ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1235/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 2352 din 02 martie 2010, Tribunalul București, secția a VI- a comercială, a respins excepția lipsei calității procesuale active și a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta SC C. SRL, în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., care a fost obligată să plătească reclamantei sumele de 157.271 Euro, în echivalent în lei la data plății efective, de 273.656,31 lei, reprezentând contravaloare clădire, precum și cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că a fost sesizată cu judecata unei acțiuni vizând repararea prejudiciului creat prin retrocedarea către fostul proprietar a imobilelor naționalizate, ulterior finalizării procedurii de privatizare, respectiv a unui teren în suprafață de 981 mp situat în Bușteni și a imobilului „Vila Cascadelor" situat pe acest teren.

Excepția lipsei calității procesuale active a fost respinsă de către Tribunal, în considerarea faptului că acțiunea a fost introdusă de SC C.M. SA, care în cursul procesului a fuzionat prin absorbție cu SC C. SRL, cea din urmă preluându-i astfel drepturile procesuale. Prima instanță a constatat că predarea-primirea imobilelor s-a făcut prin proces ui-verbal din data de 10 martie 2004 încheiat între reclamantă și fostul proprietar, în baza deciziei nr. 514 din 23 februarie 2003 a Curții de Apel Ploiești. A mai notat că potrivit art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997, instituția publică implicată în procesul de privatizare este datoare să plătească societății o despăgubire, ca efect al restituirii în natura a imobilului către foștii proprietari.

Cum reclamanta a fost titular al dreptului de proprietate asupra imobilelor, pe care l-a pierdut printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă în favoarea fostului proprietar, prima instanță a făcut aplicarea textului de lege mai sus-menționat, luând act și că art. 30 alin. (2) din Legea nr. 137/2002 prevede că dispozițiile art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997 rămân aplicabile numai pentru contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 137/2002. Terenul a fost evaluat printr-o expertiză tehnică, valoarea stabilită fiind de 157.271 Euro; valoarea clădirii „Vila Cascadelor" a fost indicată ca fiind de 273.656,31 lei. Având în vedere considerentele expuse mai sus, instanța de fond a obligat pârâta la plata acestor sume și a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe, A.V.A.S. a declarat apel, solicitând schimbarea sa, în sensul respingerii acțiunii, în principal, ca urmare a constatării prescrierii dreptului la acțiune, în sens material, iar în subsidiar, ca neîntemeiată; totodată, a solicitat și suspendarea executării sentinței până la soluționarea apelului. La data de 18 octombrie 2010, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat. Prin decizia comercială nr. 411 din 21 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI- a comercială, apelul a fost admis, iar sentința atacată a fost schimbată în tot, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune, în sens material și al respingerii cererii, ca urmare a constatării prescrierii dreptului la acțiune, în sens material; cererea vizând suspendarea executării sentinței atacate, a fost respinsă, ca rămasă fără obiect.

Recursul promovat împotriva acestei decizii a fost admis de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 1542 din 12 aprilie 2011; în consecință, decizia din apel a fost casată, iar cauza a fost trimisă, spre rejudecare, Curții de Apel București, pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat la data de 12 iulie 2011, fixându-se termen pentru ziua de astăzi. În apel după casare nu au fost administrate probe suplimentare, astfel încât, examinând actele dosarului și criticile apelantei, cu excepția celei vizând prescripția - dezlegată deja de instanța supremă, Curtea de Apel a reținut în rezumat următoarele: Principala critică a apelantei se referă la nivelul despăgubirii care se cuvine intimatei, aceasta trebuind limitată, potrivit susținerilor sale, la valoarea contabilă a imobilelor înregistrate în registrele contabile, iar nu raportată la valoarea de circulație a imobilelor stabilita prin expertiză.

