ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 952/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 952/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1314 pronunțată la

data de 24 mai 2006, Tribunalul Maramureș, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.E., în

contradictoriu cu pârâta SC V.T. SRL și în consecință a constatat nulitatea

absolută a H.A.G. a asociaților societății pârâte nr. 1 din 17 decembrie 2005

prin care s-a dispus revocarea reclamantului din funcția de administrator al

societății pârâte și desemnarea în această calitate a d-lui M.N.D. precum și

schimbarea sediului social al societății în altă locație.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a apreciat

că hotărârea adoptată de adunarea generală a asociaților societății la 17

decembrie 2005, a avut ca obiect modificarea actului constitutiv, în condițiile

în care administratorul revocat a fost desemnat inițial prin actul constitutiv,

ceea ce impunea, sub aspectul cvorumului, votul tuturor asociaților potrivit

prevederilor art. 192 alin. (3) din Legea societăților comerciale (Legea nr. 31/1990),

dispoziții legale care au fost încălcate de adunarea generală fiind prezent

numai unul din cei doi asociați, respectiv M.N.D.

Apelul declarat de societate împotriva

acestei sentințe, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Cluj, secția

comercială de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 48 din data

de 31 octombrie 2006.

Răspunzând motivelor de apel, Curtea constată

că, în speță, adoptarea măsurii de revocare a reclamantului din funcția de

administrator, impunea respectarea dispozițiilor art. 192 [(alin. (2)] din L.S.C.,

respectiv votul tuturor asociaților așa cum corect a statuat prima instanță.

Referitor la nerespectarea prevederilor art. 132

alin. (4) din lege, Curtea apreciază că aceste dispoziții nu își găsesc

aplicarea în cauză, societatea pârâtă fiind o societate cu răspundere limitată,

a cărei funcționare, astfel cum este reglementată de lege nu interzice

administratorilor să atace hotărârea de revocare a lor din funcție.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, pârâta

SC V.T. SRL a declarat, în termen legal, recurs solicitând modificarea hotărârii,

admiterea apelului și pe fond respingerea acțiunii introductive formulată de

reclamant.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivul

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând încălcarea și

aplicarea greșită a legii, susținând, în argumentarea criticilor de

nelegalitate următoarele:

- în mod greșit s-a apreciat că dispozițiile art.

132 alin. (4) din L.S.C. nu sunt aplicabile în cauză, deoarece prevederile art.

196 din L.S.C. impuneau concluzia contrară;

- acțiunea în anulare a fost promovată peste

termenul de 15 zile prevăzut de lege, de la data luării la cunoștință de către reclamant,

ceea ce impunea respingerea ei ca tardivă;

- prin hotărârea atacată au fost nerespectate

dispozițiile art. 193 alin. (3) din L.S.C., potrivit cărora adunarea generală

la a doua convocare poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de

asociați și partea din capitalul social reprezentată de asociații prezenți.

Pe parcursul soluționării prezentului recurs,

intimatul a depus întâmpinare, la data de 5 martie 2007, solicitând respingerea

recursului, ca nefondat, iar la data de 19 octombrie 2007, Curtea a dispus

suspendarea judecății recursului, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., constatând lipsa nejustificată a părților, legal citate, la termenul de

la acea dată.

Urmare cererii intimatului C.E., cauza a fost

repusă pe rol la data de 14 decembrie 2007, fixându-se termen pentru

soluționarea recursului la 7 martie 2008.

Asupra recursului.

Verificând hotărârea atacată în contextul

criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru

rațiunile care urmează:

cuprinse în titlul III din Legea societăților comerciale referitor la funcționarea

societăților comerciale cu răspundere limitată – capitolul VI.

administratorilor unei societăți cu răspundere limitată constituie atributul

exclusiv al adunării generale a asociaților, iar potrivit art. 196 din același

titlu, în ce privește dreptul de a ataca hotărârile adunării generale, se

aplică și societăților cu răspundere limitată, dispozițiile prevăzute pentru societățile

pe acțiuni, reglementate la art. 132 din aceeași lege.

Or, potrivit art. 132 alin. (4)

„administratorii nu pot ataca hotărârile adunării generale privitoare la

revocarea lor din funcție”.

Reglementarea își găsește rațiunea în aceea

că funcția de administrator se exercită după regulile de la mandat (conform art.

72 din L.S.C.), având un caracter intuitu personae, esențialmente revocabil,

potrivit dispozițiilor mandatului comercial (art. 1552 și 1553 C. civ.).

Altfel spus, mandatul, are în vedere, în

principal interesul mandantului și fiind intuitu personae, el nu mai subzistă,

dacă încrederea acordată mandatarului a dispărut și prin urmare, revocarea

administratorilor poate interveni oricând.

(2) și (3) din L.S.C. conform cărora administratorii, asociați sau neasociați,

într-o societate cu răspundere limitată nu pot primi, fără autorizarea adunării

generale, mandatul de administrator în alte societăți concurente și nu pot face

comerț concurent pe cont propriu sau pe contul altei persoane, sub sancțiunea

revocării, precum și trimiterea la art. 75, 76, 77 alin. (1) și art. 79 din L.S.C.,

aplicabile și societăților cu răspundere limitată, impun cu forța evidenței

concluzia că administratorii nu pot ataca hotărârile adunării generale privind revocarea

lor din funcție, revocare care exprimă o denunțare unilaterală a contractului

de mandat.

Cum regulile privitoare la mandat aplicabile

administratorilor într-o societate pe acțiuni, cât și celor din societățile cu

răspundere limitată, sunt aceleași, dezlegarea dată de instanțe, în sensul că

dispozițiile art. 132 alin. (4) se aplică numai societăților pe acțiuni, nu are

niciun fundament legal, distinct de faptul că, instanțele nu explicitează,

considerentele care ar impune o atare concluzie.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312

(2) și (3) C. proc. civ., va admite prezentul recurs și va modifica decizia

atacată, în sensul admiterii apelului, împotriva sentinței fondului, pe care o

va schimba în tot și în consecință va respinge acțiunea în anulare formulată de

reclamant.

Totodată, intimatul C.E. va fi dat în debit

cu suma de 9,75 lei taxa judiciară de timbru și 2,50 lei timbru judiciar,

datorate pentru repunerea pe rol a cauzei după suspendarea judecății din culpa

părților potrivit art. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de

timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC V.T. SRL

BAIA MARE împotriva deciziei nr. 48 din 31 octombrie 2006 pronunțată de Curtea

de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică decizia atacată în sensul că admite

apelul pârâtei declarat împotriva sentinței nr. 1314 din 24 mai 2006 a

Tribunalului Maramureș, pe care o schimbă în tot în sensul că respinge

acțiunea.

Dă în debit intimatul C.E. cu suma de 9,75

lei taxă judiciară de timbru și 2,50 lei timbru judiciar datorat pentru

repunerea pe rol.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7

martie 2008.