ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 627/2014

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 09 august 2011 sub nr. 56557/3/2007, reclamantul R.G. a chemat în judecată pe pârâta SC D. SA (devenită SC P. SA,prin absorbție) solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 509.040 lei, reprezentând daune interese în sumă egală cu valoarea remunerației brute rămasă de încasat până la sfârșitul mandatului în funcția de director general al societății. Prin sentința civilă nr. 6300 din 10 mai 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, instanța a respins ca neîntemeiată cererea formulată reclamantul R.G.

în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, având drept obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 509.040 lei, reprezentând daune interese pentru revocarea din funcția de director general. În considerentele sentinței tribunalul a reținut, în esență, că reclamantul nu a făcut dovada că revocarea mandatului a fost făcută fără justă cauză. Prin Hotărârea Consiliului de Administrație din 26 mai 2011 membrii Consiliului de Administrație ai societății pârâte au hotărât în unanimitate revocarea din funcție a directorului general G.R.

începând cu data de 27 mai 2011, motivul revocării constituindu-l depășirea atribuțiilor exercitate prin încheierea unui contract de prestări servicii cu SC A. SRL, contract prin care s-a depășit valoarea achiziției așa cum a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului de Administrație din 02 august 2010. Hotărârea invocată, respectiv Hotărârea Consiliului de Administrație din 02 august 2010 prevede că achizițiile care depășesc plafonul de 20.000 lei să fie supuse aprobării Consiliului de Administrație. Ulterior adoptării acestei hotărâri, respectiv la data de 30 august 2010, reclamantul în calitate de reprezentant al pârâtei a încheiat cu SC A. SRL contractul de antrepriză prin care SC A. SA s-a obligat să execute lucrări de amenajări interioare și lucrări de instalații iar pârâta SC D. SA s-a obligat să plătească contravaloarea lucrărilor efectuate, prețul contractului fiind de 335.730, 42 lei, fără T.V.A.

Acționând în acest fel reclamantul a încălcat limitele mandatului încredințat și prevederile Hotărârii Consiliului de Administrație din 02 august 2010. Împotriva acestei sentințe civile, reclamantul a declarat apel, care a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 29 din 28 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut următoarele considerente: Prin Hotărârea Consiliului de Administrație din 1 octombrie 2009 apelantul reclamant a fost numit în funcția de director general al societății intimate. La data de 01 octombrie 2009 între părți a fost încheiat un contract de mandat în vederea administrării/gestionării activității intimatei, de către apelant.

Prin Hotărârea Consiliului de Administrație din 26 mai 2011 membrii Consiliului de administrație al societății - intimate au votat în unanimitate revocarea apelantului reclamant din funcția de director general, cu începere de la data de 27 mai 2011, pentru depășirea atribuțiilor exercitate prin încheierea unui contract de prestări servicii cu SC A. SRL, contract prin care s-a depășit valoarea achiziției astfel cum fusese aprobată prin Hotărârea Consiliului de Administrație din 2 august 2010. Conform art. 2 din contractul de mandat, realizarea mandatului presupunea îndeplinirea actelor necesare și utile realizării obiectului de activitate al societății intimate, cu excepția celor rezervate de lege adunării generale a acționarilor, potrivit prevederilor actului constitutiv al societății.

Conform art. 143 1 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 Consiliul de Administrație poate revoca oricând pe directorii cu condiția existenței unei juste cauze, pentru exonerarea de plata unor daune-interese. Întrucât Legea nr. 31/1990 nu prevede în mod expres ipotezele care pot constitui justă cauză și nici nu oferă o definiție a acestuia, părțile au înțeles să reglementeze convențional (în art. 12 alin. (2) și alin. (3) din contractul de mandat) această lacună legislativă.

Astfel potrivit art. 12 alin. (2) și alin. (3) din contractul de mandat: „prin motiv just de revocare a mandatarului se înțelege orice acțiune sau inacțiune prin care acesta își încalcă cu vinovăție (culpă sau intenție), oricare dintre obligațiile asumate potrivit acestui contract și/sau care-i revin într-o asemenea calitate potrivit legii, hotărârilor adunărilor generale, Hotărârii Consiliului de Administrație și actelor constitutive ale societății, precum și neîndeplinirea repetată a obiectivelor stabilite de către adunarea generală a acționarilor”.

