ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 536/2008

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: În urma declinării competenței dispusă prin sentința nr. 1314/27 mai 2004 a Tribunalului Prahova, secția comercială, irevocabilă prin decizia civilă nr. 929 din 22 noiembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 4634 din 14 noiembrie 2005, a admis în parte acțiunea reclamantei SC C. SA Bușteni iar pârâta A.V.A.S. București a fost obligată la plata sumei de 3.813.845.365 ROL reprezentând echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea imobilelor P.C. și C.A. din Bușteni foștilor proprietari.

Prin aceeași sentință a fost respins capătul de cerere din acțiunea reclamantei privind plata contravalorii imobilelor C. și V. reținându-se prescris dreptul la acțiune, și a fost respinsă acțiunea formulată de Asociația C. Bușteni – P.A.S., cu aceleași petite, reținându-se lipsa calității procesuale pasive. În esență, instanța de fond a reținut că cele patru imobile, Vila P.C., Vila C., Vila V. și C.A., făceau parte din patrimoniul reclamantei și în temeiul unor hotărâri judecătorești irevocabile au fost retrocedate foștilor proprietari, așa încât reclamanta este îndreptățită la repararea prejudiciului suferit în temeiul dispozițiilor art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 cu referire la art. 32 4 din O.U.G.

nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998. În raport de data promovării acțiunii și data retrocedării efective a imobilelor instanța a apreciat ca prescris dreptul la acțiune pentru Vilele C. și V., iar pentru C.A. s-au acordat despăgubiri pentru 455 mp. teren (doar această suprafață din cei 946 mp. s-a retrocedat) precum și pentru 480 mp. teren pe care este edificată vila P.C., reclamanta nedovedind că și construcția edificată pe acest teren, formată din parter și etaj, îi aparține, în cauza ce a avut ca obiect retrocedarea către foștii proprietari intervenind în proces un terț, SC T.T. SRL, care a pretins că a efectuat îmbunătățiri și reparații la construcție. Prin încheierea din 17 ianuarie 2005 a instanței de fond s-a reținut că Asociația P.A.S.

C. Bușteni nu are calitate procesuală activă, ea întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 34 4 din Legea nr. 99/1999 și nu pe cele ale art. 29 din Legea nr. 137/2002. Apelurile declarate de reclamanta SC C. SA și A.V.A.S. București împotriva acestei sentințe au fost admise prin decizia comercială nr. 193 din 18 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, soluția de fond fiind schimbată în parte în sensul că pârâta a fost obligată la plata sumei de 6.075,73 lei drept echivalent al imobilului P.C. compus din teren și construcție și C.A., fiind menținute restul dispozițiilor sentinței. Pentru reclamanta apelantă instanța a primit critica privind neacordarea despăgubirilor și pentru construcția P.C.

reținând că SC T.T. SRL era doar titulara unui contract de locație de gestiune și a reclamat doar contravaloarea îmbunătățirilor aduse construcției în procesul de revendicare al foștilor proprietari, construcția făcând parte din patrimoniul reclamantei în temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990. Cât privește vilele C. și V. instanța a reținut că a operat prescripția dreptului la acțiune și că doar vila V. a format obiectul criticilor în apel. În legătură cu valoarea la care reclamanta este îndreptățită a fi despăgubită instanța de apel a reținut că trebuie avută în vedere valoarea imobilelor din evidențele contabile ale reclamantei, actualizate. Cum însă reclamanta nu și-a reevaluat imobilizările corporale din patrimoniul său în temeiul H.G.

nr. 500/1994, H.G. nr. 983/1998 și H.G. nr. 403/2000, i-au fost acordate reclamantei, prin admiterea apelului pârâtei, doar valoarea contabilă a celor două imobile P.C. (teren, construcție) și C.A. (teren) în sumă de 6.075,73 lei. Nemulțumite de această decizie reclamanta SC C. SA și pârâta A.V.A.S. au declarat recursuri solicitând modificarea ei pentru nelegalitate. În recursul său reclamanta, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică soluția din apel sub aspectul soluționării excepției prescripției dreptului la acțiune cu privire la Vila V., cursul acestei prescripții începând să curgă din momentul predării efective a imobilului foștilor proprietari (11 aprilie 2001) și nu momentul la care hotărârea de retrocedare a rămas irevocabilă.

