ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 627/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 627/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Deliberând asupra
recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 09 august 2011 sub
nr. 56557/3/2007, reclamantul R.G. a chemat în judecată pe pârâta SC D. SA
(devenită SC P. SA,prin absorbție) solicitând obligarea pârâtei la plata sumei
de 509.040 lei, reprezentând daune interese în sumă egală cu valoarea
remunerației brute rămasă de încasat până la sfârșitul mandatului în funcția de
director general al societății.
Prin sentința civilă nr.
6300 din 10 mai 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă,
instanța a respins ca neîntemeiată cererea formulată reclamantul R.G. în
contradictoriu cu pârâta SC P. SA, având drept obiect obligarea pârâtei la
plata sumei de 509.040 lei, reprezentând daune interese pentru revocarea din
funcția de director general.
În considerentele
sentinței tribunalul a reținut, în esență, că reclamantul nu a făcut dovada că
revocarea mandatului a fost făcută fără justă cauză.
Prin Hotărârea
Consiliului de Administrație din 26 mai 2011 membrii Consiliului de Administrație
ai societății pârâte au hotărât în unanimitate revocarea din funcție a
directorului general G.R. începând cu data de 27 mai 2011, motivul revocării
constituindu-l depășirea atribuțiilor exercitate prin încheierea unui contract
de prestări servicii cu SC A. SRL, contract prin care s-a depășit valoarea
achiziției așa cum a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului de Administrație din
02 august 2010.
Hotărârea invocată,
respectiv Hotărârea Consiliului de Administrație din 02 august 2010 prevede că
achizițiile care depășesc plafonul de 20.000 lei să fie supuse aprobării
Consiliului de Administrație.
Ulterior adoptării
acestei hotărâri, respectiv la data de 30 august 2010, reclamantul în calitate
de reprezentant al pârâtei a încheiat cu SC A. SRL contractul de antrepriză
prin care SC A. SA s-a obligat să execute lucrări de amenajări interioare și
lucrări de instalații iar pârâta SC D. SA s-a obligat să plătească
contravaloarea lucrărilor efectuate, prețul contractului fiind de 335.730, 42
lei, fără T.V.A.
Acționând în acest
fel reclamantul a încălcat limitele mandatului încredințat și prevederile
Hotărârii Consiliului de Administrație din 02 august 2010.
Împotriva acestei
sentințe civile, reclamantul a declarat apel, care a fost respins, ca nefondat,
prin Decizia civilă nr. 29 din 28 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a V-a civilă.
În motivarea acestei
decizii, instanța de apel a reținut următoarele considerente:
Prin Hotărârea Consiliului
de Administrație din 1 octombrie 2009 apelantul reclamant a fost numit în
funcția de director general al societății intimate.
La data de 01
octombrie 2009 între părți a fost încheiat un contract de mandat în vederea
administrării/gestionării activității intimatei, de către apelant.
Prin Hotărârea Consiliului
de Administrație din 26 mai 2011 membrii Consiliului de administrație al
societății - intimate au votat în unanimitate revocarea apelantului reclamant
din funcția de director general, cu începere de la data de 27 mai 2011, pentru
depășirea atribuțiilor exercitate prin încheierea unui contract de prestări
servicii cu SC A. SRL, contract prin care s-a depășit valoarea achiziției
astfel cum fusese aprobată prin Hotărârea Consiliului de Administrație din
2 august 2010.
Conform art. 2 din
contractul de mandat, realizarea mandatului presupunea îndeplinirea actelor
necesare și utile realizării obiectului de activitate al societății intimate,
cu excepția celor rezervate de lege adunării generale a acționarilor, potrivit
prevederilor actului constitutiv al societății.
Conform art. 143
1
alin. (4) din Legea nr. 31/1990 Consiliul de Administrație poate revoca
oricând pe directorii cu condiția existenței unei juste cauze, pentru
exonerarea de plata unor daune-interese.
Întrucât Legea nr. 31/1990
nu prevede în mod expres ipotezele care pot constitui justă cauză și nici nu
oferă o definiție a acestuia, părțile au înțeles să reglementeze convențional
(în art. 12 alin. (2) și alin. (3) din contractul de mandat) această lacună
legislativă.
