ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2546/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni la data

de 4 septembrie 2003, reclamanta N.S. a chemat în judecată pe pârâtul P.J.I.,

solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1227 din 6

mai 1980.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că după căsătoria sa cu numitul N.A. (la 7 noiembrie 1960) a locuit

împreună cu acesta în domiciliul socrilor săi, N.G. și N.M.

Ulterior, în anul 1961, N.M. a

decedat, iar socrul reclamantei s-a recăsătorit și s-a mutat cu soția într-o

altă localitate.

Imobilul în care locuia reclamanta

și soțul său, precum și suprafețele de 1200 mp cămin și 5200 mp teren agricol,

rămase de pe urma defunctei N.M., au fost trecute pe numele soțului

reclamantei, N.A.

La data de 24 februarie 1980 a

decedat soțul reclamantei, iar la data de 6 mai 1980 socrul său, împreună cu

cea de-a doua soție, au vândut imobilul în care locuia reclamanta numitului

P.J.I. prin actul autentic de vânzare cumpărare nr. 1227, pretinzând că

imobilul ar fi fost dobândit de către cei doi vânzători.

La termenul de judecată din 17

octombrie 2003, s-a făcut o cerere de intervenție în interes propriu de către

B.I., B.A., I.V. și I.C., aceștia precizând că sunt proprietarii imobilului în

litigiu întrucât l-au cumpărat de la pârâtul P.J.I.

Prin sentința civilă nr. 1193 din 22

decembrie 2003, Judecătoria Moreni a respins ca neîntemeiate atât acțiunea

reclamantei, cât și cererea de intervenție.

În motivarea hotărârii s-a reținut

că vânzarea-cumpărarea imobilului în litigiu nu s-a făcut în frauda drepturilor

reclamantei, întrucât casa și terenul au aparținut socrilor acesteia, bunurile

nefiind cuprinse în masa succesorală existentă la data decesului fostului soț

al reclamantei N.A., așa cum reiese din certificatul de moștenitor nr. 346 din

14 aprilie 1980.

De altfel, drepturile reclamantei

rezultate din succesiunea soțului său au fost valorificate de aceasta pe calea

ieșirii din indiviziune, acțiune în care a figurat ca parte și terțul deținător

P.J.I.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta N.S., criticând soluția pentru netemeinicie și

nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 1015 din 2

aprilie 2004, Curtea de Apel Ploiești a confirmat hotărârea primei instanțe,

respingând ca nefondat apelul reclamantei.

S-a reținut că pretenția reclamantei

că ar fi avut un drept indiviz asupra terenului în suprafață de 250 mp, aferent

imobilului în litigiu, este nefondată întrucât această suprafață de teren nu figurează

în certificatul de moștenitor nr. 346/1980.

S-a mai reținut că în urma

partajului succesoral făcut în urma decesului soțului său, au fost supuse

împărțelii și îmbunătățirile aduse casei de locuit, ceea ce înseamnă că nu a

existat un drept de proprietate asupra imobilului.

Împotriva hotărârii instanței de

apel a declarat recurs reclamanta, întemeindu-și criticile pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 156 C. proc. civ., considerând hotărârea ca

fiind nelegală și netemeinică.

Recurenta a susținut că hotărârea

este nelegală întrucât apelul s-a judecat la data de 2 aprilie 2004, aceasta

fiind o zi nelucrătoare, în lipsa recurentei și fără a i se da posibilitatea

să-și facă apărările necesare.

S-a mai arătat că hotărârea este

netemeinică întrucât este lipsită de temei legal, probele din dosar fiind

greșit interpretate.

În esență, recurenta a susținut că

terenul în suprafață de 250 mp și casa sunt proprietatea sa, moștenite de la

soțul său N.A., nefiind relevantă împrejurarea că acestea nu au fost trecute în

certificatul de moștenitor nr. 346 din 14 aprilie 1980.

Intimații intervenienți B.I.,

B.A.,I.V. și I.C. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca

nefondat și menținerea hotărârilor anterioare.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce vor urma.

Primul motiv de recurs invocat de

reclamanta N.S., referitor la nelegalitatea deciziei nr. 1015 din 2 aprilie

2004, în sensul că judecarea apelului s-a făcut într-o zi nelucrătoare și în

lipsa recurentei, este neîntemeiat și nu se poate reține că instanța de apel ar

fi încălcat dispozițiile art. 156 C. proc. civ.

Data de 2 aprilie 2004, în care a

avut loc judecarea apelului, a fost o zi lucrătoare (vineri), iar lipsa

recurentei de la dezbateri se datorează culpei acesteia, întrucât avea termen

în cunoștință, fiind prezentă în instanță, prin procurator S.P., la termenul de

judecată din 10 martie 2004. Ulterior, pentru termenul din 2 aprilie 2004 (data

judecării apelului) nu a existat cerere de amânare din partea recurentei,

astfel încât nu se poate reține că instanța de apel ar fi judecat cauza cu

încălcarea dispozițiilor art. 156 C. proc. civ.

În ce privește cel de-al doilea

motiv de recurs, netemeinicia hotărârii pronunțate în apel, nici acesta nu

poate fi reținut, fiind neîntemeiat.

Așa cum corect au reținut instanța

de fond și cea de apel, recurenta nu poate pretinde că ar avea un drept indiviz

asupra imobilului în litigiu, compus din casă de locuit și teren în suprafață

de 250 mp, întrucât nu a făcut dovada că la decesul soțului său, N.A. , în

patrimoniul acestuia ar fi existat acest drept indiziv de proprietate.

În certificatul de moștenitor nr.

346 din 14 aprilie 1980, emis în urma decesului soțului recurentei, nu sunt

cuprinse în masa succesorală bunurile care au făcut obiectul contractului de

vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1227 din 6 mai 1980, astfel că nu există

motiv să se constate nulitatea absolută a acestui contract, nefiind încheiat în

frauda drepturilor reclamantei.

Corect a reținut instanța de apel și

împrejurarea că, în urma partajului succesoral de pe urma defunctului soț al

recurentei, au fost supuse împărțelii și îmbunătățirile aduse casei de locuit

(ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 1227/1980), de unde

rezultă că dacă soțul recurentei ar fi avut un drept de proprietate asupra

imobilului, partajarea ar fi privit întregul imobil și nu doar îmbunătățirile

aduse casei.

Celelalte susțineri ale recurentei

referitoare la faptul că vânzătorii N.G. și N.A. ar fi înțeles să vândă în realitate

imobilul construit de ei în comuna Valea Lungă și nu pe cel în care a locuit

recurenta împreună cu soțul său, sunt de asemenea nefondate, fiind contrazise

de probele din dosar.

Pentru toate aceste considerente, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta N.S. împotriva deciziei nr. 1015 din 2 aprilie 2004 a

Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2005.