ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2058/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 14 august 2002, reclamanta B.F. a chemat în judecată pe pârâții SC D. SA Târgoviște, A.N. Î.M.M.C. și Ministerul Economiei și Comerțului, revendicând imobilul situat în Moreni, naționalizat conform Decretului nr. 92/1990, în condițiile Legii nr. 10/2001 și solicitând, de asemenea, anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M.08 nr. 0130 din 19 iunie 1997. Rejudecând cauza în fond după casare, Judecătoria Moreni a pronunțat sentința civilă nr. 571 din 16 iulie 2003, prin care a dispus declinarea în favoarea Curții de Apel Ploiești, a competenței de soluționare a capătului de cerere privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Prin sentința nr. 267 din 3 decembrie 2003, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca tardivă, acțiunea privind anularea actului administrativ și a restituit dosarul, Judecătoriei Moreni, pentru continuarea judecării cauzei. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta a formulat acțiunea, cu depășirea termenului de decădere de un an, prevăzut de art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990. Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta B.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamanta a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe, regăsindu-se motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. În acest sens, reclamanta a precizat că, invocând nulitatea absolută a decretului de naționalizare prin care s-a dispus asupra imobilului, a solicitat, ca o consecință firească și anularea tuturor actelor juridice subsecvente, respectiv a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor și a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâta SC D. SA. Așadar, fiind o cerere accesorie revendicării imobilului, capătul din acțiune privind anularea certificatului de atestare, trebuia soluționat de Judecătoria Moreni, ca instanță de drept comun, competentă material, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304 1 C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor contestat în cauză a fost emis de fostul Minister al Industriei și Comerțului, în favoarea SC D. SA, în cadrul procedurii speciale reglementate prin H.G. nr. 834/1991. Ca act de autoritate emis de un organ al administrației publice centrale, certificatul de atestare a fost în mod judicios caracterizat de instanța de fond, ca un act administrativ, constitutiv de drepturi, a cărui legalitate poate fi cenzurată de instanța de contencios administrativ, conform Legii nr. 29/1990. În consecință, excepția necompetenței materiale este neîntemeiată, Curtea de Apel Ploiești fiind bine sesizată cu judecarea acelui capăt de cerere.

Instanța de fond a soluționat cauza, pe excepție, reținând în mod întemeiat tardivitatea cererii care a fost formulată la 14 august 2002, cu depășirea termenului de un an prevăzut de Legea nr. 29/1990, întrucât certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor a fost emis la 19 iunie 1997 și transcris în registrul de publicitate imobiliară, la 8 august 1997. Astfel cum s-a reținut în considerentele sentinței, reclamanta are deschisă calea acțiunii în revendicare, ce formează deja obiectul unui dosar la Judecătoria Moreni, instanța de drept comun având nu numai căderea, ci și obligația de a examina titlurile de proprietate aflate în posesia părților, dând eficiență acelui act care face dovada proprietății.

În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.F., împotriva sentinței nr. 267 din 3 decembrie 2003, a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2005.