ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2058/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la

data de 14 august 2002, reclamanta B.F. a chemat în judecată pe pârâții SC D.

SA Târgoviște, A.N. Î.M.M.C. și Ministerul Economiei și Comerțului, revendicând

imobilul situat în Moreni, naționalizat conform Decretului nr. 92/1990, în

condițiile Legii nr. 10/2001 și solicitând, de asemenea, anularea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria

M.08 nr. 0130 din 19 iunie 1997.

Rejudecând cauza în fond

după casare, Judecătoria Moreni a pronunțat sentința civilă nr. 571 din 16

iulie 2003, prin care a dispus declinarea în favoarea Curții de Apel Ploiești,

a competenței de soluționare a capătului de cerere privind anularea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Prin sentința nr. 267 din 3

decembrie 2003, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins ca tardivă, acțiunea privind anularea actului

administrativ și a restituit dosarul, Judecătoriei Moreni, pentru continuarea judecării

cauzei.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că reclamanta a formulat acțiunea, cu depășirea

termenului de decădere de un an, prevăzut de art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, reclamanta B.F., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Astfel, reclamanta a arătat

că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe,

regăsindu-se motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În acest sens, reclamanta a

precizat că, invocând nulitatea absolută a decretului de naționalizare prin

care s-a dispus asupra imobilului, a solicitat, ca o consecință firească și

anularea tuturor actelor juridice subsecvente, respectiv a certificatului de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor și a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat de pârâta SC D. SA.

Așadar, fiind o cerere

accesorie revendicării imobilului, capătul din acțiune privind anularea

certificatului de atestare, trebuia soluționat de Judecătoria Moreni, ca

instanță de drept comun, competentă material, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc.

civ.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat,

urmând a fi respins ca atare.

Certificatul de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor contestat în cauză a fost emis de

fostul Minister al Industriei și Comerțului, în favoarea SC D. SA, în cadrul

procedurii speciale reglementate prin H.G. nr. 834/1991.

Ca act de autoritate emis de

un organ al administrației publice centrale, certificatul de atestare a fost în

mod judicios caracterizat de instanța de fond, ca un act administrativ,

constitutiv de drepturi, a cărui legalitate poate fi cenzurată de instanța de

contencios administrativ, conform Legii nr. 29/1990.

În consecință, excepția

necompetenței materiale este neîntemeiată, Curtea de Apel Ploiești fiind bine

sesizată cu judecarea acelui capăt de cerere.

Instanța de fond a

soluționat cauza, pe excepție, reținând în mod întemeiat tardivitatea cererii

care a fost formulată la 14 august 2002, cu depășirea termenului de un an

prevăzut de Legea nr. 29/1990, întrucât certificatul de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor a fost emis la 19 iunie 1997 și transcris în

registrul de publicitate imobiliară, la 8 august 1997.

Astfel cum s-a reținut în

considerentele sentinței, reclamanta are deschisă calea acțiunii în revendicare,

ce formează deja obiectul unui dosar la Judecătoria Moreni, instanța de drept comun având nu numai căderea, ci și obligația de a

examina titlurile de proprietate aflate în posesia părților, dând eficiență

acelui act care face dovada proprietății.

În raport cu cele expuse mai

sus, Curtea va respinge ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de B.F., împotriva sentinței nr. 267 din 3 decembrie 2003, a Curții de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 martie 2005.