ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6159/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23 aprilie 2001 sub nr. 5065 pe

rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, reclamanții B.I.M., B.M., I.M.(fostă B.) B.A.

și B.D. au chemat în judecată pe pârâtele P.N. și G.M.M. solicitând instanței

ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pe pârâți:

- să respecte posesia și proprietatea asupra unui teren în suprafață de

1400 mp în punctul „Sub coastă” din comuna Nicolae Bălcescu județul Vâlcea;

- să demoleze

construcțiile situate pe acest teren, respectiv un gard din sârmă pe stâlpi de

lemn și o construcție din lemn sau în caz de refuz, reclamanții să fie

autorizați să le demoleze pe cheltuiala pârâților;

- să plătească

contravaloarea lipsei de folosință a terenului pe ultimii trei ani.

Prin cererea înregistrată la data de 22 mai 2001 tot pe rolul

Judecătoriei Râmnicu Vâlcea sub nr. 5888 pârâtele au chemat în judecată pe

reclamanți și pe Comisia județeană Vâlcea de aplicare a legii fondului funciar

solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța:

- să constate nulitatea parțială a titlului de proprietate nr. 819/14205

din 18 iulie 1997 privind terenul din punctul „Sub coastă la F.S.” din comuna

Nicolae Bălcescu județul Vâlcea.

În ședința din 22 noiembrie 2001, prin încheiere, instanța admite cererea

de conexare a dosarului 5888/2001 la dosarul 5065/2001 în baza art. 164 C.

proc. civ., întrucât obiectul și cauza dosarelor au o strânsă legătură.

Prin sentința civilă nr. 9848 din 27 decembrie 2001 Judecătoria Râmnicu

Vâlcea a admis acțiunea formulată de către reclamanți în sensul că, a obligat

pe pârâte să respecte dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului

în suprafață de 1133,87 mp identificat conform raportului de expertiză (P.L.).

A obligat pe pârâți să demoleze construcțiile, casă și gard identificate

conform expertizei (B.M.) sau în caz contrar a autorizat pe reclamanți să

efectueze demolarea pe cheltuiala pârâților în sumă de 37.001.122 lei casa și

358.000 lei gardul.

A obligat pe pârâți să plătească reclamanților suma de 956.250 lei

despăgubiri civile reprezentând lipsa de folosință a terenului pe ultimii trei

ani.

A respins acțiunea în constatarea nulității parțiale a titlului de

proprietate al reclamantelor, formulată de către pârâte și le-a obligat pe

acestea la 2.735.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că

reclamantele sunt proprietarele terenului în litigiu conform titlului de

proprietate nr. 819/1997, la baza căruia a stat un act de dotă, din anul 1897,

prin care P.F. a fost înzestrată cu 12 prăjini teren situat în punctul „Sub

coastă” de la care autoarea reclamantelor T.D., a cumpărat în anul 1924,

suprafața de teren de 2400 mp.

S-a reținut de asemenea că și autorii pârâtelor, respectiv F.M. și F.E. au

deținut începând cu anul 1963 un teren situat la punctul „Sub coastă”, în baza

unui act de schimb, încheiat cu fostul Sfat Popular al comunei Bălcești.

Ulterior după decesul lui F.M., cu ocazia partajării, în masa

succesorală s-a introdus și terenul situat la punctul „Sub coastă”, în

suprafață de 2842 mp, teren care a fost atribuit pârâtei G.M., împreună cu o

temelie de beton, pentru construirea unei case, edificată în baza autorizației

nr. 1609/1974.

Totodată instanța de fond a mai reținut că prin sentința civilă nr.

9985/1995 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea s-a constatat că între pârâtele G.M. și

P.N. a intervenit vânzarea suprafeței de 1411 mp din acest teren, hotărârea

ținând loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Construcția edificată s-a făcut însă fără autorizație, iar pe teren

fuseseră puși în posesie reclamantele, ca moștenitoare ale lui T.D.

Comparând titlurile de proprietate invocate de părți, instanța de fond a

stabilit că titlul reclamantelor este mai bine caracterizat și că pârâtele sunt

constructoare de rea-credință.

Față de această situație pârâtele au fost obligate să respecte dreptul

de proprietate al reclamanților.

În ceea ce privește acțiunea conexă prin care pârâtele solicitaseră

constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate emis

reclamantelor, instanța a reținut că față de dispozițiile art. 15 și art. 16

din Legea nr. 18/1991, pârâtele trebuiau să solicite reconstituirea dreptului

de proprietate care le-a fost comasat de către fostul C.A.P.

Pe de altă parte reclamantele și-au dovedit dreptul de proprietate

asupra terenului în litigiu prin intermediul antecesorilor, deci titlul lor

este legal și temeinic.

