ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 952/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1314 pronunțată la data de 24 mai 2006, Tribunalul Maramureș, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.E., în contradictoriu cu pârâta SC V.T. SRL și în consecință a constatat nulitatea absolută a H.A.G. a asociaților societății pârâte nr. 1 din 17 decembrie 2005 prin care s-a dispus revocarea reclamantului din funcția de administrator al societății pârâte și desemnarea în această calitate a d-lui M.N.D. precum și schimbarea sediului social al societății în altă locație.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a apreciat că hotărârea adoptată de adunarea generală a asociaților societății la 17 decembrie 2005, a avut ca obiect modificarea actului constitutiv, în condițiile în care administratorul revocat a fost desemnat inițial prin actul constitutiv, ceea ce impunea, sub aspectul cvorumului, votul tuturor asociaților potrivit prevederilor art. 192 alin. (3) din Legea societăților comerciale (Legea nr. 31/1990), dispoziții legale care au fost încălcate de adunarea generală fiind prezent numai unul din cei doi asociați, respectiv M.N.D.

Apelul declarat de societate împotriva acestei sentințe, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 48 din data de 31 octombrie 2006. Răspunzând motivelor de apel, Curtea constată că, în speță, adoptarea măsurii de revocare a reclamantului din funcția de administrator, impunea respectarea dispozițiilor art. 192 [(alin. (2)] din L.S.C., respectiv votul tuturor asociaților așa cum corect a statuat prima instanță. Referitor la nerespectarea prevederilor art. 132 alin. (4) din lege, Curtea apreciază că aceste dispoziții nu își găsesc aplicarea în cauză, societatea pârâtă fiind o societate cu răspundere limitată, a cărei funcționare, astfel cum este reglementată de lege nu interzice administratorilor să atace hotărârea de revocare a lor din funcție.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, pârâta SC V.T. SRL a declarat, în termen legal, recurs solicitând modificarea hotărârii, admiterea apelului și pe fond respingerea acțiunii introductive formulată de reclamant. Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând încălcarea și aplicarea greșită a legii, susținând, în argumentarea criticilor de nelegalitate următoarele: - în mod greșit s-a apreciat că dispozițiile art. 132 alin. (4) din L.S.C. nu sunt aplicabile în cauză, deoarece prevederile art. 196 din L.S.C.

impuneau concluzia contrară; - acțiunea în anulare a fost promovată peste termenul de 15 zile prevăzut de lege, de la data luării la cunoștință de către reclamant, ceea ce impunea respingerea ei ca tardivă; - prin hotărârea atacată au fost nerespectate dispozițiile art. 193 alin. (3) din L.S.C., potrivit cărora adunarea generală la a doua convocare poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociați și partea din capitalul social reprezentată de asociații prezenți. Pe parcursul soluționării prezentului recurs, intimatul a depus întâmpinare, la data de 5 martie 2007, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, iar la data de 19 octombrie 2007, Curtea a dispus suspendarea judecății recursului, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., constatând lipsa nejustificată a părților, legal citate, la termenul de la acea dată. Urmare cererii intimatului C.E., cauza a fost repusă pe rol la data de 14 decembrie 2007, fixându-se termen pentru soluționarea recursului la 7 martie 2008. Asupra recursului. Verificând hotărârea atacată în contextul criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru rațiunile care urmează: 1. Dispozițiile legal incidente în cauză sunt cuprinse în titlul III din Legea societăților comerciale referitor la funcționarea societăților comerciale cu răspundere limitată – capitolul VI.

2. Conform art. 194, desemnarea sau revocarea administratorilor unei societăți cu răspundere limitată constituie atributul exclusiv al adunării generale a asociaților, iar potrivit art. 196 din același titlu, în ce privește dreptul de a ataca hotărârile adunării generale, se aplică și societăților cu răspundere limitată, dispozițiile prevăzute pentru societățile pe acțiuni, reglementate la art. 132 din aceeași lege. Or, potrivit art. 132 alin. (4) „administratorii nu pot ataca hotărârile adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție”. Reglementarea își găsește rațiunea în aceea că funcția de administrator se exercită după regulile de la mandat (conform art. 72 din L.S.C.), având un caracter intuitu personae, esențialmente revocabil, potrivit dispozițiilor mandatului comercial (art. 1552 și 1553 C. civ.).

Altfel spus, mandatul, are în vedere, în principal interesul mandantului și fiind intuitu personae, el nu mai subzistă, dacă încrederea acordată mandatarului a dispărut și prin urmare, revocarea administratorilor poate interveni oricând. 3. În sfârșit, dispozițiile art. 197 alin. (2) și (3) din L.S.C. conform cărora administratorii, asociați sau neasociați, într-o societate cu răspundere limitată nu pot primi, fără autorizarea adunării generale, mandatul de administrator în alte societăți concurente și nu pot face comerț concurent pe cont propriu sau pe contul altei persoane, sub sancțiunea revocării, precum și trimiterea la art. 75, 76, 77 alin. (1) și art. 79 din L.S.C., aplicabile și societăților cu răspundere limitată, impun cu forța evidenței concluzia că administratorii nu pot ataca hotărârile adunării generale privind revocarea lor din funcție, revocare care exprimă o denunțare unilaterală a contractului de mandat.

Cum regulile privitoare la mandat aplicabile administratorilor într-o societate pe acțiuni, cât și celor din societățile cu răspundere limitată, sunt aceleași, dezlegarea dată de instanțe, în sensul că dispozițiile art. 132 alin. (4) se aplică numai societăților pe acțiuni, nu are niciun fundament legal, distinct de faptul că, instanțele nu explicitează, considerentele care ar impune o atare concluzie. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 (2) și (3) C. proc. civ., va admite prezentul recurs și va modifica decizia atacată, în sensul admiterii apelului, împotriva sentinței fondului, pe care o va schimba în tot și în consecință va respinge acțiunea în anulare formulată de reclamant. Totodată, intimatul C.E.

va fi dat în debit cu suma de 9,75 lei taxa judiciară de timbru și 2,50 lei timbru judiciar, datorate pentru repunerea pe rol a cauzei după suspendarea judecății din culpa părților potrivit art. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC V.T. SRL BAIA MARE împotriva deciziei nr. 48 din 31 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică decizia atacată în sensul că admite apelul pârâtei declarat împotriva sentinței nr. 1314 din 24 mai 2006 a Tribunalului Maramureș, pe care o schimbă în tot în sensul că respinge acțiunea. Dă în debit intimatul C.E. cu suma de 9,75 lei taxă judiciară de timbru și 2,50 lei timbru judiciar datorat pentru repunerea pe rol. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2008.