ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 165/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 165/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 17 din data de 20

februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii și

s-a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanții P.I. și L.L.M.

împotriva pârâtei SC S. SA, având ca obiect anularea hotărârilor Consiliului de

Administrație a SC S. SA, din 3 decembrie 2012, din 10 decembrie 2012 și din 28

decembrie 2012, fiind obligați reclamanții să plătească pârâtei suma de 1.500 RON

cheltuieli de judecată.

Asupra excepției

de inadmisibilitate a cererilor de anulare a hotărârilor din 3 decembrie 2012,

din 10 decembrie 2012 și din 28 decembrie 2012 ale Consiliului de Administrație

al SC S. SA, instanța de fond a apreciat că acasta este întemeiată, reținând că,

din analiza cererilor de chemare în judecată, rezultă că reclamanții P.I. și L.L.M.

au solicitat anularea hotărârii din 3 decembrie 2012 a Consiliului de Administrație

al SC S. SA, prin care s-au respins planurile de management ale directorului general

P.I. și directorului economic L.L.M., a hotărârii din 10 decembrie 2012 a Consiliului

de Administrație al SC S. SA, prin care s-a aprobat începerea procedurii de selecție

a candidaților pentru funcțiile de director general și director economic la SC

S. SA și conținutul „Anunțului” de selecție, precum și a hotărârii din 28

decembrie 2012 a Consiliului de Administrație al SC S. SA, prin care au fost revocați

din funcția de director general domnul P.I. și din funcția de director economic

domnul L.L.M.

Instanța de fond

a constatat că aceste hotărâri ale consiliului de administrație nu au fost emise

în baza executării delegării de atribuții prevăzută de art. 114 din Legea nr. 31/1990.

Deciziile Consiliului

de Administrație considerate nelegale pot fi anulate doar prin hotărârea adunării

generale a acționarilor, cu excepția cazurilor în care deciziile s-au luat în executarea

delegării de atribuții, prevăzută de art. 114 din Legea nr. 31/1990. Soluția are

la bază dispozițiile art. 111 lit. d) din Legea nr. 31/1990, care prevede că adunarea

generală are dreptul și obligația „să se pronunțe asupra gestiunii administratorilor”.

Se mai are în vedere de asemenea aspectul că deciziile consiliului de administrație,

organ colegial de conducere al societăților pe acțiuni au o natură deliberativă,

administratorii primind mandat de conducere și administrare a societății de la adunarea

generală a acționarilor.

În aceste condiții,

în raport de principiul care guvernează raportul dintre adunarea generală și administratorii

societății, administratorii fiind numiți de către adunarea generală, aceasta este

îndreptățită să controleze actele administratorilor.

De altfel, în

subsectiunea I, „Sistemul unitar”, din secțiunea a III-a „Despre administrația societății”,

din capitolul 4 „Societățile pe acțiuni”, din titlul III din Legea nr. 31/1990,

nu există o prevedere legală care să dea posibilitatea vreunei persoane de a ataca

direct în justiție deciziile consiliului de administrație. În absența unei prevederi

legale, deciziile consiliului de administrație nu pot fi atacate în justiție de

către administratori, ci așa cum am reținut anterior doar în fața adunării generale

a acționarilor.

În raport de aceste

dispoziții legale, instanța de fond a apreciat ca irelevantă susținerea reclamanților

P.I. și L.L.M. cu privire la faptul că, în temeiul art. 216 alin. (1) noul C. civ.,

hotărârile consiliului de administrație pot fi atacate în justiție, reținând că

norma invocată are caracterul unei norme de drept comun, ce trebuie interpretată

în raport cu normele speciale cuprinse în Legea nr. 31/1990.

În concluzie,

menținerea sau invalidarea unei decizii obișnuite a consiliului de administrație

este de atributul adunării generale, în virtutea activității de control a gestiunii

administratorilor.

