ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1834/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța reclamantul D.M.F. a chemat în judecată pârâta SC N.O. SA solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 160.300 RON brut și 125.860 RON net reprezentând contravaloarea remunerației pentru 28 luni cât mai era valabil contractul de mandat încheiat între părți și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea taxei de timbru și timbru judiciar, precum și onorariul de avocat. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat, că, în fapt, la data de 3 august 2007 a încheiat cu SC N.O. SA un contract de mandat în temeiul dispozițiilor Legii nr. 31/1990 pe o perioadă de 4 ani.

Prin Decizia Adunării Generale a Acționarilor nr. 4/2009 reclamantul a fost revocat din funcția de director general al SC N.O. SA și s-a numit o altă persoană, această revocare făcându-se în baza unor motive neimputabile, arbitrar și discreționar, în cauză devenind aplicabile dispozițiile art. 10 alin. ultim din contractul de mandat, potrivit cărora directorul general are dreptul la o despăgubire echivalentă cu remunerația cuvenită până la data încheierii contractului de mandat. Valoarea remunerației brute stabilită prin contractul de mandat era de 5.725 RON brut, iar perioada rămasă până la încetarea contractului era de 28 luni (aprilie 2009 - august 2011) ceea ce înseamnă 160.300 RON brut și 125.860 RON net.

Prin Sentința civilă nr. 7303 din 21 decembrie 2010 Tribunalul Constanța a admis acțiunea promovată de reclamantul D.M.F. în contradictoriu cu pârâta SC N.O. SA și a obligat pârâta SC N.O. SA, să plătească suma de 160.300 RON brut (125.860 RON net) reprezentând contravaloarea remunerației datorată în baza contractului de mandat din 6 august 2007. Pentru a dispune astfel a reținut prima instanță următoarele: SC N.O.

SA și-a întemeiat Decizia de revocare nr. 4 din 2 aprilie 2009 pe faptul neîndeplinirii obiectivelor și criteriilor de performanță impuse prin art. 4 pct. b și art. 12 pct. 4 din contractul de mandat din 6 august 2007 ce era valabil încheiat până în luna august 2011. Obiectivele și criteriile de performanță nu au existat ca anexă la contract (conform clauzelor contractuale), nu au fost aduse la cunoștință și însușite prin semnătură de reclamant, nefiind elaborate odată cu aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli și aprobate prin Adunarea Generală a Acționarilor pentru anul 2008. Instanța de apel a mai reținut că întrucât pârâta este o societate comercială pe acțiuni în speță sunt incidente dispozițiile Legii nr. 31/1990 și dispozițiile O.U.G.

nr. 79/2008 și că revocarea a intervenit fără justă cauză, nefiind probat că au fost încălcate clauzele contractului de mandat, așa încât reclamantul este îndreptățit la plata de daune interese. Potrivit art. 10 din contractul de mandat din 6 august 2007 în cazul în care directorul general este revocat din motive neimputabile lui, acesta urmează a fi despăgubit cu o valoare echivalentă cu remunerația cuvenită până la data încheierii contractului de mandat, la care se adaugă premiul anual aferent perioadei în care și-a desfășurat activitatea. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel SC N.O. SA criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică. Prin Decizia civilă nr. 163/COM din 9 noiembrie 2011 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că în cauză, în lipsa dovedirii de către pârâtă a determinării și impunerii unor criterii de performanță a căror posibilă nerealizare să fie eventual imputată reclamatului, în mod corect prima instanță a concluzionat că revocarea a intervenit fără justă cauză, nerezultând vreo încălcare a clauzelor contractului de mandat. A mai reținut instanța de apel că prin contractul de mandat nu s-a stabilit, în sarcina directorului general, un anumit nivel al profitului din exploatare, astfel încât nu se poate susține că revocarea a avut la bază acest criteriu. La data de 5 martie 2012 reclamantul D.M.F. a învestit Curtea de Apel Constanța cu o cerere de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 163/COM/2011 a Curții de Apel Constanța solicitând soluționarea cererii privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată (taxa timbru + onorariu avocat).

Prin Decizia nr. 42 din 19 martie 2012 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtă, a admis cererea reclamantei și a dispus completarea Deciziei civile nr. 163/COM din 9 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în sensul că a obligat apelanta pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000 RON către intimatul reclamant. Pentru a hotărî astfel Curtea de Apel a reținut că art. 281 2 C. proc. civ. modificat stipulează expres faptul că, completarea hotărârii se poate cere doar în condițiile art. 281 - 281 2 C. proc. civ., iar nu pe calea apelului sau recursului. De asemenea s-a reținut că din probatoriul cauzei reiese că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de obligare a apelantei pârâte la plata cheltuielilor de judecată dovedite, în sumă de 2.000 RON, către intimatul reclamant.

