ÎCCJ, decizie (scj.ro #83232)

Caracterul comun al reglementării referitoare la interdicția administratorilor de a ataca hotărârile AGA cu privire la revocarea lor din funcție aplicabilă societăților pe acțiuni cât și societăților cu răspundere limitată. Dispozițiile legale incidente Conform art.194, desemnarea sau revocarea administratorilor unei societăți cu răspundere limitată constituie atributul exclusiv al adunării generale a asociaților, iar potrivit art.196 din același titlu, în ce privește dreptul de a ataca hotărârile adunării generale, se aplică și societăților cu răspundere limitată, dispozițiile prevăzute pentru societățile pe acțiuni, reglementate la art.132 din lege.

Or, potrivit art.132 alin.4 „ administratorii nu pot ataca hotărârile adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție ”. Reglementarea își găsește rațiunea în aceea că funcția de administrator se exercită după regulile de la mandat (conform art.72 din LSC), având un caracter intuitu personae, esențialmente revocabil , potrivit dispozițiilor mandatului comercial (art.1552, 1553 Cod civil). Altfel spus, mandatul, are în vedere , în principal interesul mandantului și fiind intuitu personae, el nu mai subzistă, dacă încrederea acordată mandatarului a dispărut și prin urmare, revocarea administratorilor poate interveni oricând.

Cum regulile privitoare la mandat aplicabile administratorilor într-o societate pe acțiuni, cât și celor din societățile cu răspundere limitată, sunt aceleași, dezlegarea dată de instanțe, în sensul că dispozițiile art.132 (4) se aplică numai societăților pe acțiuni, nu are niciun fundament legal, distinct de faptul că, instanțele nu explicitează, considerentele care ar impune o atare concluzie. (Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr.952 din 7 martie 2008) Prin sentința civilă nr.1314 pronunțată la data de 24 mai 2006 Tribunalul Maramureș – Secția comercială de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul C.E., în contradictoriu cu pârâta SC V.T.

SRL și în consecință a constatat nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale a asociaților societății pârâte nr.1 din 17 decembrie 2005 prin care s-a dispus revocarea reclamantului din funcția de administrator al societății pârâte și desemnarea în această calitate a d-lui M.N.D. precum și schimbarea sediului social al societății în altă locație. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a apreciat că hotărârea adoptată de adunarea generală a asociaților societății la 17 decembrie 2005, a avut ca obiect modificarea actului constitutiv, în condițiile în care administratorul revocat a fost desemnat inițial prin actul constitutiv, ceea ce impunea, sub aspectul cvorumului, votul tuturor asociaților potrivit prevederilor art.192 (3) din Legea societăților comerciale (Legea nr.31/1990), dispoziții legale care au fost încălcate de adunarea generală fiind prezent numai unul din cei doi asociați, respectiv M.N.D..

Apelul declarat de societate împotriva acestei sentințe, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Cluj – Secția comercială de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr.48 din data de 31 octombrie 2006. Răspunzând motivelor de apel, Curtea constată că, în speță, adoptarea măsurii de revocare a reclamantului din funcția de administrator, impunea respectarea dispozițiilor art.192 alin.2 din LSC – respectiv votul tuturor asociaților așa cum corect a statuat prima instanță. Referitor la nerespectarea prevederilor art.132 (4) din lege, Curtea apreciază că aceste dispoziții nu își găsesc aplicarea în cauză, societatea pârâtă fiind o societate cu răspundere limitată, a cărei funcționare , astfel cum este reglementată de lege nu interzice administratorilor să atace hotărârea de revocare a lor din funcție.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, pârâta SC Virtual Telekom SRL a declarat, în termen legal, recurs solicitând modificarea hotărârii, admiterea apelului și pe fond respingerea acțiunii introductive formulată de reclamant. Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, vizând încălcarea și aplicarea greșită a legii.

- în mod greșit s-a apreciat că dispozițiile art. 132 (4) din LSC nu sunt aplicabile în cauză , deoarece prevederile art.196 din LSC impuneau concluzia contrară ; - acțiunea în anulare a fost promovată peste termenul de 15 zile prevăzut de lege, de la data luării la cunoștință de către reclamant, ceea ce impunea respingerea ei ca tardivă; - prin hotărârea atacată au fost nerespectate dispozițiile art.193 (3) din LSC, potrivit cărora adunarea generală la a doua convocare poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociați și partea din capitalul social reprezentată de asociații prezenți. Verificând hotărârea atacată în contextul criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru rațiunile care urmează.

Dispozițiile legal incidente în cauză sunt cuprinse în titlul III din Legea societăților comerciale referitor la funcționarea societăților comerciale cu răspundere limitată – capitolul VI.

Conform art.194, desemnarea sau revocarea administratorilor unei societăți cu răspundere limitată constituie atributul exclusiv al adunării generale a asociaților , iar potrivit art.196 din același titlu , în ce privește dreptul de a ataca hotărârile adunării generale , se aplică și societăților cu răspundere limitată , dispozițiile prevăzute pentru societățile pe acțiuni , reglementate la art.132 din lege . Or, potrivit art.132 alin.4 „ administratorii nu pot ataca hotărârile adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție ”. Reglementarea își găsește rațiunea în aceea că funcția de administrator se exercită după regulile de la mandat (conform art.72 din LSC), având un caracter intuitu personae, esențialmente revocabil , potrivit dispozițiilor mandatului comercial (art.1552, 1553 Cod civil).

Altfel spus , mandatul , are în vedere , în principal interesul mandantului și fiind intuitu personae, el nu mai subzistă , dacă încrederea acordată mandatarului a dispărut și prin urmare , revocarea administratorilor poate interveni oricând . În sfârșit , dispozițiile art.197 alin.2 și 3 din LSC conform cărora administratorii , asociați sau neasociați , într -o societate cu răspundere limitată nu pot primi , fără autorizarea adunării generale , mandatul de administrator în alte societăți concurente și nu pot face comerț concurent pe cont propriu sau pe contul altei persoane , sub sancțiunea revocării , precum și trimiterea la art.75, 76 , 77 alin.1 și 79 din LSC, aplicabile și societăților cu răspundere limitată , impun cu forța evidenței concluzia că administratorii nu pot ataca hotărârile adunării generale privind revocarea lor din funcție , revocare care exprimă o denunțare unilaterală a contractului de mandat . Cum regulile privitoare la mandat aplicabile administratorilor într -o societate pe acțiuni , cât și celor din societățile cu răspundere limitată , sunt aceleași , dezlegarea dată de instanțe , în sensul că dispozițiile art.132 (4) se aplică numai societăților pe acțiuni , nu are niciun fundament legal, distinct de faptul că , instanțele nu explicitează , considerentele care ar impune o atare concluzie .