Pentru motivele

expuse anterior, instanța de fond a apreciat ca întemeiată excepția inadmisibilității

cererilor de anulare ale hotărârilor Consiliului de Administrație ale SC S. SA

din 3 decembrie 2012, din 10 decembrie 2012 și din 28 decembrie 2012 și, în baza

dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 111 lit. d) din Legea

nr. 31/1990, a admis excepția inadmisibilității și a respins ca inadmisibilă acțiunea

formulată de reclamanții P.I. și L.L.M. împotriva pârâtei SC S. SA, având ca obiect

anularea hotărârilor Consiliului de Administrație al SC S. SA din 3 decembrie 2012,

din 10 decembrie 2012 și din 28 decembrie 2012.

Văzând și dispozițiile

art. 274 C. proc. civ., instanța de fond a obligat reclamanții să plătească pârâtei

suma de 1.500 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței

pronunțate de Tribunalul Mehedinți au declarat apel, în termen legal, reclamanții

P.I. și L.L.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Analizând sentința

prin prisma motivelor de apel invocate și dispozițiilor legale incidente în cauză,

Curtea a constatat că apelul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

În conformitate

cu dispozițiile art. 114 din Legea nr. 31/1990, în vigoare la data promovării cererii

în anulare, exercițiul atribuțiilor prevăzute la art. 113 lit. b), lit. c) și lit.

f) va putea fi delegat consiliului de administrație, respectiv directoratului, prin

actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale extraordinare a acționarilor.

Delegarea atribuțiilor prevăzute la art. 113 lit. c) nu poate privi domeniul și

activitatea principală a societății.

În cazul în care

consiliul de administrație, respectiv directoratul, este mandatat să îndeplinească

măsura prevăzută la art. 113 lit. f), dispozițiile art. 220

1

se aplică

deciziilor consiliului de administrație, respectiv celor ale directoratului, în

mod corespunzător.

În cazul în care

consiliul de administrație, respectiv directoratul este mandatat să îndeplinească

măsurile prevăzute de art. 113 lit. b) și lit. c), dispozițiile art. 131 alin. (4)

și alin. (5), ale art. 132, cu excepția alin. (6) și alin. (7), precum și prevederile

art. 133 se aplică deciziilor consiliului de administrație, respectiv celor ale

directoratului, în mod corespunzător. Societatea va fi reprezentată în instanță

de către persoana desemnată de președintele instanței dintre acționarii ei, care

va îndeplini mandatul cu care a fost însărcinată, până ce adunarea generală, convocată

în acest scop, va alege o altă persoană.

Totodată, potrivit

dispozițiilor art. 132 alin. (4) din același act normativ, membrii consiliului de

administrație, respectiv ai consiliului de supraveghere, nu pot ataca hotărârea

adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție.

Din interpretarea

coroborată a textelor de lege invocate, reiese că singura excepție prevăzută expres

de lege, art. 114 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, când hotărârile consiliului de

administrație pot fi atacate în justiție, este cea în care acesta este mandatat

să îndeplinească măsurile prevăzute de art. 113 lit. b) și lit. c), respectiv pentru

mutarea sediului social și schimbarea obiectului de activitate al societății.

Din examinarea

hotărârilor din 3 decembrie 2012, din 10 decembrie 2012 și din 28 decembrie 2012,

reiese că s-au respins planurile de management al directorului general P.I. și directorului

economic L.L.M., s-a aprobat ulterior începerea procedurii de selecție a candidaților

pentru funcțiile de director general și director economic și, respectiv, au fost

revocați și din funcția de director general și director economic, reclamanții P.I.

și L.L.M.

În speță, Curtea

a constatat că, raportat la dispozițiile hotărârilor consiliului de administrație

a căror anulare se solicită de către apelanții reclamanți, rezultă că acestea nu

au fost adoptate în executarea delegării exercițiului atribuțiilor adunării generale,

astfel cum prevăd dispozițiile art. 114 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Reținând că nu

sunt îndeplinite cerințele prevăzute de textul de lege mai sus menționat, Curtea

a constatat că hotărârilor din 3 decembrie 2012, din 10 decembrie 2012 și din

28 decembrie 2012 ale Consiliului de administrație nu le sunt aplicabile dispozițiile

art. 132, cu excepția alin. (6) și alin. (7) și cele ale art. 133 din Legea nr.

31/1990 și nu pot fi atacate cu acțiune în anulare în justiție.

