ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2769/2008

Asupra

cererii de recurs de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin sentința nr. 4549/CA/2006

pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. 2848/97/2006, a fost admisă în

parte acțiunea civilă formulată de reclamantul F.M. împotriva pârâților M.S., O.R.,

SC V. SRL și O.R.C. de pe lângă Tribunalul Hunedoara, s-a constatat că reclamantul

a demisionat din funcția de administrator al SC V. SRL, a fost respinsă în rest

acțiunea reclamanților și obligat reclamantul la plata sumei de 5.000 lei

cheltuieli de judecată

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul F.M. împreună

cu pârâții M.S. și O. au constituit SC V. SRL în data de 24 februarie 2005.

Fiecare dintre cei trei aveau calitatea de asociat, participând la constituirea

capitalului social cu câte 50 părți sociale nominative egale și calitatea de

administrator. Din procesul verbal încheiat la 22 mai 2006 cu ocazia constituirii

A.G.A. SC V. SRL rezultă că reclamantul F.M. și-a dat demisia din funcția de

administrator în conformitate cu cererea sa de demisie din 07 aprilie 2006 și

că a pus la dispoziția celorlalți doi asociați părțile sociale încă din 01

septembrie 2005, fără nici o pretenție, urmând să se retragă din societate.

Ceilalți

doi asociați au fost reprezentați la A.G.A., SC V. SRL prin mandatarul V.C.,

care urma să aducă la cunoștința celor doi asociați decizia reclamantului, iar

aceștia trebuiau să-și exercite votul prin corespondență potrivit art. 17 din

actul constitutiv și Legea nr. 3l/1990.

În data

de 29 mai 2006, V.C., mandatarul celor doi pârâți asociați, a predat

reclamantului votul exprimat în scris prin corespondență.

Cei doi

asociați nu au fost de acord ca reclamantul să le cesioneze lor, părțile

sociale.

Asociații

pârâți nu se opun a se lua act de demisia reclamantului din funcția de

administrator, dar nu sunt de acord cu descărcarea acestuia de gestiune pentru

că s-au constatat unele nereguli în modul de administrare întreprins de

reclamant, fapt pentru care au formulat și denunț penal.

În

A.G.A. din 01 septembrie 2005 reclamantul a pus la dispoziția celorlalți doi

asociați cotele sale sociale din capitalul social al SC V. SRL ca ulterior să

revină asupra deciziei și să fie dispus a cesiona părțile sale sociale.

Cei doi

asociați pârâți au fost de acord cu această cesionare, cu condiția ca

reclamantul să restituie pârâtei M.S. suma de 49.000 Euro, ceea ce s-a și

consemnat în înscrisul privat autentificat la 02 septembrie 2005 de către

notarul public R.F.V.

Suma de

49.000 Euro urma să fie restituită pârâtei M.S. în tranșe până la 30 noiembrie 2006,

aceasta fiind o condiție definitorie pentru a se efectua cesiunea părților

sociale către acesta.

Reclamantul

nu a restituit pârâtei suma de 49.000 Euro, astfel că cesionarea de părți

sociale nu se putea realiza, nefiind îndeplinită condiția prevăzută în scris.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel reclamantul F.M. solicitând schimbarea în

parte a acesteia, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu

cheltuieli de judecată în ambele instanțe.

Prin

deciziei comerciale nr. 16/ A din 1 iunie2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

comercială, apelul a fost respins ca nefondat.

Pentru a

pronunța această decizie, instanța de control judiciar a avut în vedere

următoarele considerente:

Critica

reclamantului privind nereținerea de către tribunal a hotărârii A.G.A. din 01

septembrie 2005 este nefondată, în condițiile în care așa cum a reținut și

instanța de fond, reclamantul sub semnătură a revenit asupra deciziei de

cesionare a părților sociale și a propus cesionarea către acesta a părților

sociale ale celorlalți doi asociați.

Reclamantul

nu a restituit pârâtei S.M. suma de 49.000 Euro așa cum s-a obligat prin actul

intitulat „înscris privat”, astfel că cesiunea părților sociale nu s-a realizat

conform art. 4, care stipulează că transferul va avea loc la restituirea

integrală a finanțării acordată în favoarea societății" .

