ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1058/2021

Ședința publică din data de 21 aprilie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 9 noiembrie 2016 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., solicitând instanței să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 217.613,014 RON, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse de reclamantă imobilului - spațiu comercial situat în Constanța, str. x și instituirea unui drept de retenție asupra imobilului.

Prin încheierea nr. 895 din 11 noiembrie 2016, Tribunalul Constanta, secția a II-a civilă a declinat cauza spre competentă soluționare secției I Civile, ca urmare a admiterii excepției necompetentei funcționale.

Prin sentința civilă nr. 2 C din 25 ianuarie 2017, ca urmare a soluționării conflictului de competență ivit între cele două secții, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civilă a Tribunalului Constanța.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei secții, la 15 martie 2017, sub număr de dosar x/2016

Prin sentința civilă nr. 357/28.02.2019, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a Ii-a Civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâți, fiind respins, ca prescris, dreptul la acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 25/2020 din 20 ianuarie 2020, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator statutar X. împotriva sentinței civile nr. 357/28.02.2019 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă.

La 2 aprilie 2020, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 25/2020 din 20 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține, în esență, că instanța de apel a reținut motive contradictorii în raport cu datele din dosarul nr. x/2009, date valorificate în favoarea reclamanților.

Astfel, arată că, pe de o parte, instanța a reținut că în acel dosar reconvenient este persoana fizică, iar pe de altă parte că a administrat probe persoana juridică citată, dispoziție asupra căreia s-a revenit, momentul fiind important sub raportul datei nașterii dreptului la acțiune.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă consideră că s-a încălcat autoritatea de lucru judecat în raport cu sentința pronunțată în dosarul nr. x/2009, în care s-a statuat că reconvenient în cauză și parte este persoana fizică X. și nu S.C. A. S.R.L., care a fost scoasă din citativ, așa cum s-a reținut prin încheierea interlocutorie din 16.09.2016.

Arată că soluția s-a confirmat în căile de atac, situație în care data depunerii situației de lucrări este irelevantă în cauza de față, fiind depusă de persoana fizică pentru care a fost confirmată definitiv calitatea de reconvenient în cauza anterioară. De altfel, cererea reconventională, la care s-a atașat situația de lucrări este ea însăși formulată de persoana fizică considerată singura reconvenientă cu calitate.

Critica subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la faptul că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 3 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958.

Astfel, recurenta-reclamantă susține, în esență, că termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 a început să curgă la 16.09.2016, când instanța a statuat că în dosarul nr. x/2009 persoana fizică are calitate de reconvenient, fiindcă acesta a formulat cererea și a administrat probe, inclusiv depunerea situației de lucrări de către persoana fizică. Odată cu scoaterea din cauză a societății în acel dosar, considerând că nu are calitate, s-a născut dreptul recurentei S.C. A. S.R.L. la acțiune pentru valorificarea dreptului său.

Prin urmare, față de data introducerii prezentei acțiuni, la 9 noiembrie 2016, recurenta apreciază că aceasta este formulată în termen legal, iar instanța de apel trebuia să respingă excepția prescripției dreptului material la acțiune și să pășească la rezolvarea pe fond a cauzei.

Recurenta-reclamantă mai precizează și faptul că, în urma anulării sentinței, este dovedit că s-a produs o mărire a patrimoniului intimaților și o micșorare a patrimoniului societății reclamante. Astfel, din actele de proprietate a imobilului rezultă starea și structura imobilului inițial, iar din expertiza judiciară alăturată acțiunii rezultă natura lucrărilor, faptul că au fost autorizate și au adus spor de valoare considerabil imobilului. De acest spor de valoare beneficiază intimații, operând un transfer de valoare cu titlu de îmbogățire fără just temei, neexistând obligația la asemenea prestare, în baza unui raport juridic între reclamanta și pârâți.

Pentru aceste considerente, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată, întrucât instanța a soluționat greșit cauza pe prescripție, iar nu pe fond.

Intimații-pârâți nu au depus întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 11 noiembrie 2020, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

La termenul de judecată din 10 martie 2021, a fost admis în principiu recursul, fiind acordat termen pentru judecarea acestuia la 21 aprilie 2021.

La 20 aprilie 2021, X. în calitate de fost asociat unic al recurentei A. S.R.L. a transmis prin fax o cerere de introducere în cauză, susținând, în esență, că, potrivit art. 235 din Legea nr. 31/1990, acesta a preluat patrimoniul societății recurente A. S.R.L., care a fost dizolvată și radiată.

Drept urmare, ținând cont de dispozițiile art. 38 și art. 39 C. proc. civ. și având în vedere faptul că prezentul recurs a fost depus la 6 aprilie 2020, dată la care A. S.R.L., întrucât societatea încă mai avea capacitatea de folosință, solicită introducerea în cauză, dată fiind calitatea sa de succesor a persoanei juridice radiate.