Potrivit art. 32 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 88/1997, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 99/1999, despăgubirea trebuie „să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor". Luând act și că dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, care impun un nivel maxim al despăgubirilor, nu se aplică în ipoteza în care contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 137/2002, Curtea de Apel a subliniat că principiul unanim recunoscut este acela al reparării integrale a prejudiciului. Or, atât timp cât legiuitorul nu a înțeles să limiteze nivelul maxim al despăgubirilor, iar prejudiciul trebuie să fie reparat integral, acestea nu pot fi raportate decât la valoarea de circulație a imobilelor, deoarece aceasta a fost în fapt valoarea care s-a aflat în patrimoniul societății privatizate.

Mai mult decât atât, chiar și valoarea contabilă este dată tot de valoarea „justă", potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 82/1991; or, conform Standardelor Internaționale de Contabilitate și de Evaluare, valoarea justă este similară celei de piață. Susținerea apelantei, potrivit căreia intimata ar trebui sancționată, prin acordarea valorii contabile înregistrate la momentul privatizării, dacă nu a procedat la reevaluarea imobilelor conform H.G. nr. 500/1994, H.G. nr. 983/1998 și H.G. nr. 403/2000 este lipsită de fundament legal. Astfel, s-a apreciat că reevaluarea imobilelor potrivit actelor normative menționate mai sus reprezintă o procedură contabilă, a cărei neîndeplinire poate să genereze sancțiuni specifice, de natură contravențională.

Nici o dispoziție legală nu îngăduie însă ca intimatei care nu procedează la această reevaluare să i se aplice „sancțiunea" la care se referă apelanta, deoarece o asemenea interpretare ar face ca art. 32 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 88/1997 să devină lipsit de conținut. Așa fiind, în lipsa unor limite fixate de legiuitor pentru despăgubire, aplicabile în speță, Curtea de Apel a apreciat că despăgubirea trebuie raportată la valoarea de circulație a imobilelor retrocedate. Față de aceste considerente, prin decizia comercială nr. 407 din 22 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a fost respinsă cererea de suspendare a executării sentinței atacate ca rămasă fără obiect și a fost respins apelul ca nefondat.

Curtea de apel a respins și cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată ca nedovedită. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, care a criticat decizia pentru nelegalitate, solicitând casarea acesteia și, în principal, respingerea acțiunii, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea stabilirii cadrului procesual și a administrării probatoriului care poate duce la soluționarea corectă a cauzei. Principala critică adusă deciziei se referă la nivelul despăgubirii care se cuvine intimatei, aceasta trebuind limitată, potrivit susținerilor recurentei, la valoarea contabilă a imobilelor înregistrate în registrele contabile, iar nu raportată la valoarea de circulație a imobilelor stabilită prin expertiză.

Recurenta a învederat că nu există nici o mențiune în art. 32 4 din care să rezulte că despăgubirile s-ar acorda la valoarea de piață a activelor, iar prejudiciul suferit ca urmare a restituirii în natură a bunurilor imobile trebuie limitat la valoarea contabilă a imobilelor înregistrate în registrele contabile ale societății la data la care societatea a fost privatizată. S-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum și decizia nr. 18 din 17 octombrie 2011 pronunțată de instanța supremă în dezlegarea acestei probleme de drept, obligatorie potrivit art. 330 7 alin. (4) C. proc. civ. Potrivit art. 86 din OUG nr. 5171998, recursul este scutit de timbraj. Prin încheierea de ședință de la 8 februarie 2012 a fost admisă cerea de suspendare a executării formulată de recurentă și suspendată executarea deciziei recurate până la soluționarea recursului declarat în cauză.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului. Analizând actele dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată următoarele: Reclamanta, care a avut un drept de proprietate asupra imobilului situat în orașul Bușteni, platoul Zamora, drept consolidat în procesul de privatizare, a solicitat obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri rezultând din pierderea acestui drept ca urmare a retrocedării imobilului către foștii proprietari și a predării efective a acestuia la data de 20 martie 2004. Instanțele de judecată care au soluționat cauza în fond, respectiv în apel, au apreciat că repararea integrală a prejudiciului nu poate fi realizată decât prin plata valorii de circulație a imobilelor și au admis acțiunea în temeiul art. 32 4 din O.U.G.