Împotriva acestei hotărâri pârâtele au declarat apel invocând motive de

nelegalitate și netemeinicie.

În apel F.P. a formulat o cerere de intervenție în interesul

apelantelor-pârâte solicitând respingerea acțiunii formulate de către

reclamante și admiterea acțiunii pârâtelor.

Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr. 1255 din 2 octombrie 2002, a

admis apelul declarat de către pârâți și cererea de intervenție în interesul

acestora formulată de către F.P., a schimbat în totalitate sentința apelată și

a respins acțiunea formulată de către reclamanți, ca nefondată.

A admis acțiunea conexată și a constatat nulitatea absolută parțială a

titlului de proprietate nr. 819 din 18 iulie 1997 emis de Comisia județeană de

aplicare a Legii nr. 18/1991 pentru suprafața de 1133,87 mp individualizată în

raportul de expertiză (P.L.).

Motivându-și decizia, instanța de apel a reținut că apelantele și-au

dovedit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prin actul de partaj

și actul de schimb încheiat în anul 1963.

În ceea ce privește pe intimate, acestea își justifică cererea prin

actul dotal din anul 1987, iar apoi au fost puse în posesie, în indiviziune,

mai întâi prin procesul verbal nr. 1391/1993, iar apoi li s-a eliberat titlul

de proprietate nr. 819/1997, pentru suprafața de 1840 mp din care 1133,87 mp se

suprapune peste terenul apelantelor-pârâte, suprafața de teren stăpânită de

acestea și închisă cu gard de la data preluării în proprietate.

Ca atare, instanța de apel a constatat că, proprietatea pârâtelor asupra

terenului, în litigiu, este mai bine caracterizată, decât cea a reclamantelor,

fiind astfel preferabilă.

Referitor la construcțiile de pe teren, a reținut că a fost edificată o

locuință, în baza unei autorizații, inițial pe un alt amplasament, însă

datorită numeroaselor izvoare subterane, locuința a fost reamplasată în actuala

configurație, pârâtele fiind constructori de bună-credință, chiar dacă nu au

obținut o nouă autorizație de construire.

Reclamantele au declarat recurs împotriva acestei hotărâri invocând

motive de nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 119/R din 28 ianuarie 2003,

a admis recursul declarat de către reclamanți, a modificat decizia recurată în

sensul că a respins apelul formulat de către pârâte împotriva sentinței civile

nr. 9848 din 27 decembrie 2001 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea pe care o menține

ca legală și temeinică.

A obligat pe pârâtele-intimate la plata sumei de 2.475.000 lei

cheltuieli de judecată către recurentele-reclamante.

Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a reținut toate

considerentele pe care le-a avut în vedere instanța de fond când a pronunțat

sentința 9848/2001 și, în plus, faptul că prin sentința civilă nr. 2866 din 14

aprilie 1998 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea rămasă irevocabilă s-a constatat

nulitatea absolută a actului de schimb încheiat în anul 1963 între F. și fostul

Sfat Popular al comunei Bălcești.

De asemenea, instanța de recurs a mai avut în vedere și împrejurarea că

în timpul procesului intimatele-pârâte au notificat pe reclamanți să se

prezinte pentru a le acorda teren în schimbul celui revendicat.

În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și

ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ. în vigoare la data când hotărârile au devenit

irevocabile, Procurorul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

a declarat recurs în anulare împotriva deciziei civile nr. 119 din 28 ianuarie

2003 a Curții de Apel Pitești, considerând că hotărârea criticată a fost

pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond și, totodată, aceasta este și vădit netemenică.

Se susține în esență că prin hotărârea criticată instanța de recurs a

încălcat dispozițiile imperative ale art. 23 din Legea nr. 18/1991 (respectiv art.

22 anterior republicării legii) și art. III pct. 1 lit. a) din același act

normativ.

În acest sens se subliniază faptul că terenul în litigiu este

„intravilan” și conform art. 23 aceste terenuri aferente casei de locuit și anexelor

gospodărești; precum și curtea, grădina din jurul acestora sunt și rămân în

proprietatea privată a cooperatorilor sau după caz a moștenitorilor acestora.

Se arată că art. 24 din aceeași lege completează aceste prevederi în

sensul că în situația în care, pe terenurile foștilor proprietari, s-au

edificat construcții, aceste terenuri rămân în proprietatea deținătorilor

construcțiilor, foștii proprietari urmând să primească suprafețe de teren

echivalente în intravilan sau în lipsă, în extravilan, în imediata vecinătate.

Se susține de asemenea că pe de altă parte hotărârea criticată este și

inechitabilă, întrucât demolarea unei case de locuit, doar pentru a obține

terenul pe care este edificată nu este o soluție nici economică și nici morală.