Referitor la motivul revocării și anume încheierea unui contract dezavantajos pentru renovarea sediului societății, problema pe care apelantul reclamant o supune atenției este aceea referitoare la inexistența unei juste cauze în situația în care existența unei aprobări prealabile a proiectului nr. 3/6 ianuarie 2010 de către Consiliul de Administrație făcea inutilă solicitarea unei altei aprobări de către Consiliul de Administrație.

Instanța de apel, din verificarea înscrisurilor existente la dosar, cu privire la aspectul menționat, a reținut faptul că respectivul contract de antrepriză (din 30 august 2010) având drept obiect renovarea sediului intimatei - pârâte pentru suma de 335.730 lei, fără T.V.A., la care se adaugă costuri de urmărire activitate șantier de 16.789,52 lei, fără T.V.A., fiind încheiat la data de 30 august 2010 din motive obiective (inexistența convenției) nu a putut fi analizat și aprobat de către Consiliul de Administrație din 6 ianuarie 2010, Hotărârea Consiliului de Administrație din 6 ianuarie 2010 aprobând la modul general acțiunea de amenajare a birourilor în suprafață de 230 mp. În acest sens s-a subliniat faptul că, dacă la data de 6 ianuarie 2010 s-ar fi cunoscut detaliile contractului de antrepriză menționat, lucrările ar fi demarat imediat după obținerea aprobării Consiliului de Administrație.

Numai că nu s-a întâmplat așa, astfel încât pentru a preîntâmpina orice exces din partea apelantului în sensul angajării unor lucrări nejustificat de mari, Consiliul de Administrație a decis la data de 2 august 2010 că achizițiile care depășeau plafonul de 20.000 lei să fie supuse aprobării Consiliului de Administrație. Cum respectiva lucrare a fost angajată de apelant ulterior datei de 2 august 2010, este evident că pentru demararea proiectului care depășea plafonul de 20.000 lei era necesară aprobarea consiliului de administrație. Acționând în acest fel, apelantul reclamant a depășit limitele mandatului cu care fusese investit și totodată dispozițiile Hotărârii Consiliului de Administrație din 2 august 2010 care îi interziceau să angajeze lucrări cu o valoare peste 20.000 lei în lipsa aprobării în acest sens a Consiliului de Administrație.

Faptul că printr-o hotărâre anterioară (din 6 ianuarie 2010), consiliul de administrație fusese de acord cu amenajarea birourilor, în termeni generali fără referire concretă la anumite contracte și valoarea acestora, nu este în măsură să conducă la concluzia ilogică, propusă de apelant, că respectivul contract de antrepriză încheiat ulterior datei de 6 ianuarie 2010 și ulterior altei Hotărâri a Consiliului de Administrație (din 2 august 2010) care prevedea în mod expres obligativitatea aprobării de către consiliul de administrație a oricăror proiecte care depășeau suma de 20.000 lei, nu mai trebuia supus dezbaterii și obținerii acordului consiliului.

Întrucât contractul încheiat cu SC A. SRL a intervenit ulterior Hotărârii Consiliului de Administrație din 2 august 2010, care, la rândul său era ulterioară Hotărârii din 6 ianuarie 2010 (prin care se hotărâse amenajarea spațiului), instanța de apel a considerat că, de vreme ce consiliul de administrație al societății pârâte a înțeles să introducă un plafon al achizițiilor de maxim 20.000 lei, care nu putea fi depășit fără acordul consiliului, apelantul reclamant avea obligația supunerii aprobării Consiliului de Administrație, încheierea respectivului contract. Neprocedând în acest fel, apelantul a încălcat dispozițiile Hotărârii Consiliului de Administrație din 2 august 2010 și prin încheierea contractului a dovedit că și-a încălcat atribuțiile conferite prin contractul de mandat.

