Decizia nr. 1883/2010 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Prin acțiunea înregistrată la data de 26 februarie 2009 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamantul D.M.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.P.R., ca prin hotărârea instanței să se constate nulitatea absolută a procesului verbal al adunării generale ordinare al acționarilor societății pârâte din data de 23 ianuarie 2009 precum și nulitatea absolută a hotărârilor nr. 1, 2 și 3 adoptate de adunarea generală la acea dată pentru fraudarea legii și a actului constitutiv al companiei. Potrivit reclamantului adunarea generală s-a ținut fără îndeplinirea formalităților de convocare, prevăzute de lege și actul constitutiv, în condițiile în care, în calitatea sa de președinte al consiliului de administrație nu a dispus o asemenea măsură. Susține reclamantul că cei doi acționari ai C.N.P.R. nu au dat mandat persoanelor care i-au reprezentat în Adunarea generală cu privire la revocarea sa din funcția de președinte al Consiliului Administrației și numirea altor persoane în locul celor revocați, ceea ce în opinia reclamantului, constituie o depășire a mandatului dat de cei doi acționari. Cu privire la modalitatea de vot reclamantul susține că votul nu a fost secret așa cum prevăd dispozițiile Legii nr. 31/1990 republicat și ale actului constitutiv. Pârâta C.N.P.R. s-a apărat invocând excepția lipsei calității procesual active a reclamantului, în raport de dispozițiile art. 132 alin. (4) din Legea Societăților Comerciale (LSC) precum și excepția lipsei de interes, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii în anulare, adunarea generală fiind convocată în condițiile art. 121 din L.S.C., toți acționarii companiei fiind prezenți prin reprezentații legali.

Prin sentința comercială nr. 7845 din 21 mai 2009 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, ca primă instanță a hotărât următoarele: - a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului pentru capetele de cerere privind nulitatea absolută a procesului verbal al A.G.O. din 23 ianuarie 2009 și nulitatea absolută a hotărârii nr. 2 adoptate la acea dată prin care s-a aprobat revocarea din funcția de administrator și președinte al Consiliului Administrației a reclamantului; a admis excepția lipsei de interes privind constatarea nulității absolute a hotărârilor nr. 1 și 3 din aceiași dată, prin care s-a aprobat modificarea remunerației membrilor Consiliului Administrației conform prevederilor H.G. nr. 1715/2008 și a fost împuternicit noul Consiliul de Administrație să renegocieze clauzele contractului de mandat încheiat cu reclamantul la data de 14 aprilie 2008 în sensul stabilirii unei remunerații brute în cuantum de 6.691 lei conform prevederilor O.U.G. nr. 222/2008. Prima instanță a reținut că în raport de prevederile art. 134 alin. (4) din L.S.C. potrivit cărora membrii consiliului de administrație, respectiv ai consiliului de supraveghere nu pot ataca hotărârile adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție, reclamantul, în calitate de membru și Președinte al Consiliului Administrației al Companiei nu are calitate procesual activă în cauză în ce privește acțiunea în nulitatea hotărârii nr. 2 prin care a fost revocat din funcțiile deținute în Consiliul de Administrație și în mod corespunzător în cererea de constatare a nulității procesului verbal al adunării generale. Cu privire la hotărârile nr. 1 și nr. 3 adoptate în aceiași adunare generală, tribunalul a apreciat că reclamantul nu justifică un interes legitim, deoarece acțiunea în anulare are un caracter social, fiind exercitată exclusiv în interesul societății și al acționarilor, iar reclamantul tinde la valorificarea unui interes strict personal, derivând din contractul de mandat încheiat cu C.N.P.R.

Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței pronunțate de tribunal, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 481 din 17 noiembrie 2008. Instanța de control judiciar a confirmat ca legale dezlegările date de prima instanță, apreciind că dispozițiile art. 132 alin. (4) din L.S.C. interzic, în mod absolut, administratorului să atace hotărârea de revocare a sa din funcție indiferent de motivele de nulitate invocate. II. Recursul

La data de 16 decembrie 2009 reclamantul D.M.T. a declarat recurs, în termen legal împotriva deciziei nr. 481 a Curții de Apel, solicitând casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Recurentul și-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7,8 și 9 C. proc. civ., criticile formulate vizând următoarele aspecte: - instanța de apel nu a motivat neaplicarea în speță a dispozițiilor art. 132 alin. (3) din L.S.C. potrivit cărora motivele de nulitate absolută pot fi invocate de orice persoană interesată, iar dreptul la acțiune este imprescriptibil, și totodată nu a dat eficiență juridică condițiilor și principiilor nulității absolute; - referitor la interesul reclamantului instanțele deși rețin că reclamantul are calitate procesuală să atace hotărârile nr. 1 și 3, în mod greșit apreciază că nu are interes, deși prin reducerea indemnizației, reclamantul este direct prejudiciat, interesul reclamantului fiind mai bine caracterizat decât al unui terț; - cu privire la anularea procesului verbal al ședinței, motivele invocate respectiv, încălcarea dispozițiilor art. 129 din L.S.C. nu a fost sancționată de instanță, deși în absența convocării adunării o serie de aspecte nu puteau fi verificate; - votul și deciziile adunării generale sunt nule, și urmare încălcării dispozițiilor art. 130 alin. (2) din L.S.C. care prevăd obligatoriu votul secret pentru revocarea sau numirea membrilor Consiliului Administrației, și a dispozițiilor art. 125 alin. (3) din L.S.C. potrivit cărora procurile de reprezentare trebuie depuse în original cu 48 ore înainte de adunare sub sancțiunea pierderii executivului de vot. În cauză intimata C.N.P.R. a formulat întâmpinare la data de 20 mai 2010 prin care a solicitat respingerea recursului promovat de reclamanta care nu are calitate procesual activă să atace hotărârile de revocare a sa din funcție. Înalta Curte verificând legalitatea deciziei atacate în raport de criticile formulate constată că recursul este nefundat pentru considerentele ce urmează:

Circumstanțial, Curtea observă că recurentul nu respectă întrutotul exigențele impuse de art. 302 1 C. proc. civ. cu privire la conținutul cererii de recurs, care trebuie să cuprindă pe lângă indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază o dezvoltare de sine stătătoare a fiecărui motiv. În cauză, recurentul dezvoltă global cele trei motive de nelegalitate invocate, cu argumente care nu sunt subsumate fiecărui motiv în parte, și care se întrepătrund astfel încât raționamentul său juridic este deficitar sub aspectul clarității și acurateței. Distinct de acestea o serie de încălcări vizează fondul acțiunii în anulare formulate, respectiv nelegalități care în opinia recurentului afectează valabilitatea hotărârilor adoptate prin încălcare dispozițiilor din L.S.C. referitoare la convocare întocmirea procesului verbal al adunării modul de reprezentare al acționariatului, aspecte care însă nu au fost examinate de instanțe în condițiile în care dezlegarea dată în cauză a vizat numai excepția lipsei calității procesual active și a lipsei de interes, fără antamarea fondului cauzei, dat fiind caracterul dirimant al excepțiilor găsite întemeiate. Cu aceste precizări, examinând criticile formulate, numai în raport de soluția adoptată prin decizia ce face obiectul recursului, Curtea constată că motivul întemeiat pe art. 304 pct. 7 nu subzistă deoarece niciuna din cele două ipoteze ale art. 304 pct. 7 nemotivarea sau existența unor argumente contradictorii ori străine de cauză, nu regăsesc în cuprinsul hotărârii instanței de apel, care examinând cele două excepții în temeiul cărora prima instanță a respins acțiunea în anulare, își motivează punctul de vedere. Referirea instanței la dispozițiile art. 132 