Prin urmare, Curtea

a considerat că, în speță, concluzia instanței de fond este corectă, deciziile Consiliului

de administrație nelegale putând fi anulate doar prin hotărârile adunării generale

a acționarilor, singurele excepții fiind, astfel cum s-a relevat, cele prevăzute

de art. 114 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

În ceea ce privește

critica formulată de apelanții reclamanți P.I. și L.L.M., ce vizează aplicarea,

în speță, a dispozițiilor art. 216 noul C. civ., Curtea a constatat că este nefondată,

întrucât, raportat la momentul promovării cererilor în anulare, 18, 19 decembrie

2012 și 25 ianuarie 2013, erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 31/1990, astfel

cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii

nr. 287/2009 privind C. civ., iar nu cele ale noului C. proc. civ. în acest sens,

dispozițiile art. 24 noul C. proc. civ. prevăd că dispozițiile legii noi de procedură

se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia

în vigoare.

Ori, în speță,

prezentul litigiu a început anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ.

De asemenea, Curtea

a reținut că dispozițiile O.U.G. nr. 109/2011 nu conțin norme exprese referitoare

la posibilitatea anulării hotărârilor consiliului de administrație, însă, potrivit

art. 25 din actul normativ, (...) unde aceasta nu dispune dispozițiile se completează

cu cele ale Legii nr. 31/1990.

În ceea ce privește

critica apelanților reclamanți P.I. și L.L.M. referitoare la refuzul acționarului

majoritar al SC S. SA de a convoca adunarea generală, Curtea a considerat că acesta

reprezintă apărare nouă, ce nu a fost susținută la judecata pe fond a litigiului

și nu poate fi invocată direct în calea de atac a apelului, conform art. 294 alin.

(1) C. proc. civ. din anul 1865.

În consecință,

Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 263/2014 din 10 iunie

2014 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții P.I. și L.L.M.; a obligat

apelanții reclamanți P.I. și L.L.M. la plata sumei de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli

de judecată către intimata pârâtă SC S. SA.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs în cadrul termenului legal reclamanții P.I. și L.L.M.,

prin care au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată și trimiterea

cauzei spre rejudecare întrucât instanța de fond a soluționat cauza exclusiv prin

prisma excepției de inadmisibilitate.

Cererea de recurs

a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

Criticile recurenților

au vizat sub un prim aspect nelegalitatea deciziei pronunțată de instanța de apel

întrucât a reținut o situație de fapt și de drept eronată, contrară ansamblului

probelor administrate în cauză.

Astfel, în fața

ambelor instanțe, reclamanții au făcut dovada că la data adoptării hotărârilor atacate,

se aflau în cursul executării mandatelor de director general, respectiv director

economic în cadrul SC S. SA, iar în baza art. 14 din contractul de mandat ambele

instanțe trebuiau să constate că reclamanții erau în drept să solicite în instanță

anularea hotărârilor emise de Consiliul de Administrație al SC S. SA, întrucât acestea

au fost emise cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 34, art. 35 și art.

36 din O.U.G. nr. 109/2011 și în legătură cu executarea contractelor de mandat,

valabile până în anul 2016.

De asemenea, instanța

de apel în mod nelegal a menținut soluția instanței de fond, care a respins acțiunea,

fără a aplica corect dispozițiile art. 291 din Legea nr. 31/1990, potrivit căreia

dreptul comun în materie îl reprezintă dispozițiile art. 216 alin. (1) noul C. civ.

La data adoptării hotărârilor atacate din anul 2011, aceste dispoziții erau în vigoare.

În concluzie,

reclamanții erau în drept să atace direct în justiție cele trei hotărâri emise de

consiliul de administrație, întrucât au fost emise în perioada executării mandatelor

de director general și director economic, iar dispozițiile art. 114 alin. (1) și

art. 132 din Legea nr. 31/1990 nu erau aplicabile.

Prin cea de a

doua critică adusă deciziei atacată, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7

C. proc. civ., recurenții-reclamanți au arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile

art. 129 alin. (5) C. proc. civ., reținând că în exercitarea căii de atac a apelului

au invocat o apărare nouă potrivit căreia au solicitat acționarului majoritar și

consiliului de administrație convocarea adunării generale a SC S. SA. Recurenții

arată că aceasta nu reprezintă o apărare nouă, fiind invocată și în fața instanței

de fond, la termenul de judecată din data de 19 februarie 2014. Instanța de fond

și cea de apel nu au reținut această situație de fapt și de drept, potrivit căreia

au efectuat toate diligentele necesare pentru convocarea adunării generale, fiind

de neacceptat să fie lipsiți de accesul la justiție.