Nici

susținerea reclamantului privind nelegalitatea sentinței sub aspectul acordării

cheltuielilor de judecată nu a fost însușită de instanța de apel față de poziția

pârâților care nu s-au opus admiterii primului capăt de cerere, fiind

aplicabile dispozițiile art. 275 C. proc. civ.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamantul care a invocat prevederile art. 304

pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea motivelor de recurs recurentul a susținut, în esență, următoarele:

Cele

două instanțe de judecată, în mod greșit, resping acțiunea în constatarea

cesiunii intervenite în data de 01 septembrie 2005 pentru motivul că, în data

de 02 septembrie 2005, a fost încheiat un înscris privat.

Recurentul

consideră că, cele două instanțe de judecată ar fi trebuit să analizeze toate

aceste aspecte, să înlăture înscrisul privat depus în probațiune de către

pârâți ca neavând legătură cu cauza dedusă judecății, să dea eficiență

hotărârii adoptate de către asociați în data de 1 septembrie 2005, în

conformitate cu prevederile legale românești, fiind vorba despre o persoană

juridică română.

Recurentul

consideră că nu are nici o relevanță în cauză înscrisul privat întocmit în data

de 02 septembrie 2005 în fața notarului public prin legalizare de semnătură și

că s-a reținut, în mod greșit, faptul că urmare întocmirii înscrisului privat

din data de 02 septembrie 2005 hotărârea A.G.A. adoptată în data de 01

septembrie 2005 a devenit ineficientă.

În ceea

ce privește motivul de recurs invocat în temeiul art. 304, pct. 9 C. proc. civ.,

recurentul consideră că, neîndeplinind aceste formalități, din culpa proprie a

celor doi asociați, aceștia nu se pot prevala de propria culpă pentru a putea

obține respingerea acțiunii. El consideră că s-a reținut, în mod greșit, faptul

că urmare întocmirii înscrisului privat din data de 02 septembrie 2005

hotărârea A.G.A. adoptată în data de 01 septembrie 2005 a devenit ineficientă

Hotărârea

instanței de fond și instanței de apel sunt nelegale, în opinia recurentului,

și sub aspectul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată și

admiterea cererii pârâților de rang 1 și II privind acordarea cheltuielilor de

judecată în cuantum de 5.000 lei la fond și 5.000 lei în apel.

Analizând

decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge

recursul pentru următoarele considerente:

Cât

privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se observă că

argumentele invocate de recurent nu se pot circumscrie acestui temei de drept,

hotărârea atacată fiind temeinic motivată, motivele acesteia nefiind nici

contradictorii și nici străine de natura pricinii.

În mod

nefondat a fost invocat și motivul prevăzut de art. 304 pct. 8, instanțele de

fond și de apel făcând o corectă interpretare a actului juridic dedus

judecății, nealterând în niciun fel natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia. De altfel, criticile recurentului nici nu se

circumscriu acestui temei de drept.

Hotărârea

atacată este la adăpost și de criticile circumscrise de recurent motivului prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., decizia nefiind dată cu încălcarea ori

greșita aplicare a legii.

Recurentul

invocă faptul că cele două hotărâri judecătorești au fost pronunțate cu

încălcarea esențială a legii, fără a indica care anume text de lege a fost

încălcat.

Modificarea

sau casarea unei hotărâri judecătorești se poate cere numai pentru motive de

nelegalitate și nu pentru motive de netemeinicie iar din dezvoltarea motivelor

de recurs nu rezultă motivele prevăzute de art. 304, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul

invocă și motive pe fondul cauzei, deși, în speță, nu sunt aplicabile

prevederile art. 304

1

C. proc. civ., astfel că acestea nu vor mai fi

analizate de Înalta Curte.

Instanțele

de judecată au reținut, în mod temeinic și legal că, fiind în culpă procesuală,

recurentul reclamant trebuie obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru

aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul

declarat de reclamantul F.M. împotriva deciziei comerciale nr. 16/ A din 1

iunie2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamantul F.M. împotriva deciziei comerciale nr. 16/ A

din 1 iunie2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședința publică, astăzi 8 octombrie 2008.