Astfel potrivit art. 12
alin. (2) și alin. (3) din contractul de mandat: „prin motiv just de revocare a
mandatarului se înțelege orice acțiune sau inacțiune prin care acesta își
încalcă cu vinovăție (culpă sau intenție), oricare dintre obligațiile asumate
potrivit acestui contract și/sau care-i revin într-o asemenea calitate potrivit
legii, hotărârilor adunărilor generale, Hotărârii Consiliului de Administrație
și actelor constitutive ale societății, precum și neîndeplinirea repetată a
obiectivelor stabilite de către adunarea generală a acționarilor”.
Referitor la motivul
revocării și anume încheierea unui contract dezavantajos pentru renovarea
sediului societății, problema pe care apelantul reclamant o supune atenției
este aceea referitoare la inexistența unei juste cauze în situația în care
existența unei aprobări prealabile a proiectului nr. 3/6 ianuarie 2010 de către
Consiliul
de Administrație
făcea
inutilă solicitarea unei altei aprobări de către Consiliul de Administrație.
Instanța de apel, din
verificarea înscrisurilor existente la dosar, cu privire la aspectul menționat,
a reținut faptul că respectivul contract de antrepriză (din 30 august 2010)
având drept obiect renovarea sediului intimatei - pârâte pentru suma de 335.730
lei, fără T.V.A., la care se adaugă costuri de urmărire activitate șantier de
16.789,52 lei, fără T.V.A., fiind încheiat la data de 30 august 2010 din motive
obiective (inexistența convenției) nu a putut fi analizat și aprobat de către Consiliul
de Administrație din 6 ianuarie 2010, Hotărârea Consiliului de Administrație
din 6 ianuarie 2010 aprobând la modul general acțiunea de amenajare a
birourilor în suprafață de 230 mp.
În acest sens s-a
subliniat faptul că, dacă la data de 6 ianuarie 2010 s-ar fi cunoscut detaliile
contractului de antrepriză menționat, lucrările ar fi demarat imediat după
obținerea aprobării Consiliului de Administrație.
Numai că nu s-a
întâmplat așa, astfel încât pentru a preîntâmpina orice exces din partea
apelantului în sensul angajării unor lucrări nejustificat de mari, Consiliul de
Administrație a decis la data de 2 august 2010 că achizițiile care
depășeau plafonul de 20.000 lei să fie supuse aprobării Consiliului de
Administrație.
Cum respectiva
lucrare a fost angajată de apelant ulterior datei de 2 august 2010, este
evident că pentru demararea proiectului care depășea plafonul de 20.000 lei era
necesară aprobarea consiliului de administrație.
Acționând în acest
fel, apelantul reclamant a depășit limitele mandatului cu care fusese investit
și totodată dispozițiile Hotărârii Consiliului de Administrație din 2
august 2010 care îi interziceau să angajeze lucrări cu o valoare peste 20.000
lei în lipsa aprobării în acest sens a Consiliului de Administrație.
Faptul că printr-o
hotărâre anterioară (din 6 ianuarie 2010), consiliul de administrație fusese de
acord cu amenajarea birourilor, în termeni generali fără referire concretă la
anumite contracte și valoarea acestora, nu este în măsură să conducă la
concluzia ilogică, propusă de apelant, că respectivul contract de antrepriză
încheiat ulterior datei de 6 ianuarie 2010 și ulterior altei Hotărâri a Consiliului
de Administrație (din 2 august 2010) care prevedea în mod expres
obligativitatea aprobării de către consiliul de administrație a oricăror
proiecte care depășeau suma de 20.000 lei, nu mai trebuia supus dezbaterii și
obținerii acordului consiliului.
Întrucât contractul
încheiat cu SC A. SRL a intervenit ulterior Hotărârii Consiliului de Administrație
din 2 august 2010, care, la rândul său era ulterioară Hotărârii din 6 ianuarie 2010
(prin care se hotărâse amenajarea spațiului), instanța de apel a considerat că,
de vreme ce consiliul de administrație al societății pârâte a înțeles să
introducă un plafon al achizițiilor de maxim 20.000 lei, care nu putea fi
depășit fără acordul consiliului, apelantul reclamant avea obligația supunerii
aprobării Consiliului de Administrație, încheierea respectivului contract.
Neprocedând în acest
fel, apelantul a încălcat dispozițiile Hotărârii Consiliului de Administrație
din 2 august 2010 și prin încheierea contractului a dovedit că și-a încălcat
atribuțiile conferite prin contractul de mandat.