În această situație, în mod evident și legal Consiliul de Administrație prin Hotărârea din 26 mai 2011 a dispus revocarea apelantului din funcția de director general. Întrucât intimata a făcut dovada faptului că apelantul și-a depășit atribuțiile contractuale și că a încălcat prevederile Hotărârii Consiliului de Administrație din 2 august 2010, instanța de apel considerând că aceste motive de revocare sunt juste, a menținut soluția instanței de fond prin care cererea reclamantului de acordare de daune-interese a fost respinsă ca neîntemeiată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul R.G., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii introductive astfel cum a fost formulată și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul - reclamant formulează următoarele critici de nelegalitate a hotărârii recurate: Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Se arată că atât instanța de fond cât și instanța de apel au reținut și au motivat respingerea acțiunii, prin faptul că nu a existat o aprobare a Consiliului de Administrație în ceea ce privește proiectul de amenajare birouri, având în vedere faptul că acesta a depășit suma de 20.000 lei și potrivit unei Hotărâri a Consiliului de Administrație din august 2010, orice proiect ce depășea aceasta sumă trebuia să obțină aprobarea Consiliului de Administrație. Or, printr-o Hotărâre Consiliului de Administrație din ianuarie 2010 acest proiect fusese aprobat inclusiv în ceea ce privește costurile, costuri ce se cunoșteau de către Consiliul de Administrație că depășeau suma de 20.000 lei.

Susține recurentul că prin Hotărârea A.G.A. din 10 ianuarie 2011 a descărcat de gestiune conducerea societății. Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestui aspect, determinant în cauză, de natură a conduce la o altă soluție (existând descărcare de gestiune prin Hotărârea A.G.A. din 10 ianuarie 2011 pct. 1). Arată că, în societățile comerciale pe acțiuni, A.G.A., decide la sfârșitul fiecărui an descărcarea de gestiune a administratorilor, în măsura în care aceștia și-au îndeplinit mandatele ce le-au fost încredințate, conform dispozițiilor art. 111-112 și 113 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Prin Hotărârea A.G.A. din 10 ianuarie 2011 pct. 1 s-a decis: "se aprobă descărcarea de gestiune a administratorilor". Or, în măsura în care prin Hotărâre A.G.A.

se constată îndeplinirea mandatului administratorilor, aceștia fiind descărcați de gestiune, ulterior, un nou Consiliu de Administrație nu poate constata contrariul și pe cale de consecință decide revocarea directorului general pentru o pretinsă încălcare a atribuțiunilor de serviciu. Aceasta constatare și sancționare trebuie să intervină anterior unei descărcări de gestiune, hotărârea A.G.A. din 10 ianuarie 2011 nefiind niciodată contestată sub niciun aspect. Nu a fost avută în vedere declarația președintelui Consiliului de Administrație la data de 06 ianuarie 2010, din care reiese faptul că Consiliul de Administrație a fost informat atât cu privire la proiect, cât și la costuri, membrii Consiliului de Administrație apreciind că nu se impune o nouă reaprobare.

Prin declarație autentică, B.M., președintă a Consiliului de Administrație al SC D. SA (pag. 1 primul alineat proces-verbal 06 septembrie 2010 menționează: "Am fost informați de către dl R.G., directorul general al societății, despre amenajarea spațiilor de birouri ale societății. Acesta a adus la cunoștința Consiliului de Administrație costul amenajării cât și oferta SC A. SA care viza proiectarea, obținerea autorizațiilor necesare și efectuarea amenajării, în cadrul ședinței Consiliului de Administrație din 06 septembrie 2010. Consiliul de Administrație a luat act de informarea privind amenajarea, dar existând o hotărâre anterioară a Consiliului de Administrație care își producea efectele, a considerat că nu se impune adoptarea unei noi hotărâri cu același obiect." Recurentul consideră că, în măsura în care instanța de apel ar fi avut în vedere aceste două aspecte (descărcarea de gestiune a A.G.A.

