Decizia nr. 937/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — contestație în anulare împotriva sentinței nr. 2685/2021 a Tribunalului Constanța

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2020 din 8 septembrie 2020, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 201.654,24 RON, reprezentând despăgubirile plătite de către reclamantă pentru prejudiciile produse de pârât, sumă compusă din: 193.200,00 RON reprezentând daune morale și 8.454,24 RON reprezentând cheltuieli de executare silită. Reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtului la plata dobânzii legale calculate de la data achitării debitului, 15.06.2020, până la data plății efective, și a cheltuielilor de judecată.

Sentința pronunțată de tribunal în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 2685 din 2 iulie 2021, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 201.654,24 RON reprezentând despăgubiri la care se adaugă dobânda legală calculată de la data achitării debitului, 15.06.2020, până la data plății efective. Tribunalul a obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 5.138,08 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru. Împotriva hotărârii primei instanțe a formulat apel pârâtul B..

Decizia pronunțată în apel de Curtea de Apel. Prin decizia civilă nr. 74C din 16 martie 2022, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins apelul, ca nefondat, și a respins cererea intimatei de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin decizia nr. 2243 din 16 noiembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2020, s-a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 74C din 16 martie 2022 a Curții de Apel Constanța.

Calea de atac exercitată în cauză. Împotriva deciziei nr. 2243 din 16 noiembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă a formulat contestație în anulare pârâtul B., solicitând admiterea contestației, anularea deciziei civile nr. 2243/2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 16.11.2022 în dosarul nr. x/2020, cu consecința soluționării pe fond a recursului. Contestatorul a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea căii de atac, contestatorul a invocat dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 4 din C. proc. civ. și a arătat că instanța de control judiciar a anulat cererea de recurs în mod nelegal, întrucât el a uzat de dreptul de a formula cerere de acordare a facilităților privind plata taxei judiciare de timbru în sumă de 2.569 RON, cererea de acordare a ajutorului public judic fiind înregistrată sub nr. de dosar x/2020 și fiind respinsă la data de 02.11.2022. Contestatorul a arătat că termenul de judecată pentru recurs era deja stabilit la 16.11.2022. Constatând că nu i-a fost comunicată încheierea pronunțată asupra cererii de acordare a ajutorului public judiciar, intenționând să uzeze de calea de atac prevăzută de lege, cea a reexaminării, în data de 09.11.2022, a transmis instanței un mesaj prin poșta electronică prin care a învederat că nu i-a fost comunicată respectiva încheiere spre a formula cererea de reexaminare. La data de 11.11.2022, într-o zi de vineri, i-a fost comunicată hotărârea pronunțată asupra cererii de acordare a ajutorului public judiciar, împotriva căreia a formulat calea de atac depunând la poștă plicul conținând cererea de reexaminare, în data de 14.11.2022, într-o zi de luni, respectiv în prima zi lucrătoare, chiar până în ora 12:00. Plicul a fost recepționat de registratura acestei instanțe în data de 15.11.2022. Contestatorul a precizat că domiciliul său procesual este în municipiul Constanța, fiind de interes acest aspect în aprecierea duratei comunicării actelor procedurale cu Înalta Casație de Casatie și Justitie, cu sediul în municipiul București. Contestatorul a arătat că, la data de 18.11.2022, când a verificat portalul acestei instanțe, la căutarea dosarului cu nr. x/2020, apăreau înregistrate numai: 5382/118/2020, 5382/118/2020/al (cerere de ajutor public judiciar). Astfel, accesând dosarul de fond, a reieșit faptul că recursul a fost anulat ca netimbrat în data de 16.11.2022, deși a formulat cerere de reexaminare împotriva hotărârii pronunțate asupra cererii de acordare a ajutorului public judiciar, în condițiile în care termenul de declarare a căii de atac a reexaminării nu era împlinit la data de 