ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8838/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

La data de 9 decembrie 2003,

reclamanta H.R.W. a contestat legalitatea deciziei de respingere a notificării

nr. 478 din 24 septembrie 2001 emisă de intimata SC V. SA la data de 29

octombrie 2003, prin care i s-a respins cererea de restituire a terenului în

suprafață de 437,59 mp și construcția denumită vila C.

În motivarea contestației, H.R.W. a

arătat că imobilul a fost proprietatea autorilor A.S. și J.E.S., conform

contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 18 decembrie 1925, la succesiunea

cărora au venit moștenitorii E.S., A.F.M. (născută S.), și B.S., singurul

succesor fiind tatăl acesteia, B.S., întrucât ceilalți frați au decedat, fără a

lăsa moștenitori. Ulterior în baza sentinței civile nr. 72 din 20 ianuarie

1955, imobilul în suprafață totală de 1083 mp, precum și construcția vila C. au

trecut în proprietatea statului, prin Decretul nr. 111/1951 privind

reglementarea situației unor bunuri supuse confiscării, iar la data de 24

septembrie 2001, reclamanta a adresat intimatei SC V . SA, notificare, prin

care a solicitat restituirea imobilului.

A mai arătat că a depus înscrisurile

solicitate de persoana deținătoare și că aceasta a respins cererea de

restituire în natură a suprafeței de 437,59 mp și a construcției vila C.

motivând că persoana îndreptățită nu a făcut dovada că imobilul a fost

confiscat în temeiul Decretului 111/1951, ci totodată că a preluat patrimoniul,

SC C. SA, în urma divizării acestei societăți, în evidențele contabile figurând

doar suprafața de 437,54 mp și vila C., din cea totală de 1083 mp, cu privire

la care a fost notificată.

Prin întâmpinare, intimata SC V. SA

a solicitat respingerea contestației, invocând excepția lipsei calității

procesuale active a contestatoarei.

Prin sentința civilă nr.273 din 29

martie 2004, Tribunalul Prahova a respins excepția invocată de intimată, a

anulat decizia emisă în baza Legii 10/2001.

A admis în parte contestația, în

sensul că a obligat intimata SC V . SA să restituie contestatoarei imobilul vila

C. și terenul aferent în suprafață de 439 mp situat în Bușteni.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că imobilul face parte din categoria celor preluate abuziv de către

Statul Român, în înțelesul edictat de dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea

10/2001, că sentința civilă nr. 72/din 20 ianuarie 1955 a fostului Tribunal

Popular al raionului Sinaia, Regiunea Ploiești a fost depusă de Arhivele

Statului, că reclamanta și-a dovedit legitimarea procesuală activă, în calitate

de unică moștenitoare a autorilor A.S. și J.E.S., conform certificatului de

moștenitor nr. 206 din 19 decembrie 2002 (fila 65 dosar 11980/2003 al

Tribunalului Prahova).

Cu această motivare s-a respins

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de intimata

SC V. SA.

Cât privește suprafața de teren și

construcția restituită, Tribunalul Prahova a admis în parte contestația, doar

în ceea ce privește suprafața de teren de 437 mp și construcția vila C.

întrucât numai pentru această parte din teren s-a dovedit că unitatea

deținătoare este SC V. SA, aceasta preluând numai suprafața și construcția,

astfel cum au fost evidențiate, de la SC C. SA, urmare a divizării acesteia din

urmă.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel intimata SC V. SA, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, întrucât reclamanta nu și-a dovedit calitatea de persoană

îndreptățită, aceasta făcând dovada calității sale de moștenitoare numai pentru

cota de ⅓ din imobil, nu a probat deposedarea abuzivă în înțelesul art. 2

alin. (1) lit. b) și d) din Legea 10/2001, instanța realizând o sumară și

neconcludentă apreciere a probelor administrate în cauză.

S-a arătat că reclamanta nu are

calitate procesuală activă întrucât la momentul preluării imobilului, din

înscrisurile depuse, rezultă că proprietar al acestuia era E.S., conform procesului

verbal depus la dosar; că urmare decesului acestuia, la 4 august 1948, au rămas

trei moștenitori, împrejurarea în care contestatoarea nu este unica succesoare

a autorilor A. și J.E.S., proprietarii imobilului, conform contractului de

vânzare-cumpărare nr. 70714 din 18 decembrie 1925.

