ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1227/2020

Ședința publică din data de 1 iulie 2020

Asupra recursului de față;

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1170, art. 1270 și art. 1350 din C. civ. și art. 143

1

din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Tribunalului Constanța, secția I civilă, prin încheierea nr. 1946/04.09.2015, a admis excepția necompetenței funcționale a secției I Civile și a înaintat cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 1390/23.10.2015 a Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței funcționale a acestei secții și s-a trimis cauza spre competentă soluționare către Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat, sub nr. x/2015**, la data de 26.11.2015.

Prin decizia civilă nr. 776 din 06.12.2017 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis apelul promovat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1441/24.06.2016, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

S-a schimbat în tot hotărârea apelată, în sensul că s-a respins acțiunea ca nefondată iar intimatul-reclamant a fost obligat la plata sumei de 2.769 RON către apelanta-pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată în apel.

Pentru a pronunța această soluție Curtea de Apel Constanța a reținut următoarele:

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că între cele două părți s-a încheiat contractul de mandat nr. x/02.04.2009, prin care s-au prevăzut drepturi și obligații reciproce privind deținerea funcției de director general al S.C. B. S.A. de către reclamantul A., pe o perioadă de trei ani, începând cu data de 02.04.2009, contractul fiind modificat prin Actul Adițional nr. 2008/15.12.2011, sub aspectul prelungirii duratei acestuia, până la data de 31.12.2015.

Curtea a redat conținutul clauzelor contractului de mandat referitoare la "Obiectul contractului" (art. 2), la "Drepturile și obligațiile directorului general" (art. 4 alin. (1) lit. B), la "Drepturile și obligațiile societății" (art. 5 lit. A) și la "Încetarea contractului" (art. 10 lit. B).

S-a menționat că art. 12 alin. (4) din același contract stipulează că "Anexele întocmite în baza bugetului de venituri și cheltuieli aprobat în AGA, cuprinzând obiectivele și criteriile de performanță, sunt anexe la prezentul contract de mandat. Acestea se revizuiesc odată cu aprobarea unui nou buget de venituri și cheltuieli".

Raportat la conținutul acestor clauze contractuale, instanța de apel a reținut că intimatul-reclamant a deținut funcția de director general al societății apelante-pârâte, în perioada 02.04.2009 - 23.07.2012, contractul intervenit între părți, fiind aprobat de Consiliul de Administrație al S.C. B. S.A. în ședința din data de 02.04.2009, potrivit Deciziei Consiliului de Administrație nr. 4/02.04.2009.

S-a arătat că părțile au prevăzut, în cuprinsul art. 8 alin. (2) din contractul de mandat, că "răspunderea directorului general este angajată pentru nerespectarea prevederilor legale ale prezentului contract și a hotărârilor adoptate de adunarea generală a acționarilor".

Cu alte cuvinte, Curtea a observat că, în speță, este disputată răspunderea contractuală, astfel cum este reglementată în art. 1350 din C. civ. (2009).

Pornind de la regula generală, privind obligativitatea executării obligațiilor contractuale rezultată din conținutul textului de lege menționat anterior, Curtea a reținut că aceste prevederi se coroborează pe deplin cu dispozițiile cuprinse în art. 1270 din C. civ. (2009), ce se identifică cu art. 969 din C. civ. de la 1864 (forța obligatorie a contractului), pentru că, prin modul în care a fost legiferat, contractul s-a fundamentat pe teoria autonomiei de voință, care are la bază cele trei principii: libertatea contractuală, forța obligatorie a contractului și relativitatea efectelor contractului.

Curtea de Apel Constanța a constatat că instanța de fond a admis în mod greșit acțiunea reclamantului, fiind interpretate eronat dispozițiile legale aplicabile speței, prin raportare la clauzele contractului de mandat intervenit între părți.

În analiza sa, instanța de apel a avut în vedere că modul de organizare a activității directorilor poate fi stabilit prin actul constitutiv sau printr-o decizie a Consiliului de Administrație, care poate delega atribuțiile de conducere către unul sau mai mulți directori, iar organizarea activității acestora va fi stabilită prin decizia Consiliului de Administrație, cum este situația din speță, legiuitorul stabilind o astfel de competență de bază, ce se exercită "in concreto", de către Consiliul de Administrație, impunând directorilor obligația de a informa Consiliul de Administrație periodic și complet asupra operațiunilor întreprinse și asupra celor care urmează a se întreprinde în viitor, între acestea regăsindu-se și cea privind înștiințarea asupra tuturor neregulilor constatate cu ocazia îndeplinirii atribuțiilor lor.

