ÎCCJ, decizie (scj.ro #119914)

Decizie a consiliului de administrație. Acțiune în anulare formulată de administratori. Condiții și efecte

Cuprins pe materii : Drept comercial. Funcționarea societăților

Index alfabetic : acțiune în anulare

hotărâre a Consiliului de administrație

excepția inadmisibilității

N.C.C., art. 2 alin. (2), art. 6 alin. (2), alin. (5), art. 216 alin. (1), alin. (7)

Legea nr. 31/1990, art. 114 alin. (1), art. 132, art. 291

C. proc. civ. din 1865, art. 129 alin. (5)

Hotărârile consiliului de administrație care nu au fost adoptate în executarea delegării exercițiului atribuțiilor adunării generale, astfel cum prevăd dispozițiile art. 114 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, nu pot fi atacate cu

acțiune în anulare, nefiindu-le aplicabile dispozițiile art. 132, cu excepția alin. (6) și (7) și cele ale art. 133 din Legea societatilor.

Prin urmare, menținerea sau invalidarea unei decizii obișnuite a consiliului de administrație este atributul adunării generale, în virtutea activității de control a gestiunii administratorilor, acțiunea în anulare formulată de administratori împotriva unei astfel de decizii nefiind admisibilă.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 165 din 22 ianuarie 2015

Prin sentința nr. 17 din data de 20.02.2014 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

, a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii și s-a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanții P.I. și L.L.M. împotriva pârâtei SC S. SA, având ca obiect anularea hotărârilor Consiliului de Administrație a SC S. SA, cu nr. 15/03.12.2012, nr. 16/10.12.2012 și nr. 17/28.12.2012, fiind obligați reclamanții să plătească pârâtei suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată.

Asupra excepției de inadmisibilitate a cererilor de anulare a Hotărârilor nr. 15/03.12.2012, nr. 16/10.12.2012 și nr. 17/28.12.2012 ale Consiliului de Administrație al SC S. SA, instanța de fond a apreciat că aceasta este întemeiată, reținând că, din analiza cererilor de chemare în judecată, rezultă că reclamanții P.I. și L.L.M. au solicitat anularea

Hotărârii nr. 15/03.12.2012

a Consiliului de Administrație al SC S. SA, prin care s-au respins planurile de management ale directorului general P.I. și directorului economic L.L.M., a

Hotărârii nr. 16/10.12.2012

a Consiliului de Administrație al SC S. SA, prin care s-a aprobat începerea procedurii de selecție a candidaților pentru funcțiile de director general și director economic la SC S. SA și conținutul „Anunțului” de selecție, precum și a

Hotărârii nr. 17/28.12.2012

a Consiliului de Administrație al SC S. SA, prin care au fost revocați din funcția de director general – domnul P.I. și din funcția de director economic – domnul L.L.M.

Instanța de fond a constatat că aceste hotărâri ale consiliului de administrație nu au fost emise în baza executării delegării de atribuții prevăzută de art. 114 din Legea nr. 31/1990.

Deciziile Consiliului de Administrație considerate nelegale pot fi anulate doar prin hotărârea adunării generale a acționarilor, cu excepția cazurilor în care deciziile s-au luat în executarea delegării de atribuții, prevăzută de art. 114 din Legea nr. 31/1990. Soluția are la bază dispozițiile art. 111 lit. d) din Legea nr. 31/1990, care prevede că adunarea generală are dreptul și obligația „să se pronunțe asupra gestiunii administratorilor”. Se mai are în vedere, de asemenea, aspectul că deciziile consiliului de administrație  - organ colegial de conducere al societăților pe acțiuni au o natură deliberativă, administratorii primind mandat de conducere și administrare a societății de la adunarea generală a acționarilor.

În aceste condiții, în raport de principiul care guvernează raportul dintre adunarea generală și administratorii societății, administratorii fiind numiți de către adunarea generală, aceasta este îndreptățită să controleze actele administratorilor.

