ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 584/2013

Asupra recursului de față; Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4952 din 12 iulie 2011, Tribunalul Constanța a admis acțiunea și a dispus anularea parțială a Deciziei nr. 86 din 11 mai 2009 a Consiliului de administrație a SC B.T.T. P.C. SA, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 122.389 lei reprezentând despăgubiri în sumă brută și a sumei de 7.175 lei cu titlu de cheltuieli de judecată: Pentru ă pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a „fost numit în funcția de director general al societății pârâte prin decizia nr. 7 din 10 august 2007, care a constituit și fundamentul contractului de mandat nr. 45948 din 20 septembrie 2007 cu o durată contractuală de 4 ani de la data semnării sale.

Potrivit art. 4.1.1 din convenție, reclamantul era îndreptățit pe o parte să primească o remunerație brută de 3.000 lei/lunar, iar potrivit art. 4.1.2, după aprobarea bilanțului contabil și îndeplinirea obiectivelor și criteriilor de performanțe, pe de altă parte, același reclamant urma să încaseze un premiu anual de maxim 12 renumerații brute. În data de 11 mai 2009 a fost adoptată decizia nr. 86 a Consiliului de Administrație a societății pârâte potrivit căreia reclamantul a fost revocat din calitatea de director general în acord cu dispozițiile art. 9.1.b, clauză care instituie și o cauză de încetare a contractului de mandat.

S-a mai reținut că revocarea din funcția deținută de către reclamant în cadrul societății pârâte a avut pe de o parte caracter abuziv, iar pe de altă parte caracter intempestiv, întrucât mandatul administrațiilor este un raport juridic intuitu personae și încetează pentru cauzele prevăzute de lege, ori prin renunțare sau revocare, iar în materie comercială, unde mandatul este oneros și este încredințat: tocmai pentru votarea unor afaceri comerciale, principiul certitudinii Juridice sau al securității tranzacțiilor impune ca raportul de mandat sa aibă o anumită stabilitate și să nu poată ;i : i rupt fără o justă reparație a prejudiciului adus printr-o asemenea revocare intempestivă.

De asemenea, s-a avut în vedere că, preluând coordonatele din norma de drept comun (391 C. com.), Legea societăților comerciale conferă adunării generale ordinare a acționarilor dreptul de a revoca oricând pe administrator, dar arată că, în cazul în care revocarea survine fără justă cauză, deci fără motive întemeiate, administratorul este îndreptățit la plata unor daune, interese [(art. 137 1 alin. (4)]. Plata acestor daune, interese este comensurată prin acordul părților sau prin hotărârea instanței de judecată competente. S-a constatat că în cauză daunele interese sunt circumscrise clauzei inserate în art. 4.1.1, respectiv 4.1.2 din contractul de mandat, reclamantul probând fără echivoc atât existența și întinderea prejudiciului cât și că revocarea s-a produs fără justă cauză.

S-a apreciat că apărarea societății pârâte are caracter formal, fiind astfel cenzurată. Instanța a reținut că motivele de revocare din funcția de director general nu subzistă și nici nu se verifică sub aspect probator. Astfel, deși se pretinde că reclamantul a urmărit defectuos derularea contractelor societății, din nota depusă la data de 21 aprilie 2009 rezultă că nu au fost înregistrate întârzieri în achitarea obligațiilor de plată asumate de cocontractanți, iar pentru cei care au refuzat nelegal plata redevenței conform deciziei nr. 79 din 10 martie 2009 s-au demarat acțiuni în instanță.

De altfel, împrejurarea că reclamantul și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile din cadrul contractului de mandat o demonstrează și hotărârea Adunării Generale a Acționarilor nr. 1 din data de 27 martie 2008, hotărâre care aprobă descărcarea de gestiune pentru exercițiul financiar aferent anului 2007. A motivat instanța că reclamantul a avut o conduită diligentă și prudentă în desfășurarea activității sale de manager, dovadă în acest sens fiind înscrisurile depuse în probatiune, care atesta în mod concret demersurile efectuate de către acesta în derularea contractelor de asociere pe care societatea al cărei director executiv era le avea în derulare, respectiv nota nr. 69 din 17 martie 2009, potrivit căreia s-au depus diligente în vederea încheierii unui angajament de plată cu un partener contractual, precum și continuarea demersurilor judecătorești pentru recuperarea creanțelor societății pârâte, respectiv încheierea de contracte de asistență juridică în numele aceleiași societăți.