În acest context, instanța de prim control judiciar a reținut că dispozițiile art. 143

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990 prevăd posibilitatea revocării directorilor, oricând, de către Consiliul de Administrație, ceea ce înseamnă că în concepția legiuitorului societar pot fi revocați "ad nutum", știut fiind că natura juridică a delegării conducerii societății de către Consiliul de Administrație, către directorii societății, își găsește fundamentul într-un drept de substituire de natură legală "sui generis", cu efecte specifice, care se grefează pe raportul juridic de mandat dintre societate în calitate de mandant și Consiliul de Administrație în calitate de mandatar care, la rândul său, poate emite decizie de mandatare.

S-a menționat că au fost produse dovezi din care rezultă că prin decizia nr. 1/12.03.2012, Consiliul de Administrație al S.C. B. S.A. a avizat favorabil bugetul de venituri și cheltuieli pentru exercițiul financiar 2012, urmând să fie supus aprobării A.G.O.A., situație de fapt ce s-a materializat prin emiterea Hotărârii nr. 525/03.05.2012, de aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli (BVC), în forma propusă de conducerea executivă și avizată de Consiliul de Administrație al societății, intimatul-reclamant A. având la acea dată calitatea de membru al Consiliului de Administrație, calitate în care a prezidat ședința A.G.O.A. și a propus spre aprobare BVC-ul, pentru exercițiul financiar 2012, astfel cum rezultă din procesul-verbal de ședință al A.G.O.A. din 03.05.2012.

Coroborând dispozițiile legale enunțate cu clauzele contractului de mandat intervenit între părți, Curtea a concluzionat în sensul că: directorul general avea obligația de a duce la îndeplinire hotărârile AGA, inclusiv de a duce la îndeplinire indicatorii economico-financiari prevăzuți în BVC-ul aprobat pentru exercițiul financiar 2012.

Nu au fost reținute susținerile reclamantului, potrivit cărora "revocarea din funcția de director general a avut loc fără justă cauză" sau că "obligațiile stabilite în contract au un caracter general", iar, măsura revocării nu "precizează în mod concret care sunt obligațiile încălcate", ori că "nu a avut cunoștință despre cuprinderea în contractul de mandat a unor obiective și criterii de performanță".

În egală măsură, instanța de apel a înlăturat susținerile intimatului-reclamant legate de inexistența obiectivelor și criteriilor de performanță, ce ar rezulta din "imposibilitatea prezentării acestora de societate în fața instanței", atât timp cât, ele derivă din dispozițiile legale aplicabile speței, fiind cuprinse în clauzele contractului de mandat, la art. 4 alin. (1) lit. B), neputându-se concluziona, așa cum susține intimatul, că "perioada în care se obțin venituri din exploatarea activelor societății este iulie - august" și că "analiza veniturilor obținute din aceste activități se poate face, în mod obiectiv, în luna septembrie, la final de sezon estival".

Prin urmare, Curtea a ajuns la concluzia că revocarea a fost justificată de executarea necorespunzătoare a obligațiilor prevăzute în contractul de mandat, în condițiile în care intimatul-reclamant avea obligația de a duce la îndeplinire hotărârile AGA, în sensul ducerii la îndeplinire a indicatorilor prevăzuți în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pentru exercițiul financiar 2012.

De altfel, s-a observat și că materialul probator administrat în cauză, respectiv înscrisurile (bilanțurile contabile) și expertiza contabilă, produc dovezi certe, în sensul că nici în exercițiul financiar 2011, intimatul-reclamant nu a realizat indicatorii economico-financiari prevăzuți în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat de A.G.O.A., pentru exercițiul financiar 2011 și chiar începând cu exercițiul financiar 2009 - nu a dus la îndeplinire acești indicatori prevăzuți în BVC-urile aprobate anual.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Constanța, apreciind că sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.. În temeiul art. 453 din același cod recurentul a cerut obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul a arătat că decizia atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Totodată, a susținut că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 alin. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât instanța de apel a motivat hotărârea succint, iar soluția exprimată prin dispozitiv este pur formală, nesusținută de considerente.

În acest sens, recurentul a relevat faptul că instanța de prim control judiciar a reținut, la modul general, faptul că revocarea sa din funcția de director general al pârâtei S.C. B. S.A., prin decizia Consiliului de Administrație nr. 6/23.07.2012, a avut loc ca urmare a unei "executări necorespunzătoare a obligațiilor prevăzute în contractul de mandat", fără a le indica, deși, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că nu a existat o neîndeplinire a obligațiilor contractuale, iar revocarea nu s-a fundamentat pe o justă cauză.

Totodată, s-a arătat că instanța de apel nu a analizat, în considerentele deciziei recurate, "presupușii indicatori economico-financiari existenți", de vreme ce a reținut că aceștia nu "ar fi fost realizați de către reclamant în decursul anului 2012 și anterior, în 2011, respectiv 2009".