În combaterea

cererii de recurs, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat

respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei ca legală și temeinică.

Recursul este

nefondat.

Înalta Curte de

Casație și Justiție urmează a răspunde, în prealabil, criticilor recurenților referitoare

la aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 216 alin. (1) noul C. civ., în virtutea

dispozițiilor art. 291 din Legea nr. 31/1990.

Este adevărat

că de la data de 1 octombrie 2011, sunt aplicabile dispozițiile noului C. civ.,

normele tranzitorii fiind inserate în art. 6 din acest cod.

Potrivit dispozițiilor

art. 6 alin. (2) noul C. civ., actele și faptele juridice încheiate ori, după caz,

săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte

efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau,

după caz, a săvârșirii ori producerii lor.

(5) Dispozițiile

legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse

ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și situațiilor juridice născute

după intrarea sa în vigoare.

Prin urmare, față

de aceste dispoziții, Înalta Curte reține că hotărârile din 3 decembrie 2012, din

10 decembrie 2012, din 28 decembrie 2012 ale Consiliului de Administrație al SC

S. SA au fost emise după intrarea în vigoare a noului C. civ., însă dispozițiile

acestui act normativ trebuie coroborate cu dispozițiile art. 216 alin. (7) noul

C. civ., care dispun în sensul că „Prevederile prezentului articol se aplică în

măsura în care prin legi speciale nu se dispune altfel”.

Astfel, sediul

materiei care reglementează activitatea și funcționarea societăților comerciale

este reprezentat de Legea nr. 31/990 modificată și actualizată privind societățile

comerciale.

Potrivit dispozițiilor

art. 2 alin. (2) noul C. civ., acesta reprezintă dreptul comun în raport de prevederile

Legii nr. 31/1990.

În raport de aceste

precizări, dispozițiile art. 291 din Legea nr. 31/1990 citate de recurenții-reclamanți

pot fi interpretate numai cu luarea în considerare a reglementării din Legea

nr. 31/1990, lege specială, respectiv a dispozițiilor din secțiunea III-a, Despre

administrația societății din capitolul 4, Societățile pe acțiuni din titlul III.

Pornind de la

aceste precizări, Înalta Curte urmează a lua în examinare motivul prevăzut de

art. 304 alin. (9) C. proc. civ. invocat de recurenți, care vizează situația în

care hotărârea atacată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii.

Argumentele recurenților

vizează ipoteza a doua a motivului de nelegalitate invocat, fiind citate în acest

scop, dispozițiile art. 114 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 ca fiind greșit aplicate

speței dedusă judecății.

Critica este nefondată.

Așa cum bine a reținut, în alți termeni, instanța de apel, aceste dispoziții au

fost corect aplicate. În realitate aceste dispoziții trebuie analizate în contextul

măsurilor adoptate prin hotărârile atacate, din examinarea cărora reiese că s-au

respins planurile de management al directorului general P.I. și directorului economic

L.L.M., s-a aprobat ulterior începerea procedurii de selecție a candidaților pentru

funcțiile de director general și director economic și, respectiv, au fost revocați

și din funcția de director general și director economic, reclamanții P.I. și L.L.M.

În aceste condiții

s-a pornit corect, de către instanța de apel de la dispozițiile art. 114 alin.

(1) din Legea nr. 31/1990, în speță, Curtea a constatat că, raportat la dispozițiile

hotărârilor consiliului de administrație a căror anulare se solicită de către apelanții

reclamanți, rezultă că acestea nu au fost adoptate în executarea delegării exercițiului

atribuțiilor adunării generale, astfel cum prevăd dispozițiile art. 114 alin.

(1) din Legea nr. 31/1990.

Art. 114 din Legea

nr. 31/1990 permite adunării generale a acționarilor să delege consiliului de administrație

sau directoratului atribuțiile sale de a lua hotărâri în materia mutării sediului

social lit. b), schimbării obiectului de activitate cu excepția celui principal

lit. c) și majorării capitalului social lit. f).