și înscrisul nou - declarația președintelui Consiliului de Administrație), ar fi ajuns la posibilitatea pronunțării unei alte soluții, în speță neexistând un just motiv de revocare a mandatului. Referitor la nelegalitatea Hotărârii Consiliului de Administrație din 26 mai 2011 (prin care s-a dispus revocarea), recurentul arată că revocarea este motivată de o pretinsă încălcare a atribuțiunilor de serviciu, în sensul că directorul general în exercitarea funcției sale, a încheiat un contract de prestări servicii (amenajare spațiu cu destinația birouri) cu SC A. SRL, contract prin care s-a depășit valoarea achiziției astfel cum fusese aprobata prin Hotărârea Consiliului de Administrație din 02 august 2010. Hotărârea Consiliului de Administrație din 02 august 2010 prevedea faptul că achizițiile care depășesc plafonul de 20.000 lei să fie supuse aprobării Consiliului de Administrație.

Contractul încheiat între SC A. SRL și SC D. SA (invocat ca motiv al revocării contractului de mandat) avea ca obiect amenajarea birourilor SC D. SA, în vederea desfășurării activității administrative. Prin Hotărârea Consiliului de Administrație din 06 ianuarie 2010 pct. 2 s-a aprobat amenajarea birourilor SC D. SA în vederea desfășurării activității administrative.

Arată că justul motiv ce poate sta la baza revocării mandatarului, este definit de art. 12 pct. 2 din contract, conform căruia: "prin motiv just de revocare al mandatarului, se înțelege orice acțiune sau inacțiune prin care acesta își încalcă cu vinovăție (din culpa sau cu intenție) oricare dintre obligațiile asumate potrivit acestui contract, hotărârile adunărilor generale, hotărârile consiliului de administrație, etc." Or, în măsura în care: - amenajarea birourilor SC D. SA în vederea desfășurării „activității administrative a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului de Administrație din 06 ianuarie 2010 (“în vederea eliberării spațiului în suprafață de cca 600 mp, necesar activității de producție și punerea în aplicare a programului de investiții cu fonduri europene, se aprobă amenajarea birourilor în suprafața de 230 mp, unde se va desfășura activitatea administrativă a societății .") - amenajarea birourilor SC D. SA a fost aprobată și demarată anterior Hotărârii Consiliului de Administrație din 02 august 2010 invocată ca motiv al revocării mandatului.

- amenajarea birourilor a fost determinată de necesitatea vechilor spații pentru un proiect cu fonduri europene nerambursabile (fiind necesar activității de producție)”, nu suntem în prezenta unui just motiv de revocare a contractului de mandat, astfel cum este acesta definit la art. 12 pct. 2 din contract, neexistand o vinovăție sau o încălcare a unei hotărâri a consiliului de administrație.

Recurentul susține că a existat aprobarea Consiliului de Administrație pentru acest proiect, prin Hotărârea Consiliului de Administrație din 06 ianuarie 2010 s-a aprobat demararea unui proiect ce urma să utilizeze fonduri europene nerambursabile, urmând ca SC D. SA să dezvolte și să comercializeze ciuperci "pleurotus". Urmare a demarării acestui proiect, au trebuit mutate si amenajate birourile in care se desfășura activitatea administrativa a societății, amenajare ce a fost aprobata prin Hotărârea Consiliului de Administrație din 06 ianuarie 2010 punctul 2. De asemenea, recurentul arată căproiectul a fost demarat anterior Hotărârii Consiliului de Administrație ce se pretinde a fi fost încălcată (proiectul implica bani europeni ce ar fi trebuit restituiți în situația nerealizării).

Realizarea proiectului privind fondurile europene nerambursabile și amenajarea noului spațiu de birouri au fost aprobate prin Hotărârea Consiliului de Administrație din 06 ianuarie 2010. Hotărârea ce se pretinde a fi fost încălcată este Hotărârea Consiliului de Administrație din 02 august 2010. Pe cale de consecință, nu putea fi încălcată o hotărâre a consiliului de administrație ce nu exista în acel moment. Referitor la daunele interese datorate ca și consecință a revocării fără just motiv acestea sunt prevăzute de C. civ., C. com. și art. 12 din contract. Potrivit dispozițiilor generale, prevăzute în codul civil, mandatul poate fi denunțat unilateral, însă în condițiile în care mandatul este cu titlu oneros mandatarul beneficiază de o indemnizație atunci când aceasta revocare este intempestivă sau abuzivă.