De altfel, în subsecțiunea I – „Sistemul unitar”, din secțiunea a III-a „Despre administrația societății”, din capitolul 4 – „Societățile pe acțiuni”, din titlul III din Legea nr. 31/1990 nu există o prevedere legală care să dea posibilitatea vreunei persoane de a ataca direct în justiție deciziile consiliului de administrație. În absența unei prevederi legale, deciziile consiliului de administrație nu pot fi atacate în justiție de către administratori, ci așa cum am reținut anterior doar în fața adunării generale a acționarilor.

În raport de aceste dispoziții legale, instanța de fond a apreciat ca irelevantă susținerea reclamanților P.I. și L.L.M. cu privire la faptul că, în temeiul art. 216 alin. (1) din Noul Cod civil, hotărârile consiliului de administrație pot fi atacate în justiție, reținând că norma invocată are caracterul unei norme de drept comun, ce trebuie interpretată în raport cu normele speciale cuprinse în Legea nr. 31/1990.

În concluzie, menținerea sau invalidarea unei decizii obișnuite a consiliului de administrație este de atributul adunării generale, în virtutea activității de control a gestiunii administratorilor.

Pentru motivele expuse anterior, instanța de fond a apreciat ca întemeiată excepția inadmisibilității cererilor de anulare ale hotărârilor Consiliului de Administrație ale SC S. SA cu nr. 15/03.12.2012, nr. 16/10.12.2012 și nr. 17/28.12.2012 și, în baza dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 111 lit. d) din Legea nr. 31/1990, a admis excepția inadmisibilității și a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanții P.I. și L.L.M. împotriva pârâtei SC S. SA, având ca obiect anularea hotărârilor Consiliului de Administrație al SC S. SA cu nr. 15/03.12.2012, nr. 16/10.12.2012 și nr. 17/ 28.12.2012.

Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., instanța de fond a obligat reclamanții să plătească pârâtei suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Mehedinți au declarat

apel,

în termen legal, reclamanții P.I. și L.L.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Analizând sentința prin prisma motivelor de apel invocate și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea a constatat că apelul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

În conformitate cu dispozițiile art. 114 din Legea nr. 31/1990, în vigoare la data promovării cererii în anulare, exercițiul atribuțiilor prevăzute la art. 113 lit. b), c) și f) va putea fi delegat consiliului de administrație, respectiv directoratului, prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale extraordinare a acționarilor. Delegarea atribuțiilor prevăzute la art. 113 lit. c) nu poate privi domeniul și activitatea principală a societății.

În cazul în care consiliul de administrație, respectiv directoratul, este mandatat să îndeplinească măsura prevăzută la art. 113 lit. f), dispozițiile art. 220

1

se aplică deciziilor consiliului de administrație, respectiv celor ale directoratului, în mod corespunzător.

În cazul în care consiliul de administrație, respectiv directoratul este mandatat să îndeplinească măsurile prevăzute de art. 113 lit. b) și c), dispozițiile art. 131 alin. (4) și (5), ale art. 132, cu excepția alin. (6) și (7), precum și prevederile art. 133 se aplică deciziilor consiliului de administrație, respectiv celor ale directoratului, în mod corespunzător. Societatea va fi reprezentată în instanță de către persoana desemnată de președintele instanței dintre acționarii ei, care va îndeplini mandatul cu care a fost însărcinată, până ce adunarea generală, convocată în acest scop, va alege o altă persoană.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (4) din același act normativ, membrii consiliului de administrație, respectiv ai consiliului de supraveghere nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție.

Din interpretarea coroborată a textelor de lege invocate reiese că singura excepție prevăzută expres de lege - art. 114 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, când hotărârile consiliului de administrație pot fi atacate în justiție, este cea în care acesta este mandatat să îndeplinească măsurile prevăzute de art. 113 lit. b) și c), respectiv pentru mutarea sediului social și schimbarea obiectului de activitate al societății.

Din examinarea Hotărârilor nr. 15/03.12.2012, nr. 16/10.12.2012 și nr. 17/28.12.2012 reiese că s-au respins planurile de management al directorului general P.I. și directorului economic L.L.M., s-a aprobat ulterior începerea procedurii de selecție a candidaților pentru funcțiile de director general și director economic și, respectiv, au fost revocați și din funcția de director general și director economic reclamanții P.I. și L.L.M.

