ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6362/2004

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

7686/2001, reclamanții M.D. și M.M. au chemat în judecată pe pârâta SC G.C.L.T.

SA Târgoviște, solicitând obligarea acesteia să le restituie imobilele compuse

din 2 corpuri de casă și teren, în suprafață de 1640 mp, situate în Moreni,

restituire solicitată în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001.

S-a mai solicitat ca, în baza

prevederilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, să se constate nulitatea absolută a

contractelor de vânzare-cumpărare nr. 336 din 11 octombrie 1995, nr. 337 din 11

octombrie 1995 și nr. 418 din 28 decembrie 1995 încheiate de SC G.C.L.T. SA

Târgoviște, în calitate de vânzător și O.S., G.D., G.A.L. și respectiv B.E., în

calitate de cumpărători, contractele nefiind încheiate conform prevederilor

legale în vigoare, acestea fiind perfectate cu rea credință.

S-a solicitat și ca, în cazul în

care intimata nu va putea restitui în natură imobilele menționate, aceasta să

fie obligată la despăgubiri, ce urmează a fi stabilite pe bază de expertiză.

Pe parcursul judecării pricinii au

formulat cerere de intervenție în interes propriu G.A.L., G.D., B.E. și O.S.,

prin care au solicitat respingerea cererii reclamanților ca neîntemeiată,

arătând că, în privința imobilelor în litigiu, s-a stabilit prin hotărâri

judecătorești rămase definitive și irevocabile, că intervenienții sunt

proprietarii lor, că s-a statuat cu putere de lucru judecat că aceste imobile

nu au fost niciodată proprietatea autorilor reclamanților, fiind construite în

anul 1904 de către societatea A.R., iar ulterior au fost predate societății D.R.,

lucru recunoscut chiar de autoarea contestatorilor.

De asemenea, au formulat cerere de

intervenție accesorie T.M., S.I., P.E. și S.M., susținând acțiunea

reclamanților.

Prin sentința nr. 507 din 15 iulie

2002, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, a fost respinsă excepția

necompetenței materiale a instanței, a fost respinsă acțiunea și cererile de

intervenție accesorie și de intervenție în interes propriu.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut, în esență, că M.D. și M.M., în calitate de

moștenitori ai mamei lor Nicolae Elena, deși prin sentința nr. 1411/1999 a

Judecătoriei Moreni s-a respins acțiunea în revendicare formulată de aceasta,

pot solicita, în conformitate cu art. 48 din Legea nr. 10/2001, indiferent de

natura soluțiilor pronunțate anterior intrării în vigoare a legii, măsuri

reparatorii în natură sau prin echivalent, în condițiile Legii nr. 10/2001.

Pe baza probelor administrate în

cauză, instanța de fond a concluzionat că edificarea construcțiilor în litigiu

a avut loc în anii 1904-1930, de către societatea A.R.

, fiind folosite ca locuințe de

serviciu, nejustificându-se așadar cererea de restituire a bunurilor,

reclamanții nedovedind dreptul lor de proprietate asupra acestora.

Pe cale de consecință, s-a respins

acțiunea și pentru capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a

contractelor de vânzare-cumpărare a construcțiilor și a titlurilor de

proprietate, inclusiv a Ordinului Prefectului pentru terenurile aferente, reținându-se

că înstrăinarea imobilelor s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Legii nr.

61/1990 și Legii nr. 85/1992, actele fiind încheiate de către intervenienți cu

bună credință.

Instanța de fond a mai reținut, cu

privire la terenuri că, potrivit contractului de închiriere încheiat între G.C.N.

și societatea D.R.

,

proprietarul grădinii a devenit după moartea proprietarului, nepoata acestuia, M.A.Ș.,

care poate solicita restituirea acestuia.

Pentru aceleași considerente, au

fost respinse și cererea de intervenție în interesul reclamanților, precum și

cererea de intervenție în interes propriu formulată de S.M. la 12 aprilie 2002.