Potrivit dispozițiilor art. 391 alin. (1) C. com., mandantul care, fără justă cauză, prin revocarea sa întrerupe executarea mandatului, răspunde de daune-interese. Potrivit dispozițiilor contractuale, prevăzute la art. 12 pct. 4 din contract, "în cazul revocării mandatului mandatarului, fără just motiv, înainte de expirarea duratei acestui contract, societatea achită acestuia daune interese în sumă egală cu valoarea remunerației fixe brute pe care era îndreptățit să o încaseze până la sfârșitul mandatului". Având în vedere că nu a fost efectuată o cercetare prealabilă a pretinsului motiv de revocare, au fost îndeplinite de către mandatar toate obligațiile ce-i reveneau potrivit contractului și nu a existat o încălcare a dispozițiilor contractuale de către mandatar (în sensul nerespectării unei hotărâri a CA sau orice altă încălcare), revocarea a fost abuzivă și fără un just motiv, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 12 pct. 4 din contract.

În concluzie, recurentul susține că măsura este abuzivă, fiind dispusă cu nerespectarea dispozițiilor legale și contractuale, făcând aplicabile dispozițiile art. 12 pct. 4 din contract. Pârâta SC P. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, sau în subsidiar modificarea, în parte, a deciziei în sensul de a se menține respingerea capătului de cerere referitor la sumele de 24.240 lei, reprezentând prima de vacanță brută pe doi ani și 145.140 lei reprezentând prima anuală brută pe 2 ani.

În motivarea întâmpinării, se susține, în esență, reclamantul a încălcat obligațiile prevăzute în art. 20 alin. (1) din contractul de mandat în conformitate cu care avea obligația „de a decide (obligație de mijloace), pe baza analizei rapoartelor și referatelor conducerii executive, cele mai potrivite și eficiente măsuri pentru realizarea obiectului de activitate al societății, în condiții de eficiență sporită și îndeplinirea criteriilor de performanță". Așadar, recurentul trebuia să ia măsuri de eficientizare a activității societății, în vedere îndeplinirii criteriilor de performanță. În realitate, recurentul a dispus în mod ineficient de resursele financiare ale societății, angajând societatea la cheltuieli exagerate și inutile.

Prin Hotărârea Consiliului de Administrație din 02 august 2010 s-a stabilit ca toate achizițiile care depășesc valoarea de 20.000 lei să fie aprobate de către Consiliul de Administrație. Contrar acestei hotărâri, recurentul a semnat, la data de 30 august 2010, contractul de antrepriză pentru renovarea sediului SC D. SA, pentru o sumă exagerat de mare 335.730 lei, fără T.V.A., la care se adăugau costuri de urmărire activitate șantier în valoare de 16.786,52 lei, fără T.V.A.

Înalta Curte analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs și susținerile din întâmpinare, constată următoarele: Prin Hotărârea din 01 octombrie 2009 a Consiliului de Administrație al SC D. SA reclamantul a fost numit în funcția de director general (prin încheierea din 05 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a admis cererea de înregistrare mențiuni cu privire la fuziunea societății absorbite SC D. SA cu societatea absorbantă SC P. SA.). Această hotărâre s-a luat ca urmare a contractului de mandat încheiat la data de 01 octombrie 2009 între SC D. SA în calitate de mandant și R.G., în calitate de mandatar.

Potrivit art. 1 și 2 din contract, obiectul contractului constă în „ stabilirea, în limitele permise de lege, a cadrului convențional privind realizarea de către mandatar a unei activități de administrare (de gestionare și punere în valoare), a patrimoniului societății, în spiritul principiului creșterii continue a profitabilități activității statutare a societății, în vederea realizării de profit care să fie repartizat acționarilor, în condițiile actelor constitutive ale societății, ale hotărârilor adunărilor generale ale acționarilor, precum și ale legii. Mandatul se va realiza prin îndeplinirea tuturor actelor necesare și utile pentru realizarea obiectului de activitate al societății, cu excepția celor rezervate de lege pentru adunarea generala a acționarilor, în conformitate cu prevederile actului constitutiv al societății”.