16.11.2022, având în vedere marja de timp pentru comunicarea prin mijloace la distanță a actelor. În data de 21.11.2022, la căutarea dosarului cu nr. x/2020 apar înregistrate: 5382/118/2020, 5382/118/2020/al (cerere de ajutor public judiciar) și 5382/118/2020/al .I (cerere de reexaminare ajutor public judiciar). Accesând dosarul cu nr. x/2020 I pe portalul acestei instanțe, a observat faptul că, în data de 15.11.2022, s-a pronunțat încheierea finală (dezînvestire) din aceeași dată prin care s-a respins cererea de reexaminare. Contestatorul a susținut că nu a avut cunoștință despre soluția pronunțată în dosarul nr. x/2020.1, în condițiile în care locuiește în altă localitate, iar domiciliul său procesual este într-un alt județ, neavând posibilitatea obiectivă de a cunoaște în timp util soluția pronunțată de instanța de reexaminare asupra cererii sale. De la data soluționarii cererii de reexaminare din data de 15.11.2022, ora 11:00, (dosar și, implicit, soluție care nu apareau pe portal) și până la termenul de judecată a cererii de recurs din ziua următoare, 16.11.2022, ora 09:00, nu a avut posibilitatea efectivă de a cunoaște soluția asupra cererii de acordare a ajutorului public judiciar în calea de atac a reexaminării și, în ipoteza respingerii, de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 2.569 RON, precum și de a o transmite instanței în original. Contestatorul a arătat că această cale extraordinară de atac are în vedere încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil, respectiv dreptul la un proces echitabil în termen optim și previzibil prevăzut de art. 6 din C. proc. civ., principiul legalității, prevăzut de art. 7 din C. proc. civ., dreptul la apărare, prevăzut de 13 din C. proc. civ., precum și principiul respectării principiilor fundamentale, prevăzut de art. 20 din C. proc. civ. Contestatorul a invocat art. 31 - 33 din O.U.G. nr. 80/2013 și art. 197 din C. proc. civ., și a arătat că instanța judecatorească are obligația de a stabili cuantumul taxei judiciare de timbru și de a-i pune în vedere părții obligația achitării acesteia, înainte de a pronunța soluția de anulare a cererii ca netimbrată. Contestatorul a arătat că într-o opinie exprimată de doctrină, cu care este de acord, s-a apreciat că ar trebui recunoscut reclamantului un termen de 10 zile de la comunicarea soluționării (definitive) a incidentelor legate de acordarea facilităților, pentru a-și îndeplini obligația de timbrare a cererii de chemare în judecată. Semnificația art. 33 alin. (2) din ordonanță este aceea că termenul de 10 zile prevăzut de art. 200 alin. (1) teza I din C. proc. civ. nu mai curge în ceea ce privește obligația de plată a taxei judiciare de timbru, dacă reclamantul se prevalează de dreptul de a solicita acordarea de facilități, rămânând valabil pentru celelalte condiții ale cererii de chemare în judecată. După soluționarea cererii de acordare a facilităților, dacă obligația de plată a taxei judiciare de timbru se menține, un nou termen de 10 zile va curge pentru reclamant, fiind vorba despre un caz de întrerupere a termenului de 10 zile prevăzut de art. 200 alin. (1) teza I din C. proc. civ. pe durata soluționării cererii de acordare a facilităților, exclusiv pentru aplicarea dispozițiilor art. 197 teza a II-a din C. proc. civ. Așadar, în condițiile în care nu i-a fost adusă la cunoștință în timp util soluția instanței de reexaminare, nefiindu-i acordat un termen rezonabil pentru achitarea taxei judiciare de timbru, contestatorul a apreciat că este întemeiată calea extraordinară de atac. În ipoteza admiterii contestației în anulare, contestatorul a solicitat soluționarea pe fond a recursului, reiterând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.. Consideră că, prin nesoluționarea fondului recursului, instanța nu s-a pronunțat asupra unuia din recursurile declarate în cauză, fiind incident motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând contestația în anulare, prin raportare la motivele invocate și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Contestatorul a invocat ca temei de drept al demersului său judiciar dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 4 din C. proc. civ., conform cărora hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. vizează doar erorile materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară