ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2873/2008

Deliberând asupra recursurilor de față, Reclamantul P.D.O. a solicitat obligarea, în solidar a pârâților I.C.C. și SC B.C.A. SRL, la plata sumei de 130.000 lei. Motivându-și acțiunea, reclamantul arată că a încheiat cu pârâții o convenție în baza căreia pârâtul I.C.C. s-a obligat să transfere 51% din părțile sociale ale societății pârâte. Reclamantul a predat suma de 650.000.000 lei vechi, din care au fost achitate datorii ale societății pârâte, urmând ca, până cel mai târziu la data de 1 august 2005 să se încheie actul de cesiune iar ulterior, până la 31 octombrie 2005, urma să se achite și diferența de 1.000.000.000 lei din prețul convenit. Conform clauzei penale din contract, dacă până la 1 august 2005 nu s-ar fi încheiat actele de cesiune, în formă autentică, pârâții urmau să restituie îndoit suma de 1.300.000.000 lei noi și această obligație de restituire era garantată cu întregul patrimoniu al societății asupra căruia s-a instituit gaj general.

Tribunalul Alba, prin sentința civilă nr. 1049/CA din 6 octombrie 2006 a admis acțiunea comercială, a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 650.000.000 lei, plus dobânda legală începând cu 26 aprilie 2006 și până la plata efectivă. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că reclamantul a încheiat cu pârâtul I.C.C. o convenție prin care, în schimbul sumei de 2.000.000.000 lei pârâtul urma să transmită reclamantului 51% din părțile sociale deținute de el și de asociatul B.L. la SC B.C.A. SRL. Reclamantul a plătit pârâtului I.C.C.

suma de 650.000.000 lei urmând ca diferența să fie achitată în două tranșe, prima la data încheierii contractului de cesiune, respectiv la 1 august 2005 iar a doua până la data de 31 octombrie 2005. În contract s-a prevăzut o clauză penală în sensul că, pentru neîndeplinirea obligației de a încheia contractul de cesiune la data de 1 august 2005, pârâtul va restitui reclamantului suma de 1.300.000.000 lei vechi. Reclamantul deși solicită îndeplinirea clauzei penale conform art. 1068 C. civ., instanța reține că neîndeplinirea de către pârât a obligației de a întocmi formele legale privind cesiunea părților sociale s-a datorat culpei reclamantului care pretindea 51% din capitalul social al societății și nu 51% din părțile sociale deținute de pârâtul I.C.C.

și asociatul său B.L. S-a mai reținut că neîncheierea contractului de cesiune nefiind imputabilă pârâtului, conform art. 1082, art. 1083 C. civ., reclamantul nu este îndreptățit la daune - interese, el putând pretinde, cel mult restituirea sumei de 650.000.000 lei plus dobânda legală începând cu data formulării acțiunii și până la achitarea ei. Acțiunea formulată împotriva societății a fost respinsă motivat de faptul că, potrivit art. 3 din Legea nr. 31/1990, cu patrimoniul social pot fi garantate numai obligațiile sociale nu și obligațiile personale ale asociaților întrucât operează separația de patrimonii și orice stipulație contrară este nulă. În apelurile reclamantului P.D.O. și pârâtului I.C.C., Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 47 din 30 martie 2007 a respins, ca nefondat, apelul reclamantului și a anulat ca netimbrat apelul pârâtului I.C.C.

Instanța de apel a reținut că, în mod corect a constatat instanța de fond că neîndeplinirea de către pârât a obligației de a întocmi formele legale privind cesiunea părților sociale la termenul stabilit nu-i este imputabilă, atâta timp cât însuși reclamantul nu dorește încheierea actului, în condițiile în care nu poate intra în posesia părților sociale majoritare și cererea de obligare a pârâților în solidar a fost respinsă corect având în vedere că înscrisurile sunt semnate de pârâtul I.C.C. în nume personal, pârâta SC B.C.A. SRL nu și-a luat nicio obligație. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul P.D.O. și pârâtul I.C.C. Reclamantul solicită, în principal casarea cu trimitere spre rejudecare în baza art. 312 C. proc.

civ., coroborat cu art. 129 C. proc. civ. iar, în subsidiar modificarea, în tot a hotărârii atacate și admiterea apelului. Se susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra apărărilor reclamantului din perspectiva convenției din 15 septembrie 2005, ceea ce echivalează cu o insuficientă cercetare a fondului și nici asupra apărărilor referitoare la dispozițiile art. 225 C. proc. civ. respectiv a refuzului nejustificat al intimatei de a răspunde la interogatoriu. Recurentul reclamant susține că se impunea suplimentarea probelor cu declarațiile de martori asupra cărora instanța de fond a revenit în mod greșit. În subsidiar se solicită modificarea, în tot a hotărârii pentru aplicarea greșită a dispozițiilor art. 977, art. 969, art. 982, art. 979, art. 981 și art. 970 C. civ.