Reclamanții au depus la dosar o întâmpinare și o completare a acesteia

cu privire la recursul în anulare prin care au solicitat respingerea acestuia,

arătând în esență că prevederile art. 23 din Legea nr. 18/1991 nu se aplică

întrucât pârâtele nu îndeplinesc condițiile prevăzute de acest text de lege iar

art. 24 din aceeași lege, de asemenea nu se aplică pentru că nu erau edificate

construcții pe terenul în litigiu.

Recursul în anulare este fondat.

Este de reținut în primul rând că în urma decesului la data de 31 iulie

1983 a lui F.M. a fost dezbătută succesiunea sa iar prin sentința civilă nr.

5497/1986 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea terenul în suprafață de 2842

mp situat în punctul „Sub coastă F.S.” a fost atribuit lui G.M. care l-a

înscris în registrul agricol.

Datorită unor izvoare subterane, pârâta G.M. a schimbat amplasamentul

casei începând o altă construcție (1986-1987) în apropiere, pe același teren.

Deci fundația imobilului este edificată în perioada mai înainte

menționată (expertiza B.) iar parterul conform declarațiilor martorilor

„începând cu anul 1990”.

Ca atare, la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991 respectiv 20

februarie 1991, pe terenul în litigiu exista o construcție.

Este de reținut de asemenea că după intrarea în vigoare a Legii nr.

18/1991 lui G.M. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul în

suprafață de 0,28 ha, prin adeverința nr. 1001/1991, iar reclamantelor pentru

suprafața totală de 2,79 ha (care însă nu a fost individualizată) prin

adeverința 420/1991.

Reclamanții au fost puși în posesie pe un teren în suprafață de 1800 mp

la data de 25 iunie 1993, ocazie cu care s-a constatat că 1133 mp din această

suprafață era ocupată de pârâta G.M. care edificase construcția a cărei

demolare s-a solicitat.

De menționat că prin sentința civilă nr. 9985/1995 Judecătoria Râmnicu

Vâlcea a constatat că G.M. a vândut la data de 14 iulie 1991 pârâtei P.N.1411

mp din terenul de 2842 mp (păstrându-și restul terenului pe care era edificată

locuința) hotărârea ținând loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Ulterior la 18 iulie 1997 reclamantelor li s-a eliberat titlul de

proprietate în care a fost inclus și terenul în litigiu.

De reținut și că aceeași instanță prin sentința civilă 2866/1998 a

constatat nulitatea actului de schimb încheiat la data de 13 aprilie 1963 între

fostul Sfat Popular al comunei Bălcești și F.M.

La această situație de fapt urmează a constata că instanța de recurs

astfel cum se arată în mod corect în motivarea recursului în anulare a încălcat

dispozițiile imperative ale art. 23 din Legea nr. 18/1991 (respectiv art. 22

anterior republicării acestei legi) și art. III pct. 1 lit. a) din același act

normativ.

Prevederile mai înainte menționate coroborate și cu dispozițiile art. 24

din aceeași lege au menirea ca în situațiile în care, pe terenurile foștilor

proprietari, s-au edificat construcții, aceste terenuri să rămână și să se

înscrie în proprietatea deținătorilor construcțiilor, dar nu orice construcții,

ci casele de locuit și anexele acestora.

Această concluzie rezultă și din dispozițiile art. 25 alin. (1) conform

căruia terenurile din intravilan fără astfel de construcții se „restituie

foștilor proprietari”.

De reținut de asemenea că în momentul în care reclamanții au fost puși

în posesie, imobilul era edificat, pe amplasamentul și în forma din prezent.

Distinct de cele mai înainte arătate urmează a constata că este lipsit

de relevanță juridică faptul că pârâtele nu au obținut autorizație de

construcție pentru această casă, deoarece prevederile Legii nr. 18/1991 mai

înainte menționate nu condiționează îndreptățirea deținătorilor locuințelor, de

a dobândi proprietatea terenurilor, pe care acestea sunt edificate, de

autorizația de construcție.

În plus urmează a reține legalitatea și temeinicia tuturor

considerentelor avute în vedere de către instanța de apel în decizia civilă nr.

1255/2002 a Tribunalului Vâlcea.

Astfel fiind față de toate aceste considerente văzând și dispozițiile

art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul în anulare, a casa decizia

recurată, și a respinge recursul declarat de către reclamante împotriva

deciziei nr. 1255 din 2 octombrie 2002 a Tribunalului Vâlcea cu consecința

menținerii acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva deciziei nr. 119 din 28 ianuarie 2003 a Curții de Apel

Pitești pe care o casează.

Respinge recursul reclamanților

împotriva decizie nr. 1255 din 2 octombrie 2002 a Tribunalului Vâlcea, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie

2004.