În cap. IV al contractului - intitulat - Drepturile și obligațiile societății, se stipulează la art. 12 că societatea se obligă să nu revoce niciun mandatar fără just motiv, înainte de expirarea duratei mandatului, conform contractului, cu precizarea că în sensul contractului prin motiv just de revocare se înțelege orice acțiune sau inacțiune prin care mandatarul își încalcă, cu vinovăție, (din culpă sau cu intenție) oricare dintre obligațiile asumate prin contract și/sau care-i revin într-o asemenea calitate, potrivit legii, hotărârilor adunărilor generale, hotărârilor consiliului de administrație și actelor constitutive ale societății.

De asemenea, în cap. V al contractului,care reglementează drepturile și obligațiile mandatarului se stipulează expres în art. 20 că „mandatarul ca reprezentant al societății are obligația de a decide (obligație de mijloace), pe baza analizei rapoartelor și referatelor conducerii executive, cele mai potrivite și eficiente măsuri pentru realizarea obiectului de activitate al societății, în condiții de eficiență sporită și îndeplinirea criteriilor de performanță. Mandatarul își folosește toată priceperea, experiența și toate mijloacele ce-i vor fi puse la dispoziție de către societate, în vederea luării unor decizii care să conducă la îndeplinirea prevederilor din bugetul de venituri și cheltuieli aprobat de adunarea generală a acționarilor”.

Prin Hotărârea Consiliului de Administrație din 06 ianuarie 2010 s-a aprobat demararea unui proiect privind creșterea competitivității societății, utilizând fonduri europene nerambursabile și în vederea eliberării spațiului în suprafață de cca. 600 mp, necesar activității de producție și punerea în aplicare a programului de investiții cu fonduri europene, s-a aprobat și amenajarea birourilor în suprafață de 230 mp, unde se va desfășura activitatea administrativă a societății, ambele spații fiind situate în incinta Complexului D. din sector 2. Ca urmare a acestei hotărârii, s-a adoptat Hotărârea Consiliului de Administrație. din 02 august 2009 prin care s-a decis ca achizițiile care depășesc plafonul de 20.000 lei să fie supuse aprobării consiliului de administrație.

Ulterior acestei hotărâri prin care Consiliul de Administrație stabilise expres obligativitatea aprobării privind achizițiile care depășesc suma de 20.000 lei, s-a încheiat între SC D. SA reprezentată de reclamant, în calitate de client și SC A. SRL în calitate de antreprenor, contractul din 30 august 2010, având ca obiect lucrări de amenajare a spațiului , pentru birouri, pentru care pârâta trebuia să plătească suma de 335.730,42 lei, fără T.V.A.. Din cele expuse, rezultă fără putință de tăgadă, după 28 de zile de la adoptarea Hotărârii din 02 august 2009 prin care Consiliul de Administrație stabilise în mod expres obligativitatea aprobării achizițiilor care depășesc 20.000 lei, printr-o hotărâre a Consiliului de Administrație, reclamantul a încheiat, în numele societății, un contract de achiziții care depășea de circa 10 ori plafonul maxim stabilit prin Hotărârea Consiliului de Administrație, precitată.

Ca urmare a încheierii acestui contract, la data de 26 mai 2011 a fost adoptată Hotărârea Consiliului de Administrație prin care s-a decis revocarea din funcția de director general a reclamantului, începând cu data de 27 mai 2011, hotărâre în care se precizează că motivul revocării îl constituie „depășirea atribuțiilor exercitate prin încheierea unui contract de prestări servicii cu SC A. SRL, contract prin care s-a depășit valoarea achiziției așa cum a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului de Administrație din 02 august 2010”.

