ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 132/2020

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 2 martie 2017 pe rolul Judecătoriei Constanța, secția civilă, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 4240 RON, reprezentând contravaloare indemnizații plătite și încasate nelegal conform Raportului Curții de Conturi nr. x din 10 februarie 2016, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că în urma controlului din perioada 6 ianuarie 2016 - 11 februarie 2016 au fost întocmite "Raportul de control" înregistrat cu nr. x din 10 februarie 2016 și "Nota de constatare" din 10 februarie 2016; s-a mai arătat că prin Decizia nr. 7 din 21 februarie 2017, a Curții de Conturi, reclamantului i-a fost pus în vedere să efectueze demersuri în vederea recuperării prejudiciului reprezentând indemnizații nelegale plătite administratorilor.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 194 și următoarele din C. proc. civ.

La data de 13 noiembrie 2017, reclamanta a depus precizări prin care a arătat că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 1349 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală.

La data de 19 ianuarie 2018, pentru cel de-al doilea termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, pârâtul a depus la dosar note de ședință prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Constanța, arătând că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Sectorului 1 București.

Prin Sentința civilă nr. 11311 din 23 octombrie 2019, pronunțată de Judecătoria Constanța, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat soluționarea prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar, în speță, domiciliul pârâtului este în municipiul București, strada x nr. 7B, aflată în circumscripția Judecătoriei Sectorului 1 București.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă, prin Sentința civilă nr. 8301/2019 din 13 decembrie 2019, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a contestației la executare, în favoarea Judecătoriei Constanța; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestui conflict.

În motivare, această instanță a reținut că potrivit art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., în afară de instanțele prevăzute de art. 107 - 112 C. proc. civ., este competentă și instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Instanța a reținut că prezentul litigiu are drept temei instituția răspunderii civile delictuale, motiv pentru care normele de competență aplicabile în cauză sunt norme de ordine privată de la care părțile pot deroga, iar pârâtul, deși a invocat excepția necompetenței teritoriale, în situația în care mai multe instanțe sunt deopotrivă competente, cum este situația instituirii unei competențe teritoriale alternative, reclamantul este cel care are alegerea de competență conform art. 116 C. proc. civ.

Instanța a arătat că fiind vorba despre o excepție de necompetență de ordine privată, aceasta putea fi invocată de către pârât numai prin întâmpinare, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., și nu așa cum s-a procedat în cauză, prin notele scrise depuse pentru cel de-al patrulea termen de judecată. Raportat la acest aspect, față de faptul că pârâtul era decăzut din dreptul de a invoca excepții de ordine privată, prin faptul că acesta nu a formulat în termenul legal de 25 de zile întâmpinare în cauză, acesta nu mai putea să invoce, iar instanța să soluționeze, excepția necompetenței teritoriale. Astfel, încă de la primul termen de judecată, chiar și în situația în care Judecătoria Constanța nu ar fi fost competentă din punct de vedere teritorial prin raportare la temeiul de drept mai sus menționat (ceea ce nu este cazul de față), aceasta devenea competentă să soluționeze cauza deoarece excepția de ordine privată nu mai putea fi invocată nici de către pârât și nici de către instanță din oficiu.

Concluzionând, această instanță a constatat că, potrivit art. 107 raportat la art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., este competentă teritorial să judece prezenta cauză atât judecătoria în circumscripția căreia are domiciliul pârâtul, cât și judecătoria în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul; în speța de față, Judecătoria Constanța este atât instanța de la locul unde și-a desfășurat activitatea pârâtul, activitate în legătură cu care se reclamă producerea unui prejudiciu, cât și instanța aleasă de către reclamant, cel îndreptățit să facă o asemenea alegere între mai multe instanțe competente, conform art. 116 C. proc. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentei cauze îl reprezintă cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, prin care reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 4.240 RON, reprezentând contravaloare indemnizații plătite și încasate nelegal conform raportului Curții de Conturi nr. 1450 din 10 februarie 2016.

În materia competenței teritoriale, regula de drept comun este înscrisă în dispozițiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

Se constată faptul că, față de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv acțiune în răspundere delictuală, acesteia nu-i sunt incidente numai dispozițiile art. 107 C. proc. civ., care reglementează regula generală de competență teritorială, ci și prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ.

Astfel, prin art. 113 C. proc. civ. este stabilită o competență teritorială alternativă, în alin. (1) pct. 9 stipulându-se că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112, mai este competentă instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Totodată, art. 129 C. proc. civ. reglementează excepțiile de necompetență, pe care le califică ca fiind de ordine publică sau privată, iar la alin. (2) pct. 3 stipulează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În speță, Înalta Curte constată că pentru soluționarea cererii cu care a fost învestită instanța de judecată, respectiv acțiune în răspundere delictuală, nu a fost instituită o competență teritorială exclusivă, ci în temeiul dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., o competență alternativă.

Fiind vorba despre o normă de competență teritorială relativă, de ordine privată, nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârât în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., respectiv doar prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Înalta Curte reține că, în cauză, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Constanța a fost invocată de către pârât prin notele scrise depuse la data de 19 ianuarie 2018, pentru cel de-al patrulea termen de judecată, iar acesta nu a depus întâmpinare în termenul prevăzut de art. 201 alin. (1) C. proc. civ.

În aceste condiții, cum pârâtul nu a depus întâmpinare în termenul legal, iar la prima zi de înfățișare la care a fost legal citat, aceasta nu s-a prezentat, Înalta Curte reține că pârâtul a fost decăzut din dreptul de a invoca excepția necompetenței teritoriale relative și, în acest fel, o eventuală necompetență teritorială s-a acoperit.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Judecătoriei Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect "acțiune în răspundere delictuală", în favoarea Judecătoriei Constanța.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2020.

GGC - CL