ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1834/2013

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța reclamantul D.M.F. a chemat în judecată pârâta SC N.O.

SA solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 160.300 RON brut și 125.860

RON net reprezentând contravaloarea remunerației pentru 28 luni cât mai era

valabil contractul de mandat încheiat între părți și obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea taxei de timbru și timbru

judiciar, precum și onorariul de avocat.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat, că, în fapt, la data de 3 august 2007 a încheiat cu SC

N.O. SA un contract de mandat în temeiul dispozițiilor Legii nr. 31/1990 pe o

perioadă de 4 ani.

Prin Decizia Adunării

Generale a Acționarilor nr. 4/2009 reclamantul a fost revocat din funcția de director

general al SC N.O. SA și s-a numit o altă persoană, această revocare făcându-se

în baza unor motive neimputabile, arbitrar și discreționar, în cauză devenind

aplicabile dispozițiile art. 10 alin. ultim din contractul de mandat, potrivit

cărora directorul general are dreptul la o despăgubire echivalentă cu

remunerația cuvenită până la data încheierii contractului de mandat. Valoarea

remunerației brute stabilită prin contractul de mandat era de 5.725 RON brut,

iar perioada rămasă până la încetarea contractului era de 28 luni (aprilie 2009

- august 2011) ceea ce înseamnă 160.300 RON brut și 125.860 RON net.

Prin Sentința civilă

nr. 7303 din 21 decembrie 2010 Tribunalul Constanța a admis acțiunea promovată

de reclamantul D.M.F. în contradictoriu cu pârâta SC N.O. SA și a obligat

pârâta SC N.O. SA, să plătească suma de 160.300 RON brut (125.860 RON net)

reprezentând contravaloarea remunerației datorată în baza contractului de

mandat din 6 august 2007.

Pentru a dispune

astfel a reținut prima instanță următoarele:

SC N.O. SA și-a

întemeiat Decizia de revocare nr. 4 din 2 aprilie 2009 pe faptul neîndeplinirii

obiectivelor și criteriilor de performanță impuse prin art. 4 pct. b și art. 12

pct. 4 din contractul de mandat din 6 august 2007 ce era valabil încheiat până

în luna august 2011.

Obiectivele și

criteriile de performanță nu au existat ca anexă la contract (conform clauzelor

contractuale), nu au fost aduse la cunoștință și însușite prin semnătură de

reclamant, nefiind elaborate odată cu aprobarea bugetului de venituri și

cheltuieli și aprobate prin Adunarea Generală a Acționarilor pentru anul 2008.

Instanța de apel a

mai reținut că întrucât pârâta este o societate comercială pe acțiuni în speță

sunt incidente dispozițiile Legii nr. 31/1990 și dispozițiile O.U.G. nr.

79/2008 și că revocarea a intervenit fără justă cauză, nefiind probat că au

fost încălcate clauzele contractului de mandat, așa încât reclamantul este

îndreptățit la plata de daune interese.

Potrivit art. 10 din

contractul de mandat din 6 august 2007 în cazul în care directorul general este

revocat din motive neimputabile lui, acesta urmează a fi despăgubit cu o

valoare echivalentă cu remunerația cuvenită până la data încheierii

contractului de mandat, la care se adaugă premiul anual aferent perioadei în

care și-a desfășurat activitatea.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel SC N.O. SA criticând-o ca fiind nelegală și

netemeinică.

Prin Decizia civilă

nr. 163/COM din 9 noiembrie 2011 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul ca nefondat.

Pentru a hotărî

astfel instanța de apel a reținut că în cauză, în lipsa dovedirii de către

pârâtă a determinării și impunerii unor criterii de performanță a căror

posibilă nerealizare să fie eventual imputată reclamatului, în mod corect prima

instanță a concluzionat că revocarea a intervenit fără justă cauză, nerezultând

vreo încălcare a clauzelor contractului de mandat.

A mai reținut

instanța de apel că prin contractul de mandat nu s-a stabilit, în sarcina

directorului general, un anumit nivel al profitului din exploatare, astfel

încât nu se poate susține că revocarea a avut la bază acest criteriu.

La data de 5 martie

2012 reclamantul D.M.F. a învestit Curtea de Apel Constanța cu o cerere de

completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 163/COM/2011 a Curții de Apel

Constanța solicitând soluționarea cererii privind obligarea intimatei la plata

cheltuielilor de judecată (taxa timbru + onorariu avocat).

Prin Decizia nr. 42

din 19 martie 2012 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității

invocată de pârâtă, a admis cererea reclamantei și a dispus completarea

Deciziei civile nr. 163/COM din 9 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

Constanța în sensul că a obligat apelanta pârâtă la plata cheltuielilor de

judecată în sumă de 2.000 RON către intimatul reclamant.

Pentru a hotărî

astfel Curtea de Apel a reținut că art. 281

2

C. proc. civ. modificat

stipulează expres faptul că, completarea hotărârii se poate cere doar în

condițiile art. 281 - 281

2

C. proc. civ., iar nu pe calea apelului

sau recursului.

