ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1606/2020

Ședința publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra recursului de față;

Prin acțiunea principală și cererile conexe înregistrate pe rolul Judecătoriei Constanța reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 1,000 EURO (echivalentul in RON, calculat la cursul valutar valabil din ziua plătii), reprezentând contravaloare parțială a indemnizației de administrator datorată pentru perioada martie, aprilie și iulie 2014, astfel cum a fost stabilit prin hotărârea AGA adoptată de cei patru asociați al societății, în subsidiar, a solicitat stabilirea contravalorii remunerației de administrator pentru munca prestată în favoarea societății și obligarea pârâtei la plata remunerației în continuare până la momentul încetării mandatului de administrator, așa cum rezultă din înregistrările din Registrul Comerțului.

Prin sentința civilă nr. 3608/02.04.2018, Judecătoria Constanța a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă prin sentința civilă nr. 1170 din 02 iulie 2019, în dosarul nr. x, a respins ca nefondată acțiunea principală formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., fiind respinse ca nefondate și acțiunile conexe.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul A. a declarat recurs, iar ulterior pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat apel incident.

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 643 din 16 decembrie 2019, pronunțată de în dosarul nr. x/2017, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 304 și 315 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fiind respinse ca nefondate apelurile declarate în cauză.

La aceeași dată, 16 decembrie 2019, petentul A. a transmis prin fax recursul declarat împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19 mai 2020.

În cadrul dosarului de recurs, la termenul de judecată din data de 21 iulie 2020, în raport de excepția nulității recursului, pentru tardivitate, invocată de către instanță, recurentul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a art. 487 alin. (1) și art. 470 alin. (5) din C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin încheierea din data de 21 iulie 2020 a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În argumentarea acestei încheieri, instanța a reținut, în esență, că petentul nu a oferit o minimă argumentare în ceea ce privește încălcarea unor texte constituționale prin prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a art. 487 alin. (1) și art. 470 alin. (5) din C. proc. civ. (a căror neconstituționalitate o reclamă), ci se mărginește la a arăta că invocă neconstituționalitatea acestora întrucât este imposibil pentru petent să depună motivele recursului în termenul de 48 de ore de la pronunțare.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6 și 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurentul a susținut, în esență, că în timpul dezbaterilor în dosarul nr. x/2017, instanța a invocat din oficiu excepția nulității recursului pentru pretinsa tardivitate a motivării recursului.

Ca urmare a acestor dezbateri a formulat în timpul ședinței de judecată excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 487 alin. (1), art. 470 alin. (5) C. proc. civ., motiv pentru care nu s-a putut depune în scris în sala de judecată excepția respectivă.

Recurentul susține că în motivarea acestei excepții, a arătat că se încalcă art. 16 al Constituției privind principiul egalității.

În opinia recurentului motivarea excepției nu era posibilă în ședință și procedural, corect ar fi trebuit să se dea termen pentru a formula excepția în scris, ca instanța să poată lua cunoștință de faptele menționate.

Totodată, recurentul susține că în sala de judecată a invocat că se încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul la egalitate, pentru că se dispun termene diferite privind recursul, iar termenul de motivare în cazul de față (2 zile) este mai mult decât insuficient.

Recurentul consideră că prin încheierea recurată, instanța s-a pronunțat în sensul respingerii sesizării fără a analiza condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, câtă vreme a ales să respingă această sesizare afirmând că este neadmisibilă și că nu am oferit un minim de argumentare în ceea ce privește încălcarea unor texte din constituție.

În opinia recurentului este eronată susținerea că "petentul nu oferă nici un argument care să motiveze excepția", când însăși instanța precizează la fila x textul de lege al art. 487, care arată că termenul este același, de 2 zile, iar acest aspect încalcă principiul egalității față de alte termene de apel și recurs și principiul la un proces echitabil, principiu ce înseamnă ca petentul să poată să își formuleze o apărare temeinică.

Mai mult, consideră recurentul, instanța trebuia să formeze un nou dosar în care a fost invocată excepția și să acorde termen pentru a motiva, fiind încălcată și norma de drept material de a acorda petentului dreptul de a formula apărările sale la excepțiile invocate din oficiu în sală.

Recurentul susține că instanța nu s-a pronunțat nici asupra condițiilor de admisibilitate, invocând doar că nu s-a pus în discuție o eventuală inadmisibilitate, ca ulterior exact același motiv să-l găsească pentru respingerea cererii.