S-a mai arătat că, deși i se impută aceluiași reclamant că nu a luat măsuri relative la construcțiile ilegal edificate, nici această critică nu se verifică, atât timp cât reclamantul a emis adrese către sublocatarii societății pârâte în sensul obținerii acordului proprietarului în cazul în care urmează a se efectua lucrări de construire sau de extindere, demers dublat și de obligația de sistare a lucrărilor, în acest sens fiind înscrisurile de la filele 66-80 din dosarul cauzei. Împrejurarea că un partener contractual a încălcat materia Legii nr. 50/1991 și, circumscris acestui fapt juridic, societatea pârâtă a fost amendată nu-i poate fi imputată reclamantului, întrucât acesta a luat măsurile corespunzătoare în vederea restabilirii legalității anterior constatării contravenției.

Instanța de fond a mai reținut că nu se verifică nici motivul privind urmărirea defectuoasă a. procesului de igienizare pentru deschiderea sezonului estival 2009 întrucât, pe de o parte, această atribuție nu se regăsește în obligațiile enumerate în contractul de mandat, așa încât în mod evident nu poate constitui temei al revocării mandatului, iar pe de altă parte, reclamantul a luat măsuri în acest sens, atenționând pe sublocatari că le revine această atribuție, fundamentat și pe obligația contractuală a reclamantului de a conduce sistemul integrat calitate, mediu, securitate și sănătate ocupațională. În concluzie, apreciind că nu există motive juste de revocare din funcție a reclamantului, instanța a reținut că este îndreptățit la plata daunelor interese, potrivit art. 137 1 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.

S-a motivat că acordarea daunelor interese își are izvorul atât pe tărâm contractual cât și sub aspect probator. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 9.1 din contractul părților „în cazul în care mandatarul este revocat din motive neimputabile lui, acesta urmează a fi despăgubit cu o valoare echivalentă cu remunerația cuvenită până la data încetării contractului de mandat, la care se adaugă premiul anual aferent perioadei în care și-a desfășurat activitatea”, iar conform art. 4.2, „mandatarul are dreptul să primească, după a probarea bilanțului contabil, pentru realizarea obligațiilor asumate prin prezentul contract și pentru îndeplinirea obiectivelor și criteriilor de performanță, un premiu anual de maxim 12 renumerații brute”.

Expertiza instrumentată în cauză cât și înscrisurile de la dosar dovedesc că reclamantul și-a îndeplinit obiectivele și criteriile de performanță care să-l îndreptățească și la plata premiilor anuale de 12 renumerații brute. Astfel, în anul 2007 nu au fost îndepliniți indicatorii din bugetul de venituri și cheltuieli al societății, respectiv în anul 2008 s-au îndeplinit indicatorii în proporție de 418 % în sumă brută, iar în anul 2009 nu s-au îndeplinit indicatorii menționați, însă din cauze obiective, relevându-se că supraestimarea cursului de schimb pentru anul 2007 a dus la imposibilitatea realizării veniturilor stabilite prin bugetul de venituri și cheltuieli, iar pentru anul 2009 la momentul când deveneau scadente veniturile societății intervenise deja revocarea reclamantului.

Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 27 din 07 martie 2012 a Curții de Apel Constanța, Secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care a reținut în considerentele deciziei următoarele: În ceea ce privește culpa reclamantului reținută, de pârâtă la emiterea deciziei nr. 86 din 11 mai 2009 prin care s-a dispus încetarea contractului de mandat, instanța de fond a apreciat în mod corect că aceasta nu este dovedită, motivele de revocare din funcția de director general neputând fi verificate sub aspect probator. Instanța a avut în vedere că, din nota nr. 84 din 21 aprilie 2009 rezultă că nu au fost înregistrate întârzieri în achitarea obligațiilor de plată asumate de asociații/chiriașii SC B.T.T.

P.C. SA, singura excepție făcând SC A. SRL pentru care se afla în curs procedura de executare a sentinței civile nr. 352/COM/2008. De asemenea, în vederea achitării contravalorii lipsei de folosință pentru teren pe anul 2008 și pentru încheierea contractelor de subînchiriere cu societățile care au refuzat acest lucru, au fost demarate acțiuni în instanță, conform deciziei nr. 79 din 10 martie 2009, decizie dată de Consiliul de administrație la solicitarea reclamantului.