În dezvoltarea apelului s-au invocat

înscrisuri pe care instanța a omis a le cerceta, acte juridice în temeiul

cărora intimata SC V . SA a devenit proprietara imobilului în litigiu.

S-a susținut de către apelantă că

instanța de fond trebuia să examineze titlurile de proprietate, comparându-le.

Nici aceste critici nu au fost

primite de Curtea de Apel Ploiești, care a precizat că, în raport de obiectul

litigiului, contestație la Legea 10/2001, instanța nu poate să modifice cadrul

juridic cu care a fost investită, realizând o altă examinare, pe tărâmul

dreptului comun, specific acțiunii în revendicare, câtă vreme a fost învestită

cu o acțiune întemeiată pe Legea 10/2001, care are un caracter special, derogatoriu

de la dreptul comun.

Prin decizia nr. 1835 din 9 iunie

2004, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a respins ca nefondat apelul

declarat de SC V. SA, confirmând soluția Tribunalului Prahova.

Instanța a motivat respingerea

excepției lipsei calității procesuale active a contestatoarei, atât cu privire

legitimarea sa procesuală de pe urma autorilor proprietari ai imobilului (a se

vedea fila 2 din considerentele sentinței civile nr. 273 din 29 martie 2004),

cât și cu privire la împrejurarea deposedării, realizată în mod abuziv de către

stat.

Totodată au fost înlăturate

criticile potrivit cu care contestatoarea ar fi îndreptățită să beneficieze

doar de măsurile reparatorii prin echivalent și cele referitoare la preluarea

imobilului cu titlu valabil, caz în care nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2

alin. (1) lit. b) și d) din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care, prin

motivele de apel, SC V. SA invocă un titlu de proprietate asupra imobilului în

litigiu, respectiv sentința civilă nr. 273 din 29 martie 2004 a Tribunalului

Prahova.

Împotriva deciziei Curții de Apel

Ploiești a declarat recurs aceeași parte, respectiv SC V. SA, invocând critici

pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Astfel, s-a arătat că hotărârea a

fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece

contestatoarea H.R.W. nu are calitatea de moștenitoare a proprietarilor

imobilului situat în Bușteni, că aceasta nu este îndreptățită la restituirea

imobilului; că situația de fapt a fost greșit reținută de instanță, întrucât,

în realitate, unicul proprietar al vilei C. este E.S., acesta fiind cel de la

care statul a preluat imobilul.

Cât privește motivul de recurs

încadrat în pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța

nu a examinat dovezile care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii,

respectiv sentința prin care imobil a fost preluat de către Statul Român,

procesul verbal de inventariere și sigilare a vilei C., înscrisuri, care,

potrivit susținerilor recurentei, atestă că imobilul aparținea lui E.S.

Recursul este nefondat și va fi

respins pentru considerentele ce succed.

Tribunalul Prahova a fost investit

în temeiul art. 24 alin. (7) din Legea 10/2001, în forma existentă la data

introducerii cererii de chemare în judecată, cu o contestație privind refuzul

unității deținătoare de a restitui persoanei îndreptățite, imobilul situat în

Bușteni, compus din teren în suprafață de 1083 mp și construcția vila C.

edificată pe terenul de 479 mp, conform expertizei tehnice topografice (fila 55

dosar Tribunal).

Raportul juridic dedus judecății a

fost corect analizat de tribunal, care a respins excepția lipsei calității

procesuale active, de persoană îndreptățită, în înțelesul Legii 10/2001, a

contestatoarei, excepție invocată de intimata SC V. SA prin întâmpinare.

Răspunzând la primul motiv de

recurs, este de precizat că instanța de fond a stabilit (iar Curtea de Apel a

confirmat) că proprietarii inițiali ai imobilului au fost, autorii reclamantei,

respectiv bunicii acesteia, A. și J.E.S., în baza contractului de

vânzare-cumpărare nr. 7071 din 18 decembrie 1925 (fila 7 dosar tribunal), prin

care au dobândit de la I.G.M., vila situată, cu toate utilitățile, precum și

terenul în suprafață de 1083,33 mp.