În această situație,
în mod evident și legal Consiliul de Administrație prin Hotărârea din 26 mai 2011
a dispus revocarea apelantului din funcția de director general.
Întrucât intimata a
făcut dovada faptului că apelantul și-a depășit atribuțiile contractuale și că
a încălcat prevederile Hotărârii Consiliului de Administrație din 2 august
2010, instanța de apel considerând că aceste motive de revocare sunt juste, a
menținut soluția instanței de fond prin care cererea reclamantului de acordare
de daune-interese a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs reclamantul R.G., solicitând admiterea recursului,
modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii
introductive astfel cum a fost formulată și obligarea intimatei la plata
cheltuielilor de judecată.
Recurentul -
reclamant formulează următoarele critici de nelegalitate a hotărârii recurate:
Hotărârea pronunțată
este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită
a legii.
Se arată că atât
instanța de fond cât și instanța de apel au reținut și au motivat respingerea
acțiunii, prin faptul că nu a existat o aprobare a Consiliului de Administrație
în ceea ce privește proiectul de amenajare birouri, având în vedere faptul că
acesta a depășit suma de 20.000 lei și potrivit unei Hotărâri a Consiliului de Administrație
din august 2010, orice proiect ce depășea aceasta sumă trebuia să obțină
aprobarea Consiliului de Administrație.
Or, printr-o Hotărâre
Consiliului de Administrație din ianuarie 2010 acest proiect fusese
aprobat inclusiv în ceea ce privește costurile, costuri ce se cunoșteau de
către Consiliul de Administrație că depășeau suma de 20.000 lei.
Susține recurentul că
prin Hotărârea A.G.A. din 10 ianuarie 2011 a descărcat de gestiune conducerea
societății.
Instanța de apel nu
s-a pronunțat asupra acestui aspect, determinant în cauză, de natură a conduce
la o altă soluție (existând descărcare de gestiune prin Hotărârea A.G.A. din 10
ianuarie 2011 pct. 1).
Arată că, în
societățile comerciale pe acțiuni, A.G.A., decide la sfârșitul fiecărui an
descărcarea de gestiune a administratorilor, în măsura în care aceștia și-au
îndeplinit mandatele ce le-au fost încredințate, conform dispozițiilor art. 111-112
și 113 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Prin Hotărârea A.G.A.
din 10 ianuarie 2011 pct. 1 s-a decis: "se aprobă descărcarea de gestiune
a administratorilor".
Or, în măsura în care
prin Hotărâre A.G.A. se constată îndeplinirea mandatului administratorilor,
aceștia fiind descărcați de gestiune, ulterior, un nou Consiliu de
Administrație nu poate constata contrariul și pe cale de consecință decide
revocarea directorului general pentru o pretinsă încălcare a atribuțiunilor de
serviciu.
Aceasta constatare și
sancționare trebuie să intervină anterior unei descărcări de gestiune,
hotărârea A.G.A. din 10 ianuarie 2011 nefiind niciodată contestată sub niciun
aspect.
Nu a fost avută în
vedere declarația președintelui Consiliului de Administrație la data de 06
ianuarie 2010, din care reiese faptul că Consiliul de Administrație a fost
informat atât cu privire la proiect, cât și la costuri, membrii Consiliului de Administrație
apreciind că nu se impune o nouă reaprobare.
Prin declarație
autentică, B.M., președintă a Consiliului de Administrație al SC D. SA (pag. 1
primul alineat proces-verbal 06 septembrie 2010 menționează:
"Am fost
informați de către dl R.G., directorul general al societății, despre amenajarea
spațiilor de birouri ale societății. Acesta a adus la cunoștința Consiliului de
Administrație costul amenajării cât și oferta SC A. SA care viza
proiectarea, obținerea autorizațiilor necesare și efectuarea amenajării, în
cadrul ședinței Consiliului de Administrație din 06 septembrie 2010.
Consiliul
de Administrație a luat act de informarea privind amenajarea, dar existând o
hotărâre anterioară a Consiliului de Administrație care își producea efectele,
a considerat că nu se impune adoptarea unei noi hotărâri cu același obiect."
Recurentul
consideră că, în măsura în care instanța de apel ar fi avut în vedere aceste
două aspecte (descărcarea de gestiune a A.G.A. și înscrisul nou - declarația
președintelui Consiliului de Administrație), ar fi ajuns la posibilitatea
pronunțării unei alte soluții, în speță neexistând un just motiv de revocare a
mandatului.