În speță, Curtea a constatat că, raportat la dispozițiile hotărârilor consiliului de administrație a căror anulare se solicită de către apelanții-reclamanți, rezultă că acestea nu au fost adoptate în executarea delegării exercițiului atribuțiilor adunării generale, astfel cum prevăd dispozițiile art. 114 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Reținând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de textul de lege mai sus menționat, Curtea a constatat că Hotărârilor nr. 15/03.12.2012, nr.16/10.12.2012 și nr. 17/28.12.2012 ale Consiliului de administrație nu le sunt aplicabile dispozițiile art. 132, cu excepția alin. (6) și (7) și cele ale art. 133 din Legea nr. 31/1990 și nu pot fi atacate cu acțiune în anulare în justiție.

Prin urmare, Curtea a considerat că, în speță, concluzia instanței de fond este corectă, deciziile Consiliului de administrație nelegale putând fi anulate doar prin hotărârile adunării generale a acționarilor, singurele excepții fiind, astfel cum s-a relevat, cele prevăzute de art. 114 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

În ceea ce privește critica formulată de apelanții-reclamanți P.I. și L.L.M., ce vizează aplicarea, în speță, a dispozițiilor art. 216 Noul Cod civil, Curtea a constatat că este nefondată, întrucât, raportat la momentul promovării cererilor în anulare – 18, 19 decembrie 2012 și 25 ianuarie 2013, erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 31/1990, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, iar nu cele ale Noului Cod de procedură civilă. În acest sens, dispozițiile art. 24 din Noul Cod de procedură civilă prevăd că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Ori, în speță, prezentul litigiu a început anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă.

De asemenea, Curtea a reținut că dispozițiile O.U.G. nr. 109/2011 nu conțin norme exprese referitoare la posibilitatea anulării hotărârilor consiliului de administrație, însă, potrivit art. 25 din actul normativ, (...) unde aceasta nu dispune dispozițiile se completează cu cele ale Legii nr. 31/1990.

În ceea ce privește critica apelanților-reclamanți P.I. și L.L.M. referitoare la refuzul acționarului majoritar al SC S. SA de a convoca adunarea generală, Curtea a considerat că acesta reprezintă apărare nouă, ce nu a fost susținută la judecata pe fond a litigiului și nu poate fi invocată direct în calea de atac a apelului, conform art. 294 alin. (1) C. proc. civ. din anul 1865.

În consecință,

Curtea de Apel Craiova, Secția a II-a civilă, prin decizia nr. 263/2014 din 10 iunie 2014 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții P.I. și L.L.M

.; a obligat apelanții-reclamanți P.I. și L.L.M. la plata sumei de 2500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC S. SA.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs în cadrul termenului legal reclamanții P.I. și L.L.M., prin care au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât instanța de fond a soluționat cauza exclusiv prin prisma excepției de inadmisibilitate.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Criticile recurenților au vizat sub un prim aspect nelegalitatea deciziei pronunțată de instanța de apel întrucât a reținut o situație de fapt și de drept eronată, contrară ansamblului probelor administrate în cauză.

Astfel, în fața ambelor instanțe, reclamanții au făcut dovada că la data adoptării hotărârilor atacate se aflau în cursul executării mandatelor de director general, respectiv director economic în cadrul SC S. SA, iar în baza art. 14 din contractul de mandat ambele instanțe trebuiau să constate că reclamanții erau în drept să solicite în instanță anularea hotărârilor emise de Consiliul de Administrație al SC S. SA, întrucât acestea au fost emise cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 34, 35 și 36 din O.U.G. nr. 109/2011 și în legătură cu executarea contractelor de mandat, valabile până în anul 2016.

De asemenea, instanța de apel în mod nelegal a menținut soluția instanței de fond, care a respins acțiunea, fără a aplica corect dispozițiile art. 291 din Legea nr. 31/1990, potrivit căreia dreptul comun în materie îl reprezintă dispozițiile art. 216 alin. (1) din Noul Cod civil. La data adoptării hotărârilor atacate din anul 2011, aceste dispoziții erau în vigoare.

