ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2873/2008

Deliberând asupra

recursurilor de față,

Reclamantul P.D.O. a solicitat obligarea, în solidar

a pârâților I.C.C. și SC B.C.A. SRL, la plata sumei de 130.000 lei.

Motivându-și acțiunea,

reclamantul arată că a încheiat cu pârâții o convenție în baza căreia pârâtul I.C.C.

s-a obligat să transfere 51% din părțile sociale ale societății pârâte.

Reclamantul a predat suma de 650.000.000 lei vechi, din care au fost achitate

datorii ale societății pârâte, urmând ca, până cel mai târziu la data de 1

august 2005 să se încheie actul de cesiune iar ulterior, până la 31 octombrie

2005, urma să se achite și diferența de 1.000.000.000 lei din prețul convenit.

Conform clauzei penale din contract, dacă până la 1 august 2005 nu s-ar fi

încheiat actele de cesiune, în formă autentică, pârâții urmau să restituie

îndoit suma de 1.300.000.000 lei noi și această obligație de restituire era

garantată cu întregul patrimoniu al societății asupra căruia s-a instituit gaj

general.

Tribunalul Alba, prin

sentința civilă nr. 1049/CA din 6 octombrie 2006 a admis acțiunea comercială, a

obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 650.000.000 lei, plus

dobânda legală începând cu 26 aprilie 2006 și până la plata efectivă.

Pentru a pronunța această

sentință instanța de fond a reținut că reclamantul a încheiat cu pârâtul I.C.C.

o convenție prin care, în schimbul sumei de 2.000.000.000 lei pârâtul urma să

transmită reclamantului 51% din părțile sociale deținute de el și de asociatul

B.L. la SC B.C.A. SRL. Reclamantul a plătit pârâtului I.C.C. suma de

650.000.000 lei urmând ca diferența să fie achitată în două tranșe, prima la

data încheierii contractului de cesiune, respectiv la 1 august 2005 iar a doua

până la data de 31 octombrie 2005.

În contract s-a prevăzut o

clauză penală în sensul că, pentru neîndeplinirea obligației de a încheia

contractul de cesiune la data de 1 august 2005, pârâtul va restitui

reclamantului suma de 1.300.000.000 lei vechi.

Reclamantul deși solicită

îndeplinirea clauzei penale conform art. 1068 C. civ., instanța reține că

neîndeplinirea de către pârât a obligației de a întocmi formele legale privind

cesiunea părților sociale s-a datorat culpei reclamantului care pretindea 51%

din capitalul social al societății și nu 51% din părțile sociale deținute de

pârâtul I.C.C. și asociatul său B.L.

S-a mai reținut că

neîncheierea contractului de cesiune nefiind imputabilă pârâtului, conform art.

1082, art. 1083 C. civ., reclamantul nu este îndreptățit la daune - interese,

el putând pretinde, cel mult restituirea sumei de 650.000.000 lei plus dobânda

legală începând cu data formulării acțiunii și până la achitarea ei.

Acțiunea formulată împotriva

societății a fost respinsă motivat de faptul că, potrivit art. 3 din Legea nr. 31/1990,

cu patrimoniul social pot fi garantate numai obligațiile sociale nu și

obligațiile personale ale asociaților întrucât operează separația de patrimonii

și orice stipulație contrară este nulă.

În apelurile reclamantului P.D.O.

și pârâtului I.C.C., Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 47 din

30 martie 2007 a respins, ca nefondat, apelul reclamantului și a anulat ca

netimbrat apelul pârâtului I.C.C.

Instanța de apel a reținut

că, în mod corect a constatat instanța de fond că neîndeplinirea de către pârât

a obligației de a întocmi formele legale privind cesiunea părților sociale la

termenul stabilit nu-i este imputabilă, atâta timp cât însuși reclamantul nu

dorește încheierea actului, în condițiile în care nu poate intra în posesia

părților sociale majoritare și cererea de obligare a pârâților în solidar a

fost respinsă corect având în vedere că înscrisurile sunt semnate de pârâtul I.C.C.

în nume personal, pârâta SC B.C.A. SRL nu și-a luat nicio obligație.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamantul P.D.O. și pârâtul I.C.C.

Reclamantul solicită, în

principal casarea cu trimitere spre rejudecare în baza art. 312 C. proc. civ.,

coroborat cu art. 129 C. proc. civ. iar, în subsidiar modificarea, în tot a

hotărârii atacate și admiterea apelului.

Se susține că instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra apărărilor reclamantului din perspectiva

convenției din 15 septembrie 2005, ceea ce echivalează cu o insuficientă

cercetare a fondului și nici asupra apărărilor referitoare la dispozițiile art.

225 C. proc. civ. respectiv a refuzului nejustificat al intimatei de a răspunde

la interogatoriu.