Referitor la competența materială,

tribunalul a reținut că acestuia îi revine, potrivit art. 31 pct. 2 din Legea

nr. 10/2001, competența de a soluționa atât cererea principală, cât și cererile

accesorii.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel atât reclamanții M.D. și M.M., cât și intervenienta

S.M., precum și intervenienții G.A.L.,

G.D., O.S. și B.E., criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă, prin decizia nr. 158 din 19 decembrie 2002, a menținut soluția dată,

prin respingerea ca nefondate a apelurilor declarate de reclamanți și de

intervenienta S.M. și a luat act de renunțarea la judecata apelului declarat de

intervenienții G.A.L., G.D., B.E. și O.S.

Împotriva acestei hotărâri au

formulat recurs reclamanții M.D. și M.M., precum și intervenienta S.M.

Prin recursul declarat, reclamanții M.D.

și M.M. au invocat motivele de nulitate prevăzute de art. 304 pct. 1, 5, 7, 10

și 11 C. proc. civ., susținând, în esență, că instanța de fond a judecat în

complet de judecător unic, că sentința este lovită de nulitate absolută pentru

că nu s-a pronunțat în contradictoriu cu toate părțile din proces, respectiv cu

SN P. SA, Schela Moreni, că instanța a ignorat faptul că au dovedit lipsa bunei

credințe atât a vânzătorilor, cât și a cumpărătorilor la încheierea actului de

înstrăinare a bunului, că instanța nu s-a pronunțat asupra unor probe ce erau

hotărâtoare, precum și greșita reținere a aspectului că imobilele au fost

construite în 1904 de A.R., când, de fapt, reclamanții pretind că au fost

edificate de bunicul lor în anul 1928.

Recursul formulat de intervenienta

în interes propriu

S.M.

critică hotărârile instanțelor de fond și de apel pentru respingerea cererii ei

privind restituirea în natură și a suprafeței de 320 mp și pentru că greșit s-a

reținut imposibilitatea restituirii terenului în natură, urmând a i se acorda

despăgubiri prin echivalent bănesc.

Ambele recursuri sunt nefondate.

Referitor la recursul formulat de

reclamanți, primul motiv de recurs este nefondat, față de prevederile art. 17

alin. (1) din Legea nr. 92/1992, conform cărora „cauzele date, potrivit legii,

în competența de primă instanță a judecătoriilor, tribunalelor și curților de

apel se judecă de un singur judecător”.

Cu privire la critica vizând

nepronunțarea instanței în contradictoriu cu SN P. SA, schela Moreni, aceasta

urmează a fi respinsă, de asemenea, ca neîntemeiată.

La termenul din 11 ianuarie 2002

contestatorii au solicitat, iar instanța a dispus introducerea în caută a SNP P.,

sucursala Târgoviște, Schela Moreni; acesta a formulat întâmpinare, a depus

acte, iar citația pentru termenul din 15 martie 2002, a fost însoțită de copii

ale actelor dosarului, ce i-au fost comunicate.

Așa cum corect a reținut instanța de

apel, faptul că în dispozitivul sentinței nu a fost menționată ca parte în

proces și Schela Moreni, nu poate afecta legalitatea și temeinicia sentinței

atacate, în realitate, în Târgoviște, aflându-se sediul sucursalei P.

Târgoviște, a SNP P. București, parte în proces.

Nu poate fi primit nici cel de-al

treilea motiv de recurs, ce face referire la nulitatea contractului de

vânzare-cumpărare către foștii chiriași, deoarece, cu privire la validitatea

contractului de vânzare-cumpărare s-a pronunțat sentința civilă nr. 1411/1990

de către Judecătoria Moreni, hotărâre definitivă și irevocabilă, prin care s-a

respins acest capăt de cerere.

În situația contestației formulate

în baza Legii nr. 10/2001, în materia acțiunii în nulitatea actelor de vânzare

cumpărare trebuie avute în vedere prevederile art. 46 din această lege.

În dosar s-a stabilit că imobilele

vândute foștilor chiriași nu au fost proprietatea autorilor recurenților, or,

atâta vreme cât aceștia nu au probat titlul de proprietate al autorului lor,

atât cererea de acordare de măsuri reparatorii, cât și cea privind nulitatea

actelor de înstrăinare au fost corect respinse.