De altfel, cursul acestei prescripții a fost suspendat prin îndeplinirea concilierii prevăzută în art. 720 1 C. proc. civ. Prin cea de-a doua critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta reclamantă critică valoarea despăgubirii stabilită de instanța de apel, apreciind că în mod greșit i s-a acordat valoarea de inventar din 1994 și nu valoarea de circulație care corespunde valorii reale a pagubei suferite, nici măcar valoarea de inventar reactualizată. În recursul său pârâta A.V.A.S. critică, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., decizia din apel pentru greșita aplicare a legii privind prescripția extinctivă, instanța înlăturând nejustificat termenul de prescripție de o lună reglementat în art. 39 din Legea nr. 137/2002 și aplicându-l pe cel de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Ambele recurente au depus la dosar întâmpinări în recursul părții adverse, solicitând respingerea respectivului recurs. Recursul reclamantei este întemeiat pentru următoarele considerente: Din actele dosarului de apel rezultă că reclamanta a înțeles să atace atât hotărârea de fond cât și încheierea din 21 martie 2005 prin care a fost rezolvată, în sensul admiterii, excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru Vilele C. și V. Deși în dezvoltarea criticilor reclamanta nu și-a mai făcut apărări decât în legătură cu Vila V., instanța de apel se pronunță în final doar cu privire la apelul declarat împotriva sentinței, nu și împotriva încheierii interlocutorii din 21 martie 2005, reținând în considerente că apelul vizează doar prescripția dreptului la acțiune cu privire la Vila V. Cercetarea excepției prescripției dreptului material la acțiune se impunea și în temeiul dispozițiilor art. 295 alin. (1) teza finală C. proc.

civ., ea fiind o excepție de ordine publică, în legătură cu ambele imobile, cu atât mai mult cu cât fusese apelată și încheierea din 21 martie 2005. Instanța de apel s-a limitat doar la susținerile părților și nu și în raport de actele atașate în dosarul inițial de fond (dosar nr. 2538/2004 al Tribunalului Prahova) acțiunii introductive la instanță, acte din care rezultă că Vila C., în care a funcționat sediul societății reclamante, a fost predată efectiv foștilor proprietari la 16 iulie 2003 dată la care s-au predat cheile și s-au verificat contoarele cu consumurile pentru utilități. La 17 septembrie 1999, conform mențiunilor în completare, reclamanta și-a rezervat retenția acestui imobil până la achitarea investițiilor făcute în imobil.

În raport de data predării efective 16 iulie 2003 și de data promovării acțiunii 13 aprilie 2004, Curtea apreciază că instanțele greșit au considerat prescris dreptul la acțiune al reclamantei cu privire la acest imobil. Cât privește vila V., Curtea nu poate primi criticile recurentei privind suspendarea cursului prescripției prin realizarea procedurii prealabile de conciliere, prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ., sub acest aspect instanțele făcând o corectă aplicare a legii, respectiv a normelor procedurale, ce reglementează procedura concilierii ca o procedură extrajudiciară și a dispozițiilor art. 17 din Decretul nr. 167/1958. De asemenea, Curtea apreciază, ca întemeiată, și cea de-a doua critică privind motivarea contradictorie a deciziei recurate în legătură cu valoarea despăgubirilor.

Deși în apel instanța a suplimentat expertiza și a solicitat expertului să reactualizeze valoarea contabilă în raport de actele normative în vigoare, iar expertul a îndeplinit doar parțial acest obiectiv, argumentând atât în expertiză cât și în răspunsul la obiecțiuni de ce nu poate răspunde complet, se impunea și evaluarea activelor din inventar făcută de un evaluator, instanța a acordat, fără temei legal, valoarea de inventar neactualizată, nici măcar în raport de rata inflației, calculată la momentul predării efective a bunurilor. Procedând astfel, instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală fapt ce atrage admiterea recursului reclamantei în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 și 7 C. proc.

civ. și casarea cu trimitere spre rejudecare a apelului aceleeași părți, urmând ca instanța, prin suplimentarea probatoriului să stabilească cuantumul corect al despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru cele trei imobile, mai puțin vila V., în raport de valoarea de inventar, actualizată. Cât privește recursul pârâtei A.V.A.S., Curtea îl apreciază, ca nefondat, întrucât, așa cum corect au reținut și instanțele, acțiunea de față este o acțiune postprivatizare, supusă regimului de drept comun sub aspectul prescripției, și nu o acțiune în valorificarea unui drept născut în procesul de accelerare și finalizare a privatizării. În consecință, recursul pârâtei este apreciat, ca nefondat, urmând a fi respins, iar recursul reclamantei admis, decizia din apel urmând a fi casată iar cauza trimisă spre rejudecarea apelului acestei părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC C. SA Bușteni împotriva deciziei nr. 193 din 18 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 193 din 18 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2008.