ÎCCJ, decizie (scj.ro #213688)

Încetarea mandatului administratorului societății prin aplicarea votului cumulativ. Acțiune în daune-interese. Condiții și efecte în raport cu dispozițiile art. 32 alin. (7) din O.U.G. nr. 109/2011. Înlăturarea de la aplicare a dispozițiilor art. 137 ind. 1 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 ca efect al incidenței principiului

specialia generalibus derogant

Cuprins pe materii : Drept comercial. Societățile. Funcționarea societăților. Societățile pe acțiuni

Index alfabetic : Acțiune în daune-interese

- Contract de administrare

- Clauză penală

- Revocare mandat administrator

- Vot cumulativ

- Principiul neretroactivității legii civile

- Principiul specialia generalibus derogant

C. proc. civ., art. 425 alin. (1) lit. b)

O.U.G. nr. 109/2011, art. 1, art. 2 pct. 2 lit. b), art. 32 alin. (7)

Legea nr. 31/1990, art. 137 ind. 1 alin. (4)

C. civ., art. 2032 alin. (1), art. 2532 alin. (1)

Legea nr. 187/2023, pct. 48

Potrivit art. 32 alin. (7) din O.U.G. nr. 109/2011, „Membrii consiliului de administrație sau ai consiliului de supraveghere în funcție la data adunării generale, care nu sunt reconfirmați prin vot cumulativ ca membri ai consiliului de administrație sau ai consiliului de supraveghere, sunt considerați revocați din funcție prin hotărârea adunării generale. În cazul revocării administratorilor prin aplicarea metodei votului cumulativ, această revocare nu va fi considerată revocare fără justă cauză și societatea nu va fi obligată la plata de daune-interese”.

În condițiile în care, urmare a numărării voturilor cumulate, administratorul nu a fost reconfirmat în funcție de către acționarii societății, în mod judicios a reținut instanța de apel că mandatul acestuia a încetat prin aplicarea votului cumulativ (procedură simetrică procedurii de numire în funcție), respingând apelul reclamantului.

Dispozițiile art. 137

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990, care reglementează dreptul la despăgubiri al administratorului revocat fără justă-cauză, reprezintă norma generală referitoare la încetarea contractului de mandat al administratorilor societăților pe acțiuni.

Conform principiului specialia generalibus derogant, legea generală este înlăturată de la aplicare ori de câte ori există o dispoziție specială într-o materie dată, în mod corect curtea de apel aplicând cu prioritate norma specială edictată de art. 32 alin. (7) din O.U.G. nr. 109/2011, în forma în vigoare la data numirii în funcția de administrator.

Astfel, în mod corect societatea nu a fost obligată la plata de daune-interese către administratorul reclamant, revocarea acestuia în condițiile art. 32 alin. (7) din O.U.G. nr. 109/2011 neputând fi considerată fără justă cauză.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2643 din 12 decembrie 2023

Prin

cererea de chemare în judecată,

înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, la 10.02.2021, sub dosar nr. x/85/2021, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta Societatea Națională de Gaze Naturale B. S.A., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 293.408 lei, cu titlul de daune-interese (compensație), datorată potrivit clauzei penale înscrise în contractul de administrare nr. 20733/9.07.2018, încetat intempestiv și nejustificat din inițiativa pârâtei; obligarea pârâtei la plata sumei de 21.565,88 lei, reprezentând penalități conform contract, în procent de 0,15%/zi, calculate de la data de 22.04.2021 și până la data introducerii acțiunii (11.06.2021); obligarea pârâtei la plata unor penalități în procent de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere, aplicat la suma de 203.408 lei, începând cu data de 12.06.2021 și până la data plății efective.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 31/1990, art. 216, art. 2031-2032, art. 1538 C. civ., precum și pe dispozițiile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

Prin

sentința

nr. 322/C/2022, pronunțată de Tribunalul Sibiu, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Gaze Naturale B. S.A., ca neîntemeiată, și s-a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel, care a fost respins, ca neîntemeiat, prin

decizia

nr. 139/2023 din 6 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, Secția a II-a civilă.

La 11 iunie 2023, în termen legal, reclamantul a declarat

recurs

împotriva acestei decizii, solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate, admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe sau, reapreciind asupra normelor de drept aplicabile, instanța de recurs să dispună admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.

A solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Pentru început, recurentul prezintă parcursul procesual al dosarului și argumentele expuse în fața primei instanțe și în apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs, susține că unul dintre motivele de apel s-a referit la lipsa motivării hotărârii pronunțate de prima instanță, însă instanța de apel, făcând o amplă argumentare a noțiunii de motivare a hotărârii judecătorești, a considerat că apelul este nefondat sub acest aspect.

Astfel, recurentul consideră că modalitatea în care instanța de apel a tratat critica referitoare la insuficienta motivare a sentinței primei instanțe atrage incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât decizia cuprinde motive străine de natura cauzei, respectiv o lungă serie de trimiteri la diverse decizii de speță, fără nicio legătură cu cauza de dedusă judecății.

Prin urmare, solicită să se observe faptul că, pe de o parte, prima instanță nu a motivat corespunzător sentința pronunțată, iar, pe de altă parte, instanța de apel, a argumentat cu motive formale, contradictorii și străine de natura cauzei soluția de respingere a apelului, aspect ce îmbracă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susține că decizia este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor Codului civil, referitoare la contractul de mandat, precum și cu aplicarea greșită a Legii nr. 31/1990 și O.U.G. nr. 109/2011.

În acest sens, recurenta apreciază că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 72, art. 137 ind. 1 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, art. 216 alin. (2), art. 2031 alin. (1), art. 2032, art. 1538 alin. (4) C. civ., art. 23 alin. (7) teza finală din O.U.G. nr. 109/2011, precum și dispozițiile art. 36 alin. (2) și (4) din contractul de administrație, al căror conținut îl evocă în cadrul memoriului de recurs.

Susține că nu s-a făcut nicio probă din care să rezulte altceva decât voința - nejustificată în vreun mod - a acționarilor, manifestată prin metoda votului cumulativ.

Totodată, învederează că, deși dreptul de revocare este de esența mandatului, totuși, între dreptul societății de a revoca mandatul (chiar manifestat colectiv prin metoda votului cumulativ) și drepturile recurentului rezultând din contractul de mandat, trebuie să existe un just echilibru, care, odată încălcat, se poate restabili doar prin acordarea de daune-interese, cu atât mai mult cu cât s-a activat clauza penală, înscrisă în art. 36 alin. (2) și (4) din contract.

Mai susține autorul prezentei căi de atac că, și dacă s-ar putea aprecia că prin raportare la dispozițiile art. 32 alin. (7) teza finală din O.U.G. nr. 109/2011, în cazul revocării administratorilor prin aplicarea metodei votului cumulativ, această revocare nu va fi considerată revocare fără justă cauză și societatea nu va fi obligată la plata de daune-interese, totuși, în niciun caz textul de lege exonerator nu acoperă și natura intempestivă a revocării intervenite în aceste condiții.

În opinia recurentului, dispozițiile art. 32 alin. (7) teza finală din O.U.G. nr. 109/2011 nu pot fi interpretate ca un drept absolut și discreționar al acționarilor de a uza de votul cumulativ pentru a îndepărta administratorii în plin mandat, respectiv ca o limitare a răspunderii acționarilor, fără ca acest lucru să aibă vreo urmare asupra societății.

Or, susține că acest argument a fost îndepărtat fără nicio motivare concretă de către instanțele anterioare.

În continuare, recurentul susține că a demonstrat incontestabil că revocarea sa din mandatul de administrator a fost atât nejustificată, cât și intempestivă. Cu privire la caracterul intempestiv al revocării, arată că acesta este evident, nefiind nevoie de probe suplimentare, atât timp cât a intervenit în plină derulare a contractului și fără niciun avertisment prealabil.

Însă, instanța de apel nu a făcut o analiză temeinică a acestui mod de revocare, limitându-se la a critica în mod indirect sursa citată de reclamant - dicționarul explicativ al limbii române - pentru definirea termenului „intempestiv”.

Cât timp contractul de mandat se afla în plină desfășurare și nu exista nimic care să anunțe, să ceară sau să justifice o potențială schimbare a condițiilor în care societatea era administrată, recurentul susține că revocarea intervenită în modalitatea descrisă este în mod clar una intempestivă.

