ÎCCJ, decizie (scj.ro #83232)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83232) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Caracterul comun al
reglementării referitoare la interdicția administratorilor de a ataca
hotărârile AGA cu privire la revocarea lor din funcție
aplicabilă societăților pe acțiuni cât și
societăților cu răspundere limitată. Dispozițiile
legale incidente
Conform art.194, desemnarea sau revocarea administratorilor unei
societăți cu răspundere limitată constituie atributul
exclusiv al adunării generale a asociaților, iar potrivit
art.196 din același titlu, în ce privește dreptul de a ataca
hotărârile adunării generale, se aplică și
societăților cu răspundere limitată, dispozițiile
prevăzute pentru societățile pe acțiuni, reglementate
la art.132 din lege.
Or,
potrivit
art.132 alin.4 „
administratorii
nu
pot
ataca
hotărârile
adunării
generale
privitoare
la
revocarea
lor
din
funcție
”.
Reglementarea
își
găsește
rațiunea
în
aceea
că
funcția
de administrator se
exercită
după
regulile
de la
mandat
(conform
art.72 din LSC),
având
un
caracter
intuitu
personae,
esențialmente
revocabil
,
potrivit
dispozițiilor
mandatului
comercial
(art.1552, 1553 Cod civil).
Altfel spus, mandatul, are în vedere , în principal interesul mandantului
și fiind intuitu personae, el nu mai subzistă, dacă încrederea
acordată mandatarului a dispărut și prin urmare, revocarea
administratorilor poate interveni oricând.
Cum regulile privitoare la mandat aplicabile administratorilor
într-o societate pe acțiuni, cât și celor din societățile
cu răspundere limitată, sunt aceleași, dezlegarea
dată de instanțe, în sensul că dispozițiile art.132 (4) se
aplică numai societăților pe acțiuni, nu
are niciun fundament legal, distinct de
faptul că, instanțele nu explicitează, considerentele care ar
impune o atare concluzie.
(Înalta Curte de
Casație și Justiție Secția comercială decizia nr.952
din 7 martie 2008)
Prin
sentința civilă nr.1314 pronunțată la data de 24 mai
2006 Tribunalul Maramureș – Secția comercială de
contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de
reclamantul C.E., în contradictoriu cu pârâta SC V.T. SRL și în
consecință a constatat nulitatea absolută a Hotărârii
Adunării Generale a asociaților societății pârâte
nr.1 din 17 decembrie 2005 prin care s-a dispus revocarea reclamantului din
funcția de administrator al societății pârâte și desemnarea
în această calitate a d-lui M.N.D. precum și schimbarea sediului
social al societății în altă locație.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a apreciat că hotărârea
adoptată de adunarea generală a asociaților societății
la 17 decembrie 2005, a avut ca obiect modificarea actului constitutiv,
în condițiile în care administratorul revocat a fost
desemnat inițial prin actul constitutiv, ceea ce impunea, sub
aspectul cvorumului, votul tuturor asociaților potrivit prevederilor
art.192 (3) din Legea societăților comerciale (Legea nr.31/1990),
dispoziții legale care au fost încălcate de adunarea generală
fiind prezent numai unul din cei doi asociați, respectiv M.N.D..
Apelul declarat de societate împotriva acestei sentințe, a fost
respins ca nefondat de Curtea de Apel Cluj – Secția comercială
de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr.48 din data de
31 octombrie 2006.
Răspunzând motivelor de apel, Curtea constată că, în
speță, adoptarea măsurii de revocare a reclamantului din
funcția de administrator, impunea respectarea dispozițiilor art.192
alin.2 din LSC – respectiv votul tuturor asociaților așa cum
corect a statuat prima instanță.
Referitor la nerespectarea prevederilor art.132 (4) din lege, Curtea
apreciază că aceste dispoziții nu își găsesc aplicarea
în cauză, societatea pârâtă fiind o societate cu răspundere
limitată, a cărei funcționare , astfel cum este
reglementată de lege nu interzice administratorilor să atace
hotărârea de revocare a lor din funcție.
