ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.09.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3445/2018

HOTĂRÂRE
19.09.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3445/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 19 septembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență:

Prin cererea înregistrată la data de 03.11.2017 pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. a solicitat obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 1397,04 RON debit, a penalităților de 0,5%, respectiv 1% pe zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

La data de 15.11.2017, pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 1392 din data de 12.02.2018 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Constanța, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

La data de 13.03.2018, dosarul nr. x/2017 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr. x/2018.

Analizând, în temeiul art. 248 C. proc. civ., cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată din oficiu, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ. necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Se reține că în prezenta cauză nu este incidentă o competență teritorială exclusivă în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, competența teritorială fiind de ordine privată, precum și că pârâta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Constanța în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Având în vedere că părțile au înțeles să supună litigiul spre soluționare Judecătoriei Constanța, instanța constată că Judecătoria Sector 2 București nu este competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Pe cale de consecință, reținând că Judecătoria Constanța este competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța și, constatând ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Sectorului 2 București și Judecătoria Constanța a înaintat dosarul nr. x/2018 către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Constanța competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, reține că obiectul prezentului litigiu este reprezentat de o cerere cu valoare redusă a cărei soluționare este reglementată prin procedura specială prevăzută de art. 1027 C. proc. civ.

Prin art. 1028 C. proc. civ. competența de a soluționa cererea în primă instanță aparține judecătoriei iar aceasta se stabilește potrivit dreptului comun.

Regula generală de drept comun, în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

În cazul cererilor de valoare redusă competența teritorială a instanței nu este una exclusivă, de ordine publică, ci una relativă, de ordine privată.

Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ. necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Conform art. 113 alin. (1) pct. 3 din noul C. proc. civ., în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract.

Art. 116 din noul C. proc. civ. dispune că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Este de reținut că, în toate cazurile de competență alternativă, alegerea instanței aparține reclamantului, iar odată învestită una dintre instanțele competente teritorial, opțiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acțiunii s-a fixat în mod definitiv competența teritorială a instanței respective, nici reclamantul nemaiputând reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe competente.

În cauză, opțiunea reclamantei a fost în sensul soluționării cauzei la instanța de la locul executării obligațiilor, respectiv Judecătoria Constanța, opțiune susținută de prevederile art. 116 C. proc. civ.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulată de reclamantă, în favoarea Judecătoriei Constanța.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-01-23
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 117/2018
Ședința publică din data de 23 ianuarie 2018 Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 21 martie 2017, pe rol
ÎCCJ 2018-04-24
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1344/2018
Ședința publică din data de 24 aprilie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 6 București, la data de 23 septembrie 2016, sub dosarul nr. x/2016, reclamantul
ÎCCJ 2018-03-15
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 916/2018
civilă, prin decizia civilă nr. 980 din 13 iunie 2017 a admis apelul formulat de apelanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 8311/24.06.2016, pronunțată de Judecătoria Constanța. A schi
ÎCCJ 2020-01-22
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 132/2020
Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 2 martie 2017 pe rolul Judecătoriei Constanța, secția civilă, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B.,
ÎCCJ 2018-06-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2964/2018
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 05.07.2016 pe rolul Judecătoriei Constanța, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 3.758,9
Sursă