ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4735/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 26 martie 2002,

reclamanta R.E. a chemat în judecată pe pârâtul I.D., solicitând obligarea

acestuia să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în

Ploiești, compus din 1000 mp teren.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că este moștenitoarea legală a defunctei C.M., de pe urma căreia a rămas

ca avere succesorală suprafața de 1000 mp teren situată în Ploiești, dobândit

de aceasta împreună cu defunctul soț prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 4761/1934.

Pe parcursul soluționării cauzei a

decedat pârâtul I.D., iar la data de 10 mai, respectiv 26 iunie 2002, s-a

dispus introducerea în cauză a moștenitorilor I.M., C.E. și G.C.

Pârâții au solicitat respingerea

acțiunii, arătând că sunt proprietarii terenului revendicat în baza sentinței

civile nr. 5703/2001 a Judecătoriei Ploiești.

Prin sentința civilă nr. 6971 din 24

septembrie 2003, Judecătoria Ploiești a respins acțiunea formulată de

reclamantă.

Pentru a decide astfel, instanța de

fond a reținut că terenul revendicat se regăsește atât în titlul de proprietate

al reclamantei, cât și în sentința civilă nr. 5703/2001 aparținând pârâților,

dar, întrucât sentința invocată de pârâți are autoritate de lucru judecat se

impune respingerea acțiunii pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art.

480 C. civ.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta, susținând în esență că sentința este nemotivată și nu

a analizat opozabilitatea titlurilor deținute de părți.

Prin precizarea motivelor de apel,

reclamanta a arătat că hotărârea judecătorească invocată drept titlu de

proprietate de către pârâți nu îi este opozabilă, că trebuia privită strict ca

titlu de proprietate ce urma a fi comparat cu titlul său de proprietate, care

este preferabil, fiind anterior celui al pârâtelor și opozabil

erga omnes

.

Prin întâmpinare, pârâții au

solicitat respingerea apelului cu motivarea că titlul lor de proprietate este

mai bine caracterizat, fiind întemeiat pe cel mai pertinent și convingător

dintre modurile de dobândire a proprietății, respectiv uzucapiunea, care

presupune o posesie pașnică, netulburată și sub nume de proprietar, desfășurată

pe un interval mare de timp.

Prin decizia civilă nr. 969 din 31

martie 2003, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamantă.

Pentru a pronunța această decizie,

curtea a dat eficiență titlului de proprietate al pârâților, respectiv

sentinței civile nr. 5703 din 31 mai 2001 a Judecătoriei Ploiești, prin care

s-a constatat că aceștia sunt proprietarii terenului în suprafață de 2080 mp

situat în Ploiești, în baza uzucapiunii, teren care îl include și pe cel

revendicat de reclamantă.

Instanța a arătat că deși titlul

reclamantei, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 4731/1934 în baza

căruia autorii săi au cumpărat terenul în litigiu este anterior celui al

pârâților și totodată este opozabil

erga omnes

, neexercitarea de către

aceasta a dreptului său de proprietate a fost sancționată, întrucât pârâții

comportându-se ca adevărați proprietari față de acest bun, au dobândit dreptul

asupra lui, în baza uzucapiunii.

În consecință, instanța a apreciat

că titlul de proprietate al pârâților este mai bine caracterizat și deci

preferabil titlului translativ de proprietate al autorilor reclamantei.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta, invocând prevederile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.

Susține reclamanta că în mod greșit

instanța nu a ținut seama de susținerile sale din apel privind faptul că titlul

de proprietate al pârâților nu îi este opozabil. În condițiile în care

hotărârea nu îi era opozabilă, nefiind parte în litigiul soluționat prin

sentința civilă invocată drept titlu de către pârâți, instanța trebuia să

procedeze la compararea titlurilor de proprietate, pentru a determina care este

cel preferabil.

Reclamanta mai arată că deși pârâții

nu au formulat o cerere reconvențională prin care să solicite constatarea

uzucapiunii asupra terenului, în contradictoriu cu reclamanta, instanța a

soluționat acest capăt de cerere, fără a i se fi cerut. În aceste împrejurări,

susține reclamanta, a fost în imposibilitatea de a se apăra și de a administra

probatorii referitoare la posesia asupra terenului revendicat.

Recursul va fi admis, pentru

considerentele ce urmează.

Sub un prim aspect, trebuie observat

că deși reclamanta a invocat prevederile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., în

cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Uzucapiunea, ca mod originar de

dobândire a proprietății, poate fi invocată atât pe cale de acțiune principală

cât și pe calea excepției.

Prin notele de susțineri aflate la

fila 168 din dosarul instanței de fond, pârâții au solicitat proba cu martori

pentru a dovedi că personal și prin antecesorii lor au stăpânit terenul

revendicat de reclamantă o perioadă mai mare de 30 de ani.

Cum pârâții au invocat uzucapiunea

pe cale de excepție, aceștia nu aveau obligația de a formula cerere

reconvențională, neputându-se astfel reține că instanța ar fi acordat un lucru

care nu a fost cerut.

Decizia este însă greșită, deoarece

instanța de apel a dat eficiență titlului pârâților, care este o hotărâre

judecătorească pronunțată într-un proces în care reclamanta nu a fost parte,

reținând că acesta este preferabil, fără a proceda la compararea titlurilor de

proprietate ale părților.

Atât reclamanta, cât și pârâții au

invocat existența dreptului pe baza unor titluri de proprietate asupra bunului

revendicat.

Titlul de proprietate al reclamantei

îl reprezintă contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4731/1934,

în temeiul căruia autorii săi au cumpărat terenul în litigiu.

Titlul de proprietate al pârâților

este sentința civilă nr. 5703/2001 a Judecătoriei Ploiești, prin care s-a

constatat în contradictoriu cu S.M. și D.C. că pârâții din prezenta cauză sunt

proprietarii unei suprafețe de teren de 1070 mp cumpărată cu chitanță sub

semnătură privată. Totodată, în contradictoriu cu intervenientul Consiliul

local Ploiești, s-a constatat că pârâții sunt proprietarii unei suprafețe de

1000 mp vie, teren revendicat în prezenta cauză de reclamantă.

Or, în aceste condiții, așa cum a

susținut reclamanta, instanța era datoare să procedeze la compararea titlurilor

invocate de părți.

Neprocedând în acest mod și

menținând sentința apelată, cu motivarea că reclamanta „a fost sancționată

pentru că pârâții s-au comportat ca proprietari”, instanța de apel nu a

cercetat cauza în raport de susținerile reclamantei-apelante că hotărârea

invocată de pârâți nu îi este opozabilă și că trebuie să se facă compararea

titlurilor după regulile clasice. De aceea, se va admite recursul, se va casa

decizia recurată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe

Cu prilejul rejudecării, instanța va

proceda la compararea titlurilor de proprietate ale părților, deoarece procesul

în care pârâții au invocat uzucapiunea s-a purtat în contradictoriu cu

Consiliul local Ploiești și nu cu reclamanta.

De asemenea, vor fi avute în vedere

toate apărările invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta R.E. împotriva deciziei nr. 969 din 31 octombrie 2004 a Curții de

Apel Ploiești, secția civilă, pe care o casează.

Trimite cauza aceleiași instanțe

pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2005.