susținându-se că pârâtul I.C.C. s-a obligat să cesioneze 51% din societate chiar dacă, la data încheierii convenției deținea împreună cu celălalt asociat, B.L. doar 65% din părțile sociale. O altă critică se referă la greșita reținere a culpei reclamantului pentru nefinalizarea convenției, pe de o parte pentru, că nicio probă nu ar dovedi această culpă, iar pe de altă parte pentru că dispozițiile art. 1066 și art. 1069 C. civ. stabilesc că nu este necesară dovedirea culpei, în cazul clauzei penale, aceasta intervenind automat prin simplul fapt al nerealizării evenimentului. Recurentul reclamant consideră greșită și exonerarea de orice răspundere a SC B.C.A. SRL susținând că aceasta trebuia obligată în solidar cu pârâtul I.C.C.

conform art. 3 din Legea nr. 31/1990, republicată care, interpretat per a contrario demonstrează că societatea comercială poate garanta și obligațiile personale ale altor persoane fizice sau juridice. Se solicită aplicarea art. 1652, art. 1655 și art. 1666 C. civ. și obligarea în solidar a societății. Pârâtul I.C.C. a formulat recurs invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. și susținând că, în mod greșit i-a fost anulat ca netimbrat apelul întrucât a timbrat și depus chitanța astfel că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a apelului. În subsidiar, recurentul - pârât susține că, în mod greșit a fost obligat reclamantul doar la 1.500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat pentru susținere întrucât a depus și dovezi privind plata onorariului de avocat pentru redactarea motivelor de apel și a întâmpinării iar instanța trebuia să aplice corespunzător dispozițiile art. 274 C. proc.

civ. Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente: În ceea ce privește recursul reclamantului susținerile acestuia referitoare la nepronunțarea asupra apărărilor sau probelor (interogatoriu) nu este fondată deoarece instanța de apel a analizat probele în ansamblu, neconstatându-se o încălcare a dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. Instanța a respectat dreptul la apărare admițând probele apreciate ca utile cauzei. În ce privește motivul legat de încălcarea convenției și interpretarea acesteia, respectiv aplicarea art. 969 C. civ. și art. 970, art. 977, art. 979, art. 981 și art. 982 C. civ. se constată că instanța de apel a interpretat corect convenția părților, în aceasta menționându-se expres că suma primită reprezintă contravaloarea cesionării a 51% din părțile sociale ale lui B.L.

și I.C.C. la societatea SC B.C.A. SRL. Instanța de apel a apreciat corect și culpa reclamantului și a aplicat corect dispozițiile art. 1066 și art. 1069 C. civ. stabilindu-se că, față de pretenția reclamantului de a i se cesiona 51% din părțile sociale ale societății, pârâtul este în imposibilitatea executării unei obligații pe care nu și-a asumat-o și prin urmare nu poate interveni clauza penală. Neobligarea în solidar a SC B.C.A. SRL reprezintă o aplicare corectă a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 31/1990. Nu era necesară o interpretare per a contrario a acestui text pentru că societatea nu s-a obligat în niciun fel alături de asociați astfel încât nu exista niciun temei pentru obligarea sa în solidar la plata niciunei sume.

Pentru acest considerent nu se aplicau nici dispozițiile art. 1652, art. 1655 și art. 1666 C. civ. În ceea ce privește recursul pârâtului I.C.C. acesta este nefondat întrucât nu a depus dovezile de care face vorbire, apelul său fiind netimbrat după cum reiese și din declarația avocatului său consemnată în practicaua deciziei nr. 47 din 30 martie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia. Referitor la criticile privind aplicarea art. 274 C. proc. civ. se constată că acestea au fost aplicate corect – întinderea, respectiv cuantumul cheltuielilor de judecată nereprezentând o critică de nelegalitate a deciziei iar apelul a fost anulat ca netimbrat. Negăsindu-se întemeiate motivele de recurs urmează a fi respinse ca nefondate ambele recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul P.D.O., împotriva deciziei Curții de Apel Alba Iulia nr. 47 din 30 martie 2007, ca nefondat. Respinge recursul declarat de pârâtul I.C.C., împotriva aceleiași decizii, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2008.