Mai mult decât atât, recurentul a învederat că în considerentele hotărârii atacate se face referire, în mod sumar, doar la probele administrate de către partea adversă (înscrisuri - bilanțuri contabile și expertiza contabilă), fără să procedeze la o analiză a acestora și nu se face nicio mențiune cu privire la probele administrate de către reclamant.

Mai exact, a susținut că instanța de apel nu a analizat procesul-verbal de ședință a Consiliului de Administrație din data de 23.07.2012 și nici Decizia Consiliului de Administrație nr. 6/23.07.2012.

Or, în acest proces-verbal de ședință, încheiat și semnat de către membrii Consiliului de Administrație, nu se menționează nicio obligație contractuală pe care reclamantul A. nu a respectat-o în exercitarea mandatului de director general.

Recurentul a învederat că instanța nu a observat faptul că decizia de revocare din funcție, emisă de președintele Consiliului de Administrație, a cuprins mențiuni suplimentare față de procesul-verbal al ședinței, care este întocmit în vederea stabilirii veridicității aspectelor ce urmează să fie trecute în decizie.

De asemenea, recurentul-reclamant a susținut că nu au fost analizate argumentele sale vizând faptul că situația financiară nu era cunoscută la data de 23.07.2012, aspect care rezulta din împrejurarea că la o săptămână după ce a avut loc ședința de revocare, respectiv la 30.07.2012, același Consiliu de Administrație a analizat și a aprobat prin decizie, în unanimitate, situațiile financiare ale societății pentru perioada 01.01.2012 - 01.06.2012, în care și-a desfășurat activitatea directorul general A.. În opinia recurentului, maniera extrem de succintă în care au fost exprimate considerentele deciziei atacate, fără a se analiza în concret probele, dar și fără să se stabilească situația de fapt și normele substanțiale care i se aplică, nu creează transparență asupra silogismului judiciar, nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și nici nu respectă exigența motivării, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurentul a invocat faptul că, în mod eronat, curtea de apel a reținut că obiectivele și criteriile de performanță ar deriva din dispozițiile legale aplicabile speței, fiind cuprinse în clauzele contractului de mandat nr. x/02.04.2009, completat de actul adițional nr. x/15.12.2011 - art. 4 alin. (1) lit. B).

În acest sens, a arătat că instanța de apel a înlăturat susținerile reclamantului ce au vizat inexistența obiectivelor și a criteriilor de performanță, dovedite de imposibilitatea prezentării acestora de către societatea intimată.

Recurentul a arătat că, într-adevăr, art. 4 alin. (1) lit. B) din contractul de mandat stabilește că subzistă în sarcina directorului general obligația de a aduce la îndeplinire obiectivele și criteriile de performanță prevăzute în contract, însă acesta trebuie să fie coroborat cu art. 12 alin. (4), potrivit căruia obiectivele și criteriile de performanță constituie anexe la contract și se revizuiesc odată cu aprobarea unui nou buget de venituri și cheltuieli.

A mai susținut că, așa cum a reținut și instanța de apel, prevederile art. 969 din C. civ. de la 1864, care reglementează principiul forței obligatorii a contractului se coroborează cu dispozițiile contractului și cu cele ale Legii nr. 31/1990, potrivit cărora directorii pot fi revocați oricând de consiliul de administrație, însă, trebuie avut în vedere că atât art. 143

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990, cât și ultimul alineat al art. 10 din contractul de mandat.

Astfel, recurentul a precizat că aceste dispoziții prevăd o despăgubire în situația revocării fără justă cauză, care, în speță, a fost evaluată prin contract, părțile stipulând acordarea unei sume echivalente cu remunerația cuvenită până la încheierea contractului de mandat, respectiv 31.12.2015.

În acest context, a subliniat că motivul pentru care societatea pârâtă nu a putut prezenta instanței obiectivele și criteriile de performanță aferente anului 2012 este acela că ele nu au fost aprobate în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din data de 03.05.2012 iar concluzia instanței de apel, în sensul că indicatorii economico-financiari prevăzuți în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pentru exercițiul financiar 2012 ar reprezenta, în realitate, indicatori de performanță, este eronată, atât timp cât pe parcursul unui an fiscal bugetul poate suporta rectificări.

Or, este real faptul că directorul general are obligația de a duce la îndeplinire hotărârile adunării generale a acționarilor și de a realiza indicatorii financiari prevăzuți în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat de AGA, însă această obligație nu poate fi analizată decât prin raportare la existența unor obiective și criterii de performanță, care, în speță, nu au existat, astfel încât nu se putea face, în concret, o evaluare a performanței.