Referitor la
nelegalitatea Hotărârii Consiliului de Administrație din 26 mai 2011 (prin care
s-a dispus revocarea), recurentul arată că revocarea este motivată de o
pretinsă încălcare a atribuțiunilor de serviciu, în sensul că directorul
general în exercitarea funcției sale, a încheiat un contract de prestări
servicii (amenajare spațiu cu destinația birouri) cu SC A. SRL, contract prin
care s-a depășit valoarea achiziției astfel cum fusese aprobata prin Hotărârea
Consiliului de Administrație din 02 august 2010.
Hotărârea Consiliului
de Administrație din 02 august 2010 prevedea faptul că achizițiile care
depășesc plafonul de 20.000 lei să fie supuse aprobării Consiliului de
Administrație.
Contractul încheiat
între SC A. SRL și SC D. SA (invocat ca motiv al revocării contractului de
mandat) avea ca obiect amenajarea birourilor SC D. SA, în vederea desfășurării
activității administrative.
Prin Hotărârea Consiliului
de Administrație din 06 ianuarie 2010 pct. 2 s-a aprobat amenajarea
birourilor SC D. SA în vederea desfășurării activității administrative.
Arată că justul motiv
ce poate sta la baza revocării mandatarului, este definit de art. 12 pct. 2 din
contract, conform căruia: "prin motiv just de revocare al mandatarului, se
înțelege orice acțiune sau inacțiune prin care acesta își încalcă cu vinovăție
(din culpa sau cu intenție) oricare dintre obligațiile asumate potrivit acestui
contract, hotărârile adunărilor generale, hotărârile consiliului de
administrație, etc."
Or, în măsura în
care:
- amenajarea
birourilor SC D. SA în vederea desfășurării „activității administrative a fost
aprobată prin Hotărârea Consiliului de Administrație din 06 ianuarie 2010
(“în vederea eliberării spațiului în suprafață de cca 600 mp, necesar
activității de producție și punerea în aplicare a programului de investiții cu
fonduri europene, se aprobă amenajarea birourilor în suprafața de 230 mp, unde
se va desfășura activitatea administrativă a societății .")
- amenajarea
birourilor SC D. SA a fost aprobată și demarată anterior Hotărârii Consiliului
de Administrație din 02 august 2010 invocată ca motiv al revocării
mandatului.
- amenajarea
birourilor a fost determinată de necesitatea vechilor spații pentru un proiect
cu fonduri europene nerambursabile (fiind necesar activității de producție)”,
nu suntem în prezenta unui just motiv de revocare a contractului de mandat,
astfel cum este acesta definit la art. 12 pct. 2 din contract, neexistand o
vinovăție sau o încălcare a unei hotărâri a consiliului de administrație.
Recurentul susține că
a existat aprobarea Consiliului de Administrație pentru acest proiect,
prin Hotărârea Consiliului de Administrație din 06 ianuarie 2010 s-a
aprobat demararea unui proiect ce urma să utilizeze fonduri europene
nerambursabile, urmând ca SC D. SA să dezvolte și să comercializeze ciuperci
"pleurotus".
Urmare a demarării
acestui proiect, au trebuit mutate si amenajate birourile in care se desfășura
activitatea administrativa a societății, amenajare ce a fost aprobata prin
Hotărârea Consiliului de Administrație din 06 ianuarie 2010 punctul 2.
De asemenea,
recurentul arată căproiectul a fost demarat anterior Hotărârii Consiliului de Administrație
ce se pretinde a fi fost încălcată (proiectul implica bani europeni ce ar fi
trebuit restituiți în situația nerealizării).
Realizarea
proiectului privind fondurile europene nerambursabile și amenajarea noului
spațiu de birouri au fost aprobate prin Hotărârea Consiliului de Administrație
din 06 ianuarie 2010.
Hotărârea ce se
pretinde a fi fost încălcată este Hotărârea Consiliului de Administrație din
02 august 2010.
Pe cale de consecință,
nu putea fi încălcată o hotărâre a consiliului de administrație ce nu exista în
acel moment.
Referitor la daunele
interese datorate ca și consecință a revocării fără just motiv acestea sunt
prevăzute de C. civ., C. com. și art. 12 din contract.
Potrivit
dispozițiilor generale, prevăzute în codul civil, mandatul poate fi denunțat
unilateral, însă în condițiile în care mandatul este cu titlu oneros mandatarul
beneficiază de o indemnizație atunci când aceasta revocare este intempestivă
sau abuzivă.