Împotriva deciziei pronunțate în apel, pârâta SC Virtual Telekom SRL a
declarat, în termen legal, recurs solicitând modificarea hotărârii,
admiterea apelului și pe fond respingerea acțiunii introductive
formulată de reclamant.
Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut
de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, vizând încălcarea și
aplicarea greșită a legii.
-
în
mod
greșit
s-a
apreciat
că
dispozițiile
art. 132 (4) din LSC
nu
sunt
aplicabile
în
cauză
,
deoarece
prevederile
art.196 din LSC
impuneau
concluzia
contrară
;
- acțiunea în anulare a fost promovată
peste termenul de 15 zile prevăzut de lege, de la data luării
la cunoștință de către reclamant, ceea ce
impunea respingerea ei ca tardivă;
- prin hotărârea atacată au fost nerespectate dispozițiile
art.193 (3) din LSC, potrivit cărora adunarea generală la a
doua convocare poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi
numărul de asociați și partea din capitalul social
reprezentată de asociații prezenți.
Verificând hotărârea atacată în contextul criticilor formulate,
Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru rațiunile
care urmează.
Dispozițiile
legal
incidente
în
cauză
sunt
cuprinse
în
titlul
III din
Legea
societăților
comerciale
referitor
la
funcționarea
societăților
comerciale
cu
răspundere
limitată
–
capitolul
VI.
Conform art.194,
desemnarea
sau
revocarea
administratorilor
unei
societăți
cu
răspundere
limitată
constituie
atributul
exclusiv
al
adunării
generale
a
asociaților
,
iar
potrivit
art.196 din
același
titlu
,
în
ce
privește
dreptul
de a
ataca
hotărârile
adunării
generale
, se
aplică
și
societăților
cu
răspundere
limitată
,
dispozițiile
prevăzute
pentru
societățile
pe
acțiuni
,
reglementate
la art.132 din
lege
.
Or,
potrivit
art.132 alin.4 „
administratorii
nu
pot
ataca
hotărârile
adunării
generale
privitoare
la
revocarea
lor
din
funcție
”.
Reglementarea
își
găsește
rațiunea
în
aceea
că
funcția
de administrator se
exercită
după
regulile
de la
mandat
(conform
art.72 din LSC),
având
un
caracter
intuitu
personae,
esențialmente
revocabil
,
potrivit
dispozițiilor
mandatului
comercial
(art.1552, 1553 Cod civil).
Altfel
spus
,
mandatul
, are
în
vedere
,
în
principal
interesul
mandantului
și
fiind
intuitu
personae, el
nu
mai
subzistă
,
dacă
încrederea
acordată
mandatarului
a
dispărut
și
prin
urmare
,
revocarea
administratorilor
poate
interveni
oricând
.
În
sfârșit
,
dispozițiile
art.197 alin.2
și
3 din LSC conform
cărora
administratorii
,
asociați
sau
neasociați
,
într
-o
societate
cu
răspundere
limitată
nu
pot
primi
,
fără
autorizarea
adunării
generale
,
mandatul
de
administrator
în
alte
societăți
concurente
și
nu
pot face
comerț
concurent
pe
cont
propriu
sau
pe
contul
altei
persoane
, sub
sancțiunea
revocării
,
precum
și
trimiterea
la art.75, 76 , 77 alin.1
și
79 din LSC,
aplicabile
și
societăților
cu
răspundere
limitată
,
impun
cu
forța
evidenței
concluzia
că
administratorii
nu
pot
ataca
hotărârile
adunării
generale
privind
revocarea
lor
din
funcție
,
revocare
care
exprimă
o
denunțare
unilaterală
a
contractului
de
mandat
.
Cum
regulile
privitoare
la
mandat
aplicabile
administratorilor
într
-o
societate
pe
acțiuni
,
cât
și
celor
din
societățile
cu
răspundere
limitată
,
sunt
aceleași
,
dezlegarea
dată
de
instanțe
,
în
sensul
că
dispozițiile
art.132 (4) se
aplică
numai
societăților
pe
acțiuni
,
nu
are
niciun
fundament legal, distinct de
faptul
că
,
instanțele
nu
explicitează
,
considerentele
care
ar
impune
o
atare
concluzie
.