De altfel, acest motiv este unul de

netemeinicie și nu de nelegalitate și nu poate fi invocat în recurs.

Nu se poate reține nici critica

exprimată în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare.

Astfel, S.C. G.C.L.T. Dâmbovița a

depus în apărare o serie de acte în copie, prezentându-le instanței și în

original, așa cum s-a consemnat în încheierea de ședință din 12 aprilie 2002.

La rândul său, SNP P., sucursala

Târgoviște, Schela Moreni, prin reprezentantul său, a depus în original o serie

de acte, potrivit încheierii de la data de 26 aprilie 2002, fără ca, la

termenul din 31 mai 2002, ori la cel din 10 iulie 2002, să mai fie reiterată de

către reclamanți cererea de verificare a scriptelor.

În ceea ce privește cel de-al

cincilea motiv de recurs, pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat prin

art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Oricum, este de reținut că, în

speță, construcțiile ce fac obiectul litigiului nu au fost proprietatea

autorilor recurenților, ci au fost construite în anul 1904 de către fosta

societate A.R., ca locuințe pentru salariați, fapt probat cu acte, martori,

expertize tehnice efectuate în cauză.

Imobilele, teren + construcții, au

fost preluate de stat în baza Legii nr. 119 din 11 iunie 1948 în totalitate de

la societatea A.R., care era o societate olandeză-engleză.

Cu alte cuvinte, reclamanții nu au

făcut proba titlului de proprietate în cererea de restituire în natură, iar

procedura instituită de Legea nr. 10/2001 este o revendicare de tip special, în

care inexistența titlului conduce la paralizarea acțiunii.

În ceea ce privește recursul

intervenientei S.M., este neîntemeiată susținerea acesteia conform căreia, în

mod greșit i-a fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu.

Într-adevăr, cu actele depuse la

dosar, aceasta a făcut dovada că este una și aceeași persoană cu M.A.Ș., căreia

i-a revenit, în urma decesului lui G.C.N., terenul grădină situat în Moreni, pe

care autorul acesteia îl închiriase în baza contractului încheiat la 2 august

1937 cu societatea D.R.P., restul terenului curte și construcțiile situate pe

acesta, revenind mamei contestatorilor.

Intervenientei i s-au atribuit în

proprietate 300 mp teren situat în str. F., în temeiul art. 36 alin. (2) din Legea

nr. 18/1991, prin Ordinul Prefectului din 28 decembrie 1999.

Ea a solicitat, de asemenea, în

temeiul Legii nr. 10/2001 o diferență de 320 mp teren în natură; solicitarea

aceasta nu putea fi primită câtă vreme, pe de o parte, nu s-a făcut dovada

existenței unei suprafețe libere de teren, de 320 mp, a cărei restituire în

natură a fost cerută de intervenientă, iar pe de altă parte, prin Ordinul

Prefectului nr. 316 din 14 decembrie 1996 depus la dosar, intervenientei B.E.

i-a fost atribuită în proprietate suprafața de 312,25 mp teren, în temeiul

prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, ca efect al încheierii

contractului de vânzare-cumpărare nr. 418/1995 de către aceasta, ținându-se

cont și de prevederile art. 10 din Legea nr. 85/1992.

S.M. a atacat în instanță acest

ordin, dar, prin sentința civilă nr. 886/2000, rămasă definitivă și irevocabilă

prin respingerea căilor de atac, acțiunea a fost respinsă.

Totodată, prin adresa nr. 23 din 6

februarie 2002 a primarului orașului Moreni, i s-a comunicat acesteia că, în

urma analizării notificării depuse de ea în temeiul Legii nr. 10/2001, comisia

a propus acordarea de despăgubiri prin echivalent bănesc, urmând, deci, să-i

fie acordate despăgubiri, nefiind posibilă restituirea în natură.

Astfel încât, în mod corect

instanțele au respins cererea de intervenție în interes propriu a

intervenientei S.M.

Față de argumentele de mai sus,

recursurile apar ca nefondate și vor fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamanții M.D., M.M. și de intervenienta S.M. împotriva deciziei

nr. 158 din 19 decembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2004.