În concluzie, reclamanții erau în drept să atace direct în justiție cele trei hotărâri emise de consiliul de administrație, întrucât au fost emise în perioada executării mandatelor de director general și director economic, iar dispozițiile art. 114 alin. (1) și art. 132 din Legea nr. 31/1990 nu erau aplicabile.

Prin cea de a doua critică  adusă deciziei atacată, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., reținând că în exercitarea căii de atac a apelului au invocat o apărare nouă potrivit căreia au solicitat acționarului majoritar și consiliului de administrație convocarea adunării generale a SC S. SA. Recurenții arată că aceasta nu reprezintă o apărare nouă, fiind invocată și în fața instanței de fond, la termenul de judecată din data de 19 februarie 2014. Instanța de fond și cea de apel nu au reținut această situație de fapt și de drept, potrivit căreia au efectuat toate diligențele necesare pentru convocarea adunării generale, fiind de neacceptat să fie lipsiți de accesul la justiție.

În combaterea cererii de recurs, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei ca legală și temeinică.

Recursul este nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a răspunde, în prealabil, criticilor recurenților referitoare la aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 216 alin. (1) din Noul Cod civil, în virtutea dispozițiilor art. 291 din Legea nr. 31/1990.

Este adevărat că de la data de 01.10.2011 sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod Civil, normele tranzitorii fiind inserate în art. 6 din acest cod.

Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (2) N.C.C. - Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.

(5) Dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.

Prin urmare, față de aceste dispoziții, Înalta Curte reține că Hotărârile nr. 15/03.12.2012, nr. 16/10.12.2012, nr. 17/28.12.2012 ale Consiliului de Administrație al SC S. SA au fost emise după intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, însă dispozițiile acestui act normativ trebuie coroborate cu dispozițiile art. 216 alin. (7) N.C.C., care dispun în sensul că ,,

Prevederile prezentului articol se aplică în măsura în care prin legi speciale nu se dispune altfel”.

Astfel, sediul materiei care reglementează activitatea și funcționarea societăților comerciale este reprezentat de Legea nr. 31/1990 modificată și actualizată privind societățile comerciale.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (2) N.C.C., acesta reprezintă dreptul comun în raport de prevederile Legii nr. 31/1990.

În raport de aceste precizări, dispozițiile art. 291 din Legea nr. 31/1990 citate de recurenții-reclamanți pot fi interpretate numai cu luarea în considerare a reglementării din Legea nr. 31/1990 – lege specială – respectiv a dispozițiilor din Secțiunea III-a - Despre administrația societății din capitolul 4 - Societățile pe acțiuni din titlul III.

Pornind de la aceste precizări, Înalta Curte urmează a lua în examinare motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.  invocat  de recurenți, care vizează situația în care hotărârea atacată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Argumentele recurenților vizează ipoteza a doua a motivului de  nelegalitate invocat, fiind citate în acest scop dispozițiile art. 114 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 ca fiind greșit aplicate speței dedusă judecății.

Critica este nefondată

. Așa cum  bine a  reținut, în alți termeni, instanța de apel, aceste dispoziții au fost corect aplicate. În realitate, aceste dispoziții trebuie analizate în contextul măsurilor adoptate prin hotărârile atacate, din examinarea cărora reiese că s-au respins planurile de management al directorului general P.I. și directorului economic L.L.M., s-a aprobat ulterior începerea procedurii de selecție a candidaților pentru funcțiile de director general și director economic și, respectiv, au fost revocați și din funcția de director general și director economic, reclamanții P.I. și L.L.M.

În aceste  condiții, s-a pornit corect de către instanța de apel de la dispozițiile art. 114 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în speță, Curtea a constatat că, raportat la dispozițiile hotărârilor consiliului de administrație a căror anulare se solicită de către apelanții-reclamanți, rezultă că acestea nu au fost adoptate în executarea delegării exercițiului atribuțiilor adunării generale, astfel cum prevăd dispozițiile art. 114 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Art. 114 din Legea nr. 31/1990 permite adunării generale a acționarilor să delege consiliului de administrație sau directoratului atribuțiile sale de a lua hotărâri în materia mutării sediului social lit. b), schimbării obiectului de activitate cu excepția celui principal lit. c) și majorării capitalului social lit. f).