alin. (3) invocate de reclamant, este explicită, iar concluzia reținută în sensul că din modul de redactare a art. 132 și de poziționare a celor 10 alineate rezultă indubitabil interdicția atacării de către membrii consiliului de administratori a hotărârilor de revocare din funcție, indiferent de motivele de nulitate invocate, este corectă. Dispozițiile art. 132 alin. (3) din L.S.C. precizează că acțiunea în constatarea nulității absolute poate fi formulată și de orice persoane interesate înțelegând prin aceasta și un terț, respectiv o persoană care nu are calitatea de acționar, dar care trebuie să justifice un interes. În privința administratorului societății însă, dispozițiile art. 132 alin. (4) prevăd imperativ și expres că aceștia nu pot atacata hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție, așa încât susținerea recurentului că potrivit art. 132 alin. (3) are calitate procesuală să atace revocarea sa din funcție, în condițiile în care invocă motive de nulitate absolută nu are nici un fundament legal, deoarece în această ipoteză,. interdicția expresă din art. 132 alin. (4) nu și-ar mai găsi justificare, iar termenii utilizați de legiuitorul activ în redactarea art. 132 alin (4) nu permit nicio excepție, interdicția vizându-i expres pe membrii Consiliului de administrație. Interdicția legală prevăzută de art. 132 alin. (4) în ce privește pe administratori de a ataca hotărârile de revocare din funcție, este o consecință a principiului revocabilității mandatului prevăzut de art. 1552 pct. 1 C. civ., având în vedere că raporturile dintre societate și administratori se întemeiază pe un contract de mandat comercial, cu un conținut contractual, dar și legal, așa cum prevăd expres dispozițiile art. 72 din L.S.C. cuprinse în Titlul III al legii referitor la dispoziții comune privind funcționarea societăților comerciale. În acest context legal excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului de a ataca hotărârea de revocare din funcție a fost corect dezlegată de instanțele care s-au pronunțat în cauză, criticile formulate de recurent nu relevă nici un aspect de încălcare sau aplicare greșită a legii. Altfel spus acțiunea în nulitate întemeiată de dispozițiile art. 132 din L.S.C. cuprinde norme speciale care complinesc norma generală și nu permit opțiunea între aplicarea normei generale și cea a normei speciale, astfel încât, și terții care ar justifica un interes în promovarea unei acțiuni în nulitate trebuie să se supună exigențelor impuse de art. 132 din L.S.C. Reglementarea acțiunii în nulitate prevăzute de art. 132 are un caracter exclusiv, ceea ce însemnă că în actualul context legislativ nu există posibilitatea alegerii între introducerea unei acțiuni întemeiate pe dreptul comun în materie de nulități și a unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 132 din L.S.C. În ce privește interesul invocat de recurent în anularea Hotărârilor nr. 1 și 3 prin care s-a decis modificarea remunerației membrilor consiliului de administrație (Hotărârea nr. 1) și renegocierea clauzelor contractului de mandat încheiat cu reclamantul la 14 aprilie 2008 (Hotărârea nr. 3), valorificarea acestui interes personal și direct de reparare a prejudiciului produs prin revocarea sa din funcția de administrator și reducerea indemnizației nu justifică promovarea unei acțiuni de nulitate întemeiată pe art. 132, deoarece intră în contradicție evidentă cu dispozițiile art. 132 alin. (4) și încalcă voința mandatului și dreptul său de revocare. În alte cuvinte, prejudiciul produs administratorului în ipoteza revocării intempestive și fără justă cauză, poate fi reparat, pe calea unei acțiuni în daune interese prevăzută de L.S.C. în art. 137 alin. (4) și nu prin promovarea unei acțiuni în nulitatea hotărârii adunării generale de revocare din funcție. Celelalte critici formulate de recurent vizând fondul acțiunii în anulare nu vor fi examinate, așa cum s-a arătat în preambulul acestor considerente deoarece ele exced hotărârii atacate prin prezentul recurs în cadrul căruia dezlegarea dată s-a limitat la examinarea excepțiilor neantamând fondul cauzei. Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) va respinge prezentul recurs ca nefondat.