ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6159/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 23 aprilie 2001 sub nr. 5065 pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, reclamanții B.I.M., B.M., I.M.(fostă B.) B.A. și B.D. au chemat în judecată pe pârâtele P.N. și G.M.M. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pe pârâți: - să respecte posesia și proprietatea asupra unui teren în suprafață de 1400 mp în punctul „Sub coastă” din comuna Nicolae Bălcescu județul Vâlcea; - să demoleze construcțiile situate pe acest teren, respectiv un gard din sârmă pe stâlpi de lemn și o construcție din lemn sau în caz de refuz, reclamanții să fie autorizați să le demoleze pe cheltuiala pârâților; - să plătească contravaloarea lipsei de folosință a terenului pe ultimii trei ani.

Prin cererea înregistrată la data de 22 mai 2001 tot pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea sub nr. 5888 pârâtele au chemat în judecată pe reclamanți și pe Comisia județeană Vâlcea de aplicare a legii fondului funciar solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța: - să constate nulitatea parțială a titlului de proprietate nr. 819/14205 din 18 iulie 1997 privind terenul din punctul „Sub coastă la F.S.” din comuna Nicolae Bălcescu județul Vâlcea. În ședința din 22 noiembrie 2001, prin încheiere, instanța admite cererea de conexare a dosarului 5888/2001 la dosarul 5065/2001 în baza art. 164 C. proc. civ., întrucât obiectul și cauza dosarelor au o strânsă legătură.

Prin sentința civilă nr. 9848 din 27 decembrie 2001 Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis acțiunea formulată de către reclamanți în sensul că, a obligat pe pârâte să respecte dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului în suprafață de 1133,87 mp identificat conform raportului de expertiză (P.L.). A obligat pe pârâți să demoleze construcțiile, casă și gard identificate conform expertizei (B.M.) sau în caz contrar a autorizat pe reclamanți să efectueze demolarea pe cheltuiala pârâților în sumă de 37.001.122 lei casa și 358.000 lei gardul. A obligat pe pârâți să plătească reclamanților suma de 956.250 lei despăgubiri civile reprezentând lipsa de folosință a terenului pe ultimii trei ani.

A respins acțiunea în constatarea nulității parțiale a titlului de proprietate al reclamantelor, formulată de către pârâte și le-a obligat pe acestea la 2.735.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că reclamantele sunt proprietarele terenului în litigiu conform titlului de proprietate nr. 819/1997, la baza căruia a stat un act de dotă, din anul 1897, prin care P.F. a fost înzestrată cu 12 prăjini teren situat în punctul „Sub coastă” de la care autoarea reclamantelor T.D., a cumpărat în anul 1924, suprafața de teren de 2400 mp. S-a reținut de asemenea că și autorii pârâtelor, respectiv F.M. și F.E. au deținut începând cu anul 1963 un teren situat la punctul „Sub coastă”, în baza unui act de schimb, încheiat cu fostul Sfat Popular al comunei Bălcești.

Ulterior după decesul lui F.M., cu ocazia partajării, în masa succesorală s-a introdus și terenul situat la punctul „Sub coastă”, în suprafață de 2842 mp, teren care a fost atribuit pârâtei G.M., împreună cu o temelie de beton, pentru construirea unei case, edificată în baza autorizației nr. 1609/1974. Totodată instanța de fond a mai reținut că prin sentința civilă nr. 9985/1995 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea s-a constatat că între pârâtele G.M. și P.N. a intervenit vânzarea suprafeței de 1411 mp din acest teren, hotărârea ținând loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Construcția edificată s-a făcut însă fără autorizație, iar pe teren fuseseră puși în posesie reclamantele, ca moștenitoare ale lui T.D.

Comparând titlurile de proprietate invocate de părți, instanța de fond a stabilit că titlul reclamantelor este mai bine caracterizat și că pârâtele sunt constructoare de rea-credință. Față de această situație pârâtele au fost obligate să respecte dreptul de proprietate al reclamanților. În ceea ce privește acțiunea conexă prin care pârâtele solicitaseră constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate emis reclamantelor, instanța a reținut că față de dispozițiile art. 15 și art. 16 din Legea nr. 18/1991, pârâtele trebuiau să solicite reconstituirea dreptului de proprietate care le-a fost comasat de către fostul C.A.P. Pe de altă parte reclamantele și-au dovedit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prin intermediul antecesorilor, deci titlul lor este legal și temeinic.