nr. 88/1997, constatând că dispozițiile legale enunțate nu limitează nivelul maxim al despăgubirilor. Prin decizia nr. 18 din 17 octombrie 2011 pronunțată de instanța supremă, în recurs în interesul legii, s-a stabilit că „în aplicarea dispozițiilor art. 32 4 din O.U.G.

nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, aprobata prin Legea nr. 44/1998, modificată și completată prin Legea nr. 99/1999, despăgubirile acordate societăților comerciale de instituțiile publice implicate în procesul de privatizare, ca urmare a retrocedării unor imobile, se raportează la valoarea contabilă a imobilului, astfel cum aceasta este reflectată în bilanț la momentul ieșirii efective a bunului din patrimoniul societății, valoare ce trebuie actualizată cu indicele de inflație de la momentul plății despăgubirii". S-a apreciat că societatea comercială prejudiciată prin restituirea unor imobile către foștii proprietari trebuie despăgubită cu valoarea cu care aceste imobile figurau în bilanțul societății, în condițiile în care, respectând dezideratul fixității capitalului social, în locul imobilului retrocedat trebuie înscrisă valoarea acestuia rezultată în urma procesului obligatoriu de reevaluare.

Această valoare acoperă însă doar paguba efectiv suferită (damnum emergens ). In baza principiului reparării integrale a prejudiciului, la valoarea imobilului evidențiată în bilanț trebuie adăugată rata inflației, calculată prin raportare la momentul plății despăgubirii (aceasta acoperind și beneficiul nerealizat - lucruum cesans ). S-a mai reținut că, în măsura în care despăgubirile ar fi achitate la nivelul valorii de piață a activului retrocedat, societatea nu ar putea înscrie în capitalul său social decât valoarea de înlocuire a imobilului, respectiv valoarea sa contabilă, pentru a menține în acest fel capitalul social.

Pentru suma ce excede acestei valori contabile societatea ar trebui să declanșeze procedura de majorare a capitalului social, cu consecința legală a emiterii de noi acțiuni, iar scopul legiuitorului în reglementarea posibilității de plată a despăgubirilor nu a fost acela de determinare a majorării capitalului social, conform prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ci acela de a păstra neschimbată valoarea capitalului social, astfel cum aceasta este reflectată în activele societății. S-a apreciat de instanța supremă și că stabilirea despăgubirilor ce pot fi acordate societăților comerciale prejudiciate prin retrocedarea unor imobile la nivelul valorii contabile răspunde și dezideratului de respectare a accepțiunii noțiunii de "bun", reglementat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Față de decizia pronunțată în recurs în interesul legii, obligatorie potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă, Înalta Curte apreciază că despăgubirile datorate nu pot depăși valoarea contabilă actualizată a bunurilor, valoare care nu a fost însă stabilită nici în primul ciclu procesual și nici în apel. Astfel, în cuprinsul raportului de expertiză întocmit de expertul tehnic judiciar D.P. s-a stabilit valoarea de circulație a terenului retrocedat, iar concluziile expertizei efectuată de ing. V.V. stabilesc valoarea de circulație a clădirii.

Având în vedere necesitatea efectuării unor expertize tehnice de specialitate din care să rezulte valoarea contabilă actualizată a imobilelor care au fost retrocedate, în acord cu decizia nr. 18/2011 pronunțată de instanța supremă, pentru stabilirea exactă a situației de fapt, ca și împrejurarea că modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi, Înalta Curte va admite recursul în temeiul art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 9, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta

A.V.A.S. BUCUREȘTI.

Casează decizia comercială nr. 407 din 22 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI- a comercială, și trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2012.