z. & C. SRL Bușteni având în vedere că dispoziția a cărei anulare se cere a fost emisă de pârâtă. Totodată s-a respins excepția lipsei interesului invocată de aceeași intervenientă având în vedere faptul că reclamanta a invocat calitatea sa de proprietar al imobilului în litigiu. Prin sentința civilă nr. 120 din 12 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul Prahova a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă și au fost admise cele două cereri de intervenție. S-a constatat dreptul de proprietate al intervenientului M.I. asupra imobilului în litigiu.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că dispoziția nr. 81 din 21 martie 2003 a fost emisă cu respectarea prevederilor Legii 10/2001, reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, iar din probele administrate în cauză rezultă că intervenientul M.I. a făcut această dovadă. Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat în termen legal apel aducând critici ce vizează următoarele aspecte : - prima instanță s-a pronunțat cu încălcarea competenței materiale, soluționarea cererii fiind de competența instanței de contencios administrativ. - sentința atacată este netemeinică având în vedere că imobilul în litigiu este proprietatea sa și nu a fost proprietatea Primăriei Bușteni astfel încât decizia de restituire este lovită de nulitate absolută.

- prima instanță a dispus și restituirea unui teren care aparține Fondului Forestier, proprietate publică a statului. Pârâta Primăria Bușteni și intervenientul M.I. au formulat întâmpinări prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat. Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 1911 din 16 iunie 2004 a respins apelul reclamantei R.N.P. R., I.C.A.S. București, ca nefondat și a obligat apelanta la plata sumei de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimata intervenientă SC Z. & C. SRL Bușteni. Instanța de apel a reținut că reclamanta nu a putut face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, fapt ce rezultă și din considerentele deciziei 1011 din 6 iunie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești; că imobilul în litigiu este situat în intravilanul orașului Bușteni fiind ocupat de o construcție și face obiectul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea 10/2001.

În contra acestei din urmă sentințe recurenta reclamantă a declarat în termen legal recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Astfel, a arătat în motivare că dispoziția nr. 81 din 21 martie 2003 este emisă de Primăria Bușteni cu încălcarea dispozițiilor imperative ale Legii 10/2001, acest imobil fiind deținut în prezent de I.C.A.S. București. S-a mai susținut că hotărârea atacată este dată cu încălcarea dispozițiilor legilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor din fondul forestier proprietate publică a statului, ca lege specială, ce nu intră sub incidența Legii 10/2001. Instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat obiectul acțiunii din constatarea nulității absolute a dispoziției nr. 81/2003 prin care a fost lezat I.C.A.S.

București într-o acțiune de restituire în natură în baza Legii 10/2001, acordând intervenientului M.I. o suprafață de teren din fondul forestier proprietate publică a statului, cu nerespectarea procedurii prevăzute de Legea 18/1991 și Legea 1/2000. Pentru motivele de mai sus recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului cu modificarea în tot a deciziei atacate, iar pe fond constatarea nulității absolute a deciziei nr. 81 din 21 martie 2003 privind restituirea în natură a imobilului în cauză. Recursul nu este fondat urmând a fi respins conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. pentru considerentele ce urmează : Recursul este conceput de legiuitor ca o cale extraordinară de atac prin care o hotărâre definitivă poate fi atacată numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Recurentul reclamant a invocat pct. 8 și 9 din art. 304 C. proc. civ. în susținerea căii de atac. Potrivit acestor texte modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate : când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (pct. 8); când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (pct. 9). În cauză nici una dintre ipotezele vizate nu se regăsește pentru a atrage casarea hotărârii recurate. Deși invocă pct. 8, recurenta nu arată care este actul juridic a cărui natură ori înțeles au fost schimbate.

De fapt, recurenta se plânge de schimbarea obiectului acțiunii, motiv de nelegalitate care nu poate fi reținut, deoarece instanța s-a pronunțat în limitele investirii, reținând, pe baza probelor administrate că dispoziția atacată a fost emisă cu respectarea legii. Cât privește motivul de recurs în sensul că hotărârea atacată este dată cu încălcarea dispozițiilor legilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor din fondul forestier proprietate publică a statului, acesta nu poate fi primit dat fiind faptul că din probele administrate în cauză s-a reținut că terenul este intravilan, cu construcție, și astfel în mod corect s-au aplicat dispozițiile Legii 10/2001, ca măsură reparatorie.

Răspunzând astfel motivelor de recurs dezvoltate de recurenta reclamantă R.N.P. R. – I.C.A.S. București, Înalta Curte constată că instanțele de fond și de apel au aplicat corect legea situației de fapt pe deplin stabilite, iar recursul este nefondat, astfel că va fi respins în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Față de prevederile art. 274 C. proc. civ., instanța urmează să oblige pe recurentă la plata cheltuielilor de judecată astfel cum au fost dovedite de către intimata SC Z. & C. SRL Bușteni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta R.N.P. R., I.C.A.S. București. Obligă recurenta la 1000 RON către intimata SC Z. & C. SRL Bușteni cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă Pronunțată în ședința publică, astăzi 10 februarie 2006