Potrivit
dispozițiilor art. 391 alin. (1) C. com., mandantul care, fără justă cauză,
prin revocarea sa întrerupe executarea mandatului, răspunde de daune-interese.
Potrivit
dispozițiilor contractuale, prevăzute la art. 12 pct. 4 din contract, "în
cazul revocării mandatului mandatarului, fără just motiv, înainte de expirarea
duratei acestui contract, societatea achită acestuia daune interese în sumă
egală cu valoarea remunerației fixe brute pe care era îndreptățit să o încaseze
până la sfârșitul mandatului".
Având în vedere că nu
a fost efectuată o cercetare prealabilă a pretinsului motiv de revocare, au
fost îndeplinite de către mandatar toate obligațiile ce-i reveneau potrivit
contractului și nu a existat o încălcare a dispozițiilor contractuale de către
mandatar (în sensul nerespectării unei hotărâri a CA sau orice altă încălcare),
revocarea a fost abuzivă și fără un just motiv, fiind incidente în cauză
dispozițiile art. 12 pct. 4 din contract.
În concluzie,
recurentul susține că măsura este abuzivă, fiind dispusă cu nerespectarea
dispozițiilor legale și contractuale, făcând aplicabile dispozițiile art. 12 pct.
4 din contract.
Pârâta SC P. SA a
formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, sau în
subsidiar modificarea, în parte, a deciziei în sensul de a se menține
respingerea capătului de cerere referitor la sumele de
24.240 lei,
reprezentând prima de vacanță brută pe doi ani și 145.140 lei reprezentând
prima anuală brută pe 2 ani.
În motivarea
întâmpinării, se susține, în esență, reclamantul a încălcat obligațiile
prevăzute în art. 20 alin. (1) din contractul de mandat în conformitate cu care
avea obligația „de a decide (obligație de mijloace), pe baza analizei
rapoartelor și referatelor conducerii executive, cele mai potrivite și eficiente
măsuri pentru realizarea obiectului de activitate al societății, în condiții de
eficiență sporită și îndeplinirea criteriilor de performanță". Așadar,
recurentul trebuia să ia măsuri de eficientizare a activității societății, în
vedere îndeplinirii criteriilor de performanță. În realitate, recurentul a
dispus în mod ineficient de resursele financiare ale societății, angajând
societatea la cheltuieli exagerate și inutile.
Prin Hotărârea
Consiliului de Administrație din 02 august 2010 s-a stabilit ca toate
achizițiile care depășesc valoarea de 20.000 lei să fie aprobate de către
Consiliul de Administrație. Contrar acestei hotărâri, recurentul a semnat, la
data de 30 august 2010, contractul de antrepriză pentru renovarea sediului SC D.
SA, pentru o sumă exagerat de mare 335.730 lei, fără T.V.A., la care se adăugau
costuri de urmărire activitate șantier în valoare de 16.786,52 lei, fără T.V.A.
Înalta Curte
analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs și
susținerile din întâmpinare, constată
următoarele:
Prin
Hotărârea din 01
octombrie 2009 a
Consiliului de Administrație al SC D. SA reclamantul a fost numit
în funcția de
director general (prin încheierea din 05 decembrie 2011 pronunțată de
Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a admis cererea de înregistrare
mențiuni cu privire la fuziunea societății absorbite
SC D. SA cu
societatea absorbantă
SC
P. SA.).
Această hotărâre s-a
luat ca urmare a
contractului
de mandat încheiat la data de 01 octombrie 2009 între SC D. SA în calitate de
mandant și
R.G.,
în calitate de mandatar.
Potrivit art. 1 și 2
din contract, obiectul contractului constă în „
stabilirea, în limitele permise de
lege, a cadrului convențional privind realizarea de către mandatar a unei
activități de administrare (de gestionare și punere în valoare), a
patrimoniului societății, în spiritul principiului creșterii continue a
profitabilități activității statutare a societății, în vederea realizării de
profit care să fie repartizat acționarilor, în condițiile actelor constitutive
ale societății, ale hotărârilor adunărilor generale ale acționarilor, precum și
ale legii. Mandatul se va realiza prin îndeplinirea tuturor actelor necesare și
utile pentru realizarea obiectului de activitate al societății, cu excepția
celor rezervate de lege pentru adunarea generala a acționarilor, în
conformitate cu prevederile actului constitutiv al societății”.