În plus, arată că, punctul de pe ordinea de zi a ședinței adunării generale din 11.03.2021, care a permis revocarea recurentului, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 786/24.02.2021, deci după convocarea inițială realizată prin publicarea în Monitorul Oficial nr. 484/04.02.2021.

Or, susține că a demonstrat, cu extrase din Monitorul Oficial, că această metodă de completare ulterioară a ordinii de zi este uzitată de societate doar atunci când se dorește includerea pe ordinea de zi a adunării generale a unor puncte sensibile, cum ar fi și cel ce a dus la revocarea recurentului în plin mandat.

În concluzie, întrucât mandatul său a fost revocat nejustificat și intempestiv, consideră recurentul că s-a activat clauza penală, potrivit căreia i s-a născut dreptul de a primi compensația stipulată în mod expres în contract.

Recursul a fost comunicat intimatei-pârâte, care la 23 august 2023 a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului la 28.08.2023, care nu a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul declarat în cauză, în baza motivelor invocate și a temeiurilor de drept incidente, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Subsumat motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant invocă faptul că decizia atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, întrucât, pentru a respinge primul motiv de apel, instanța de prim control judiciar a făcut referire la o serie de decizii de speță fără nicio legătură cu cauza dedusă judecății.

Înalta Curte reține că acest motiv de casare este nefondat, instanța de apel argumentând soluția pronunțată, cu respectarea cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în acest sens prezentând raționamentul logico-juridic pentru care au fost înlăturate criticile formulate de apelantul-reclamant într-o modalitate ce permite controlul efectuat de către instanța superioară.

Instanța supremă reține că prin sentința primei instanțe a fost respinsă acțiunea reclamantului, ca nefondată.

Prin apelul declarat în cauză, așa cum corect a reținut și instanța de apel, s-a criticat, sub un prim aspect, modalitatea în care instanța de fond a înțeles să motiveze respingerea cererii de chemare în judecată, reclamantul-apelant apreciind că sentința nu respectă dispozițiile art. 425 C. proc. civ., iar motivele sumare pentru care acțiunea a fost respinsă sunt contradictorii și abordează o logică greu de înțeles, prin raportare la termenii utilizați.

În acest context, în considerentele deciziei atacate, contrar susținerilor recurentului-pârât, instanța de prim control judiciar a analizat sentința primei instanțe din perspectiva criticilor invocate, constatând că, prima instanță, pe baza celor invocate în cererea de chemare în judecată și în întâmpinare, a arătat motivele de fapt și de drept pentru care a ajuns la concluzia că, în cauză, revocarea reclamantului din funcția de administrator al societății s-a realizat în temeiul art. 32 din O.U.G. nr. 109/2011, fapt evidențiat chiar în cadrul hotărârii Adunării Generale a Acționarilor din 11.03.2021 și că, revocarea din funcție nu a fost intempestivă sau fără justă cauză și s-a produs în temeiul unei dispoziții legale speciale, derogatorie de la normele dreptului comun, reprezentat de dispozițiile art. 137 ind. 1 alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 31/1990.

Astfel, a reținut instanța de apel că, instanța de fond, pe baza probelor administrate, a identificat în mod corect raportul juridic dintre părți, a stabilit sediul materiei, respectiv legile speciale și legile generale care guvernează contractul de mandat și a analizat în mod exhaustiv problematica legalității revocării reclamantului din funcția de administrator prin raportare la dispozițiile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aceasta fiind legea specială în materie.

Prin urmare, în mod nefondat invocă recurentul faptul că motivarea respingerii primului motiv de apel cuprinde considerente contradictorii și străine de natura cauzei, cât timp considerentele instanței de apel sunt prezentate într-un mod logic care justifică soluția din dispozitiv.

Faptul că, în cadrul raționamentului juridic, instanța de apel a făcut referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, privind interpretarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și la modul în care Înalta Curte de Casație și Justiție și instanțele naționale s-au raportat la această interpretare obligatorie, nu poate fi apreciată ca fiind străină de natura cauzei, cât timp chiar reclamantul-apelant a invocat, prin memoriul de apel, nesocotirea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenție.

În fine, instanța supremă reține că recurentul a invocat formal existența unor motive contradictorii, de vreme ce nu a indicat, în concret, niciun element contradictoriu în conținutul deciziei atacate.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Din această perspectivă, recurentul-reclamant invocă, în esență, faptul că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 2032 alin. (1) C. civ., potrivit cărora, „mandantul care revocă mandatul rămâne ținut să își execute obligațiile față de mandatar.