Alin. (3) al art. 114 menționează că atunci când consiliul sau directoratul exercită competențele menționate la art. 113 lit. b) și c) sunt aplicabile prevederile art. 132 privind atacarea hotărârilor adunării generale.

Așadar, nu pot face obiectul acțiunii în anulare și aceste hotărâri ale consiliului de administrație sau directoratului, cu excepția cazurilor în care deciziile s-au luat în executarea delegării de atribuții, prevăzută de art. 114 din Legea nr. 31/1990. Numai hotărârile luate de consiliu în limitele acestor delegări trebuie să fie supuse în mod natural controlului judiciar la cererea acționarilor în baza art. 132 din Legea nr. 31/1990.

Înalta Curte reține ca argumente suplimentare în sensul inadmisibilității acțiunii în nulitatea deciziilor administratorilor textul art. 111 lit. d) din Legea nr. 31/1990 care prevede că adunarea generală are dreptul să se pronunțe asupra gestiunii administratorilor. Un alt argument este principiul simetriei, dat fiind faptul că adunarea generală este singurul organ competent să se pronunțe asupra valabilității deciziilor consiliului de administrație, consecința logică fiind că tot acest organ poate lua și măsura suspendării deciziilor consiliului de administrație.

În ce privește criticile recurenților cu privire la incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 109/2011, se constată că acestea sunt irelevante, având în vedere că acest act normativ nu conține norme exprese referitoare la posibilitatea anulării hotărârilor consiliului de administrație.

Critica recurenților subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. prin prisma căreia s-a invocat ipoteza vizând motivarea contradictorie a deciziei recurate este nefondată.

Din acest punct de vedere recurenții susțin că instanța de apel nu a ținut seama de adevărata situație de fapt și de drept, iar cu încălcarea obligațiilor prevăzute de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., a constatat și reținut că recurenții-reclamanți au invocat în exercitarea căii de atac a apelului o apărare nouă.

Pentru a fi incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care face imposibil exercitarea controlului judiciar de către instanța de recurs, trebuie ca hotărârea atacată să nu cuprindă motivele pe care se sprijină, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Analizând decizia recurată, se constată din considerentele acesteia că instanța de apel a reținut în istoric toate criticile apelanților și a răspuns punctual acestora în motivarea hotărârii.

În ce privește critica formulată prin motivele de apel referitoare la refuzul acționarului majoritar al SC S. SA de a convoca adunarea generală, cu privire la care se susține că a fost invocată în fața instanței de fond, la termenul la care părțile au formulat concluzii asupra fondului cauzei,  în mod corect a reținut instanța de apel că aceasta reprezintă o apărare nouă, invocată direct în calea de atac a apelului. Acest argument nu a făcut parte din motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, situație în care instanța a respectat principiul disponibilității.

Potrivit acestui principiu părțile au posibilitatea de a dispune de obiectul procesului, precum și de mijloacele procesuale de apărare a acestui drept. În conformitate cu dispozițiile art. 112 C. proc. civ., instanța nu poate depăși limitele cererii de chemare în judecată, care va determina cadrul procesual în care se va desfășura judecata cu privire la obiect, care constituie pretenția dedusă judecății.

Pornind de la aceste precizări, Înalta Curte reține că recurenții nu pot susține lipsa de rol activ din partea instanței și încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Dintr-un alt punct de vedere, sub pretext de nemotivare, recurenții pun în discuție o reapreciere a probelor administrate, în vederea stabilirii situației de fapt, ceea ce constituie atributul suveran al instanței fondului cu condiția ca aceasta să își motiveze soluția adoptată, condiție îndeplinită în cauză.

În consecință, criticile aduse deciziei instanței de apel sunt nefondate, recursul, potrivit art. 312 C. proc. civ., fiind respins.