ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 401/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 21 ianuarie 2000, M.R. a chemat în judecată Ministerul Industriei și Comerțului și SC P.H. SA, solicitând instanței să constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, MO3 nr. 3840 din 18 decembrie 1997, eliberat de primul pârât, în favoarea pârâtei secunde. De asemenea, a cerut repunerea părților în situația anterioară, în sensul radierii din cartea funciară, a înscrierii făcute în baza actului administrativ supus controlului jurisdicțional. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, învestită cu soluționarea pricinii, ca efect al casării, cu trimitere a unor hotărâri anterioare, prin sentința civilă nr. 49 din 17 ianuarie 2002, a respins acțiunea ca tadiv formulată.

Instanța a reținut că reclamantul a luat cunoștință de conținutul actului administrativ, la data de 10 noiembrie 1998, din dosarul Judecătoriei Ploiești, soluționat prin sentința civilă nr. 11594 din 13 noiembrie 1998. Că, deci, înregistrarea acțiunii în contencios administrativ, abia la 21 ianuarie 2000, s-a făcut cu depășirea termenului de un an, prevăzut de art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990. Apărarea reclamantului, în legătură cu caracterul imprescriptibil al nulității absolute a actului juridic, a fost înlăturată, cu motivarea că în cauză, față de specificul acestui act, sunt aplicabile dispozițiile organice mai sus menționate, iar nu dispozițiile dreptului comun. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul M.R.

Recurentul a susținut, în esență, că eronat prima instanță a respins acțiunea pe baza excepției de tardivitate, deoarece în cazul nulității actelor juridice nu sunt aplicabile termenele stabilite de art. 5 din Legea nr. 29/1990. Că, invocarea acestei nulități poate fi făcută oricând, iar a celei relative, în termenul de 3 ani. S-a mai susținut că dacă s-ar ignora sancțiunea aplicabilă nulităților actelor juridice și în general, regimul lor juridic, ar fi golită de conținut, instituția juridică a nulităților printr-un simplu act administrativ, ceea ce este de neconceput în teoria generală a actului civil. Recursul este nefondat. Sub raportul termenului de introducere a acțiunii în contencios administrativ, prin care se tinde la anularea actului administrativ ori se invocă o cauză de nulitate a acestuia, nu există în dreptul administrativ nici o deosebire între nulitatea absolută și nulitatea relativă.

O atare concluzie rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 1 și 11 alin.1 ale Legii nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ, care se referă la anularea actului, fără a face nici o distincție între nulitatea absolută și nulitatea relativă. Pe de altă parte, obligația persoanei lezate de a folosi acțiunea administrativă prealabilă, are drept scop de a da posibilitatea autorității publice emitente sau celei ierarhic superioare, să reanalizeze aspectele invocate și eventual, să revoce ori să modifice actul, prevenind astfel un nou proces. Neândeplinirea procedurii administrative prealabile sau efectuarea acesteia cu depășirea termenelor legale, atrage soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă sau ca tardivă, după caz.

În speță, curtea de apel a stabilit în mod judicios că reclamantul MR. Și-a exercitat dreptul la acțiune după expirarea termenului de un an, prevăzut de art. 5 alin. ultim al legii organice și calculat de la data la care, efectiv, el a luat cunoștință de existența și conținutul actului administrativ. Termenul respectiv este un termen de decădere, ceea ce face imposibilă suspendarea sau întreruperea lui. Respingând, așadar, acțiunea ca tardiv formulată, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, ce urmează a fi menținută prin respingerea recursului. În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurentul va fi obligat să plătească intimatei-pârâte SC P.H. SA, suma de 10.000.000 lei, reprezentând onorariul avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Î Respinge recursul declarat de MR., împotriva sentinței civile nr. 49 din 17 ianuarie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Obligă pe recurentul-reclamant M.R. să plătească intimatei-pârâte SC P.H. SA, suma de 10.000.000 lei, cheltuieli de judecată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2003.