ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 424/2020

HOTĂRÂRE

14.02.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 424/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 14 februarie 2020

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 15 martie 2019 pe rolul Judecătoriei Constanța, sub număr de dosar x/2019, reclamanta A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei 6.889 RON reprezentând contravaloarea bunurilor livrate potrivit facturilor fisclae seria x, nr. 45501/28.04.2017, nr. 48207/26.06.2017, nr. 49346/11.07.2017. nr. 50341/25.07.2017, precum și la plata dobânzii legale claculată de la data scadenței fiecărei facturi și până la plata efectivă a debitului și totodată obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270, art. 1271, art. 1350, art. 1516, art. 1530 C. civ. și ale art. 197 C. proc. civ.

La termenul de judecată din 19 iunie 2019, Judecătoria Constanța a invocat din oficiu excepția necompetentei sale teritoriale, iar, prin sentința civilă nr. 7053 din 19 iunie 2019, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, reținând, în esență, incidența dispozițiilor art. 107 C. proc. civ. și având în vedere că sediul/pârâtei se află în București, str. x, respectiv în circumscripția Judecătoriei Sectorului 1 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 5576/2019 din 9 septembrie 2019 pronunțată de Judecătoriei Sectorului 1 București, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

În motivare, s-a reținut, în esență, aplicabilitatea dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu e obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Astfel, în condițiile în care pârâta nu a invocat prin întâmpinare în fața Judecătoriei Constanța excepția necompetenței teritoriale, s-a arătat că instanța nu era îndrituită să invoce această excepție din oficiu.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Constanța competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Se constată că reclamanta reclamanta A. S.R.L. a învestit instanța cu o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de sumei 6.889 RON reprezentând contravaloarea bunurilor livrate.

Conform art. 107 C. proc. civ.:

"cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, dacă este vorba de cauze privitoare la bunuri și la alte drepturi de care părțile pot să dispună, cu excepția cazurilor prevăzute de art. 117-121 C. proc. civ.

Este de reținut că potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.:

"Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Așadar, potrivit textului legal evocat, instanța judecătorească nu este îndreptățită să își decline din oficiu competența, ci numai dacă o atare excepție a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Or, în speță, excepția de necompetență teritorială a fost invocată din oficiu chiar de către Judecătoria Constanța (instanța inițial învestită), fără a fi invocată de către pârâtă printr-o eventuală întâmpinare, prin urmare, a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Excepția de necompetență teritorială fiind una de ordine privată și cum o atare excepție nu a fost invocată de către pârâtă prin întâmpinare, ci chiar de către instanță din oficiu se constată că Judecătoria Constanța în mod nelegal a invocat și s-a considerat necompetentă.

Prin înregistrarea acțiunii pe rolul Judecătoriei Constanța coroborată cu neinvocarea excepției de necompetență teritorială de către pârâtă în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., această instanță a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.

În consecință, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Constanța, așa încât, cu aplicarea prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.