ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4678/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4678/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamantul P.G.T.F. a chemat în judecată pârâta SC C. SA Bușteni, obiectul cererii constituindu-l „Notificarea” nr. 135/2001 privind restituirea în natură a imobilului situat în orașul Bușteni, județul Prahova și decizia emisă de pârâtă ce poartă nr. 278 din 27 aprilie 2001. Prin respectiva dispoziție i se refuză restituirea în natură a imobilului deși a dovedit că acesta a aparținut autorilor săi și a fost preluat de stat fără titlu. Au fost introduși în cauză numiții P.V. și P.A. ce pot pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul precum și A.P.A.P.S. București care, în temeiul legii, a procedat la privatizarea pârâtei.
Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 821 din 18 decembrie 2002 a respins acțiunea reclamantului, apreciind că societatea pârâtă, complet privatizată, și care deține activul (imobil) solicitat de reclamant prin notificare a fost de bună credință în procedura de privatizare. Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 66 din 26 martie 2003 a respins apelul declarat de reclamantul P.G.T.F. și P.V. și P.A. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 6159 din 23 noiembrie 2004 a admis recursul formulat de apelanți, a casat decizia nr. 66 din 26 martie 2003 și a trimis cauza spre rejudecarea apelului la Curtea de Apel Ploiești.
În speță s-a apreciat necesar a se completa probatoriul cu privire la modul în care imobilul în litigiu a fost preluat de stat și pentru a se verifica dacă prin acțiune s-a solicitat și constatarea nulității actelor de privatizare. În rejudecare, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 1047 din 25 noiembrie 2005 a fost respinsă excepția tardivității precizării acțiunii, formulată de A.V.A.S. București (noua denumire a unității de stat implicată în procesul privatizării); au fost admise apelurile formulate împotriva sentinței civile nr. 821 din 18 decembrie 2002 pe care a schimbat-o în sensul că a admis contestația, a anulat decizia nr. 278 din 27 aprilie 2001 emisă de intimata SC C. SA și a dispus restituirea în natură a imobilului „Vila Micșunica” (cum este cunoscută pe plan local) situat în orașul Bușteni, județul Prahova.
Instanța analizând acțiunea, prin prisma Legii nr. 10/2001, a apreciat că nu sunt aplicabile prevederile art. 27 din această lege deoarece intimata pârâtă a cumpărat pachetul de acțiuni și nici prevederile art. 46 deoarece sub incidența acestora intră numai actele juridice de înstrăinare cu titlu particular, inclusiv cele fixate în cadrul procesului de privatizare, nu și privatizarea prin cumpărarea pachetului de acțiuni. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs intimatele pârâte: 1) SC C. SA și 2) A.V.A.S. Cu privire la primul recurs: Recurenta SC C. SA invocă motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține că: reclamantul „notificator” a introdus acțiunea tardiv, cu depășirea termenului prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001; „intervenienții” P.V.
și P.A. nu puteau fi introduși în cauză deoarece nu au formulat notificare; imobilul a fost preluat de stat cu titlu; la data judecării apelului imobilul se afla în patrimoniul unei societăți privatizate și nu mai putea fi restituit în natură (art. 21 și art. 29 din Legea nr. 10/2001). Examinând acest recurs se constată că primul motiv de recurs este întemeiat. Cadrul juridic al acțiunii reclamantului este circumscris Legii nr. 10/2001. Acesta a adresat în termen legal o „notificare” recurentei pârâte prin care solicita restituirea în natură a imobilului în litigiu. Prin Dispoziția nr. 278 din 27 aprilie 2001 unitatea notificată refuză restituirea, apreciind că notificatorul are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent.
Reclamantul formulează acțiune în justiție prin care atacă dispoziția sus arătată la 14 august 2002. Conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 decizia sau dispoziția de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură se poate ataca de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Din documentul aflat în copie la fila 12 dosar nr. 9477/2002 al Tribunalului Prahova, depus de reclamant, rezultă că cel târziu la 23 mai 2002 acesta primise decizia unității notificate (la care, de altfel, face referire în conținutul documentului, o scrisoare către intimata pârâtă SC C.).
Problema respectării termenelor prevăzute de lege pentru sesizarea instanței este de ordine publică și poate fi ridicată în orice fază a procesului, chiar și din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 103 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. În speță, reclamantul a depășit termenul legal pentru sesizarea instanței, după parcurgerea procedurii administrative prevăzută de lege. Față de cele ce preced, se va admite recursul, se va casa hotărârea recurată, iar acțiunea (contestația) reclamantului împotriva deciziei nr. 278 din 27 aprilie 2001 va fi respinsă ca tardiv formulată. Astfel devine inutilă examinarea celorlalte motive de recurs invocate de recurentă. Cu privire la al doilea recurs.
Recurenta A.V.A.S. invocă motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Se susține, în esență, că decizia recurată cuprinde motive contradictorii (art. 304 pct. 7) și că prin aceeași decizie au fost aplicate greșit prevederile Legii nr. 10/2001. Motivul de recurs de ordine publică ridicat de prima recurentă face de prisos analizarea acestor motive de recurs susținute de a doua recurentă. Dar, și acest recurs va fi admis pentru că ambele recursuri tind spre aceeași finalitate și anume respingerea acțiunii reclamantului privind restituirea numai în natură a imobilului ce face obiectul prezentului litigiu. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. ambele recursuri vor fi admise.
Se va casa atât decizia instanței de apel cât și sentința tribunalului iar, pe fond, va fi respinsă contestația ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursurile declarate de pârâta SC C. SA Bușteni și intervenienta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 1047 din 15 noiembrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Casează decizia recurată, precum și sentința civilă nr. 821 din 18 decembrie 2002 a Tribunalului Prahova și, rejudecând respinge contestația formulată de reclamantul P.G.T.F. împotriva deciziei nr. 278 din 27 aprilie 2001, ca tardivă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2007.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.