El este, de asemenea, obligat să repare prejudiciile suferite de mandatar, din cauza revocării nejustificate ori intempestive

”, cât și pe cele ale art. 32 alin. (7) teza finală din O.U.G. nr. 109/2011, potrivit cărora, „în cazul revocării administratorilor prin aplicarea metodei votului cumulativ, această revocare nu va fi considerată revocare fără justă cauză și societatea nu va fi obligată la plata de daune-interese”.

Critica este nefondată.

Potrivit stării de fapt necontestate de părți, instanța supremă reține că, prin hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor B. S.A. nr. 8/06.07.2018, prin metoda votului cumulativ, recurentul A. a fost numit în funcția de administrator al consiliului de administrație al pârâtei. Ulterior, între părți a fost încheiat contractul de administrație nr. 20733/10.07.2018, prin care reclamantul a fost numit în funcția de administrator al recurentei, pentru o durată de 4 ani, până la 07.07.2022.

În data de 11.03.2021, la ședința Adunării Generale Ordinare a Acționarilor S.N.G.N. B. S.A., prin aplicarea metodei de selecție/revocare a votului cumulativ, au fost aleși noi membri ai consiliului de administrație, iar reclamantul A., administrator în funcție, urmare a numărării voturilor cumulate, nu a fost confirmat în funcție de către asociații societății.

Instanța de recurs constată că raportul contractual dintre părți este reglementat de dispozițiile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, invocate și de recurentul-reclamant, în raport de dispozițiile art. 1 și art. 2 pct. 2 lit. b) din acest act normativ.

Potrivit art. 32 alin. (7) din ordonanță, varianta în vigoare la data încheierii contractului (10.07.2018), „Membrii consiliului de administrație sau ai consiliului de supraveghere în funcție la data adunării generale, care nu sunt reconfirmați prin vot cumulativ ca membri ai consiliului de administrație sau ai consiliului de supraveghere, sunt considerați revocați din funcție prin hotărârea adunării generale. În cazul revocării administratorilor prin aplicarea metodei votului cumulativ, această revocare nu va fi considerată revocare fără justă cauză și societatea nu va fi obligată la plata de daune-interese

”

.

Prin urmare, raportat la starea de fapt, pe care, de altfel, instanța de recurs nu o poate reanaliza în această etapă procesuală din care rezultă că, urmare a numărării voturilor cumulate, mandatul recurentului nu a fost reconfirmat în funcție de către acționarii societății, în mod judicios a reținut instanța de apel că mandatul acestuia a încetat prin aplicarea votului cumulativ (procedură simetrică procedurii de numire în funcție a recurentului), iar, în temeiul art. 32 alin. (7) din O.U.G. nr. 109/2011, forma în vigoare la data încheierii contractului, această revocare nu poate fi considerată fără justă cauză și societatea nu va fi obligată la plata de daune-interese.

Faptul că instanța de apel a reținut că nu pot fi acordate daune-interese pentru revocarea mandatului, intervenită în condițiile art. 32 alin. (7) din O.U.G. nr. 109/2011, nu poate fi considerată o interpretare limitativă a acestor dispoziții. Instanța de prim control judiciar a procedat corect, în virtutea principiilor de drept

ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus

și

tempus regit actum

, raportându-se la forma ordonanței de la momentul încheierii contractului de mandat al recurentului.

În plus, instanța supremă reține că, deși, prin pct. 48 din Legea nr. 187/2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 594/29.06.2023, legiuitorul a abrogat dispozițiile art. 32 din ordonanță, acest lucru nu poate profita recurentului, întrucât legea civilă nu retroactivează.

Nu vor fi reținute criticile prin care recurentul susține că ar fi trebuit avute în vedere dispozițiile art. 137

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990 privind societățile, întrucât acest text de lege, care reglementează dreptul la despăgubiri al administratorului revocat fără justă-cauză, reprezintă norma generală referitoare la încetarea contractului de mandat al administratorilor societăților pe acțiuni. Conform principiului

specialia generalibus derogant,

legea generală este înlăturată de la aplicare ori de câte ori există o dispoziție specială într-o materie dată. Astfel, în mod corect, curtea de apel a aplicat cu prioritate norma specială edictată de art. 32 alin. (7) din O.U.G. nr. 109/2011, în forma în vigoare la 10.07.2018, data numirii recurentului-reclamant în funcția de administrator, și a respins apelul formulat de reclamant, apreciind că nu se impune acordarea daunelor-interese.

