ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1497/2022

Ședința publică din data de 15 iunie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă la data de 02.04.2014 sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.A. B. a solicitat obligarea pârâtului C. la plata sumei de 653.312,44 de RON, reprezentând despăgubiri egale cu valoarea prejudiciului produs societății, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2018 din 26 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă în dosar nr. x/2014, s-a admis în parte acțiunea formulată de societatea reclamantă S.C. A. S.A., reprezentată în proces prin lichidator judiciar D.., în contradictoriu cu pârâtul C., cu consecința obligării pârâtului la plata în favoarea reclamantei a sumelor de 652.411,30 RON, despăgubiri egale cu valoarea prejudiciului produs societății și 11.139 de RON - cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă 350 din 27 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția prescripției. A fost respins apelul declarat de către apelantul-pârât C., împotriva sentinței civile nr. 2018 din 26 octombrie 2016, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, ca nefondat; a fost obligat apelantul la plata către intimată a sumei de 1.785 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul a declarat recurs.

În motivare, recurentul-pârât arată, în ceea ce privește modalitatea de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, că hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 5 și art. 201 din Legea nr. 71/2011, cu raportare la art. 111 din Legea nr. 31/1990, art. 1, art. 3, art. 7, art. 12 și art. 18 din Decretul nr. 167/1958 și la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1/2014, pronunțată în interesul legii), fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul-pârât arată că, potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 157/1958, "Prescripția începe să curgă de la momentul la care se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită", iar conform art. 2.523 din C. civ. 2009, "Prescripția începe să curgă de la data la care titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui."

Totodată, recurentul-pârât apreciază că, raportat la art. 111 și art. 186 din Legea nr. 31/1990, după momentul aprobării situației financiare, nu se mai poate invoca de către adunarea generală necunoașterea neregulilor în administrarea persoanei juridice (acest moment, al descărcării de gestiune, fiind, de altfel, momentul la care asociații au luat/trebuia să ia, cel mai târziu, cunoștință de existența unor nereguli în gestiune), acesta fiind momentul la care se naște dreptul adunării generale de a exercita acțiunea în răspundere și, respectiv, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani.

Având în vedere că, până în anul 2011 inclusiv, în fiecare an, adunarea generală a acționarilor reclamantei a dat descărcare de gestiune recurentului, în calitate de administrator, reiese că dreptul material la acțiunea în antrenarea răspunderii acestuia s-a născut înainte de data de 01.10.2011 (dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 287/2009 privind C. civ.), astfel că prescripția extinctivă a început să curgă sub imperiul Decretului nr. 167/1958, rămânând guvernată de această reglementare chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.

Având în vedere aceste argumente, raportat și la dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958, recurentul-pârât susține că, în speță, excepția prescripției putea fi invocată pentru prima dată în calea de atac, atât de părți, cât și de instanță din oficiu.

Așadar, potrivit recurentului-pârât, termenul de prescripție a dreptului material la acțiune al intimatei-reclamante privitor la contravaloarea prejudiciului în cuantum de 387.852,61 RON s-a împlinit anterior formulării cererii deduse judecății (02.04.2014).

Un alt motiv de recurs vizează faptul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii, ori numai motive străine de natura cauzei - art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În speță, prin hotărârea recurată, s-a reținut că urmare a lipsei de diligență ca bun proprietar în executarea mandatului s-a creat intimatei-reclamante un prejudiciu în sumă de 653.312,44 RON și că, între prejudiciul indicat mai sus și fapta ilicită, există un raport de cauzalitate, în sensul că lipsa diligenței pârâtului a dus în mod direct la crearea acestui prejudiciu în patrimoniul reclamantei.

Recurentul-pârât susține că acestea sunt singurele fraze care constituie o motivare concretă a speței, în rest instanța de apel, în considerente, înțelegând numai să preia informațiile expuse în rapoartele de expertiză judiciare sau extrajudiciare ori în rapoartele în care s-au consemnat inventarierea bunurilor și activelor efectuate de E. S.R.L.

De asemenea, în considerentele hotărârii recurate, astfel cum arată recurentul-pârât, nu se regăsesc trimiteri la niciuna dintre criticile pe care, prin intermediul apelului, a înțeles a le aduce hotărârii primei instanțe.

O altă critică expusă de către recurentul-pârât vizează faptul că hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material privitoare la condițiile necesare antrenării răspunderii administratorilor (art. 72 și art. 144 indice 2 din Legea nr. 31/1990, cu raportare la art. 2009, art. 2018 alin. (1) din C. civ. 2009 sau la art. 1532 și la art. 1540 din C. civ. 1864, art. 1082 și art. 1084 din C. civ. 1864, respectiv art. 1532 din C. civ. 2009), fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În privința normelor de drept substanțial incidente în prezenta cauză, recurentul apreciază că sunt aplicabile prevederile C. civ. de la 1864, iar nu cele ale noului C. civ., la care s-a raportat instanța de apel.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din noul C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul-pârât nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. și în complet de filtru a dispus, prin încheierea din 13 mai 2020, comunicarea acestuia părților, pentru a depune puncte de vedere cu privire la raport.

Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea de ședință din 24 iunie 2020, Înalta Curte, în complet de filtru, a admis în principiu recursul, fixându-se termen la 4 noiembrie 2020, cu citarea părților.

La 28 octombrie 2020, intimata-reclamantă a depus la dosar note scrise, prin care a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentului-pârât, întrucât a intervenit decesul acestuia.

Prin încheierea din 4 noiembrie 2020, s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la introducerea în cauză a moștenitorilor.

Cauza a fost repusă pe rol la data de 15 iunie 2022.

Asupra incidentului perimării judecării recursului, invocat din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Buna administrare a justiției impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor impuse de lege, precum și ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător.

Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță".

Perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerința de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni.

Perimarea, pe lângă rolul sancționator, are și natura unei prezumții de desistare, care reiese din lipsa de stăruință a părților în soluționarea cauzei.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment putând fi reprezentat de data încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. prin încheierea de ședință din 4 noiembrie 2020.

Așadar, față de data la care s-a dispus suspendarea judecății, respectiv 4 noiembrie 2020, rezultă că a trecut un termen mai mare de 6 luni, față de data de 15 iunie 2022.

În raport de aceste considerente, urmează să se constate perimată cererea de recurs, formulată de recurentul-pârât C. împotriva deciziei civile nr. 350 din 27 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cu consecința prevăzută de art. 422 alin. (1) din C. proc. civ., text ce lipsește de efect toate actele de procedură îndeplinite în fața instanței care a aplicat această sancțiune procedurală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei civile nr. 350 din 27 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2022.