A depus înscrisuri, respectiv copie de pe rezoluția nr. 26495/02.11.2020 a ONRC - Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/30.10.2020 și de pe certificatul constatator nr. x/16.04.2020 emis de ONRC - Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Cererea de introducere în cauză formulată de X., în calitate de fost asociat unic al recurentei este neîntemeiată, motiv pentru care aceasta va fi respinsă, pentru următoarele considerente:

Contrar susținerilor fostului asociat unic al societății recurente, X., transmiterea calității procesuale, în sensul dispozițiilor art. 38 C. proc. civ., nu poate avea loc în cauză, întrucât, în cazul persoanelor juridice transmiterea legală a calității procesuale se realizează prin reorganizarea sau transformarea persoanei juridice care are calitatea de parte în proces, ceea ce în speță nu s-a înfăptuit, reclamanta A. S.R.L. fiind dizolvată și radiată din registrul comerțului, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar (rezoluția nr. x/02.11.2020 și certificatul de radiere filele x), iar despre o transmitere convențională a calității procesuale nu se poate vorbi.

Nu se poate transmite calitatea de succesor în drepturi ope legis a drepturilor persoanei juridice către fostul asociat și nici nu se poate susține o preluare a patrimoniului de către acesta fără o procedură în acest sens, astfel cum pretinde X. invocând în drept art. 235 din Legea societăților.

Este știut că asociații au posibilitatea să formuleze o acțiune prin care să solicite să se constate că a fost transmis dreptul de proprietate asupra bunurilor deținute de societate la momentul radierii, fiind necesară formularea unei cereri la Registrul Comerțului în vederea emiterii unui certificat de atestare a bunurilor respective.

Cererea întemeiată pe dispozițiile art. 237 din Legea nr. 31/1990 implică, pentru soluționarea ei, desfășurarea unei proceduri contencioase, contradictorii, cu participarea tuturor părților interesate, în cauză asociatul societății radiate și Oficiul Registrului Comerțului, având în vedere ca acesta din urmă a înregistrat radierea societății.

Procedura privind dobândirea bunurilor din patrimoniul persoanei juridice este reglementată de dispozițiile art. 237 și art. 238 din Legea nr. 31/1990, or, în speță nu s-a desfășurat o asemenea procedură.

Așa fiind, va fi respinsă ca neîntemeiată, cererea de introducere în cauză formulată de X., în calitate de fost asociat unic al recurentei.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 25/2020 din 20 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, va fi respins pentru lipsa capacității de folosință a acesteia, pentru considerentele care succed:

Conform dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, motiv pentru care Înalta Curte va lua în examinare excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei A. S.R.L.

În acest sens, se constată că prevederile art. 1 din Legea nr. 31/1990, stabilesc că societățile comerciale cu sediul în România sunt învestite cu personalitate juridică, iar unul dintre efectele personalității juridice este dreptul societății de a sta în justiție ca reclamantă sau pârâtă, drept care subzistă până la radierea societății din registrul comerțului, acesta fiind în realitate și momentul încetării existenței sale ca persoană juridică.

Capacitatea de folosință este capacitatea persoanei de a avea drepturi și obligații, iar capacitatea procesuală de folosință apare ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual. Cu alte cuvinte, aceasta este capacitatea de a sta în justiție. Persoana care are capacitate de folosință în sens material, are și capacitatea procesuală în legătură cu drepturile și obligațiile sale.

Lipsa capacității procesuale de folosință se invocă pe cale de excepție în orice stare a pricinii, întrucât este o excepție de fond, peremptorie, absolută, nu numai în primă instanță, ci chiar direct în apel sau recurs. Mai mult, excepția poate fi ridicată nu numai de partea ale cărei interese sunt ocrotite prin consacrarea sancțiunii, dar și de cealaltă parte, care nu poate fi obligată să accepte o judecată în care actele de procedură ale adversarului, inclusiv hotărârea, stau sub semnul nesiguranței dedusă din riscul anulării lor. Pot invoca excepția procurorul și instanța din oficiu.

Radierea societății recurente are drept consecință lipsirea persoanei juridice de a avea drepturi și obligații, reprezentând capacitatea de folosință.

Astfel, odată cu radierea, recurenta-reclamantă A. S.R.L. și-a pierdut capacitatea de folosință, încetându-și existența ca subiect de drept și nu mai poate sta în judecată, potrivit art. 32 alin. (1) coroborat cu art. 56 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport cu prevederile art. 56 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 25/2020 din 20 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru lipsa capacității de folosință a acesteia.

În condițiile în care recurenta-reclamantă este o societate radiată, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază ca fiind lipsită de justificare cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimații-pârâți B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., S., T., U., V., W., motiv pentru care aceasta va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca neîntemeiată, cererea de introducere în cauză formulată de X., în calitate de fost asociat unic al recurentei.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 25/2020 din 20 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru lipsa capacității de folosință a acesteia.

Respinge ca neîntemeiată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimații-pârâți.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2021.