Recurentul reclamant susține

că se impunea suplimentarea probelor cu declarațiile de martori asupra cărora

instanța de fond a revenit în mod greșit.

În subsidiar se solicită

modificarea, în tot a hotărârii pentru aplicarea greșită a dispozițiilor art. 977,

art. 969, art. 982, art. 979, art. 981 și art. 970 C. civ. susținându-se că

pârâtul I.C.C. s-a obligat să cesioneze 51% din societate chiar dacă, la data

încheierii convenției deținea împreună cu celălalt asociat, B.L. doar 65% din

părțile sociale.

O altă critică se referă la

greșita reținere a culpei reclamantului pentru nefinalizarea convenției, pe de

o parte pentru, că nicio probă nu ar dovedi această culpă, iar pe de altă parte

pentru că dispozițiile art. 1066 și art. 1069 C. civ. stabilesc că nu este necesară

dovedirea culpei, în cazul clauzei penale, aceasta intervenind automat prin

simplul fapt al nerealizării evenimentului.

Recurentul reclamant

consideră greșită și exonerarea de orice răspundere a SC B.C.A. SRL susținând

că aceasta trebuia obligată în solidar cu pârâtul I.C.C. conform art. 3 din

Legea nr. 31/1990, republicată care, interpretat per a contrario demonstrează

că societatea comercială poate garanta și obligațiile personale ale altor

persoane fizice sau juridice.

Se solicită aplicarea art. 1652,

art. 1655 și art. 1666 C. civ. și obligarea în solidar a societății.

Pârâtul I.C.C. a formulat

recurs invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. și

susținând că, în mod greșit i-a fost anulat ca netimbrat apelul întrucât a timbrat

și depus chitanța astfel că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a

apelului.

În subsidiar, recurentul - pârât

susține că, în mod greșit a fost obligat reclamantul doar la 1.500 lei

cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat pentru susținere

întrucât a depus și dovezi privind plata onorariului de avocat pentru

redactarea motivelor de apel și a întâmpinării iar instanța trebuia să aplice

corespunzător dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

Recursurile sunt nefondate

pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește recursul

reclamantului susținerile acestuia referitoare la nepronunțarea asupra

apărărilor sau probelor (interogatoriu) nu este fondată deoarece instanța de

apel a analizat probele în ansamblu, neconstatându-se o încălcare a

dispozițiilor art. 129 C. proc. civ.

Instanța a respectat dreptul

la apărare admițând probele apreciate ca utile cauzei.

În ce privește motivul legat

de încălcarea convenției și interpretarea acesteia, respectiv aplicarea art. 969

C. civ. și art. 970, art. 977, art. 979, art. 981 și art. 982 C. civ. se

constată că instanța de apel a interpretat corect convenția părților, în

aceasta menționându-se expres că suma primită reprezintă contravaloarea

cesionării a 51% din părțile sociale ale lui B.L. și I.C.C. la societatea SC

B.C.A. SRL.

Instanța de apel a apreciat

corect și culpa reclamantului și a aplicat corect dispozițiile art. 1066 și art.

1069 C. civ. stabilindu-se că, față de pretenția reclamantului de a i se

cesiona 51% din părțile sociale ale societății, pârâtul este în imposibilitatea

executării unei obligații pe care nu și-a asumat-o și prin urmare nu poate

interveni clauza penală.

Neobligarea în solidar a SC

B.C.A. SRL reprezintă o aplicare corectă a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 31/1990.

Nu era necesară o

interpretare per a contrario a acestui text pentru că societatea nu s-a obligat

în niciun fel alături de asociați astfel încât nu exista niciun temei pentru

obligarea sa în solidar la plata niciunei sume.

Pentru acest considerent nu

se aplicau nici dispozițiile art. 1652, art. 1655 și art. 1666 C. civ.

În ceea ce privește recursul

pârâtului I.C.C. acesta este nefondat întrucât nu a depus dovezile de care face

vorbire, apelul său fiind netimbrat după cum reiese și din declarația

avocatului său consemnată în practicaua deciziei nr. 47 din 30 martie 2007 a

Curții de Apel Alba Iulia.

Referitor la criticile

privind aplicarea art. 274 C. proc. civ. se constată că acestea au fost

aplicate corect – întinderea, respectiv cuantumul cheltuielilor de judecată

nereprezentând o critică de nelegalitate a deciziei iar apelul a fost anulat ca

netimbrat.

Negăsindu-se întemeiate

motivele de recurs urmează a fi respinse ca nefondate ambele recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul P.D.O., împotriva deciziei Curții de Apel Alba Iulia nr. 47 din

30 martie 2007, ca nefondat.

Respinge recursul declarat

de pârâtul I.C.C., împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 octombrie 2008.