Bunicii reclamantei au avut trei fii

(E.S., A.F.M. (născută S.) și B.S.

Primii doi au decedat, la 4 august

1948 și respectiv, 27 iulie 1995, iar B.S., la 15 decembrie 1985 (a se vedea

actele de stare civilă, filele 57-67 dosar), fără moștenitori, iar de pe urma

defunctului B.S. a rămas, în calitate de unică moștenitoare, ca urmare a

renunțării la succesiune a lui S.R., contestatoarea W.R.H., conform

certificatului de moștenitor nr. 206 din 19 decembrie 2002.

În baza sentinței civile nr. 72 din

20 ianuarie 1955 emisă de fostul Tribunal Popular al Raionului Sinaia, Regiunea

Ploiești, imobilul a trecut în proprietatea statului ca efect al Decretului nr.

111/1951.

Ulterior, parte din imobil,

respectiv terenul în suprafață de 437,59 mp și construcția vila C. a intrat în

patrimoniul SC C. SA și, urmare divizării acesteia, conform protocolului

încheiat cu SC V. SA, a fost preluat de intimată.

Este de precizat că, în mod corect,

instanțele au apreciat că potrivit art. 2 din Legea 10/2001, prin imobile preluate

abuziv se înțeleg și imobilele preluate de Stat pentru neplata impozitelor, din

motive independente de voința proprietarului său, sau cele considerate a fi

abandonate, în baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri

judecătorești, în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989.

Față de cele arătate, Înalta Curte

înlătură și critica potrivit cu care imobilul a trecut cu titlu în proprietatea

Statului și totodată, afirmațiile nepertinente cu privire la nedovedirea

deposedării de imobil, critici din apel, reiterate în recurs.

În acest context este de arătat că

nu subzistă critica referitoare la lipsa calității procesuale active a

contestatoarei, deoarece, chiar recurenta recunoaște că H.R.W. deține o cotă de

⅓ din imobil, așa încât redobândirea parțială a suprafeței de 439 mp din

totalul de 1083 mp echivalează practic cu dobândirea unei părți din imobil,

restituirea nefiind integrală.

Potrivit scopului reparator al Legii

10/2001, redobândirea imobilelor preluate abuziv de către Statul Român de către

moștenitorii proprietarului de la care s-a făcut deposedarea, reprezintă un act

de justiție și totodată o garanție a respectării și recunoașterii de

proprietate, astfel cum este proteguit de Constituție.

Totodată, legea menționată,

recunoaște moștenitorilor proprietarilor deposedați, vocația la moștenire cu

privire la bunurile trecute în mod abuziv în patrimoniul Statului, conform art.

22 din Legea 10/2001.

Prin adresa nr. 306 din 3 iulie 2002

s-a solicitat de către intimată, depunerea unor înscrisuri, iar contestatoarea

s-a conformat, depunând certificatul de deces al lui B.S. și certificatul de

moștenitor nr. 206/2002, împrejurare recunoscută de intimată în conținutul

întâmpinării (fila 31 dosar tribunal).

Este de precizat că atât calitatea

procesuală de persoană îndreptățită cât și deposedarea au fost probate de

contestatoare, așa încât toate criticile referitoare la excepția analizată nu

sunt fondate.

Cât privește criticile ce vizează

ignorarea unor înscrisuri, este de observat că sentința de preluare a imobilului

de către stat a constituit un înscris pe care instanța l-a analizat în

contextul probelor administrate, astfel cum rezultă din considerentele deciziei

nr. 1835 din 9 iunie 2004 (fila 3 a deciziei) și pe baza acestuia, instanța a

constatat că imobilul a trecut abuziv în patrimoniul Statului, conform

Decretului nr. 111/1950, fiind incidente în cauză prevederile art. 2 alin...

din Legea 10/2001.

În consecință, Înalta Curte va face

aplicarea art. 312 alin (1) teza a II-a C. proc. civ. și va respinge recursul,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta SC V. SA

împotriva deciziei nr. 1835 din 9 iunie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția

civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 4 noiembrie 2005.