În plus, recurentul a arătat că la momentul revocării din funcția de director general, situația financiară a societății nu era cunoscută, aspect ce rezultă din împrejurarea că, ulterior revocării sale, consiliul de administrație a analizat și a aprobat situațiile financiare aferente perioadei în care a deținut această funcție, respectiv 01.01.2012 - 01.06.2012.

În continuare, a prezentat pe larg, prin raportare la obiectul de activitate și la situația financiar-contabilă a societății B. S.A., argumentele pentru care a apreciat că i-a fost revocat mandatul fără o cauză justă.

În fine, recurentul-reclamant a arătat că, dincolo de faptul că activitatea desfășurată în exercițiul financiar 2009 sau 2011 nu prezintă relevanță în cauză, de vreme ce revocarea sa a avut în vedere primele șase luni ale anului 2012, instanța de prim control judiciar s-a limitat la a indica generic nerealizarea indicatorilor aferenți anilor 2009 și 2011, fără a analiza, în concret, în ce constă această nerespectare a obligațiilor.

Prin încheierea din 27.11.2019 Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu mențiunea că părțile pot depune un punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Intimata-pârâtă a formulat punct de vedere la raport, prin care a arătat că își menține excepția tardivității și excepția inadmisibilității recursului, invocate prin întâmpinare.

Recurentul-reclamant a depus punct de vedere la raport, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că motivele de recurs astfel cum au fost dezvoltate de către autorul căii de atac se pot circumscrie doar motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., neexistând nicio critică aptă să reprezinte greșita aplicare a legii, conform art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

Astfel, se reține că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal și că toate alegațiile recurentului se referă la o motivare succintă, insuficientă, care nu explică în mod necesar modalitatea de stabilire a stării de fapt pe baza probelor analizate.

În susținerea motivului de casare ce vizează interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material recurentul-reclamant a menționat că din întregul material probatoriu administrat în cauză nu a rezultat că și-a îndeplinit în mod necorespunzător obligațiile contractuale și nici nu au fost identificate obligațiile neîndeplinite, propunând o reevaluare a situației de fapt.

Or, recursul este o cale de atac nedevolutivă, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici vizând temeinicia hotărârii recurate, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentului cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

În prezenta cauză, recurentul nu a indicat eventualele greșeli săvârșite de instanța de apel în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale incidente iar în această fază procesuală instanța nu se poate substitui părții, în sensul de a completa deductiv argumentația căii de atac.

Așadar, Înalta Curte va analiza decizia recurată prin prisma motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Invocând nelegalitatea deciziei atacate, în considerarea acestor dispoziții legale, recurentul-reclamant a susținut faptul că instanța de prim control judiciar nu a prezentat, în considerentele hotărârii, modalitatea în care nu a îndeplinit indicatorii economici prestabiliți în Adunarea Generală a Acționarilor și nici nu au fost analizate probe principale cum ar fi decizia Consiliului de Administrație prin care a fost revocat din fucția de director general al societății pârâte.

În opinia recurentului, există și o contradicție în motivarea hotărârii referitoare la aprobarea situațiilor financiare pe anul 2012, pentru ca, ulterior, instanța să concluzioneze în sensul că nu au fost îndeplinite obiectivele financiare.

Criticile recurentului-reclamant A. subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., constând în motivarea sumară a hotărârii din apel, sunt întemeiate.

Analiza considerentelor deciziei recurate relevă faptul că nu au fost respectate cerințele impuse de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., care stabilesc obligația instanței de a preciza motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și cele pentru care s-au înlăturat apărările părților.

Totodată, este util de subliniat că o hotărâre trebuie să respecte exigențele art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă să fi examinat, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse analizei, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

În prezenta cauză, se reține că instanța de apel nu face nicio referire concretă la probele analizate, cu excepția expertizei ale cărei concluzii sunt redate eliptic, astfel încât soluția pronunțată nu își găsește suportul într-o analiză corespunzătoare a stării de fapt și este rezultatul unei încălcări a dispozițiilor art. 264 C. proc. civ.

În motivarea hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Constanța sunt expuse doar considerente teoretice referitoare la regulile de drept aplicabile și la principiile guvernării societare, fără o prezentare suficientă a situației de fapt, în raport cu care s-a apreciat că acțiunea reclamantului este nefondată.

Înalta Curte constată că se impune casarea deciziei atacate pentru ca, în rejudecare, instanța de apel să-și fundamenteze raționamentul logico-juridic care susține concluzia pe baza unei analize a probelor administrate sau a oricăror probe pe care le consideră necesare în demonstrarea soluției.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ. coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 6 din același cod, va admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 776/06.12.2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o va casa și va trimite cauza spre spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

În rejudecare va fi analizată și cererea accesorie a recurentului A. având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul acestui recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 453 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 776/06.12.2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 iulie 2020.