Împotriva acestei hotărâri pârâtele au declarat apel invocând motive de nelegalitate și netemeinicie. În apel F.P. a formulat o cerere de intervenție în interesul apelantelor-pârâte solicitând respingerea acțiunii formulate de către reclamante și admiterea acțiunii pârâtelor. Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr. 1255 din 2 octombrie 2002, a admis apelul declarat de către pârâți și cererea de intervenție în interesul acestora formulată de către F.P., a schimbat în totalitate sentința apelată și a respins acțiunea formulată de către reclamanți, ca nefondată. A admis acțiunea conexată și a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 819 din 18 iulie 1997 emis de Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 pentru suprafața de 1133,87 mp individualizată în raportul de expertiză (P.L.).

Motivându-și decizia, instanța de apel a reținut că apelantele și-au dovedit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prin actul de partaj și actul de schimb încheiat în anul 1963. În ceea ce privește pe intimate, acestea își justifică cererea prin actul dotal din anul 1987, iar apoi au fost puse în posesie, în indiviziune, mai întâi prin procesul verbal nr. 1391/1993, iar apoi li s-a eliberat titlul de proprietate nr. 819/1997, pentru suprafața de 1840 mp din care 1133,87 mp se suprapune peste terenul apelantelor-pârâte, suprafața de teren stăpânită de acestea și închisă cu gard de la data preluării în proprietate. Ca atare, instanța de apel a constatat că, proprietatea pârâtelor asupra terenului, în litigiu, este mai bine caracterizată, decât cea a reclamantelor, fiind astfel preferabilă.

Referitor la construcțiile de pe teren, a reținut că a fost edificată o locuință, în baza unei autorizații, inițial pe un alt amplasament, însă datorită numeroaselor izvoare subterane, locuința a fost reamplasată în actuala configurație, pârâtele fiind constructori de bună-credință, chiar dacă nu au obținut o nouă autorizație de construire. Reclamantele au declarat recurs împotriva acestei hotărâri invocând motive de nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 119/R din 28 ianuarie 2003, a admis recursul declarat de către reclamanți, a modificat decizia recurată în sensul că a respins apelul formulat de către pârâte împotriva sentinței civile nr. 9848 din 27 decembrie 2001 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea pe care o menține ca legală și temeinică.

A obligat pe pârâtele-intimate la plata sumei de 2.475.000 lei cheltuieli de judecată către recurentele-reclamante. Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a reținut toate considerentele pe care le-a avut în vedere instanța de fond când a pronunțat sentința 9848/2001 și, în plus, faptul că prin sentința civilă nr. 2866 din 14 aprilie 1998 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea rămasă irevocabilă s-a constatat nulitatea absolută a actului de schimb încheiat în anul 1963 între F. și fostul Sfat Popular al comunei Bălcești. De asemenea, instanța de recurs a mai avut în vedere și împrejurarea că în timpul procesului intimatele-pârâte au notificat pe reclamanți să se prezinte pentru a le acorda teren în schimbul celui revendicat.

În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ. în vigoare la data când hotărârile au devenit irevocabile, Procurorul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva deciziei civile nr. 119 din 28 ianuarie 2003 a Curții de Apel Pitești, considerând că hotărârea criticată a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și, totodată, aceasta este și vădit netemenică. Se susține în esență că prin hotărârea criticată instanța de recurs a încălcat dispozițiile imperative ale art. 23 din Legea nr. 18/1991 (respectiv art. 22 anterior republicării legii) și art. III pct. 1 lit. a) din același act normativ.

În acest sens se subliniază faptul că terenul în litigiu este „intravilan” și conform art. 23 aceste terenuri aferente casei de locuit și anexelor gospodărești; precum și curtea, grădina din jurul acestora sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau după caz a moștenitorilor acestora. Se arată că art. 24 din aceeași lege completează aceste prevederi în sensul că în situația în care, pe terenurile foștilor proprietari, s-au edificat construcții, aceste terenuri rămân în proprietatea deținătorilor construcțiilor, foștii proprietari urmând să primească suprafețe de teren echivalente în intravilan sau în lipsă, în extravilan, în imediata vecinătate. Se susține de asemenea că pe de altă parte hotărârea criticată este și inechitabilă, întrucât demolarea unei case de locuit, doar pentru a obține terenul pe care este edificată nu este o soluție nici economică și nici morală.