Pentru aceste motive recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și sesizarea Curții Constituționale, sau retrimiterea cauzei spre soluționarea de către instanța inițial investită.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

În prealabil, Înalta Curte constată că în prezenta cauză nu sunt aplicabile dispozițiile deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 și 22), publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituțională a statuat că recursul declarat împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având în vedere că cererea a fost respinsă pentru nemotivare și nu pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Este adevărat că potrivit art. 148 C. proc. civ., orice cerere adresată instanței de judecată trebuie să cuprindă motivele pe care se întemeiază, iar potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 sesizările (adresate Curții Constituționale) trebuie făcute în formă scrisă și motivate, însă, în speță, față de circumstanțele factuale ale cauzei acestea nu pot fi reținute.

Astfel, se constată că, în cauză, ulterior invocării de către instanță din oficiu a excepției nulității recursului pentru tardivitatea declarării acestuia, recurentul A. a formulat, oral cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a art. 487 alin. (1) și art. 470 alin. (5) din C. proc. civ., arătând instanței succint motivele solicitării.

Prin încheierea recurată, instanța a apreciat că cererea este inadmisibilă, întrucât petentul nu a oferit o minimă argumentare în ceea ce privește încălcarea unor texte constituționale prin prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a art. 487 alin. (1) și art. 470 alin. (5) din C. proc. civ.

Or, în lipsa motivării cererii, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot formula puncte de vedere cu privire la excepția invocată, fiind afectate principiul contradictorialității și al dreptului la apărare.

Plecând de la această premisă, instanța trebuia să acorde un termen pentru ca petentul să aibă posibilitatea motivării cererii și totodată ca cererea să fie comunicată și celorlalte părți pentru a-și putea formula apărările necesare.

Contradictorialitatea, reglementată de legiuitor în art. 14 C. proc. civ. constă în posibilitatea conferită de lege părților de a discuta și combate orice element de fapt sau de drept al procesului civil.

Existența contradictorialității impune cerința ca nici o măsură să nu fie ordonată de instanță înainte ca aceasta să fie pusă în discuția contradictorie a părților, pentru că nicio măsură nu poate fi dispusă de judecător fără a acorda părților dreptul de a se apăra, asigurându-le acestora posibilitatea de a-și susține și de a-și argumenta cererile sau de a combate susținerile adversarului.

În ceea ce privește conținutul principiului dreptului la apărare, consacrat cu valoare constituțională în art. 24 din Constituție, acesta constă în posibilitatea recunoscută de lege părților litigante de a-și angaja apărător care să le asigure o apărare calificată, precum și în posibilitatea acestora de a lua cunoștință de toate actele de la dosar, de a formula cereri, de a solicita probe, de a invoca excepții, de a exercita căile legale de atac, precum și în alte prerogative recunoscute de lege părților în scopul susținerii intereselor lor.

Între dreptul la apărare și principiul contradictorialității există o legătură indisolubilă, instanța trebuind să asigure părților posibilitatea de a-și susține și argumenta cererile, însă în aplicarea acestor principii, este necesar ca părțile să fie încunoștințate despre existența obiectului litigiului.

Or, neacordarea posibilității petentului A. de a motiva cererea de sesizare a Curții Constituționale a condus la imposibilitatea exercitării dreptului său la apărare, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea încheierii recurate pronunțate în aceste condiții.

În cauză, nu se poate aprecia că s-a realizat o temeinică cercetare a cererii de sesizare, cât timp dreptul la apărare al uneia dintre părți a fost încălcat, aspect de natură a atrage incidența art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cerința din norma invocată, aceea ca o cauză să fie examinată în mod echitabil, trebuie înțeleasă în sensul de a se asigura respectarea principiilor fundamentale ale oricărui proces, și anume principiul contradictorialității și principiul dreptului la apărare, ambele asigurând egalitatea deplină a părților în cauză.

În raport de analiza prioritară a motivului pentru care se dispune admiterea recursului declarat de recurentul A., care conduce la nulitatea încheierii pronunțate în cauză, nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs formulate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 21 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, va casa în încheierea recurată și va trimite cauza la aceeași instanță spre rejudecarea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 21 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Casează încheierea recurată și trimite la aceeași instanță spre rejudecarea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2020.