ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 47/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 18 ianuarie 2006, P.O.C.P. a chemat în judecată pe pârâții M.T.C.T. și SC T.F. SA, solicitând constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 28 mai 2002 și a încheierii de intabulare. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în baza Legii nr. 10/2001 și H.G. nr. 498/2003 are dreptul la retrocedarea în natură a imobilului asupra căruia s-a atestat dreptul de proprietate al societății comerciale pârâte, cu nerespectarea prevederilor legale. Prin sentința nr. 104 din 5 iunie 2006, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea ca tardiv formulată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că formularea acțiunii s-a făcut cu depășirea termenului de maximum un an prevăzut de art. II alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în raport de data emiterii actului contestat, 28 mai 2002 și de data intabulării certificatului de atestare în cartea funciară, 15 decembrie 2003. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta P.O.C.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamanta a învederat că nu a contestat actul administrativ intabulat la 15 decembrie 2003, întrucât vocația sa de a solicita anularea s-a născut după adoptarea Legii nr. 247 din 22 iulie 2005, astfel încât s-a reținut în mod greșit nerespectarea termenului de un an.

Reclamanta a mai arătat că în cauză s-a solicitat constatarea nulității absolute a actului, care poate fi invocată oricând, acțiunea fiind astfel imprescriptibilă. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Instanța de fond a reținut în mod justificat aplicabilitatea textului art. II din Legea nr. 554/2004, care stabilește expres termenele de exercitare a acțiunii și excepțiile de la acestea. Ori, acțiunea formulată de reclamantă nu se încadrează în cazurile în care poate fi introdusă oricând, prevăzute limitativ de art. II alin. (4) din legea contenciosului administrativ.

Întrucât în dreptul administrativ nu se face nici o distincție după felul nulității, urmează a se aplica termenele prevăzute de art. II ce reprezintă regula în contencios administrativ, neputându-se accepta aplicabilitatea dreptului comun în materia prescripției dreptului la acțiune, ceea ce ar însemna încălcarea principiului potrivit căruia norma specială derogă de la cea generală. Nu prezintă relevanță nici aspectul invocat de reclamantă privind nașterea vocației de a ataca actul administrativ de-abia după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, respectarea termenelor prevăzute de art. II fiind o cerință obligatorie în materia contenciosului administrativ. În raport de cele expuse mai sus, Curtea, constatând că soluția instanței este corectă, va respinge recursul ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.O.C.P., împotriva sentinței civile nr. 104/CA/2006-PI din 5 iunie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta-reclamantă la 2.380 lei (RON) cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC T.F. SA. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2007.