Susținerile recurentului privind aprobarea proiectului de amenajare a birourilor prin Hotărârea Consiliului de Administrație din 2010, în sensul că la data adoptării ei se cunoștea faptul că prețul lucrărilor va fi mai mare de 20.000 lei și în consecință nu era nevoie de o altă hotărâre privind aprobarea expresă de încheiere a unui contract cu valoare mai mare, cum se decisese prin Hotărârea din 02 august 2010 sunt simple alegații, făcute pro causa, deoarece potrivit Hotărârii din 2010 este evidentă intenția Consiliului de Administrație de a limita dreptul de dispoziție al mandatarului cu privire la încheierea de contracte prin care societatea se obligă să plătească,pentru achiziții, sume superioare plafonului de 20.000 lei.

Din motivele acțiunii și ale recursului, rezultă în mod indubitabil că reclamantul avea cunoștință de obligația pe care o avea de a supune aprobării Consiliului de Administrație încheierea contractului privind lucrările de amenajare a birourilor, al căror cost depășea, cu mult, plafonul stabilit de Consiliul de Administrație prin Hotărârea din 2010, însă, în mod deliberat a încălcat dispozițiile acestei hotărâri.

De asemenea, după cum s-a arătat mai sus, conform art. 20 din contractul de mandat, reclamantul avea obligația să „decidă pe baza analizei rapoartelor și referatelor conducerii executive, cele mai potrivit și eficiente măsuri pentru realizarea obiectului de activitate al societății” însă în speță, reclamantul a încălcat și această obligație contractuală a managerului, deoarece nu a solicitat nicio analiză a condițiilor de realizare a acestor lucrări, cu toate că știa că valoarea lor depășește de circa 10 ori plafonul stabilit expres de Consiliul de Administrație, și în consecință,acest motiv de recurs este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 143 1 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, Consiliul de Administrație poate revoca oricând pe director, cu condiția existenței unei juste cauze, pentru exonerarea de plata unor daune - interese.

De asemenea, art. 391 alin. (4) C. com. (invocat de reclamant în motivarea acțiunii) prevede că mandantul care fără justă cauză, prin revocarea sa întrerupe executarea mandatului, răspunde de daune - interese. Aceste dispoziții legale nu definesc noțiunea de justă cauză și nu indică, nici măcar cu titlu exemplificativ situații circumscrise justei cauze, însă părțile au stipulat expres în contract, în art. 12 alin. (2) - (3) (precitat) ce se înțelege prin motiv just de revocare a mandatului și în raport de aceste dispoziții contractuale Consiliul de Administrație a decis revocarea mandatului, pentru încălcarea atribuțiilor mandatarului, cu intenție, materializată în nerespectarea Hotărârii Consiliului de Administrație din 02 august 2010. Motivul de recurs referitor la descărcarea de gestiune a conducerii societății prin Hotărârea A.G.A.

din 10 ianuarie 2011, asupra căreia nu s-a pronunțat instanța de apel, nu necesită a fi analizat deoarece nu a fost invocat nici prin acțiune și nici prin motivele de apel și în consecință invocarea direct în recurs este nelegală. De asemenea, susținerea recurentului că potrivit declarației notariale a unui membru al Consiliului de Administrație, rezultă că ar fi fost informat Consiliul de Administrație despre valoarea contractului privind lucrările de amenajare a birourilor este irelevantă în speță deoarece, după cum s-a precizat mai sus, anterior încheierii unui contract cu valoare mai mare de 20.000 lei era obligatorie Hotărârea Consiliului de Administrație, pentru aprobarea acestui contract de achiziții.

Cu privire la neefectuarea cercetării prealabile în cauză,invocată de recurent, Înalta Curte apreciază că și acest motiv de recurs este nelegal invocat deoarece în speță obiectul dosarului nu îl constituie un litigiu de muncă, ci încălcarea obligațiilor asumate printr-un contract de mandat, iar reclamantul recurent nu a invocat în acțiune dispoziții aplicabile unui contract de muncă,care impuneau cercetarea prealabilă. În concluzie, Înalta Curte constată că în mod legal curtea de apel și tribunalul au reținut,in mod legal, încălcarea obligațiilor asumate de mandatar, stipulate în contractul de mandat încheiat de părți și au respins acțiunea. Motivele de recurs formulate de reclamant sunt nefondate, în raport de considerentele expuse și în consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., urmează să respingă recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul R.G. împotriva Deciziei civile nr. 29 din 28 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2014 .