o reapreciere a probelor administrate în cauză sau o verificare a modului de interpretare și de aplicare a normelor de drept procesual civil. Contestația în anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, astfel încât, în acest cadru procesual, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv, pe această cale neputând fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale, cum se pretinde în prezenta cale extraordinară de atac. În prezenta cauză, în cadrul contestației în anulare, contestatorul a invocat drept greșeală materială a instanței de recurs împrejurarea că aceasta nu i-a acordat un termen rezonabil, după pronunțarea soluției de respingere a cererii de reexaminare, pentru a achita taxa judiciară de timbru datorată. Împrejurarea învederată nu reprezintă o greșeală materială în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. ci, eventual, poate reprezenta o greșeală de judecată, întrucât se critică, sub pretextul comiterii unei erori materiale, modul în care instanța de recurs a aplicat normele de procedură civilă în sensul că nu ar fi acordat posibilitatea de a timbra cererea de recurs, în condițiile în care cererea de reexaminare a încheierii de respingere a cererii de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru aferentă recursului a fost respinsă la data de 15 noiembrie 2022, iar la data de 16 noiembrie 2022, recursul a fost anulat, pentru netimbrare. Împrejurările de fapt invocate de contestator, privind data la care a fost pronunțată soluția asupra cererii de reexaminare, obligația de a timbra cererea și termenul până la care ar fi trebuit îndeplinită această obligație reprezintă aspecte avute în vedere de instanța de recurs la pronunțarea deciziei. Astfel, instanța de recurs a expus prevederile art. alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, conform cărora taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, precum și dispozițiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora, la cererea de recurs, se va atașa dovada achitării taxei de timbru conform legii, lipsa acesteia fiind sancționată, potrivit alin. (3) al art. 486 din același cod, cu nulitatea. Instanța de recurs a constatat că, prin adresa emisă la 27 iunie 2022 și comunicată la 1 iulie 2022, potrivit dovezii de înmânare aflată la dosar, i s-a adus la cunoștință recurentului obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 2.569 RON, datorată pentru soluționarea recursului formulat împotriva deciziei de apel, în baza dispozițiilor art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013. De asemenea, instanța de recurs a constatat că recurentul B. nu s-a conformat dispoziției instanței, neachitând taxa judiciară de timbru pusă în sarcina sa și că acesta a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar cu privire la taxa judiciară de timbru, respinsă prin încheierea din 2 noiembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Instanța de recurs a constatat că soluția de respingere a cererii de acordare a ajutorului public judiciar a rămas definitivă la data de 15 noiembrie 2022, ca urmare a soluției de respingere a cererii de reexaminare. În continuare, instanța de recurs a arătat expres că, până la respectivul termen de judecată a recursului, fixat pentru data de 16 noiembrie 2022, recurentul nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, deși a fost citat cu această mențiune, conform dovezii de la dosar recurs. În consecință, instanța de recurs a considerat că în speță sunt incidente dispozițiile legale anterior menționate privind sancțiunea anulării cererii pentru nerespectarea obligației legale de a timbra. Așadar, în contextul expus, aspectele evocate de către contestator nu se circumscriu ipotezei reglementate de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., raționamentul instanței de recurs neavând ca situație premisă o împrejurare care ar putea fi calificată drept o eroare materială, ci, astfel cum s-a arătat mai sus, a reprezentat rezultatul unui proces de evaluare a datelor speței. În această situație, a considera că instanța de recurs a procedat în mod greșit la termenul din 16 noiembrie 2022, anulând recursul ca netimbrat, fără a acorda recurentului un termen rezonabil pentru îndeplinirea obligației de timbrare, ar presupune o reevaluare a modului în care această instanță a