Cu privire la situația litigioasă existentă între societatea pârâtă și SC A. SRL s-a reținut că, intimatul reclamant a propus o modalitate de stingere a debitului datorat către aceasta din urmă, reprezentând contravaloarea investițiilor efectuate la un activ, însă propunerea nu a fost agreată de consiliul de administrație, iar referitor la lipsa unor măsuri de împiedicare a edificării lucrărilor de construire de către clienți, că reclamantul a emis adrese către sublocatarii societății pârâte prin care Ie-a pus în vedere că au obligația de a obține acordul proprietarului în cazul în care urmează a se efectua lucrări de construire sau de extindere, precum și obligația de sistare a tuturor lucrărilor de construcție.

Mai mult, reclamantul, a încheiat contractul de asistență juridică nr. 99 din 4 mai 2009 în vederea acționării SC C.T. SA pentru demolarea construcțiilor edificate abuziv, societatea fiind sancționată contravențional ulterior acestui moment, astfel că nu se poate reține pasivitatea reclamantului în sensul invocat de apelanta pârâtă.

Totodată, instanța de apel a considerat că, reclamantului nu i se poate imputa nici urmărirea defectuoasă a procesului de curățenie pentru deschiderea sezonului 2009 în condițiile în care această obligație a fost asumată prin contractele de asociere/închiriere de către cocontractanți, societatea pârâtă nedispunând de resursele financiare necesare executării lucrărilor de întreținere, iar reclamantul a notificat asociații cu privire la această obligație prin adresa nr. 85 din 21 aprilie 2009. Referitor la despăgubirea datorată de pârâtă au fost luate în considerare prevederile art. 9 pct. 9.1 lit. b) din contractul de mandat, în care se stipulează că în cazul în care mandatarul este revocat din motive neimputabile lui acesta va fi despăgubit cu o valoare echivalentă cu remunerația cuvenită până la data încetării contractului la care se adaugă premiul anual aferent perioadei în care și-a desfășurat activitatea, precum și pe art. 4 pct. 4.1.2 potrivit cu care mandatarul are dreptul să primească, după aprobarea bilanțului contabil, pentru realizarea obligațiilor asumate prin contract și pentru îndeplinirea obiectivelor și criteriilor de performanță, un premiu anual de maxim 12 remunerații brute.

De asemenea, instanța a avut în vedere și raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză concluzionează că pentru anul 2008 reclamantul a îndeplinit obiectivele și criteriile de performanță asumate prin contract, astfel că pentru anul 2008 reclamantului i se cuvine premiul anual menționat, cuantificat la suma de 36.000 lei, sumă ce a fost actualizată la valoarea de 39.154 lei, considerând ca nerelevante susținerile apelantei, privind realizarea bugetului pe anul 2008 ca urmare a încheierii unui contract de vânzare cumpărare de active cu societatea mamă și a obținerii în instanță prin hotărâre judecătorească a unor sume de bani cu titlu de cheltuieli de judecată, în condițiile în care aceste sume au fost cuprinse în bugetul de venituri și cheltuieli ale anului 2008, fiind realizați și chiar depășiți parametrii stabiliți.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC B.T.T. P.C. SA., care a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora, după expunerea situației de fapt, a susținut următoarele: - Decizia atacată nu este motivată în ceea ce privește menținerea sentinței instanței de fond cu privire la acordarea premiului anual cuvenit intimatului pentru anii 2007 și 2009, deși din punctul său de vedere indicatorii de performanță nu au fost îndepliniți, aspecte ce rezultă din expertiza contabilă efectuată la instanța de fond. - Decizia atacată este dată cu aplicarea greșită a normelor privitoare la mandatul comercial dat intimatului, condițiile de revocare ale acestuia reglementate prin dispozițiile Codului civil și al Legii nr. 31/1990.

Din această perspectivă se consideră că instanța nu trebuia să analizeze îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuțiunilor reclamantului în funcția de mandatar al recurentei, ci trebuia să analizeze neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor. În acest sens se arată că instanța avea a aprecia în concret dacă obiectivele ce i-au fost trasate au fost duse la îndeplinire și dacă au avut rezultatul scontat. În acest sens, recurenta arată că raportat la prevederile art. 4.2.2 – art. 4.23 și art. 4.2.10 din contractul de mandat, intimatul avea obligația asigurării managementului societății ca întreg, asigurarea funcționării în totalitate și de a asigura controlul unic sub toate aspectele.