Împotriva acestor decizii a formulat recurs pârâta SC N.O. SA, criticându-le ca fiind nelegale și netemeinice. În susținerea recursului formulat împotriva Deciziei civile nr. 163/COM din 9 noiembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pârâta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. Pârâta a argumentat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. arătând că prin decizia recurată au fost încălcate dispozițiile art. 129 C. proc. civ., instanța de apel neluând în considerare faptul că prima instanță a reținut în principal că temeiul de drept al acțiunii îl reprezintă dispozițiile Legii nr. 31/1990 și dispozițiile O.U.G.

nr. 79/2008, temei legal ce nu a fost invocat de reclamant prin acțiunea sa și nici nu a fost pus de instanță în discuția părților. Totodată pârâta învederează că hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost dată cu interpretarea eronată a actului dedus judecății și este lipsită de temei legal, devenind astfel incidente prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În argumentarea acestor motive de recurs pârâta arată că instanța de apel a interpretat greșit prevederile contractului de mandat din 6 august 2007 încheiat între reclamant și pârâtă și nu a luat în considerase precizările acesteia referitoare la neîndeplinirea de către reclamant a clauzelor contractului mai sus evocat.

Totodată pârâta a arătat că instanța de apel a respins solicitarea acesteia de efectuare a unei expertize care să stabilească modalitatea de realizare de către reclamant a indicatorilor economico-financiari pentru anul 2008 deși admiterea acestei probe era necesară în situația în care instanța nu s-a edificat cu privire la acest aspect pe baza înscrisurilor aflate la dosar. În susținerea recursului formulat împotriva Deciziei civile nr. 42 din 19 martie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pârâta a invocat prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Pârâta a argumentat motivele de recurs mai sus evocate arătând că instanța ce apel nu a ținut seama de faptul că decizia a cărei completare s-a solicitat este o decizie definitivă iar nu irevocabilă motiv pentru care în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 281 C. proc.

civ. Analizând recursurile formulate împotriva Deciziilor civile nr. 163/COM din 9 noiembrie 201 și nr. 42 din 19 martie 2012 ale Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, urmând ca recursurile pârâtei SC N.O. SA să fie admise, hotărârile recurate să fie casate iar cauza să fie trimisă spre rejudecare la aceeași instanță pentru următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ., în recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor, care pot fi depuse în tot cursul judecății, până la închiderea dezbaterilor. Depunerea unui înscris nou care dacă ar fi fost cunoscut de instanța de fond ar fi putut determina o altă soluție, impune casarea hotărârii atacate.

În conformitate cu prevederile art. 314 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare a hotărârii recurate, poate hotărî asupra fondului cauzei numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt deplin stabilite În speță, pârâta a solicitat și i-a fost admisă proba cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei procesul-verbal al ședinței consiliului de administrație al SC N.O. SA încheiat la data de 8 mai 2003, act ce ar fi putut înrâuri soluția cauzei, dacă ar fi fost folosit la instanța de fond. Astfel, întrucât pârâta a depus acte noi ce trebuiesc avute în vedere la determinarea împrejurărilor de fapt, respectiv a însușirii de către reclamant a criteriilor de performanță ce trebuiau îndeplinite conform contractului de mandat, hotărârea recurată va fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Urmează ca instanța, în rejudecare, să aprecieze dacă, față de situația de fapt ce urmează a se stabili în baza actelor depuse, este necesară efectuarea unei expertize de specialitate, în scopul verificării îndeplinirii respectivelor criterii de performanță. Având în vedere ca prin Decizia nr. 42 din 19 martie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a completat Decizia civilă nr. 163/COM din 9 noiembrie 2011 a aceleiași instanțe, în sensul că a fost soluționat capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, capăt de cerere accesoriu, a cărui soluționare depinde în totalitate de soluționarea capătului principal de cerere, și această decizie va fi casată, urmând ca instanța de fond să decidă asupra acordării cheltuielilor de judecată, funcție de dezlegarea ce se va da capătului principal de cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâta SC N.O. SA împotriva Deciziilor civile nr. 163/COM din 9 noiembrie 2011 și nr. 42 din 19 martie 2012 ale Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează deciziile și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2013. Procesat de GGC - AS