În cap. IV al
contractului -
intitulat - Drepturile și obligațiile societății, se stipulează la art. 12 că
societatea se obligă
să
nu revoce niciun mandatar fără just motiv, înainte de expirarea duratei
mandatului, conform
contractului, cu precizarea că în sensul contractului prin
motiv just de
revocare se înțelege orice acțiune sau inacțiune prin care mandatarul își
încalcă, cu vinovăție, (din culpă sau cu intenție) oricare dintre obligațiile
asumate prin contract și/sau care-i revin într-o asemenea calitate, potrivit
legii, hotărârilor adunărilor generale, hotărârilor consiliului de
administrație și actelor constitutive ale societății.
De asemenea, în
cap. V al
contractului,care
reglementează drepturile și obligațiile mandatarului se stipulează expres în art.
20 că „mandatarul ca reprezentant al societății are obligația de a decide
(obligație de mijloace), pe baza analizei rapoartelor și referatelor conducerii
executive, cele mai potrivite și eficiente măsuri pentru realizarea obiectului
de activitate al societății, în condiții de eficiență sporită și îndeplinirea
criteriilor de performanță. Mandatarul își folosește toată priceperea, experiența
și toate mijloacele ce-i vor fi puse la dispoziție de către societate, în
vederea luării unor decizii care să conducă la îndeplinirea prevederilor din
bugetul de venituri și cheltuieli aprobat de adunarea
generală a
acționarilor”.
Prin
Hotărârea Consiliului
de Administrație din 06 ianuarie 2010 s-a aprobat demararea unui proiect
privind creșterea competitivității societății, utilizând fonduri europene
nerambursabile și în vederea eliberării spațiului în suprafață de cca. 600 mp,
necesar activității de producție și punerea în aplicare a programului de
investiții cu fonduri europene, s-a aprobat și amenajarea birourilor în
suprafață de 230 mp, unde se va desfășura activitatea administrativă a
societății, ambele spații fiind situate în incinta Complexului D. din sector 2.
Ca urmare a acestei
hotărârii, s-a adoptat Hotărârea Consiliului de Administrație. din 02
august 2009 prin care s-a decis ca achizițiile care depășesc plafonul de 20.000
lei să fie supuse aprobării consiliului de administrație.
Ulterior acestei
hotărâri prin care Consiliul de Administrație stabilise expres
obligativitatea aprobării privind achizițiile care depășesc suma de 20.000 lei,
s-a încheiat între
SC
D. SA reprezentată de reclamant, în calitate de client și SC A. SRL în calitate
de antreprenor, contractul din 30 august 2010, având ca obiect lucrări de
amenajare a spațiului
,
pentru birouri, pentru care pârâta trebuia să plătească suma de 335.730,42 lei,
fără T.V.A..
Din cele expuse,
rezultă fără putință de tăgadă, după 28 de zile de la adoptarea Hotărârii din 02
august 2009 prin care Consiliul de Administrație stabilise în mod expres
obligativitatea aprobării achizițiilor care depășesc 20.000 lei, printr-o
hotărâre a Consiliului de Administrație, reclamantul a încheiat, în numele
societății, un contract de achiziții care depășea de circa 10 ori plafonul
maxim stabilit prin Hotărârea Consiliului de Administrație, precitată.
Ca urmare a
încheierii acestui contract, la data de 26 mai 2011 a fost adoptată Hotărârea Consiliului
de Administrație prin care s-a decis revocarea din funcția de director
general a reclamantului, începând cu data de 27 mai 2011, hotărâre în care se
precizează că motivul revocării îl constituie „depășirea atribuțiilor
exercitate prin încheierea unui contract de prestări servicii cu
SC A. SRL, contract
prin care s-a depășit
valoarea achiziției așa cum a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului de Administrație
din 02 august 2010”.
Susținerile
recurentului privind aprobarea proiectului de amenajare a birourilor prin Hotărârea
Consiliului de Administrație din 2010, în sensul că la data adoptării ei
se cunoștea faptul că prețul lucrărilor va fi mai mare de 20.000 lei și în
consecință nu era nevoie de o altă hotărâre privind aprobarea expresă de
încheiere a unui contract cu valoare mai mare, cum se decisese prin Hotărârea din
02 august 2010 sunt simple alegații, făcute pro causa, deoarece potrivit
Hotărârii din 2010 este evidentă intenția Consiliului de Administrație de
a limita dreptul de dispoziție al mandatarului cu privire la încheierea de
contracte prin care societatea se obligă să plătească,pentru achiziții, sume
superioare plafonului de 20.000 lei.