Reclamanții au depus la dosar o întâmpinare și o completare a acesteia cu privire la recursul în anulare prin care au solicitat respingerea acestuia, arătând în esență că prevederile art. 23 din Legea nr. 18/1991 nu se aplică întrucât pârâtele nu îndeplinesc condițiile prevăzute de acest text de lege iar art. 24 din aceeași lege, de asemenea nu se aplică pentru că nu erau edificate construcții pe terenul în litigiu. Recursul în anulare este fondat. Este de reținut în primul rând că în urma decesului la data de 31 iulie 1983 a lui F.M. a fost dezbătută succesiunea sa iar prin sentința civilă nr. 5497/1986 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea terenul în suprafață de 2842 mp situat în punctul „Sub coastă F.S.” a fost atribuit lui G.M.

care l-a înscris în registrul agricol. Datorită unor izvoare subterane, pârâta G.M. a schimbat amplasamentul casei începând o altă construcție (1986-1987) în apropiere, pe același teren. Deci fundația imobilului este edificată în perioada mai înainte menționată (expertiza B.) iar parterul conform declarațiilor martorilor „începând cu anul 1990”. Ca atare, la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991 respectiv 20 februarie 1991, pe terenul în litigiu exista o construcție. Este de reținut de asemenea că după intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991 lui G.M. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul în suprafață de 0,28 ha, prin adeverința nr. 1001/1991, iar reclamantelor pentru suprafața totală de 2,79 ha (care însă nu a fost individualizată) prin adeverința 420/1991.

Reclamanții au fost puși în posesie pe un teren în suprafață de 1800 mp la data de 25 iunie 1993, ocazie cu care s-a constatat că 1133 mp din această suprafață era ocupată de pârâta G.M. care edificase construcția a cărei demolare s-a solicitat. De menționat că prin sentința civilă nr. 9985/1995 Judecătoria Râmnicu Vâlcea a constatat că G.M. a vândut la data de 14 iulie 1991 pârâtei P.N.1411 mp din terenul de 2842 mp (păstrându-și restul terenului pe care era edificată locuința) hotărârea ținând loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Ulterior la 18 iulie 1997 reclamantelor li s-a eliberat titlul de proprietate în care a fost inclus și terenul în litigiu. De reținut și că aceeași instanță prin sentința civilă 2866/1998 a constatat nulitatea actului de schimb încheiat la data de 13 aprilie 1963 între fostul Sfat Popular al comunei Bălcești și F.M.

La această situație de fapt urmează a constata că instanța de recurs astfel cum se arată în mod corect în motivarea recursului în anulare a încălcat dispozițiile imperative ale art. 23 din Legea nr. 18/1991 (respectiv art. 22 anterior republicării acestei legi) și art. III pct. 1 lit. a) din același act normativ. Prevederile mai înainte menționate coroborate și cu dispozițiile art. 24 din aceeași lege au menirea ca în situațiile în care, pe terenurile foștilor proprietari, s-au edificat construcții, aceste terenuri să rămână și să se înscrie în proprietatea deținătorilor construcțiilor, dar nu orice construcții, ci casele de locuit și anexele acestora. Această concluzie rezultă și din dispozițiile art. 25 alin. (1) conform căruia terenurile din intravilan fără astfel de construcții se „restituie foștilor proprietari”.

De reținut de asemenea că în momentul în care reclamanții au fost puși în posesie, imobilul era edificat, pe amplasamentul și în forma din prezent. Distinct de cele mai înainte arătate urmează a constata că este lipsit de relevanță juridică faptul că pârâtele nu au obținut autorizație de construcție pentru această casă, deoarece prevederile Legii nr. 18/1991 mai înainte menționate nu condiționează îndreptățirea deținătorilor locuințelor, de a dobândi proprietatea terenurilor, pe care acestea sunt edificate, de autorizația de construcție. În plus urmează a reține legalitatea și temeinicia tuturor considerentelor avute în vedere de către instanța de apel în decizia civilă nr. 1255/2002 a Tribunalului Vâlcea.

Astfel fiind față de toate aceste considerente văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul în anulare, a casa decizia recurată, și a respinge recursul declarat de către reclamante împotriva deciziei nr. 1255 din 2 octombrie 2002 a Tribunalului Vâlcea cu consecința menținerii acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 119 din 28 ianuarie 2003 a Curții de Apel Pitești pe care o casează. Respinge recursul reclamanților împotriva decizie nr. 1255 din 2 octombrie 2002 a Tribunalului Vâlcea, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2004.