aplicat normele de procedură, în contextul în care elementele de fapt relevante, invocate de contestator în calea extraordinară de atac, au fost cunoscute de instanța de recurs, astfel cum rezultă din considerentele deciziei. Pe de altă parte, în măsura în care se reține ca fiind corespunzătoare adevărului împrejurarea învederată de contestator, că nu a avut cunoștință de soluția pronunțată în data de 15 noiembrie 2022 asupra cererii de reexaminare, omisiunea acestuia de a formula o cerere prin care să supună judecății instanței de recurs această situație și prin care să solicite acordarea unui termen pentru îndeplinirea obligației de timbrare, nu poate fi îndreptată prin invocarea acestor aspecte pe calea contestației în anulare. Astfel cum s-a arătat, această cale permite îndreptarea unor erori materiale evidente care ar fi fost săvârșite de instanța de recurs și nu invocarea unor aspecte pe care partea a omis să le valorifice în respectiva fază, cu respectarea normelor de procedură. Împrejurarea învederată de contestator, în sensul că domiciliul său este într-o altă localitate decât aceea a sediului instanței nu este relevantă sub acest aspect, dată fiind posibilitatea de a comunica instanței cereri prin intermediul poștei electronice, posibilitate prevăzută expres de art. 148 alin. (2) din C. proc. civ.. De altfel, această modalitate de comunicare a actelor de procedură a fost utilizată de contestator în faza recursului, acesta arătând expres, în contestația în anulare, că, în data de 09.11.2022, a transmis instanței de recurs un mesaj prin poșta electronică prin care a învederat că nu i-a fost comunicată încheierea de respingere a cererii de ajutor public judiciar. În concluzie, soluția de anulare a recursului ca netimbrat nu se datorează unei omisiuni săvârșite din greșeală de instanță, ci reprezintă rezultatul aplicării normelor de procedură raportat la elementele de fapt ale speței, iar considerentul pentru care instanța de recurs a procedat în acest mod nu poate fi cenzurat pe calea contestației în anulare, deoarece această cale de atac nu poate fi utilizată ca un recurs la recurs, nici chiar în ipoteza încălcării unor principii ale procesului civil, astfel cum a invocat contestatorul. În acest sens, sunt de menționat și principiile expuse în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, conform cărora dreptul la un proces echitabil trebuie să fie interpretat în lumina principiului preeminenței legii, unul dintre elementele fundamentale fiind principiul securității raporturilor juridice (Okyay și alții împotriva Turciei, pct. 73). În consecință, soluția definitivă dată litigiului de instanțe nu mai poate fi pusă în discuție [Brumărescu împotriva României (MC), pct. 61; Agrokompleks împotriva Ucrainei, pct. 148]. Astfel, dreptul la un proces echitabil privește toate părțile procesului iar respectarea acestui drept trebuie verificată și din perspectiva părții adverse, care s-ar vedea în situația în care ar fi lipsită de beneficiul unei hotărâri judecătorești pronunțate în favoarea sa, ca urmare a reevaluării, de către instanța care soluționează contestația în anulare, cu încălcarea principiului securității raporturilor juridice, a unor aspecte cunoscute și deja evaluate de instanța de recurs. În ceea ce privește al doilea motiv de contestație în anulare, întemeiat pe art. 503 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că ipoteza acestui motiv, constând în situația în care instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare, are în vedere împrejurarea în care recursul a fost respins sau admis numai în parte. Astfel, în situația în care recursul a fost anulat ca netimbrat, motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ. nu poate fi reținut, soluția pronunțată de instanță în acest caz fiind rezultatul admiterii unei excepții de procedură și nu a examinării fondului recursului, caz în care s-ar fi pus problema examinării motivelor de recurs. Față de aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele invocate în cuprinsul contestației în anulare nu se circumscriu ipotezelor normelor legale invocate care reglementează această cale de atac, contestația în anulare formulată de către contestatorul B. împotriva deciziei nr. 2243 din 16 noiembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, va fi respinsă, ca nefondată.