Alin. (3) al art.

114 menționează că atunci când consiliul sau directoratul exercită competențele

menționate la art. 113 lit. b) și lit. c) sunt aplicabile prevederile art. 132 privind

atacarea hotărârilor adunării generale.

Așadar, nu pot

face obiectul acțiunii în anulare și aceste hotărâri ale consiliului de administrație

sau directoratului, cu excepția cazurilor în care deciziile s-au luat în executarea

delegării de atribuții, prevăzută de art. 114 din Legea nr. 31/1990. Numai hotărârile

luate de consiliu în limitele acestor delegări trebuie să fie supuse în mod natural

controlului judiciar la cererea acționarilor în baza art. 132 din Legea nr. 31/1990.

Înalta Curte reține

ca argumente suplimentare în sensul inadmisibilității acțiunii în nulitatea deciziilor

administratorilor textul art. 111 lit. d) C. proc. civ. care prevede că adunarea

generală are dreptul să se pronunțe asupra gestiunii administratorilor. Un alt argument

este principiul simetriei, dat fiind faptul că adunarea generală este singurul organ

competent să se pronunțe asupra valabilității deciziilor consiliului de administrație,

consecința logică fiind că tot acest organ poate lua și măsura suspendării deciziilor

consiliului de administrație.

În ce privește

criticile recurenților cu privire la incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 109/2011,

se constată că acestea sunt irelevante, având în vedere că acest act normativ nu

conține norme exprese referitoare la posibilitatea anulării hotărârilor consiliului

de administrație.

Critica recurenților

subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. prin

prisma căreia s-a invocat ipoteza vizând motivarea contradictorie a deciziei recurate

este nefondată.

Din acest punct

de vedere recurenții susțin că instanța de apel nu a ținut seama de adevărata situație

de fapt și de drept, iar cu încălcarea obligațiilor prevăzute de art. 129 alin.

(5) C. proc. civ., a constatat și reținut că recurenții-reclamanți au invocat în

exercitarea căii de atac a apelului o apărare nouă.

Pentru a fi incident

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care face imposibil

exercitarea controlului judiciar de către instanța de recurs, trebuie ca hotărârea

atacată să nu cuprindă motivele pe care se sprijină, ceea ce echivalează cu nemotivarea

hotărârii.

Analizând decizia

recurată, se constată din considerentele acesteia că instanța de apel a reținut

în istoric toate criticile apelanților și a răspuns punctual acestora în motivarea

hotărârii.

În ce privește

critica formulată prin motivele de apel referitoare la refuzul acționarului majoritar

al SC S. SA de a convoca adunarea generală, cu privire la care se susține că a fost

invocată în fața instanței de fond, la termenul la care părțile au formulat concluzii

asupra fondului cauzei, în mod corect a reținut instanța de apel că aceasta reprezintă

o apărare nouă, invocată direct în calea de atac apelului. Acest argument nu a făcut

parte din motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, situație în care instanța

a respectat principiul disponibilității.

Potrivit acestui

principiu părțile au posibilitatea de a dispune de obiectul procesului, precum și

de mijloacele procesuale de apărare a acestui drept. în conformitate cu dispozițiile

art. 112 C. proc. civ., instanța nu poate depăși limitele cererii de chemare în

judecată, care va determina cadrul procesual în care se va desfășura judecata cu

privire la obiect, care constituie pretenția dedusă judecății.

Pornind de la

aceste precizări, Înalta Curte reține că recurenții nu pot susține lipsa de rol

activ din partea instanței și încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc.

civ.

Dintr-un alt punct

de vedere, sub pretext de nemotivare, recurenții pun în discuție o reapreciere a

probelor administrate, în vederea stabilirii situației de fapt, ceea ce constituie

atributul suveran al instanței fondului cu condiția ca aceasta să își motiveze soluția

adoptată, condiție îndeplinită în cauză.

În consecință,

criticile aduse deciziei instanței de apel sunt nefondate, recursul potrivit

art. 312 C. proc. civ., urmând să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanții P.I. și L.L.M. împotriva deciziei nr. 263/2014

din 10 iunie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2015.