De asemenea s-a

reținut că din probatoriul cauzei reiese că instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra cererii de obligare a apelantei pârâte la plata cheltuielilor de

judecată dovedite, în sumă de 2.000 RON, către intimatul reclamant.

Împotriva acestor

decizii a formulat recurs pârâta SC N.O. SA, criticându-le ca fiind nelegale și

netemeinice.

În susținerea

recursului formulat împotriva Deciziei civile nr. 163/COM din 9 noiembrie 2011

a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, pârâta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct.

5, 8 și 9 C. proc. civ.

Pârâta a argumentat

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. arătând că prin

decizia recurată au fost încălcate dispozițiile art. 129 C. proc. civ.,

instanța de apel neluând în considerare faptul că prima instanță a reținut în

principal că temeiul de drept al acțiunii îl reprezintă dispozițiile Legii nr.

31/1990 și dispozițiile O.U.G. nr. 79/2008, temei legal ce nu a fost invocat de

reclamant prin acțiunea sa și nici nu a fost pus de instanță în discuția

părților.

Totodată pârâta

învederează că hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost dată cu

interpretarea eronată a actului dedus judecății și este lipsită de temei legal,

devenind astfel incidente prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea

acestor motive de recurs pârâta arată că instanța de apel a interpretat greșit

prevederile contractului de mandat din 6 august 2007 încheiat între reclamant

și pârâtă și nu a luat în considerase precizările acesteia referitoare la

neîndeplinirea de către reclamant a clauzelor contractului mai sus evocat.

Totodată pârâta a

arătat că instanța de apel a respins solicitarea acesteia de efectuare a unei

expertize care să stabilească modalitatea de realizare de către reclamant a

indicatorilor economico-financiari pentru anul 2008 deși admiterea acestei

probe era necesară în situația în care instanța nu s-a edificat cu privire la

acest aspect pe baza înscrisurilor aflate la dosar.

În susținerea

recursului formulat împotriva Deciziei civile nr. 42 din 19 martie 2012 a

Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, pârâta a invocat prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Pârâta a argumentat

motivele de recurs mai sus evocate arătând că instanța ce apel nu a ținut seama

de faptul că decizia a cărei completare s-a solicitat este o decizie definitivă

iar nu irevocabilă motiv pentru care în speță nu sunt aplicabile prevederile

art. 281 C. proc. civ.

Analizând recursurile

formulate împotriva Deciziilor civile nr. 163/COM din 9 noiembrie 201 și nr. 42

din 19 martie 2012 ale Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată că acestea sunt

fondate, urmând ca recursurile pârâtei SC N.O. SA să fie admise, hotărârile

recurate să fie casate iar cauza să fie trimisă spre rejudecare la aceeași

instanță pentru următoarele considerente.

În conformitate cu

prevederile art. 305 C. proc. civ., în recurs nu se pot produce probe noi, cu

excepția înscrisurilor, care pot fi depuse în tot cursul judecății, până la

închiderea dezbaterilor.

Depunerea unui

înscris nou care dacă ar fi fost cunoscut de instanța de fond ar fi putut

determina o altă soluție, impune casarea hotărârii atacate.

În conformitate cu

prevederile art. 314 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz

de casare a hotărârii recurate, poate hotărî asupra fondului cauzei numai în

scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt deplin stabilite

În speță, pârâta a

solicitat și i-a fost admisă proba cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei

procesul-verbal al ședinței consiliului de administrație al SC N.O. SA încheiat

la data de 8 mai 2003, act ce ar fi putut înrâuri soluția cauzei, dacă ar fi

fost folosit la instanța de fond.

Astfel, întrucât

pârâta a depus acte noi ce trebuiesc avute în vedere la determinarea

împrejurărilor de fapt, respectiv a însușirii de către reclamant a criteriilor

de performanță ce trebuiau îndeplinite conform contractului de mandat,

hotărârea recurată va fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță.

Urmează ca instanța,

în rejudecare, să aprecieze dacă, față de situația de fapt ce urmează a se

stabili în baza actelor depuse, este necesară efectuarea unei expertize de

specialitate, în scopul verificării îndeplinirii respectivelor criterii de

performanță.

Având în vedere ca

prin Decizia nr. 42 din 19 martie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția a

II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a completat Decizia

civilă nr. 163/COM din 9 noiembrie 2011 a aceleiași instanțe, în sensul că a

fost soluționat capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, capăt de

cerere accesoriu, a cărui soluționare depinde în totalitate de soluționarea

capătului principal de cerere, și această decizie va fi casată, urmând ca

instanța de fond să decidă asupra acordării cheltuielilor de judecată, funcție

de dezlegarea ce se va da capătului principal de cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de pârâta SC N.O. SA împotriva Deciziilor civile nr. 163/COM din 9

noiembrie 2011 și nr. 42 din 19 martie 2012 ale Curții de Apel Constanța,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează deciziile și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AS