Din motivele acțiunii
și ale recursului, rezultă în mod indubitabil că reclamantul avea cunoștință de
obligația pe care o avea de a supune aprobării Consiliului de Administrație
încheierea contractului privind lucrările de amenajare a birourilor, al căror
cost depășea, cu mult, plafonul stabilit de Consiliul de Administrație
prin Hotărârea din 2010, însă, în mod deliberat a încălcat dispozițiile acestei
hotărâri.
De asemenea, după cum
s-a arătat mai sus, conform art. 20 din contractul de mandat, reclamantul avea
obligația să „decidă pe baza analizei rapoartelor și referatelor conducerii
executive, cele mai potrivit și eficiente măsuri pentru realizarea obiectului
de activitate al societății” însă în speță, reclamantul a încălcat și această
obligație contractuală a managerului, deoarece nu a solicitat nicio analiză a
condițiilor de realizare a acestor lucrări, cu toate că știa că valoarea lor
depășește de circa 10 ori plafonul stabilit expres de Consiliul de Administrație,
și în consecință,acest motiv de recurs este nefondat.
Potrivit
dispozițiilor art. 143
1
din Legea nr. 31/1990 privind societățile
comerciale, republicată, Consiliul de Administrație poate revoca oricând
pe director, cu condiția existenței unei juste cauze, pentru exonerarea de
plata unor daune - interese.
De asemenea, art. 391
alin. (4) C. com. (invocat de reclamant în motivarea acțiunii) prevede că
mandantul care fără justă cauză, prin revocarea sa întrerupe executarea
mandatului, răspunde de daune - interese.
Aceste dispoziții
legale nu definesc noțiunea de justă cauză și nu indică, nici măcar cu titlu
exemplificativ situații circumscrise justei cauze, însă părțile au stipulat
expres în contract, în art. 12 alin. (2) - (3) (precitat) ce se înțelege prin
motiv just de revocare a mandatului și în raport de aceste dispoziții
contractuale Consiliul de Administrație a decis revocarea mandatului,
pentru încălcarea atribuțiilor mandatarului, cu intenție, materializată în
nerespectarea Hotărârii Consiliului de Administrație din 02 august 2010.
Motivul de recurs
referitor la descărcarea de gestiune a conducerii societății prin Hotărârea A.G.A.
din 10 ianuarie 2011, asupra căreia nu s-a pronunțat instanța de apel, nu
necesită a fi analizat deoarece nu a fost invocat nici prin acțiune și nici
prin motivele de apel și în consecință invocarea direct în recurs este
nelegală.
De asemenea,
susținerea recurentului că potrivit declarației notariale a unui membru al Consiliului
de Administrație, rezultă că ar fi fost informat Consiliul de Administrație
despre valoarea contractului privind lucrările de amenajare a birourilor este
irelevantă în speță deoarece, după cum s-a precizat mai sus, anterior
încheierii unui contract cu valoare mai mare de 20.000 lei era obligatorie Hotărârea
Consiliului de Administrație, pentru aprobarea acestui contract de
achiziții.
Cu privire la neefectuarea
cercetării prealabile în cauză,invocată de recurent, Înalta Curte apreciază că
și acest motiv de recurs este nelegal invocat deoarece în speță obiectul
dosarului nu îl constituie un litigiu de muncă, ci încălcarea obligațiilor
asumate printr-un contract de mandat, iar reclamantul recurent nu a invocat în
acțiune dispoziții aplicabile unui contract de muncă,care impuneau cercetarea
prealabilă.
În concluzie, Înalta
Curte constată că în mod legal curtea de apel și tribunalul au reținut,in mod
legal, încălcarea obligațiilor asumate de mandatar, stipulate în contractul de
mandat încheiat de părți și au respins acțiunea.
Motivele de recurs
formulate de reclamant sunt nefondate, în raport de considerentele expuse și în
consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă
recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge,
ca nefondat, recursul declarat de reclamantul
R.G.
împotriva Deciziei civile
nr.
29 din
28 ianuarie 2013
pronunțată de
Curtea de Apel
București, secția a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi
19
februarie 2014
.