Or, ceea ce s-a reproșat intimatului a fost tocmai neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract, în sensul că nu a urmărit buna derulare a contractelor de închiriere sau asociere în participațiune derulate de societate, neasigurând curățenia spațiilor deținute de societate ce trebuia făcută la începutul oricărui sezon estival neluând măsuri de: împiedicare a edificării lucrărilor de construire efectuate de clienți, motiv pentru care societatea a fost trasă la răspundere de autoritățile locale. După reluarea fiecărei abateri imputate intimatului, recurenta arată că reclamantul, deși a făcut parțial dovada efectuării unor demersuri ce cădeau în sarcina sa ca mandatar nu a dovedit încununarea acestor demersuri în sensul înlăturării/limitării pagubelor pe care societatea Ie-a suportat ca urmare a derulării activității sub directa sa coordonare.

Mai mult, se susține că la dosar nu au fost depuse anexele la contractul de mandat pentru ca instanța să poată verifica criteriile de performanță stabilite în sarcina sa și nici nu a dovedit finalizarea demersurilor efectuate în sensul limitării prejudiciilor suferite de societate. - Referitor la modul de acordare al despăgubirilor, se afirmă că suma de 3000 lei, lunar, solicitată nu este o sumă netă, ci brută, iar expertul nu a cuantificat suma netă ce s-ar fi cuvenit reclamantului ceea ce denotă caracterul incert al creanței. De asemenea, remunerația anuală era condiționată de îndeplinirea indicatorilor financiari de performanță negociați cu societatea, iar în acest sens recurenta solicită aprecierea conținutului expertizei efectuate în cauză.

Reluând reținerile din raportul de expertiză și din suplimentul la acesta recurenta concluzionează că, în lipsa unor elemente concrete care să stabilească criteriile de performanță impuse reclamantului și în lipsa unor verificări temeinice în ceea ce privește bugetul realizat prin contribuția reclamantului se impune respingerea cererii acestuia de acordare a premiilor anuale aferente anilor 2007-2009. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: - în ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., prin care se susține că instanța de apel nu a motivat menținerea sentinței în ceea ce privește acordarea premiului anual se constată că aceasta se află în eroare, în condițiile în care începând cu paragraful 5 de la fila x, instanța expune pe larg argumentele pentru care a menținut soluția privind acordarea premiului anual, făcând trimitere atât la clauzele contractuale incidente, cât și la probele relevante pe baza cărora a fost stabilită situația de fapt pe acest aspect, îndeosebi raportul de expertiză efectuat în cauză, Astfel, instanța a făcut trimitere la dispozițiile art. 9 pct. 9.1 lit. b) din contractul de mandat prin care părțile au convenit asupra despăgubirilor în cazul în care mandatarul este revocat din motive neimputabile, precum și la prevederile art. 4 pcț.4.1.2, privind acordarea unui premiu anual de maxim 12 remunerații brute pentru realizarea obligațiilor de performanță, prevederi ce s-au pliat pe situația de fapt pe deplin stabilită pe baza probatoriilor administrate în cauză.

- în ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut aplicarea greșită a normelor privitoare la mandatul comercial și a condițiilor de revocare ale acestuia din perspectiva prevederilor Codului civil și a Legii nr. 31/1990 fără a arăta în concret care sunt acestea. Mai mult, în argumentația adusă în dezvoltarea acestui motiv de recurs, se face trimitere la situația de fapt, considerându-se că instanța trebuia să se aplece asupra acesteia pentru a stabili;dacă obiectivele contractului de mandat au fost duse la îndeplinire și dacă au avut rezultatul scontat.

De asemenea, prin reluarea fiecăreia dintre abaterile pe care recurenta Ie-a imputat intimatului și care în opinia ar fi ar fi justificat o altă soluție, se tinde la o reapreciere a probelor, situație incompatibilă cu normele ce reglementează calea de atac a recursului 1 în care pot fi supuse controlului judiciar numai aspectele de nelegalitate strict și limitativ prevăzute la punctele 1-9 ale art. 304 C. proc. civ. În atare situație, instanța de control judiciar nu poate proceda la analizarea situației de fapt și nici la o altă apreciere asupra probelor administrate în cauză. Constatându-se că instanța de apel a procedat la o aplicare corectă a normelor incidente în cauză, la situația de fapt pe deplin stabilită, dându-se eficiență în mod corect dispozițiilor art. 969 C. civ., raportat la clauzele cuprinse în art. 9 pct. 9.1 lit. b) și art. 4 pct. 4.1.2.

din contractul de mandat, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâta SC B.T.T. P.C. SA împotriva deciziei civile nr. 27 din 7 martie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2013.