Restul criticilor recurentului-reclamant privind aprecierea caracterului subit/neașteptat/intempestiv al revocării, prin raportare la un element temporal, respectiv completarea ulterioară a ordinii de zi cu punctul care a permis revocarea mandatului recurentului, precum și cu privire la lipsa unei culpe în exercitarea mandatului, nu poate face obiectul cercetării în această etapă procesuală, pentru că privește aspecte de netemeinicie a deciziei atacate, iar nu de nelegalitate a ei.

În plus, în mod corect a reținut instanța de apel faptul că, din economia textului de lege, respectiv art. 32 alin. (7) din O.U.G. nr. 109/2011, nu rezultă explicit, nici implicit, obligația efectuării unei analize a activității administratorului, spre deosebire de prevederile generale ale art. 137 ind. 1 din Legea nr. 31/1990, care, așa cum s-a arătat, nu sunt aplicabile în cauză.

Raportat la dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care dispun în sensul că în recurs se examinează conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, instanța supremă reține că, în această cale de atac extraordinară, nedevolutivă, nu se poate analiza temeinicia deciziei atacate, indiferent de gradul de nemulțumire a recurentului cu privire la faptul că, în urma analizării probelor, instanța de apel a reținut că revocarea nu a avut un caracter intempestiv.

De altfel, aceleași argumente au fost invocate și prin memoriul de apel, recurentul primind deja un răspuns din partea primei instanță de control judiciar. Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurentul tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor lui, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

Relevante în speță sunt și considerentele deciziei nr. 643/2005 a Curții Constituționale a României. Astfel, în opinia Curții, „hotărârea adunării generale a acționarilor privitoare la revocarea din funcție a administratorului societății comerciale reprezintă o modalitate de stingere a mandatului acestuia, respectiv o aplicare a regulii generale înscrise în art. 1552 pct. 1 și în art. 1553 C. civ., care prevăd că mandantul poate revoca mandatul încredințat «când voiește» și că rațiunea pentru care hotărârea adunării generale nu poate fi atacată este aceea că mandatul administratorului societății comerciale se acordă

intuitu personae

și are la bază încrederea reciprocă dintre părți, iar dacă această motivație încetează, nici contractul nu mai poate fi menținut. În aceste condiții, administratorul nu ar putea opune adunării generale a acționarilor un drept care să fie ocrotit prin accesul la justiție, însă, mandantul poate fi obligat la dezdăunări, în condițiile legii.”

Or, pe de o parte, în cauză, dispozițiile art. 32 alin. (7) din O.U.G. nr. 109/2011 prevăd expres că nu se acordă despăgubiri în cazul revocării mandatului administratorului prin metoda votului cumulativ, această modalitate de revocare nefiind considerată fără justă cauză, iar, pe de altă parte, instanța de apel a stabilit, pe baza probatoriului, că revocarea nu a fost nici intempestivă, astfel că dispozițiile art. 2532 alin. (1) C. civ., invocate de recurent, nu sunt aplicabile.

Este pertinentă reținerea instanței de apel, în sensul că, întrucât reclamantul a fost numit administrator tot prin metoda votului cumulativ, acesta a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască faptul că, oricând, pe durata mandatului, există posibilitatea ca în situația organizării procedurii votului cumulativ să nu fie reconfirmat în funcție de către Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor.

Având în vedere că încetarea contractului de mandat al recurentului A. a intervenit după aplicarea votului cumulativ de către acționării societății, în temeiul dispozițiilor art. 32 alin. (7) din O.U.G. nr. 109/2011, corect s-a reținut că în prezenta speță nu este incident art. 36 alin. (2) și alin. (4) din contractul de administrație, invocat de recurentul-reclamant, în vederea obligării intimatei-pârâte la plata unor sume cu titlu de daune-interese și unor penalități, în cuantum de 0,15 % pentru fiecare zi de întârziere.

În considerarea tuturor argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că motivele invocate de către recurent nu pot să determine o modificare a deciziei din apel, care astfel se dovedește a fi legală; de aceea, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins, ca nefondat.